O mare parte din relatarea crizei COVID-19 a fost apocaliptică. Asta se datorează în parte principiului potrivit căruia „violența vinde”. Dar se datorează și faptului că unii dintre experții medicali cu megafoane în mass-media au prezentat scenarii potențial catastrofale și planuri drastice pentru a le gestiona, întărite de afirmații că noi ceilalți ar trebui „să ascultăm experții”, pentru că numai ei știu suficient pentru a determina politica publică. Din păcate, acești experți nu știu suficient de mult pentru a determina politicile adecvate.
Medicii, specialiștii în boli infecțioase, epidemiologii etc. știu mai multe lucruri decât majoritatea despre boli, evoluțiile lor, ce factori cresc sau scad rata lor de răspândire și așa mai departe. Însă noi, profanii, am fost deja bombardați cu ceea ce este mai crucial din aceste informații.
Testarea limitată și imperfectă înseamnă, de asemenea, că statisticile disponibile pot fi foarte înșelătoare. (De exemplu, este echivalent un număr mai mare de cazuri raportate cu creșterea numărului de îmbolnăviri sau poate fi rezultatul unei rate crescânde sau mai exacte a testării? Acest lucru este crucial pentru a determina evoluția posibilă a Covid19). Mai departe, în măsura în care caracteristicile virusului sunt unice, nimeni nu știe exact ce se va întâmpla. Toate acestea fac ca sfaturile de tipul „taci și-ascultă” să fie prea puțin convingătoare.
Totuși, mai important poate fi faptul că, în formularea de recomandări privind răspândirea COVID-19, cei cu o cunoaștere detaliată a bolii (experții în fața cărora suntem îndrumați să ne supunem) nu au cunoștințe suficiente despre consecințele „soluțiilor” lor din punct de vedere economic și societal, deci nu cunosc costurile. Asta înseamnă că nu știu suficient pentru a compara cu exactitate beneficiile și costurile. În mod special, faptul că experții medicali în care se spune că trebuie să avem încredere nu sunt conștienți pe deplin de numeroasele incidențe ale efectelor Covid19, va face ca aceștia – foarte probabil – să subestimeze costurile. Adăugând dorința lor firească de a rezolva problema medicală, oricât de serioasă ar putea deveni, totul poate duce la propuneri excesiv de draconice.
Această problemă a fost adusă în discuție, pe de o parte, de numărul tot mai mare de persoane care au început să pună la îndoială probabilitatea scenariilor apocaliptice care conduc la furtunile de pe social media de tipul „Dumnezeule! Trebuie să facem tot ce ce ne stă în putință!”, și pe de altă parte, cei care subliniază că „închiderea economiei” este mult mai costisitoare decât au putut vedea planificatorii.
Cei care au ridicat astfel de probleme (oare cât mai e până vor fi numiți „denigratori COVID”?) au fost ridiculizați. Prima probă este discreditarea președintelui Trump pentru delictul de „ignorare a oamenilor de știință”, vizibilă în afirmația New York Times potrivit căreia „Trump crede că știe mai bine decât medicii”, după ce a postat pe Tweeter că „Nu putem lăsa remediul să fie mai rău decât problema în sine“.
O problemă majoră a acestor atacuri este că ignoră literatura substanțială care documentează efectele adverse asupra sănătății în cazul unei agravări a condițiilor economice. Pentru a oferi doar un exemplu în acest sens, o analiză a crizei economice din 2008 în The Lancet a estimat că aceasta „a fost asociată cu peste 260.000 de decese în exces de cancer doar în țările OCDE, între 2008-2010.” Acesta este un „detaliu” mult prea important pentru a putea fi ignorat în elaborarea politicii publice.
Cu alte cuvinte, compromisul nu este doar o problemă de vieți pierdute versus bani, așa cum este adesea prezentat (de exemplu, în afirmația guvernatorului din New York, Cuomo, că „nu vom măsura viața umană în dolari pierduți”). Este un compromis între viețile pierdute din cauza COVID și viețile care vor fi pierdute din cauza politicilor adoptate pentru reducerea deceselor cauzate de COVID.
Larry O’Connor a spus asta bine în Townhall când a scris:
De ce ar trebui ca analiza științifică a medicilor, concentrată exclusiv pe răspândirea coronavirusului, să aibă mai multă greutate decât analiza științifică foarte realistă a impactului devastator pentru sănătate generat de închiderea economiei? Având în vedere disponibilitatea datelor, nu cumva ar trebui să avem o abordare echilibrată a acestei crize?
Această chestiune îmi amintește de o discuție clasică privind experții și planificarea din capitolul 4 al cărții Drumul către servitute, de F. Hayek. Capitolul „Inevitabilitatea planificării” merită readus în discuție astăzi:
Aproape fiecare dintre idealurile tehnice ale experților noștri ar putea fi realizat… dacă realizarea lor ar constitui singurul țel al umanității.
Cu toții considerăm că este greu de suportat să vedem cum lucruri despre care oricine ar admite că sunt atât dezirabile cât și posibile, rămân neîmplinite. Faptul că aceste lucruri nu pot fi realizate toate în același timp, că oricare dintre ele poate fi realizat doar sacrificând un altul, poate fi văzut doar dintr-o perspectivă ce nu ține cont de vreo specializare îngustă… lucru care ne obligă să percepem pe un fundal mai larg obiectivele către care sunt îndreptate toate eforturile noastre.
Fiecare dintre numeroasele obiective care, privite izolat, ar fi realizabile…creează entuziaști ai planificării care sunt încrezători … în valoarea respectivului obiectiv…Dar este … o prostie să percepi astfel de exemple de excelență tehnică în diverse domenii ca o dovadă a superiorității generale a planificării.
Speranțele pe care și le pun în planificare… nu sunt rezultatul unei viziuni asupra societății în ansamblul ei, ci mai curând a unei viziuni teribil de înguste și deseori rezultatul unei exagerări deosebite a importanței scopurilor pe care ei le pun pe primul plan… ar face ca oamenii care sunt cei mai nerăbdători să planifice societatea să fie și cei mai periculoși dacă li s-ar permite acest lucru – și cei mai intoleranți față de perspective concurente privind planificarea … cu greu ar putea exista o lume mai insuportabilă – și mult mai irațională – decât una în care celor mai eminenți specialiști în fiecare domeniu li s-ar permite în mod liber să-și pună în practică idealurile.
Panica a îmbunătățit rareori raționalitatea luării deciziilor (dincolo de situațiile în care este evident că a te opri să gândești înseamnă moarte sigură). Cu toate acestea, o mare parte din acoperirea media privind Covid19 a alimentat panica. Însă atacurile mass-media ilogice și necumpătate împotriva celor care pun sub semnul întrebării raționalitatea „soluțiilor” draconice îneacă, mai degrabă decât să permită o discuție obiectivă a compromisurilor reale. Iar dacă „Democrația moare în întuneric”, așa cum proclamă Washington Post, ar trebui să ne amintim că nu necesită întuneric total. Aceeași concluzie rezultă atunci când oamenii sunt ținuți în întuneric privind aspectele majore ale realității cu care se confruntă.
Sursa: https://mises.org/wire/why-central-planning-medical-experts-will-lead-disaster
Gary M. Galles este profesor de economie la Pepperdine University (California, SUA). Este autorul cărții The Apostle of Peace: The Radical Mind of Leonard Read. Traducere din limba engleză de Andreas Stamate-Ștefan.
