Avem de la tipografie promisiunea că tratatul lui Mises, Socialismul, urmează să ajungă la noi pe final de noiembrie.
Încă se pot face precomenzi:
Socialismul – Ludwig von Mises
La un centenar de la apariția Socialismului de Ludwig von Mises, tipărim tratatul într-o primă ediție românească.
Traducere de Sergiu Marcus
Cuvânt la ediția centenară de Tudor Gherasim Smirna
Prefață de Mihai-Vladimir Topan
Din prefața semnată de Mihai Vladimir Topan:
Socialismul este a doua operă din careul scrierilor misesiene mari: Teoria banior și a creditului (1912), Socialismul (1922), Acțiunea umană (1940; prima ediție în limba engleză 1949) și Teorie și istorie (1957). Este scris de un Mises încă relativ tânăr (41 de ani) și are un ton ceva mai asertiv și mai percutant decât operele mai târzii. De asemenea, este scris într-o perioadă (anii 1920) în care Școala austriacă era încă suficient de notorie cât să facă, măcar formal, parte din curentul dominant în economie. Mises însuși nu întrevedea încă în ce mare măsură paradigma mengeriană ale cărei implicații le dezvolta în programul să de cercetare îl va separa de curentele dominante din viitor. J.M. Keynes (1883-1946) era încă doar copilul teribil al Școlii marshalliene de la Cambridge care contestase condițiile impuse la Versailles Germaniei și publicase un tratat pe probabilități (în 1921); matematizarea postbelică sub P. Samuelson (1915-2009), G. Debreu (1921-2004) și ceilalți era încă departe, la fel și pozitivismul emfatic al lui Milton Friedman (1912-2006). În interiorul școlii austriece, cu Eugen von Böhm-Bawerk (1851-1914) și Carl Menger (1840-1921) decedați, Friedrich von Wieser (1851-1926) în ultimii săi ani de viață și cu un Joseph Schumpeter (1883-1950) prolific și prizat, dar poziționat mai degrabă pe linia walrasiană a Școlii de la Lausanne ambalată în jargon logico-verbal decât pe cea austriacă, Mises va rămâne lider. De asemenea, lucrarea majoră anterioară – Teoria banilor și a creditului (1912) – alături de expertiza dovedită cu precădere în sfera politicilor monetare, îl recomandau ca gânditor redutabil, recunoscut pe plan mondial. Poate și de aceea a avut asupra generației sale înrâurirea de care vorbește și Hayek în cuvântul său înainte la ediția americană LibertyClassics din 1981 a acestui volum. Lucrarea misesiană a șubrezit, sever pentru o vreme, și semnificativ pentru totdeauna, confortul de bon ton al opțiunii doctrinare pentru socialism. …
Tipul nou de socialism – al sufletelor – parcă are un alt tip de asumare decât cea intelectuală. Oricum, nu credem că există mai bună cale de a începe decât cu problema economică, nici autor mai potrivit decât Mises, și probabil nici
carte mare mai adecvată decât Socialismul.
Din cuvântul înainte scris de F.A. Hayek în 1978:
Când a apărut prima dată Socialismul în 1922, impactul său a fost profund. A schimbat treptat, dar fundamental, perspectiva multor tineri idealiști care se întorceau la studiile universitare după Primul Război Mondial. Știu, pentru că sunt unul dintre acei tineri.
Am simțit că civilizația în care crescusem s-a prăbușit. Eram hotărâți să clădim o lume mai bună și această dorință de a reconstrui societatea ne-a făcut pe mulți dintre noi să studiem știința economică. Socialismul promitea să ne împlinească speranțele într-o lume mai rațională, mai justă. Și apoi a venit această carte. Speranțele noastre s-au năruit. Socialismul ne-a spus că ne uităm după ameliorare în direcția greșită. …
Mises era pe atunci cunoscut îndeosebi ca luptător împotriva inflației. Reușise să se facă ascultat în guvern și, dintr-o altă poziție, de consilier financiar al Camerei de Comerț a Vienei, era foarte preocupat să convingă guvernarea să apuce singura cale prin care se mai putea evita o prăbușire completă a monedei.
În calitate de studenți în anii 1920, mulți dintre noi îl știam pe Mises ca pe un cadru universitar destul de retras care, cu un aproximativ un deceniu în urmă, publicase o carte cunoscută pentru aplicarea cu succes a analizei austriece a utilității marginale la teoria monetară. … Poate că ar fi trebuit să știm că în 1919 publicase un studiu inspirat și vizionar despre aspectele mai largi ale filosofiei sociale cu privire la națiune, stat și economie. … În orice caz, a fost pentru mine o mare surpriză când această carte, Socialismul, a fost publicată pentru prima dată. Din ce știam, nu putuse avea mai deloc timp pentru îndeletniciri academice în cei zece ani febrili care au precedat apariția cărții. Totuși, acesta era un tratat major de filosofie socială, oferind din plin dovezi de gândire independentă și reflectând, prin critica misesiană, o familiaritate cu cea mai mare parte a literaturii pe subiect.