Oficialii Rezervei Federale se mândresc cu faptul că iau decizii în funcție de date, folosind cele mai recente informații despre starea economiei. Președintele Fed, Jerome Powell, spune că Fed „a depus eforturi mari pentru a colecta și analiza riguros cele mai bune informații pentru a lua decizii solide pentru publicul pe care îl deservim”.
Cu toate acestea, deciziile solide de politică monetară necesită nu doar date recente privind economia, ci și predicții privind direcția viitoare a acesteia. După cum a descris Milton Friedman, politica monetară funcționează cu decalaje „lungi și variabile”, adesea de un an sau mai mult. Pentru a gestiona eficient masa monetară, Comitetul Federal pentru Piața Deschisă (FOMC) trebuie să dispună de previziuni exacte ale economiei pentru a lua decizii de politică informate.
Să analizăm previziunile economice ale Fed în timpul Marii Recesiuni din 2007-2009 și să ne gândim la modul în care acestea ar fi putut afecta deciziile de politică monetară.
Înainte de recesiune
Majoritatea cercetărilor efectuate înainte de Marea Recesiune au constatat că previziunile Fed erau destul de exacte. Cercetările efectuate de Christina și David Romer, de exemplu, au constatat că previziunile realizate de modelele economice ale personalului Federal Reserve Board (FRB) au depășit previziunile private și au fost chiar mai bune decât proiecțiile realizate de membrii individuali ai FOMC
Cu toate acestea, cercetări recente care includ perioada de timp a Marii Recesiuni constată rezultate mult diferite. Figura 1 prezintă previziunile personalului FRB privind creșterea PIB-ului din octombrie 2007, chiar înainte de începerea recesiunii. Linia neagră reprezintă prognoza de bază a variației procentuale pe patru trimestre a creșterii PIB-ului real. Liniile colorate reprezintă scenarii alternative bazate pe diferite ipoteze. Zonele gri închis și, respectiv, gri deschis reprezintă intervalele de încredere de 70 % și 90 %.
Figura 1. Prognoza personalului FRB privind creșterea PIB-ului, octombrie 2007
Prognoza de bază a personalului FRB a fost destul de stabilă, în jurul valorii de 2 procente de creștere a PIB-ului până la sfârșitul anului 2009. Intervalul de 90% abia a atins zero în 2008 și 2009, ceea ce indică faptul că personalul FRB era aproape 90% încrezător că nu va exista o recesiune. Evident, această prognoză a fost foarte greșită.
Figura 2. Creșterea reală a PIB față de prognoza personalului FRB, octombrie 2007
Figura 2 prezintă previziunile de bază ale personalului FRB, pe lângă o linie punctată reprezentând ratele reale de creștere a PIB-ului pe parcursul perioadei. În mod evident, prognoza personalului FRB a fost destul de diferită de ratele reale, care s-au situat sub intervalul de încredere de 90% al FRB în cea mai mare parte a anilor 2008 și 2009.
În timpul recesiunii
Erorile de prognoză ale personalului FRB au persistat pe toată durata recesiunii. Figura 3 prezintă prognoza personalului FRB din septembrie 2008. Din nou, linia neagră reprezintă prognoza de bază, iar liniile colorate reprezintă scenarii alternative. Deși este ușor întunecată, zona gri deschis pare să coboare doar pentru scurt timp sub zero, indicând din nou că personalul FRB era 90% încrezător că vom evita o recesiune.
Figura 3. Prognoza personalului FRB privind creșterea PIB-ului, septembrie 2008
Conform datelor de la National Bureau of Economic Research, recesiunea a început oficial în decembrie 2007. Prognoza din figura 3 este din septembrie 2008, a zecea lună de recesiune.
Economia se afla în recesiune de 10 luni, iar personalul Fed încă mai prognoza că nu va fi recesiune!
Previziunile prea optimiste ale personalului FRB s-au datorat parțial încrederii excesive în politica monetară a Fed. La începutul anului 2008, FOMC a adoptat o politică mai expansionistă, reducând ținta ratei dobânzii de la 4,25% la începutul lunii ianuarie la 2,25% până la sfârșitul lunii martie.
Modelele personalului FRB au prezis că această modificare de politică va fi suficientă pentru a evita o recesiune. Din acest motiv, FOMC și-a lăsat ținta practic neschimbată pentru următoarele șase luni, până după vârful crizei financiare din septembrie 2008.
Dacă oficialii Fed ar fi realizat amploarea recesiunii economice, aproape sigur ar fi urmărit o politică monetară mai expansionistă. În autobiografia sa, de exemplu, președintele Fed, Ben Bernanke, a declarat că decizia de a lăsa ratele neschimbate în septembrie 2008 „a fost aproape sigur o greșeală”.
O redresare rapidă?
S-ar putea argumenta că eșecul de a prevedea declinul Marii Recesiuni a fost un eveniment unic și că economiștii Fed nu ar trebui să fie considerați vinovați. Șocurile economice sunt, prin natura lor, imprevizibile. Dar chiar și după ce au recunoscut profunzimea recesiunii, personalul FRB a continuat să supraestimeze în mod sălbatic ratele viitoare de creștere a PIB-ului.
Figura 4 prezintă previziunile personalului FRB privind PIB-ul din decembrie 2008, care indică în cele din urmă o recesiune majoră în 2008-2009. Cu toate acestea, previziunile din scenariul de bază, precum și fiecare dintre scenariile alternative au prezis o revenire uriașă după recesiune. Fiecare scenariu ajunge la o creștere de aproximativ 6% până în 2013. Evident, acest lucru nu s-a întâmplat. Rata reală de creștere a PIB-ului real în 2013 a fost de doar 1,57%.
Figura 4. Prognoza personalului FRB privind creșterea PIB-ului, decembrie 2008
Ceea ce este deosebit de interesant la figura 4 este caracterul îngust al intervalului de încredere de 90% indicat în gri deschis, care ajunge până la 8% în 2012. La capătul de jos, intervalul de 90% în 2012 pare să se situeze deasupra mediei de 3,1% de după cel de-al Doilea Război Mondial, ceea ce înseamnă că personalul FRB avea o încredere de peste 90% în faptul că creșterea PIB-ului va depăși 3,1 % în acei ani.
Economiștii Fed credeau că o creștere a PIB-ului de 8% în 2012 era mai probabilă decât 3%! Și chiar și 3% este aproape de două ori mai mare decât rata reală de 1,57% în acel an.
Ce ne spun aceste previziuni greșite despre politica monetară? În primul rând, economiștii Fed ar trebui să își revizuiască modelele de prognoză, în special modelul FRB/US care a dus la previziunile de mai sus. În al doilea rând, economiștii ar trebui să acorde mai multă atenție problemelor de cunoaștere din cadrul Fed. Modelele de politică monetară presupun, de obicei, că Fed are o bună înțelegere a efectelor politicilor sale. În mod evident, nu a fost cazul în cazul Marii Recesiuni.
În mod mai fundamental, rezultatele slabe ale Fed în materie de previziuni ar trebui să ne facă sceptici în ceea ce privește capacitatea acesteia de a gestiona în mod eficient masa monetară în perioade de turbulențe economice. Ar fi prudent să se ia în considerare reforme structurale care ar putea îmbunătăți procesul decizional al FOMC.
Acest articol se bazează, în parte, pe documentul „The Calculus of Dissent: Bias and Diversity in FOMC Projections”, care urmează să apară în curând în revista Public Choice.
Publicat inițial aici.
