O obiecție standard la ideea armatelor private este că și în condițiile în care am admite că piața se pliază mai bine pe o cerere, totuși cererea pieței este insuficientă și așa va fi și oferta. Cererea e de 3 tancuri și pentru respingerea unui agresor extern ar fi nevoie de vreo 8. Prin coerciție statul crește oferta de apărare și așa rezultă armate mai bune. Chiar dacă admitem că statul e în genere cel mai prost administrator, în chestiuni militare e cel bun administrator și apărarea trebuie produsă socialist, prin stat, nu capitalist, via piață.
Să încercăm câteva răspunsuri la această critică.
1. Riscul cererii insuficiente există și pentru stat
Și statele sunt înfrânte de un agresor extern, istoria oferind suficiente exemple în acest sens. O critică la poziția anarho-capitalistă pro armate private este cea că o comunitate mică libertariană nu va face față unei invazii a Germaniei naziste. Contraexemplul este greșit pentru că acea comunitate nu va face față Germaniei naziste nici dacă este organizată etatist, indiferent ce formă o ia etatismul ei: minarhism, centru-dreapta modern, conservatorism, dacă este ea însăși nazistă etc. Ca să demonstrezi că etatismul e superior libertarianismului nu e suficient să spui că o comunitate mică nu face față Germaniei naziste. Trebuie, în plus, să demonstrezi că aceeași comunitate (clauza ceteris paribus, celelalte fiind aceleași) respinge invazia nazistă dacă e organizată etatist, lucru evident fals. Această comunitate etatistă va fi înfrântă de Germania nazistă chiar dacă-și cheltuiește aproape tot PIB-ul pe apărare. Exemplul arată însă că riscul cererii insuficiente există și pentru stat. Chiar și o structură globalistă ca NATO e un provider slab de apărare dacă-l opunem invaziei unei armate extraterestre ultrasofisticate.
2. Cum știu cererea privată de apărare?
Care este cererea pieței? Dacă nu o știu, cum știu că ea e sub cererea statului? Similar pentru ofertă. Ca să spun că oferta de apărare de stat e mai mare decât cea privată trebuie să o știu pe cea privată. Însă nu o pot ști fără o piață a producției de apărare în care oamenii vând și cumpără apărare. Dacă știu că cererea de portocale în Drumul Taberei într-o săptămână e de o tonă, are sens să spun eu, stat, voi produce mai mult, 3 tone. Dacă nu, nu. Deși economiștii mainstream sunt empiriști, se pare că aici dau răspunsuri a priori, pre-judecând cererea pieței. Aceștia nu par interesați să testeze ipoteza că o limită structurală a pieței e că are o cerere insuficientă de apărare. De unde știu că cererea pieței e 3 tancuri? Poate e 8, poate e 12, poate e 0.
3. Cererea de apărare e subiectivă
Că 8 tancuri resping o invazie e un fapt obiectiv. Însă acest fapt poate fi valorizat diferit. Preferințele sunt subiective. Pentru cei care resping invazia e un lucru bun. Pentru invadator e un lucru rău că invazia sa este respinsă. Pentru un pacifist, adică pentru cineva care se opune inclusiv folosirii defensive a violenței, respingerea agresorului este un lucru rău (ca și succesul agresorului) pentru că se folosește violența în acest proces. Când evaluăm instituții diferite trebuie să avem în vedere această subiectivitate a preferințelor pentru că în funcție de satisfacerea lor spunem că piața e mai bună sau nu decât statul. O cerere de 3 tancuri este suficientă din punctul de vedere al preferințelor subiective al consumatorilor de apărare din acea comunitate chiar dacă ea nu este suficientă pentru respingerea unui agresor extern. Aceștia nu sunt interesați de o cerere suplimentară de 5 tancuri, că e ea privată sau de stat. Pot exista diverse motive pentru această alegere. Unii sunt pacifiști, se opun din principiu folosirii violenței. Unii sunt hedoniști, au preferință ridicată de timp, preferă să trăiască clipa. Știu că atacul e peste 6 luni și preferă până atunci să-și cheltuiască banii pe altceva, de exemplu, pe băutură. Alții sunt blatiști, sunt interesați de apărare, însă la preț 0. Dacă un pacifist este forțat să contribuie la această cerere suplimentară de 5 tancuri avem o situație de adding injury to insult. Cererea optimă de apărare pentru el este 0 și la fel este și oferta. Subiectivitatea preferințelor arată că piața livrează și când nu livrează iar statul nu livrează și când livrează.
4. Cresc apărarea prin interzicerea de provideri alternativi?
Un stat este un monopol, adică o agenție care interzice provideri alternativi de apărare pe același teritoriu. Dacă scopul statului este creșterea ofertei de apărare, cât de adecvată este interzicerea ofertei private de apărare? Funcționează această strategie și în alte domenii? Dacă vreau să cresc oferta de pâine, soluția e să interzic oferta privată de pâine?
