Controlul ANAF – aspecte logice și metodologice

Tudor Smirna · 15 aprilie 2015

Nu am să mă apuc acum să expun fundamentele logice ale ideii că taxarea este furt. Am să consider că taxarea este un lucru firesc într-o societate civilizată. Decide legislativul și/sau executivul cât și cum taxează, iar cetățenii se conformează.

Dar, pornind de la această presupunere, haideți să vedem care sunt unele consecințele ultime ale taxării, mai concret ale controalelor ANAF la cârciumi și alte astfel de locuri unde în mod tradițional se dă bacșiș. Bacșișul este nisipul din angrenajul taxării civilizaționale, acel detaliu neinclus în proiectul de inginerie socială gândit de mințile luminate care ne conduc. Bacșișul dă peste cap efortul de împărțire a dreptății sociale prin mai buna colectare a impozitelor.

De ce e așa? Pentru că bacșișul a apărut în mod tradițional ca o formă de remunerare directă și voluntară a celor cu care clienții intră în contact personal. Prin neglijența autorităților autohtone, până acum bacșișul a fost liber de taxe. Unii ar spune că acesta este un lucru care caracterizează bacșișul și că impozitarea lui îl lipsește de însăși esența sa. Că odată trecut pe nota de plată și oficializat devine pur și simplu o altă taxă impusă clientului, chiar dacă la niveluri opționale, de 5%, 10%, 15%, să zicem. Și, ar mai spune unii, dacă vreo asociație de întreprinzători privați înaintează propunerea de oficializare și taxare a bacșișului, atunci nu poate fi considerată mai mult decât o adunătură de nătărăi.

Pentru stat, însă, lucrurile stau altfel. Nu este decât logic ca statul să includă în sfera taxării orice venit, nu atât din rapacitatea care îi stă în fire, cât pentru că altfel ar lăsa o breșă în capacitatea de control a agenților săi din teren. Așa cum s-a văzut recent, orice sumă găsită în plus față de încasările înregistrate oficial poate fi justificată drept bacșiș de către cei controlați, chiar și dacă ar fi procentual în valoare de 1000% față de încasări. Prin stabilirea unui nivel „de bun simț” al bacșișului și revelarea lui obligatorie pe bonul fiscal, statul își blindează acțiunile de control în teren.

Odată ce toate veniturile sunt supuse controlului și taxării, agenții ANAF nu mai sunt împiedicați de nimic în acțiunile de control: pot percheziționa până în cel mai mic cotlon și rechiziționa triumfător toate sumele nedeclarate și nejustificate.

Cu acest pas mic pentru ospătar, bufetier, barman și bucătar, dar mare pentru stat, s-ar putea spune că efortul civilizațional pe cod CAEN 5610 și 5630 este desăvârșit, după 25 de ani imperfecți de la revoluție.

Ar fi, însă, o iluzie. Lupta civilizațională trebuie acum să se mute asupra unui alt element indisciplinat și imprevizibil al angrenajului social: clientul plătitor, care adesea ignoră obligativitatea legală de a solicita și păstra bonul fiscal. Am văzut ieri cum este posibil ca un concetățean să strângă o cantitate foarte mare de bonuri aruncate sau abandonate de semenii săi consumatori, lucru inechitabil și inedit care a lăsat ANAF-ul perplex. Pentru a corecta și această asimetrie, statul ar trebui să trimită în teren agenți sub acoperire care să facă flagrant și să amendeze sau chiar aresteze (de la o anumită sumă în sus) pe cumpărătorii care nu solicită bon fiscal.

Este bine însă că pe acest front s-au făcut recent avansuri indirecte prin câștigarea unei bătălii cu numerarul. Limitarea plăților în numerar la un plafon zilnic este doar un pas intermediar pentru a crește capacitatea de control și a atinge triumful asupra indisciplinei care stă în calea unei societăți moderne și occidentale. Soluția finală vine de la apus: interzicerea banilor cash, a bancnotelor și monedelor, propusă de cele mai strălucite minți ale birocrației internaționale.

Obligativitatea plăților cu bani gestionați exclusiv de bănci rezolvă în primul rând unele deziderate macroeconomice, precum aventurarea dobânzilor în tărâmul nominal negativ. Dar, să observăm că, atunci când cash-ul va fi interzis complet, va fi posibil ca statul să știe exact cine, ce, cui și cât a plătit. Nu va mai fi nevoie atunci să recurgă la controale, amenzi, sigilări și loterii. Gherila se va fi terminat cu victoria finală a statului. Buticarii și cârciumarii vor fi înfrânți. Totul va fi transparent, totul va fi bine.

·

Comentarii

  1. Nu, taxare nu este furt ,ci talharie calificata !!Furtul se savarseste fara violenta pe cand talharia da .Atat timp cat esti amenintat si ti se ia ceva cu forta e talharie.http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-234.

    niko · 15 aprilie 2015, 22:28 · #

  2. Un lucru pe care l-am uitat ieri cand am scris postarea: bineînţeles că statul nu va percheziţiona doar spaţiul, ci şi persoanele. Obligativitatea personalului de a declara veniturile proprii există de acum câţiva ani, dar, din câte ştiu, nu a fost pusă în aplicare. Acum, odată cu impozitatea bacşişului, se va urmări şi aplicarea ei. Iar controlul ar trebui să includă, firesc, şi buzunăreala oricui este oficial legat de locul în care există o casă de marcat, de la femeia de serviciu până la patron.

    Tudor · 16 aprilie 2015, 11:13 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)