De ce e importantă conştiinţa (pentru un liberal)?
Filmul lui Corneliu Porumboiu, „Poliţist, adjectiv”, atinge o problemă umană ridiculizată puternic de omul modern, atunci când nu este ignorată complet. Tema conştiinţei ocupă ultimele minute ale filmului, dar o face într-un mod care răsplăteşte aşteptarea spectatorului, dupa un periplu minimalist pe străzile, apartamentele şi birourile din Vaslui.
Dezetatizarea unei Germanii unite
Statul nu este una cu societatea, ci distinct şi opus bunului mers al societăţii. Hans Hermann Hoppe ne oferă în acest articol o analiză prescientă a felului în care s-a ratat eliberarea Germaniei de acum două decenii. Încă din 1991, pentru praxeologul Hoppe era clar că prăbuşirea Zidului Berlinului nu va fi continuată de un marş al Germaniei de Est (pe care o distinge clar de statul Germaniei de Est) către implinirea idealului uman al libertăţii sociale neştirbite, ci către acutizarea socialismului de tip democratic etalat cu „brio” pe atunci de către Germania de Vest.
Hoppe face şi o analiză istorică a miracolului vest-german care a urmat celui de-al doilea război mondial, arătând că acesta s-a datorat unor idei liberale aplicate cu hotârâre de regimul Erhard şi că s-a stins odată cu abandonarea acestor politici. Hoppe afirmă că acest reviriment putea fi şi mai vertiginos şi durabil dacă ideile liberale ar fi fost aplicate mai sistematic.
Ce înseamnă acest „mai sistematic”, ne arată Hoppe în ultima parte a studiului, unde face un tur de forţă în care îmbină teoria economică, cu dreptul şi sociolgia pentru a ne ilustra care ar fi fost istoria alternativă a unei dezetatizări corect făcute în Germania de Est, sau, de ce nu, în orice alt loc din lume unde există un stat care parazitează o societate.
Taxa fast-food: o sănătoasă agresiune
Dacă nu erau de ajuns cele 558 de taxe, impozite şi tarife care agresează continuu, pe toate planurile şi la toate nivelurile activităţile economice din România, cuprinşi de o grijă deosebită pentru cetăţenii acestei patrii, guvernanţii se gândesc ca din martie 2010 să introducă o nouă măsură „benefică sistemului”: taxarea „persoanelor juridice care produc, importă sau prepară alimente nerecomandate cu conţinut crescut de sare, grăsimi, zahăr, cu aditivi alimentari”.
Teoria firmei înainte de Coase: Frederick Barnard Hawley
În acest articol voi încerca să aduc în discuţie un autor american, Frederick Barnard Hawley, care în 1907 scrie un volum de teorie economică – practic un tratat – intitulat Enterprise and the Productive Process în care dă, în ultimă instanţă, o teorie a antreprenoriatului şi a firmei (Hawley 1907). Şi cred că acest lucru poate prezenta interes real, cu atât mai mult cu cât domeniul teoriei firmei este în genere considerat a fi fost iniţiat de intuiţiile şi cercetările lui Ronald H. Coase, începute la rândul lor în anii 1930.
Criza condiţionalei lui Geithner
Dacă nu erau banii de la guvern, sistemul bancar american înceta să mai existe. Aşa se pare că a afirmat de curând secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner. Contextul în care a spus-o este afirmaţia celor de la Goldman Sachs că ar fi trecut prin criză şi fără banii de la guvern şi că, ergo, au de gând să ofere angajaţilor lor bonusuri record.
Recenzie: Teoria austriacă postmisesiană a monopolului: Murray Newton Rothbard
Am încercat pe foile de mai sus să scap o culoare puţin mai diferită de celelalte folosite îndelung. O recenzie de culoare diferită, dar care este în rândul celorlalte culori. O recenzie vieneză i-aş putea spune. Şcoala austriacă ia în braţe, prin Murray N. Rothbard, subiectul monopolului şi al competiţiei, cu acelaşi interes manifestat în general faţă de body-ul ştiinţei economice. Foloseşte aceeaşi judecată apriorică, corp al ştiinţei praxeologice de factură misesiană. Suveranitatea consumatorului este un concept foarte uzitat, dar prea puţin corect. Consumatorul este şi producător în acelaşi timp. Deci nu e nepotrivit dacă utilizăm şi suveranitatea producătorului.
Ce se verde şi ce nu se verde
Ecologismul este pe val, politicienii promit ecologie cu toptanul, iar antreprenorii văd şansa de a se acoperi cu o cascadă de profituri verzi din fonduri publice. Rolul economistului în această schemă este să se întrebe ce se pierde atunci când se câştigă energie verde. Pentru că, aşa cum atrăgea atenţia veşnic actualul Bastiat, dat fiind că economia se preocupă de resursele rare şi de importanţa relativă pe care o dau oamenii fiecăreia prin alegerile pe care le fac zilnic, atunci când se vede înlocuirea unei vitrine sparte şi câştigul unui geamgiu, trebuie să nu se piardă din vedere profitul pierdut al unui croitor şi cum o bucată de stofă nu se mai face costum.
Moneda, creditul bancar şi ciclurile economice
Cu toate că impresionează prin dimensiunile sale, cartea este gândită ca manual dedicat studenţilor ştiinţelor economice, fiind înţesată cu exemple numerice şi tabele de sinteză. Avem în faţă încă un exemplu al respectului pentru cititor, dovedit de multe ori în tradiţia austriacă de drept şi economie. Însă, dincolo de abordarea de manual, multe probleme sunt tratate exhaustiv. Iar pentru cele care nu sunt, Huerta de Soto a alcătuit note de subsol remarcabile în care găsim trimiteri la toată literatura relevantă pentru chestiunea discutată.
Contribuţiile originale, cum ar fi aplicarea argumentului tragediei comunelor în sfera bancară sau propunerea detaliată de reformă monetară, încununează acest veritabil tur de forţă.
Chiar dacă tratatul profesorului Huerta de Soto nu poate rămâne singura sursă bibliografică în chestiunile monetare şi bancare, el este indispensabil oricui doreşte să îşi clădească o cultură economică sănătoasă.
Iar acum, mai mult decât oricând, efortul profesorului Huerta de Soto dă roade: cartea se dovedeşte un ghid foarte util al crizei:
„Situaţia actuală este tragică, dar este şi mai tragic, dacă se poate aşa ceva, că mulţi nu înţeleg cauzele fenomenelor care ne afectează şi mai ales că există o atmosferă de confuzie şi incertitudine generală printre experţi, analişti şi majoritatea economiştilor. Cel puţin în această sferă, trag nădejde că ediţiile consecutive ale acestei cărţi, care este publicată în lumea întreagă [...] , vor contribui la pregătirea cititorilor, la înarmarea intelectuală a noilor generaţii şi, în final, la mult aşteptata reproiectare instituţională a întregului sistem financiar şi monetar al actualelor economii de piaţă. Dacă această dorinţă se va îndeplini, voi considera că efortul meu a fost cu folos şi voi fi foarte onorat că am ajutat, chiar şi cu foarte puţin, la mişcarea lucrurilor în direcţia cea bună.”
În bucătăria Europei se prepară vânat à la Colbert
Bătrânul continent începe să îşi dea pe faţă arama de UERSS, parcă acum mai tare ca oricând, de la România care a (re)intrat grotesc de uşor în hora cipurilor şi a supravegherii totale, până la „the United Kingdom of Big Brother.” Iar în inima Europei se pregăteşte un festin prelungit cu vânat à la Colbert.
Subprime-aţia Americii
John „Subprime” Smith, de profesie unemployed worker, din Zzyzx (California, USA) – localitatea chiar există! – face calcule din ochi şi constată că se califică pentru exclusivistele condiţii de credit ipotecar fixate de banca din urbe. Cinci ani după, prin vara lui 2007, John se prinde că nu mai poate plăti ipoteca, banca că nu mai are lichidităţi şi Fed-ul că are o datorie morală să le ofere... În urmă cu vreo zece ani, ‚consăteanul’ John „Overoptimistic” Doe luase un credit frugal de la aceeaşi bancă şi îl plasase pe bursă în Mirage.dot.com Inc. Supralicitat, însă, cursul acţiunilor avea să facă poc!, banca să se cutremure, iar Fed-ul să vină cu lichidităţi plouate cu generozitate în sistem. Banca noastră fusese salvată şi îl aştepta darnică pe... Smith.
