Mises Institute a pus recent online două materiale audio de calitate foarte bună, în care îl puteți asculta pe Mises.
Sunt două intervenții memorabile și, pentru a le prezenta, am să fac apel la un alt material media, un clip video cu Milton Friedman, care acuză, într-o conferință, că Mises era intolerant. Lăsându-și deoparte lipsa de curtoazie, Friedman recunoaște mai întâi că „nimeni nu a făcut mai mult decât Mises pentru a răspândi ideile economiei libere”. Dar apoi spune că era intolerant!
Această acuză și-ar găsi aparent sprijin în ținuta textelor misesiene. Cei care îl citesc pe Ludwig von Mises (în Acțiunea Umană, de exemplu) îl percep adesea ca având o personalitate rigidă și aridă (cu toate că, chiar și așa, ar trebui să ai o abordare cam superficială și nu prea generoasă pentru a ajunge la astfel de concluzie). Și totuși, mulți dintre cei care l-au întâlnit în persoană și i-au apreciat cu adevărat ideile – inclusiv pe cele despre metodologie și monedă, acesta nefiind și cazul lui Friedman – au mărturisit cât de surprinși au fost să descopere în spatele intransigenței un om cald și amuzant. Înregistrarea de mai jos o dovedește.
The Political Consequences of the Welfare State
Reușește Mises să stârnească hohote în vreo două rânduri, explicând, cu accentu-i specific, un lucru de care mulți tineri frumoși și liberi habar nu au și nu vor să-l audă, dar pe care au să-l afle probabil singuri atunci când vor ajunge în vreo poziție de putere. Își vor da seama atunci că legile economice sunt implacabile și că, dacă le încalci, rezultă penurie și corupție. Mises vorbește acolo despre „corupție endemică” (built-in corruption). Noi nu vrem decât să se respecte legile, noi încă nu înțelegem că legile trebuie pur și simplu abolite, dacă e să avem prosperitate și pace socială.
O altă mărturie remarcabilă a căldurii, generozității și bună-dispoziției misesiene este de găsit în eseul biografic pe care l-a scris discipolul său, Rothbard: Ludwig von Mises pe înțelesul tuturor.
Să ne întoarcem la Friedman. Cum vrea el să demonstreze intoleranța lui Mises și, poate, chiar divorțul de realitate și bun simț? Relatând că, în prima întâlnire a Mont Pelerin Society, în 1947, Mises, din senin, le-a adresat lui Friedman, Hayek, Machlup, Hazlitt, Stigler, Knight, Robbins, Read faimoasa admonestare: „You’re all a bunch of socialists!”.
Dar asta nu demonstrează decât intransigența lui Mises. Intenția sa la acea întâlnire și la cele ulterioare a fost să amendeze viguros abaterile unor membri ai societății de la laissez-faire spre intervenționismul mai intens, propus de cei cu orientări social-democrate și cel mai puțin intens, propus de cei cu orientări neoliberale.
Despre acea faimoasă întâlnire în care s-a fondat Societatea Mont Pelerin și despre conținutul dezbaterilor povestește Hülsmann în Last Knight of Liberalism (pp. 869-872) sau Margit von Mises în Memoriile sale. Fie că era vorba despre instituirea diverselor reglementări, așa cum propunea Walter Eucken, fie despre renunțarea la etalonul aur și acceptarea inflaționismului „moderat”, așa cum propunea sau accepta un Machlup sau un Haberler, Mises era complet îndreptățit să le strige că sunt o adunătură de socialiști. Mises înțelegea acut faptul că libertatea este indivizibilă, că intervenționismul are dinamică și, odată instituit, chiar și puțin, te forțează spre socialism.
Și Mises are același ton mai mult acuzator decât dojenitor cu 11 ani mai târziu, la întâlnirea Mont Pelerin Society din 1958, de la care este înregistrată și următoarea intervenție. Aici, Mises arată că ideile au consecințe: conceptele economice greșite duc la politici economice greșite și în ultimă instanță la mizerie materială și socială. Dacă vorbim folosind noțiunile lui Keynes, vom fi keynesiști și vom avea politici economice keynesiste. Să-l ascultăm și citim pe marele gânditor și marele intransigent – dar deloc intolerant – Mises:
