Pe 29 septembrie 2019 s-au făcut 138 de ani de la nașterea lui Ludwig von Mises.
Anul 2019 marchează 70 de ani de la prima ediție a tratatului Human Action.
Pentru a aniversa, lansăm azi concursul Acțiunea umană la 70 de ani (#AU70) prin care vom premia cele mai bune eseuri de economie. Temele pot fi legate de orice problemă teoretică sau practică, atât timp cât sunt tratate în spiritul Școlii austriece de economie.
Recomandări pentru eseu: între 3 și 5 pagini în format word (6000-10.000 de semne cu spații), cu note de subsol unde este cazul și bibliografie la final.
Eseurile vor fi evaluate de un juriu format din membri și cercetători asociați ai Institutului Ludwig von Mises România: Mihai-Vladimir Topan, Constantin Munteanu Gurgu, Bogdan Glăvan, Radu Cristian Mușetescu, Octavian Dragomir Jora, Andreas Stamate-Ștefan, Matei-Alexandru Apăvăloaei.
Termenul limită este 31 decembrie 2019.
Eseurile premiate vor fi publicate pe site-ul mises.ro și site-urile partenere. La inițiativa revistei The Market for Ideas, eseurile vor fi de asemenea traduse și publicate în limba engleză.
Premiile sunt următoarele:
Premiul I, în valoare de 600 de lei constând în orice comandă de cărți de pe Librăria Mises (mises.ro/librarie/) în valoare de 300 de lei și un voucher de 300 de lei pentru participarea la orice seminar al Academiei Private.
Premiul II, în valoare de 450 de lei, constând în orice comandă de cărți de pe Librăria Mises în valoare de 250 de lei și un voucher de 200 de lei pentru participarea la orice seminar al Academiei Private.
Premiul III, în valoare de 300 de lei, constând în orice comandă de cărți de pe Librăria Mises în valoare de 150 de lei și un voucher de 150 de lei pentru participarea la orice seminar al Academiei Private.
Toate premiile vor fi însoțite de câte un pachet suplimentar de cărți de economie.
Așteptăm eseurile, alături de numele și adresa autorilor, pe [email protected].