Educația: între filosofia ingineriei sociale și filosofia unei societăți libere
Problemele învățământului de masă (în combinație cu legile care obligă copiii și părinții să participe într-un astfel de sistem) nu sunt doar locale și de management, ci de filosofie a sistemului, filosofie ce concordă profund cu spiritul ingineriei sociale, care în prezent stă la baza proiectelor și măsurilor politice economice de pretutindeni, fie că sunt sisteme totalitare sau democrate. Prin învățământul de masă, spiritul acesta al ingineriei sociale s-a extins și asupra persoanei, a omului ca entitate, și s-a concretizat în primul rând în negarea naturii umane și în încercarea de a o schimba și/sau reconstrui pe alte baze – de a o face „predictibilă” – visul dintotdeauna al inginerilor sociali.
Conspirativ sau nu, intenționat sau nu – logica, filosofia și rezultatele învățământului de masă indică faptul că acesta rămâne unul ideologizat și ideologizant. Idealurile sociale și politice ale vremii ajung într-o formă standardizată și necritică pe băncile învățământului de masă, fie că este vorba de idealul naționalist, de valorile euro-atlantice sau de corectitudinea politică.
Diferența fundamentală a învățământului de masă actual, în raport cu educația clasică (care era asigurată în mod tradițional de părinți sau tutori) constă în erodarea și, în final, răsturnarea valorilor tradiționale și respingerea creștinismului ca element central al civilizației occidentale (secularizarea). Locul valorilor tradiționale clasice a fost luat de nihilism, relativism, corectitudine politică, acestea din urmă fiind prezentate în mod fals ca filosofii ale toleranței și fiind instituționalizate prin legile împotriva discriminării „minorităților” (legi care, în fond, implică nerecunoașterea drepturilor „majorităților” pașnice de a se comporta firesc, în acord cu propriile credințe). Meritul formativ al educației clasice constă, în primul rând, într-un anumit tip de raportare la valori și norme, care nu poate fi înțeles în afara asumării creștinismului. Virtuțile nu sunt dobândite formal ca simple reguli și constrângeri exterioare, sociale, ci acestea se nasc prin educarea inimii și a minții în spiritul iubirii de oameni și a lui Dumnezeu.
Deși homeschooling-ul actual nu este automat legat de educația clasică, mulți dintre practicanții acestui tip de învățământ au adoptat în prezent curriculumul educației clasice. Recunoașterea legitimității homeschooling-ului înseamnă recunoașterea drepturilor acelor părinți care decid să-și protejeze copiii de efectele devastatoare, spiritual și moral, ale filosofiilor la modă – relativismului moral, nihilismului – și de „revoluția sexuală” și educația sexuală à la Kinsey, care au pătruns treptat și în școli. Și nu în ultimul rând, homeschooling-ul ar fi poate șansa cea mai bună de a trece de la filosofia ingineriei sociale către filosofia unei societăți libere – ar putea constitui baza consolidării unui liberalism autentic.
“We make men without chests and expect of them virtue and enterprise” (C. S. Lewis)
După reforma învățământului din SUA prin care a fost instituit învățământului de masă obligatoriu, marele rezultat al reformei a fost acela că majoritatea tinerilor erau instruiți să intre pe piața muncii pentru a practica o meserie. Erau „instruiți” („trained”) dar nu mai erau „educați”. Rezultatul trecerii la învățământul de masă obligatoriu a fost apariția unei generații de oameni „instruiți” în diverse profesii dar despre care nu se putea spune că erau și „educați”, comparativ cu generațiile anterioare reformei. Distincția aceasta o subliniază Albert Jay Nock care precizează totodată și distincția dintre cunoaștere formativă și cunoaștere instrumentală (Nock 1932, p.60) cât și faptul că învățământul de masă prin tendința sa egalizatoare și programatic non-elitistă oferă, în principiu, doar un program de instrucție.
A few months ago, an Italian nobleman, one of the most accomplished men in Europe, told me that he had had a curious experience in our country. He wondered whether I had made anything like the same observation, and if so, how I accounted for it. He said he had been in America several times, and had met some very well-educated men, as an Italian would understand the term but they were all in the neighbourhood of sixty years old. Under that age, he said, he had happened upon no one who impressed him as at all well-educated. I told him that he had been observing the remnant of a pre-revolutionary product, and coming from a country that had had the Sicilian Vespers and Rienzi and Massaniello and now Mussolini, he should easily understand what that meant; that our educational system had been thoroughly reorganized, both in spirit and structure, about thirty-five years ago, and that his well-educated men of sixty or so were merely holdovers from what we now put down, by general consent, as the times of ignorance—-holdovers from pre-Fascist days, if I might borrow the comparison. "But," I went on, "our younger men are really very keen; they are men of parts, and our schools and universities do an immense deal for them. Just try to come round one of them about the merits of a bond-issue or a motor-car, the fine points of commercial cake-icing or retail shoe-merchandising, or the problems of waste motion involved in bricklaying or in washing dishes for a hotel, and you are sure to find that he will give a first-rate account of himself, and that he reflects credit on the educational system that turned him out." My friend looked at me a moment in a vacant kind of way, and presently said that proficiency in these pursuits was not precisely what he had in mind when he spoke of education. "Just so," I replied, "but it is very much what we have in mind. We are all for being practical in education. Do you know, it would not surprise me in the least to find that our Russian friends had taken a leaf out of our book in designing their Five-Year Plan?" He looked at me again for a moment, and changed the subject.
(Albert Jay Nock, „The Theory of Edication in the United States”, Harcourt Brace and Company, 1932, p. 16)
Distincția dintre educație și instrucție, dintre formativ și instrumental, punctată de Nock este un bun punct de pornire în a trasa diferențele dintre învățământul de masă și educația clasică. Aspectului formativ al educației înseamnă a-i oferi copilului cât mai repede șansa de a sta pe propriile picioare – de a nu-i prelungi indefinit adolescența intelectuală:
"Learning to learn for oneself" certainly well summarizes the pedagogical goal of classical education; however, once one can learn for one’s self, where to go from there? Another educational truism is helpful, "Education is merely selling someone on books." To be able to learn for oneself does not mean that you no longer need a teacher, but rather, you are capable of making books your teachers without the aid of an instructor to explain the books to you. In our day and age we seem to be quite impressed by the number of years one has spent in the academic institutions obtaining degrees. However, the ancients probably would have thought that our institutions must be quite poor since after so many years they had not produced students who were able to learn independently. That a student still needs an instructor to explain the works he is reading shows a sad level of intellectual dependency. We seem to think that intellectual adolescence must be indefinitely prolonged before granting a young scholar the right to stand on his own two feet. The fact that you leave the academic institution should not be a sign that your education has come to an end, rather it should show that you are ready for it to begin.
(Fritz Hinrichs, Why classical education?, http://www.gbt.org/clasced.html)
Meritul formativ al educației clasice nu este doar intelectual ci și spiritual și moral. Virtuțile morale sau intelectuale erau dobândite concomitent cu educarea inimii în spiritul dragostei de oameni și de Dumnezeu.
Străduiți-vă să sporiți în "științele lăuntrice", în "științele inimii": în știința dragostei, a credinței, rugăciunii, frumuseții, smereniei, gingășiei, ascultării, curăției, dreptei înțelepciuni, milosârdiei, compasiunii, jertfelniciei, în știința curățirii inimii de toată întinăciunea, de cugete viclene și rele! Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte vi se vor da vouă de la Dumnezeu.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – viața, învățăturile, minunile, Sophia, 2007)
Secularizarea treptată s-a instituționalizat atât pe plan cultural, social cât și educațional. Presupusa neutralitatea axiologică și epistemologică a învățământului secularizat este doar aparentă – filosofiile subiacente (relativismul moral și nihilismul) nu sunt neutre nici axiologic nici epistemologic. În plus, acestea sunt prezentate în mod fals ca filosofii ale toleranței și instituționalizate prin legile împotriva discriminării „minorităților”(legi care, în fond, implică nerecunoașterea drepturilor „majorităților” pașnice de a se comporta firesc, în acord cu propriile credințe):
The terms "mom and dad" are now completely banned in California’s school system and teachers are being ordered to use euphemisms for those terms. In addition, "husband and wife" are also banned under this new law signed by Gov. Schwarzenegger. The newly signed law also mandates public schools to allow boys to use girls restrooms and locker rooms, and vice versa, if they choose to do so.
(Jim Kouri, Prediction Now a Reality: „Moms&Dads” Banned in Cal. Schools, http://www.newswithviews.com/NWV-News/news11.htm)
Problemele morale și spirituale ale tinerilor sunt încadrate în aria de competență a psihologiei și psihanalizei. Una dintre criticile importante a abordării problemelor morale și spirituale prin prisma psihologiei și psihanalizei (în raport cu o abordare creștină) este aceea că rolul psihanalizei este acela de a „adormi” sau „liniști” conștiințele, eliminând până și șansele pe care le au natural oamenii de a se ridica spiritual și moral.
Education founded on the principles of psychoanalysis is not able to raise the level of morality, because psychoanalysis, sometimes almost claiming to ocupy the place of religion, actually has no firm religious or moral basis. In psychoanalysis the criteria for a norm in relation to each man turns out in each case to be the given man himself with all his sins and insufficiencies, but only in that state of calm which comes after overcoming all the conflicts that had arisen within his consciousness. In psychoanalysis an attempt is made to overcome and remove the conflict, after having lulled the conscience to sleep and reconciled man with the sin living within himself. It is for this reason that the very profound critic of psychoanalysis, Arvin Runestam, in the book „Psychoanalysis and Christianity” (Augustine Press, 1958), notes not without reason that in theory and practise psychoanalysis in general is a mighty herald of the right to a life directly controlled by instinct. «It is not as if it means, he writes, that all morality is evil per se. But morality presents itself more as a necessary evil than as a positive good.»
(Protopresbiter G. Grabble, Orthodox-Christian Education of Children in Our Days, Holy Trinity Monastery, 1960, http://www.monasterypress.com/anonftp/pub/children.pdf)
Vezi și:
