Pentru bancherii centrali și analiștii convenționali răbufnirea recentă a inflației nu este decât un fenomen tranzitoriu care nu are nimic sau foarte puțin de-a face cu masivii stimuli monetari și fiscali dezlănțuiți în timpul pandemiei. Deși Fed, banca centrală a SUA, a admis recent că presiunile asupra prețurilor persistă mai îndelung decât era prevăzut, se susține că aprinderea inflației se datorează blocajelor asupra ofertei cauzate de pandemie. Acest diagnostic superficial servește drept scuză confortabilă politicienilor pentru a menține politici de stimulare a creșterii economice cu efecte păgubitoare și măsuri de sănătate publică draconice.
Inflația nu este determinată de o penurie de partea ofertei
Economiștii convenționali definesc inflația drept o creștere a prețurilor de consum care are loc atunci când creșterea ofertei monetare devansează creșterea economică.[1] Cu alte cuvinte, prea mulți bani vânează prea puține bunuri. Dacă valul inflaționist recent ar fi fost determinat de un deficit de bunuri mai curând decât de o creștere a ofertei monetare, atunci producția agregată ar fi scăzut. Însă nu aceasta este situația prezentă, deoarece produsul economic global este previzionat de către OECD să crească cu 5,7% în 2021, după ce a înregistrat o cădere de 3.4% în 2020. În acest an este așteptată o recuperare a producției pierdute în timpul pandemiei, atât în țările avansate cât și în țările emergente, inclusiv în SUA (grafic 1).
Grafic 1 : creșterea PIB real
De fapt, inflația se accelera în acest an concomitent cu redresarea producției la niveluri pre-pandemice atât în SUA cât și în UE (grafic 2). Așa-numita penurie de partea ofertei la un nivel agregat pare a fi un mit.
Grafic 2 : Inflația și producția industrială
Invocata penurie de partea ofertei se bazează în principal pe dovezi anecdotice privind cererea nesatisfăcută și prețuri în urcare în sectoare economice anume, cum ar fi semiconductori, automobile, mobilă, energie și altele. Însă cei care pretind că oferta este insuficientă nu se obosesc să analizeze dacă presiunea asupra lanțurilor de aprovizionare se datorează unor deficite cronice de producție sau excesului de cerere. Mai mult, chiar dacă oferta ar fi fost deficitară pentru anumite bunuri datorită efectelor avute de măsurile de carantină asupra producției, a schimbărilor în preferințele consumatorilor sau a politicilor de mediu privind reducerea emisiilor de carbon, o creștere a nivelului agregat al prețurilor nu ar fi avut loc dacă oferta monetară și cererea agregată ar fi rămas în linii mari neschimbate. Presiunea asupra unor lanțuri specifice de aprovizionare ar fi fost compensată de o scădere a cererii pentru alte bunuri și servicii și numai prețurile relative s-ar fi modificat în economie.
Să aruncăm o privire mai de îndeaproape asupra unor cazuri specifice de penurii larg percepute de partea ofertei. Deficitul de containere maritime și problemele logistice în mai multe porturi din Statele Unite și țări asiatice par să constituie miezul multor alte blocaje în lanțul de aprovizionare. Într-adevăr, costurile cu transportul maritim au explodat,[2] dar volumele de mărfuri transportate au crescut de asemenea (grafic 3). Acest lucru nu indică o lipsă de partea ofertei, ci mai degrabă o cerere viguroasă pentru transport internațional. Experții din principalele grupuri de transport maritim raportează că marile porturi din Statele Unite, firmele de containere și companiile de logistică abia pot face față creșterii din comerțul internațional.
Grafic 3 : Volumul transportului maritim global în unități TEU și indicele de preț
Acest lucru nu este surprinzător din moment ce atât importurile de bunuri ale SUA cât și deficitul de cont curent au urcat cu peste 20% anual în primele șapte luni ale lui 2021, pe măsură ce consumatorii s-au grăbit să își cheltuiască cecurile primite pentru stimularea economiei. Experții UNACT susțin că cererea globală pentru bunuri de consum prelucrate a crescut pe tot parcursul pandemiei impulsionând cererea pentru transport maritim cargo și majorând costurile de transport. Valul de creștere a cererii globale nu a rearanjat doar fluxurile de comerț în avantajul Chinei și altor economii asiatice, ci a împins volumele comerțului internațional către noi culmi (grafic 4).
Grafic 4 : Volumul global al comerțului
Penuria de semiconductori, care afectează producția de automobile, este de asemenea pusă pe seama incapacității producătorilor de chip-uri de a face față unui carnet de comenzi umflat de COVID-19 și de perturbări ale transportului naval. Însă piața globală de semiconductori s-a extins cu 7% în 2020, este estimat să crească cu încă 20% în acest an (grafic 5) și să își dubleze mărimea în 2028. Așadar, din nou, penuria este cauzată de o ofertă relativ rigidă care nu poate întâmpina cererea viguroasă. Aceasta din urmă a crescut nu doar pentru sectorul automobilistic în mod deosebit, deoarece vehiculele electrice utilizează mai multe chip-uri, ci și pentru computere și alte electronice de consum care au înregistrat un vârf de vânzări în timpul pandemiei.
Grafic 5 : Piața globală a semiconductorilor
Creșterea recentă a prețurilor la energie, cu prețul cărbunelui și cel al gazului natural din Europa atingând niveluri record și țițeiul nerafinat sărind de 80 USD pe baril, este de asemenea atribuită unei oferte constrânse și percepută ca o amenințare la redresarea economică. Însă oferta globală nu s-a diminuat, dimpotrivă, producția mondială de energie a cunoscut o tendință ascendentă stabilă (grafic 6). După ce a crescut cu circa 2,4% pe an în ultimii 3 ani, producția de energie a scăzut cu 3,5% în 2020 ca urmare a măsurilor de carantină, dar ea este estimată să înregistreze o revenire de 4,1% în 2021.
Grafic 6 : Producția mondială de energie
Oferta mondială de energie ar fi fost mult mai ridicată și mult mai bine diversificată în ce privește sursele de aprovizionare și diferitele regiuni ale lumii, dacă nu ar fi existat politicile guvernamentale „verzi” și țintele obligatorii privind emisiile de carbon. În Europa, centralele electrice pe bază de cărbune au fost treptat scoase din uz, ba în Germania chiar și cele nucleare. Acestea au fost înlocuite cu turbine eoliene și alte surse regenerabile de energie care au avut o performanță sub așteptări în ultima vreme din cauza condițiilor meteorologice adverse. Laolaltă cu livrări mai reduse de gaze din Rusia, acest lucru a creat o furtună perfectă pe piața europeană de energie. În același timp, în China, țintele stricte privind emisiile de carbon și creșterea prețurilor la cărbune au generat de asemenea o criză de electricitate care a perturbat activitatea industrială.
Așa cum politicile „verzi” au subminat producția de energie, carantinele și cecurile de stimulare generos distribuite în timpul pandemiei au creat o penurie artificială de forța de muncă care probabil va exacerba și mai mult presiunile inflaționiste. Ca urmare a închiderii forțate a activității economice, economia SUA a pierdut aproximativ 20 de milioane de locuri de muncă până în aprilie anul trecut. În pofida redresării economice, circa 5 milioane de locuri de muncă nu au fost încă ocupate, ca urmare a faptului că milioane de americani au fost plătiți să stea acasă sau au părăsit cu totul forța de muncă. În Europa, sindicatele solicită deja creșteri de salarii în timp ce sondajele arată că așteptările inflaționiste sunt în creștere.
Stimularea excesivă a cererii și creația monetară sunt adevăratul vinovat
Pachetele de stimulare economică adoptate în timpul pandemiei au fost realmente fără precedent, atât în ce privește dimensiunea cât și în ce privește extensiunea acestora. Asistență guvernamentală uriașă și deficite bugetare monetizate de băncile centrale au inundat economiile slăbite de recurentele carantine sanitare. În pofida pierderii de locuri de muncă și venituri de piață, averea gospodăriilor din Statele Unite a crescut cu o sumă uimitoare de 3 200 miliarde USD de la începutul pandemiei, alimentând consumul privat și cererea agregată. Laolaltă cu o creștere în masa monetară largă de mai bine de o treime pe parcursul aceleiași perioade (grafic 7), acest lucru indică faptul că inflația este de fapt determinată de prea mulți bani mai degrabă decât de prea puține bunuri.
Grafic 7 : Oferta monetară
Creșterea rapidă a inflației[3] duce, de asemenea, la creșterea așteptărilor inflaționiste. Inflația nu depinde doar de rezultatul mecanic al schimbărilor din oferta monetară și cea de bunuri, ci și de cererea monetară. Dacă publicul percepe că deținerile sale monetare sunt erodate în valoare de creșteri semnificative ale prețurilor, acesta va abandona rezervele monetare lichide. În acest caz, inflația se va accelera peste ritmul creației monetare, ceea ce constituie evident coșmarul tuturor bancherilor centrali.
Concluzii
Actualul val inflaționist nu se datorează unei penurii de partea ofertei și nici nu este tranzitoriu așa cum băncile centrale vor să ne facă să credem. El se datorează în principal unui puseu al cererii consumatorilor, alimentată de pachete excesive de stimulare a creșterii economice. Carantinele sanitare și politicile energetice nepoluante instituite de guvern au constrâns producția și exacerbat creșterile de preț. Suntem martorii unui avânt al consumului și a unor persistente distorsiuni în structura de producție, toate purtând pecetea unei asemănări bătătoare la ochi cu avântul care a precedat Marea Recesiune.
Note:
- Această definiție este disputată de economiștii Școlii austriece deoarece inflația prețurilor înglobează indistinct factori cauzali monetari și non-monetari care au consecințe diferite asupra structurii de producție, veniturilor și averii individuale. Ca urmare, economiștii Școlii austriece definesc inflația ca o creștere în oferta monetară peste o creștere a cantității de monedă nediscreționară, adică bani-marfă precum aur și argint. ↑
- Conform Financial Times, costă mai mult de 20 000 USD pentru a transporta un container din China pe coasta de est a SUA astăzi, în urcare de la mai puțin de 3 000 USD cu doi ani în urmă. ↑
- În SUA, inflația prețurilor de consum a avansat cu 5,3% în august, prețurile locuințelor au crescut cu aproape 20% anual la nivelul lunii iulie și Indicele S&P 500 a urcat cu aproape 29% anual la sfârșitul lunii septembrie. ↑
