O definiție înseamnă clarificarea genului proxim și a diferenței specifice. Rothbard definește în cele ce urmează metodologia și praxeologia Școlii austriece. Face acest lucru pentru a distinge atât între paradigmele din afara curentului numit de regulă Școala austriacă, dar și între paradigmele care se distingeau în interiorul Școlii austriece la momentul scrierii (1992).
O retrasare a granițelor dintre Școala austriacă de economie și mainstream-ul gândirii economice nu era ceva nemaiauzit atunci când a scris Rothbard acest text. Însă miza turului de orizont era nu atât cernerea grâului de neghina din afara curentului austriac, cât de cea din interior.
Rothbard percepea o serie de intruziuni ilegitime în gândirea Școlii austriece și riscul ca direcția sa să fie deviată și substanța Școlii să se dilueze, chiar să se piardă. A considerat că e momentul să spună niște adevăruri incomode, dar imperios necesare. Cititorul poate simți o tensiune în demersul rothbardian. Tonul criticilor poate fi chiar strident câteodată. Cred că acest spirit marțial se datorează exclusiv binecunoscutei pasiuni a lui Rothbard pentru adevăr.
În orice caz, fie că cititorul este de acord cu concluziile rothbardiene pe de-a-ntregul, fie că nu, această carte mică dă ocazia unei recapitulări a principalelor teorii, domenii și probleme ale Școlii austriece de economie. Este utilă atât pentru cercetătorul avansat, care are ocazia revizitării unor distincții și nuanțe între curentele interioare, cât și pentru începătorul care poate dobândi o perspectivă sinoptică asupra Școlii austriece la final de secol XX.
Fie că vorbim despre metodologie, subiectivism, teoria antreprenorului, procesul de piață, conceptul echilibrului și rolul său, formarea prețurilor, problema calculului economic, raționalitatea acțiunii sau teoria monedei, a ciclului economic și activității bancare, studiul de față reprezintă un ghid binevenit și folositor.
