Nu știu dacă Vladimir („stăpânul lumii”, conform unei traduceri) Putin va mărșălui sau nu asupra Kievului. Cu toate acestea, mi se pare că, după ce a investit atât de mult pentru a se pregăti pentru o astfel de invazie – propagandă, bani, capital politic și tot felul de mișcări militare – nu poate acum să ordone pur și simplu o retragere fără să fi obținut nimic. Chiar și în cel mai bun caz, o astfel de retragere ar da o lovitură grea prestigiului său și capacității sale viitoare de a obține ceva de la oricine. În cel mai rău caz, ar putea duce la înlăturarea sa din funcție și, din moment ce Rusia nu este și nu a fost niciodată o democrație, la un cutremur politic. Unul ale cărei consecințe, mai întâi pentru Rusia și apoi pentru o mare parte din restul lumii, ar putea fi incalculabile.
Așa stând lucrurile, în această postare voi presupune că se plănuiește o invazie și, dacă Occidentul nu face unele concesii importante, va fi pusă în aplicare. Mai devreme decât mai târziu și, probabil, sub pretextul unui răspuns la vreo „provocare” ucraineană. Cum ar putea arăta o astfel de invazie? Punctul de plecare evident ar fi Donbasul, o provincie ucraineană aflată în prezent sub conducerea a două guverne diferite autoproclamate pro-ruse. Are tot ce și-ar putea dori un invadator: agricultură, industrie, minerale (cărbune) și genul de teren plat care era ocupat de cazaci și care acum oferă puține obstacole serioase unei armate mecanizate moderne.
Văzută de la Moscova, o ofensivă îndreptată spre această parte a Ucrainei ar avea și avantajul că este situată la sute de kilometri est de frontiera Rusiei cu NATO. Prin urmare, ca aceasta din urmă să ajute guvernul de la Kiev ar fi, în cel mai bun caz, limitată; cu atât mai mult cu cât Marea Neagră este acum puțin mai mult decât un lac rusesc. Invazia ar putea, într-adevăr, să reprezinte o piatră de temelie pentru o invazie mai profundă, menită să formeze o punte terestră între Rusia și Crimeea, pe care o ocupă de șapte ani.
Pe de altă parte, o astfel de jumătate de măsură ar fi cu greu suficientă pentru a atinge obiectivul lui Putin, care este de a opri și, dacă este posibil, de a inversa expansiunea spre est a NATO. Și ar însemna aproape sigur un război prelungit cu Ucraina și cu populația sa de 35-40 de milioane de locuitori. Venind dinspre nord (Rusia propriu-zisă), vest (Bielorusia) sau sud (Crimeea), forțele rusești alocate pentru un astfel de război ar fi capabile să se deplaseze aproape oriunde. Se spune că armata ucraineană ar fi de aproximativ 200.000 de oameni. Cu toate acestea, nu este foarte bine echipată, în special cu arme grele moderne; și, într-adevăr, este greu de văzut de unde le-ar fi putut obține, având în vedere că nu le poate cumpăra din Rusia (desigur) și a fost prea săracă pentru a cumpăra multe dintre ele din Occident.
Pe scurt, împingându-i pe ucraineni deoparte în timp ce se ajunge la principalele orașe ale țării – Dnipropetrovsk, Odessa, Harkov și, bineînțeles, Kievul însuși – nu ar trebui să prezinte forțelor rusești nicio problemă deosebită. Cu atât mai mult cu cât acestea vor avea o comandă aproape completă a aerului. Probabil că cea mai importantă dificultate cu care se vor confrunta va fi de ordin operațional. Adică, incapacitatea coloanelor lor de atac larg răspândite de a veni rapid în ajutorul celorlalte în caz de nevoie. Acest fapt ar putea foarte bine să determine Înaltul Comandament rus să gândească în termenii încercării de a-și atinge obiectivele nu într-un singur atac masiv, ci în două sau, presupunând că lucrurile merg bine, chiar în trei atacuri succesive. Mai întâi în vest, pentru a împiedica NATO să intervină și pentru a obține superioritatea locală. Și apoi deplasarea centrului de greutate mai la sud și mai la est. În acest caz, spațiul dintre coloanele rusești ar fi parțial umplut de unități speciale capabile de operațiuni independente și concepute în primul rând pentru a răspândi confuzia și haosul.
Cu toate acestea, simpla înfrângere a armatei ucrainene și atingerea principalelor orașe din Ucraina nu ar fi deloc suficientă pentru a pune capăt conflictului. În parte, acest lucru se datorează faptului că Ucraina ar mai avea încă aproximativ 300.000 de oameni mai mult sau mai puțin instruiți. Și în parte pentru că războiul urban modern poate și adesea va schimba balanța împotriva atacatorului și în favoarea apărătorului. Principalele motive pentru acest lucru sunt următoarele:
În primul rând, pentru a-i depăși pe apărători, atacatorul trebuie mai întâi de toate să-și concentreze forțele. Cu toate acestea, terenul urban, acoperit cum este de tot felul de clădiri care acoperă abordările și străzile dintre ele, face ca acest lucru să fie mult mai dificil decât ar fi în teren deschis.
În al doilea rând, terenul complex va reduce avantajele atacatorului în ceea ce privește serviciile de informații, supraveghere, recunoaștere, utilitatea mijloacelor aeriene și capacitatea sa de a se angaja la distanță.
În al treilea rând, abundența clădirilor, inclusiv, probabil, unele destul de înalte, înseamnă că o mare parte din lupte se vor desfășura în apropiere. Pentru ca lucrurile să fie și mai dificile pentru atacator, de multe ori va fi necesar să se angajeze simultan deasupra solului, la sol și sub pământ.
În al patrulea rând, atacatorul trebuie să se deplaseze și, făcând acest lucru, să se expună. Nu este cazul apărătorului, care poate rămâne în pozițiile sale pregătite. În cazul în care aceste poziții sunt vizate de artilerie sau din aer, apărătorul, cu condiția să-și păstreze flexibilitatea și să nu aștepte prea mult, le poate oricând abandona și se poate retrage pe altele mai în spate.
În al cincilea rând, genul de putere de foc masivă care transformă clădirile și chiar cartiere întregi în moloz nu îl va priva neapărat pe apărător de acoperire. Adesea, de fapt, molozul îi va oferi apărătorului la fel de multă, dacă nu chiar mai multă, camuflare și acoperire decât o pot face cartierele intacte; gândiți-vă doar la Stalingrad. Cu cât orașul este mai mare, cu atât mai valabil este acest lucru.
Ocuparea orașelor în cauză nu va rezolva aceste probleme; dimpotrivă, acest lucru ar putea să le agraveze. Pe scurt, războiul urban tinde să acționeze ca un tocător de carne. Rezultatul este probabil să fie uzura și impasul. Dar impasul va cere atacatorului exact ceea ce, spre deosebire de apărător, acesta are doar într-o măsură limitată: timp.
Cu siguranță, moartea și distrugerea în Ucraina ar fi îngrozitoare. Dar pentru a vedea ce poate face timpul unui invadator, întrebați-i pe americani în Vietnam (1964-75), Afganistan (2002-21) și Irak (2003-21); ca să nu mai vorbim de sovieticii din Afganistan (1980-88).
Publicat inițial aici.
