Argumentul etic împotriva carantinei obligatorii e destul de clar. Oamenii au dreptul la libertate. Singurele situații în care pot limita libertatea cuiva este dacă este infectat sau dacă am indicii serioase că este infectat, fiind astfel o amenințare directă, iminentă pentru ceilalți, adică situații de tipul legitimei apărări. Altfel nu. În punerea în carantină a persoanelor sănătoase nu avem astfel de situații.
Cât privește argumentul economic, să lăsăm deoparte situația în care un sistem sanitar privat și unul privat de poliție ar fi contribuit mai bine la aplatizarea curbei, limitând discuția exclusiv la carantina obligatorie versus absența ei. Nu are carantina obligatorie rezultate mai bune relativ la cea voluntară? Dacă am fi avut o carantină voluntară, e ușor de admis că existau un număr suficient de cetățeni iresponsabili care să ducă la răspândirea virusului. Coerciția a făcut diferența, a dispersat lumea, a aplatizat curba. Toată lumea vrea aplatizarea curbei, inclusiv cei care se opun carantinei obligatorii. Nimeni nu vrea să moară oameni. Ca atare, carantina obligatorie este superioară economic, satisface mai bine niște preferințe, are rezultate mai bune decât carantina voluntară. Argumentul pare constrângător, decisiv. Sau nu?
Să luăm acțiunea cuiva care merge la biserică în vremea unei epidemii pentru a lua lumină. Această persoană își asumă infectarea cu virusul, își asumă acest risc. Demonstrează prin această acțiune că are un scop mai important decât să fie sănătos și implicit decât aplatizarea curbei? Da. Însă o astfel de valorizare nu apare doar în situații de posibil martiraj sau de tipul timpului rugului aprins. La fel se întâmplă și cu cel care merge la hypermarket. Preferința de a nu muri de foame este mai importantă decât cea de a evita infectarea, decât aplatizarea curbei. Aplatizarea curbei nu ocupă întotdeauna primul loc pe scara noastră de preferințe. Iar dacă preferăm aplatizarea curbei relativ la mersul la biserică, carantina voluntară îmi oferă opțiunea să nu merg, să stau acasă. Sunt exemple care arată cum carantina voluntară este superioară celei obligatorii. Răspunsul ține de subiectivitatea preferințelor.
Când interzic acțiunea de a merge la biserică prin definiție nu știu ce ar fi preferat omul cu pricina. Contează doar preferința coercitivă a agresorului, aplatizarea curbei. Îi știu preferințele numai atunci când îl las să acționeze liber. Așa văd dacă preferă beneficiile spirituale celor de sănătate, dacă merge la biserică sau stă acasă.
Da, dar nu satisface coerciția preferințele din viitor? Așa poate fi situația cuiva care merge la biserică, ia virusul și regretă acțiunea trecută. Nu arată aceasta că binele cu forța ar fi fost bun? În caz de eroare o carantină obligatorie satisface mai bine preferințele lui viitoare, chiar dacă le încalcă pe cele prezente. Acesta e cel mai greu caz pentru un liberal și el se aplică și la situațiile de tip nanny state legate de fumat, alcool etc. Situația seamănă cu cea în care forțez pe cineva să ia un medicament care până la urmă e de acord cu medicamentul. Nu e bine în genere să restrâng libertatea cuiva pentru binele lui? Răspunsul este nu. Aveam opțiunea să nu merg la biserică și în carantina voluntară așa cum am posibilitatea să mă las de fumat. Rămâne la latitudinea victimei dacă dă în judecată sau nu agresorul pentru că acum evaluează medicamentul ca bun, adică își modifică preferințele față de situația coercitivă inițială. Important este că o carantina coercitivă îmi oferă doar posibilitatea să stau acasă în timp ce una voluntară îmi oferă ambele opțiuni.
Un defect al pieței libere e totuși că nu satisface preferințele coercitive, al celor care susțin interzicerea mersului altora la biserică. Și aceasta e o regulă generală. De exemplu, dacă o majoritate decide exterminarea unei minorități, acțiunea este incompatibilă cu piața liberă pentru că ar încălca principiul non-agresiunii. Mai trebuie spus și că o carantină obligatorie este obligatorie doar pentru cei care nu sunt de acord cu ea, care acum sunt o minoritate. Însă pentru fanii ei nu este coercitivă, ci este o obligație contractată voluntar. E ca și cum aș trece la adventiști și așa ader voluntar la regula că nu consum carne de porc sau cum aș adera la regulile unui club. Nedreptatea apare atunci când impun această regulă celor care nu sunt de acord cu ea, de exemplu, dacă aș interzice ortodocșilor să consume carne de porc.
Așadar carantina voluntară e superioară celei obligatorii nu doar etic, ci și economic. Preferințele și intensitatea lor se demonstrează în acțiuni. Pentru o persoană care stă într-o vilă și reproșează isteric semenilor săi că nu se distanțează social suficient sau autorităților că nu intervin mai mult și nu-și vinde vila pentru a dona banii cauzei aplatizării curbei, scopul păstrării vilei este mai important decât cel al aplatizării curbei.
Publicat inițial pe indodii.ro
