Controlul ANPC la cluburile de fitness World Class arată iarăși că aceasta instituție nu este doar inutilă, ci de-a dreptul periculoasă și, finalmente, nu face decât să lovească fix în cei pe care pretinde că-i apără.
Dincolo de falsa siguranță pe care o creează ANPC-ul, plasând consumatorul într-un minorat în raport cu tătucul stat și atrofiindu-i judecata și simțul de răspundere pentru propriile-i alegeri, de cealaltă parte, această instituție ingrată vine, ca toate celelalte instituții ce ne reglementează viața până în cele mai mici detalii, cu un șablon alb-negru, ce nu distinge nuanțe de niciun fel.
Unul dintre motivele pentru care au fost amendate sau închise o parte din cluburile World Class este veșnica imbecilitate cu eticheta neconformă, adică netradusă în românește, sau oleacă ștearsă / alterată. Scapă aici cel puțin 2 lucruri importante:
1. Aceste cluburi de sport au un anumit public țintă, care are anumite caracteristici. Printre ele se numără și faptul că, de regulă, sunt oameni cu un anumit nivel de venit, care lucrează de cele mai multe ori într-o corporație și deci, care cunosc, măcar minimal, limba engleză. De aceea clubul se și numește World Class și nu „Clasă mondială”, tocmai pentru că presupunerea este că publicul țintă va înțelege despre ce e vorba și nu se va trezi confuz, atras de forțe oculte, într-o încăpere plină aparate de forme ciudate, cu înscrisuri hieroglifice pe care nu le pricepe. (A se observa că și concurența se brenduiește „Stay Fit”, nu „Șezi în formă”; „Sky Fitness”, nu „Cer condiție fizică” etc.) Tot aici merită amintit că întreaga experiență la aceste cluburi este marcată de englezisme: de la îndemnurile motivaționale mâzgălite pe pereții interiori, la rugămințile rulate periodic în difuzoare „put the weights back on the rack after each use!” (aici am putea fi de acord cu ANPC – efectul inexistent pe care îl are îndemnul în engleză de a pune greutățile la loc și de a păstra ordinea îl are asupra clientului poate indica necunoașterea limbii. Mai poate indica și că este doar nesimțit.)
2. Chiar dacă, să zicem, ar exista clienți care nu cunosc limba engleză și nu pot citi etichetele, recepționera de la club nu pune pistolul la tâmplă oamenilor, forțându-i să îngurgiteze licori proteice cu ingrediente obscure sau să cumpere chiloți de baie pe care scrie „Size M. Made in the Phillipines”, în loc de „Mărimea M. Fabricat în Filipine”. Rămâne la alegerea consumatorului dacă bagă proteina și ia chilotu’, sau trage de fiare ca un fraier, alimentându-se doar cu H2O, fără chiloți. Mno, consumatorul este suveran, cum ar zice un mare economist.
Una al doilea motiv de scandal a fost pretinsa lipsă de curățenie și urmele de mizerie / mucegai din cabinele de duș. Acum, trecem peste faptul că e neclar cum s-ar putea menține o curățenie perfectă în dușurile folosite fără pauză de către clienți și în care este umezeală constantă.
Există ceea ce se numește un optim de curățenie sau un optim de dezordine. Nicio afacere – mall, restaurant, sală de sport – nu va putea menține o curățenie perfectă, decât cu costuri foarte mari, nerezonabile, nu din perspectiva antreprenorului (antreprenorul servește consumatorul), ci a consumatorilor, care nu vor dori suportarea unor costuri oricât de mari pentru un spor de curățenie neglijabil (din punctul lor de vedere, firește). Astfel se face că, pe piață, prin cerere și oferă și prin mecanismul prețului, apare un nivel optim al curățeniei pentru fiecare local în parte. Consumatorii vor trece cu vederea câteva pete de rugină și de calcar din dușuri, dacă menținerea dușurilor ca noi ar însemna costuri pe care ei nu doresc să le plătească. Similar, consumatorii pot tolera câteva fire de praf pe jos, dacă alternativă înseamnă să fii hăituit cu aspiratorul de către băiatul de la curățenie, care freacă și aspiră frenetic fiecare colțișor, urmat de nelipsita poză, care atestă efortul.
Evident că pe bugetar nu-l interesează aceste aspecte de finețe. El își justifică existența făcând apel la partea mai puțin rațională a cetățeanului, sugerându-i ideea că antreprenorii nu vor decât să-l șmecherească, să-l priveze de ceea ce e în mod legitim al lui și i se cuvine. Și ce i se cuvine cetățeanului? TOTUL! Mai ales dacă asta garantează perpetuarea și eventual extinderea structurii birocratice. Deh, apărarea cetățeanului, de inamici văzuți sau nevăzuți, nu e ușoară (și nici ieftină).
Ce a rezultat în urma inspecției necruțătorilor anepeciști? Păi câteva cluburi închise temporar. Ce însemnă asta? Că clienții cluburilor închise trebuie acomodați în cluburile rămase deschise. Așa e cu antreprenorii hapsâni. Dacă le-ai plătit abonament, trebuie să-ți ofere serviciile ca să nu te piardă. Nu pot ridica din umeri, zicând: „Asta e! Ne-au închis, mergeți și alergați în parc”. Nu, World Class (sau, pentru conformitate, „Clasă mondială”) a oferit acces în cluburi de nivel superior celor cu abonamente la cluburi de nivel inferior, până când măria sa ANPC va binecuvânta redeschiderea. (A se observa iar o nuanță: la privat nu e ca la stat. O afacere își curtează clienții prin orice mijloace posibile. La stat e pe dos. Chiar dacă am achitat un abonament anual pentru parcarea de reședință, de o lună nu o pot folosi pentru că „se lucrează”, însă nu am fost despăgubit în niciun fel și nici nu mi s-a oferit un loc de parcare alternativ. Mi s-au oferit în schimb amenzi pentru că am parcat neconform.)
Pe scurt, controlul ANPC a avut ca rezultat aglomerarea celorlalte cluburi din rețea (până la triplarea volumului), lucru care, evident, nu face decât să scadă calitatea produsului pentru consumator, ale cărui interese trebuiau apărate.
