SOPA este simptomul, boala este Copyright: apel pentru abolirea copyright-ului

Stephan Kinsella · 06 februarie 2012

Protestele contra SOPA nu au fost iniţiate de către conservatori, sau „libertarieni”, ci de către acei libertarieni de „stânga”, preocupaţi de societatea civilă, şi de către experţii în tehnologia informaţiei din Silicon Valley. Bineînţeles, unii libertarieni au fost împotriva SOPA (şi a copyright-ului) de la bun început – libertarienii mai radicali şi cei anti-stat, în special austro-libertarienii şi libertarienii de stânga.

Însă, în afară de libertarienii anti-stat, majoritatea protestatarilor contra SOPA concede că ideea de copyright este bună, că proprietatea intelectuală este bună şi că pirateria este rea...dar apoi se vaită că SOPA „merge prea departe”.

De exemplu, avem un articol din PC Magazine în care 11 angajaţi abordează chestiunea SOPA. Răspunsul este universal negativ, dar majoritatea prefaţează opoziţia împotriva SOPA cu o reverenţă în faţa copyright-ului şi recunoaşterea faptului că pirateria este „bineînţeles, o problemă reală”. Citând:

„Sigur, furtul proprietăţii intelectuale este greşit, dar nu ar trebui combătut cu costul libertăţii de exprimare şi al unui internet deschis.”

„SOPA este exemplul perfect de reacţie disproporţionată la o problemă reală. Site-urile nelegiuite pline ochi de conţinut piratat sunt o problemă reală, dar dizolvarea internetului nu este soluţia corectă.”

Această propunere legislativă este asemănătoare propunerii de a minitoriza bibliotecile, sau chiar de a le închide, pentru că există şansa ca o carte să conţină un text plagiat.”

„IP este un lucru preţios. De pildă, fiecare jurnalist de la PC Mag a fost victima piratării la un moment dat. Totuşi, această legislaţie merge” prea departe.

„În mod cert, este nevoie ca proprietarii de conţinut cum ar fi studiourile cinematografice şi casele de discuri să îşi protejeze conţinutul, dar legislaţia propusă nu este răspunsul adecvat.”

Acesta este tipul de răspuns pe care aproape toţi oponenţii SOPA l-au dat, un caz concret fiind şi Facebook prin Mark Zukerberg, care a declarat că

„...site-urile de piraţi din străinătate care piratează proprietatea intelectuală americană sau care vând bunuri contrafăcute ridică probleme semnificative pentru economia noastră”, dar PIPA şi SOPA „nu reprezintă soluţia corectă pentru această problemă, din cauza pagubelor colaterale pe care le-ar provoca internetului.”

Acest tip de argumentaţie este foarte des întâlnit. Depresiv de des.

Apoi, pe lângă faptul că majoritatea oponenţilor SOPA acceptă copyright-ul, mai ia de bună şi propaganda RIAA/MPAA după care „pirateria” aduce anual pierderi de miliarde de dolari – cu toate că nu există nici o dovadă a acestui lucru.

Problema este de fapt aceea că dreptul la liberă exprimare şi alte drepturi sunt în mod evident încălcate de către copyright. Nici nu ar trebui să fie de mirare acest lucru, dată fiind originea sa ca unealtă a cenzurii. După cum s-a recunoscut în cea mai recentă decizie a Curţii Supreme referitoare la copyright, în Golan vs. Holder (procesul în care Congresul a fost autorizat să repună sub copyright lucrări din domeniul public), „în privinţa Primului Amendament, am recunoscut că o anumită restrângere a exprimării este efectul inerent şi intenţionat al oricărei atribuiri de copyright.”

Foarte multă lume recunoaşte că în cazul copyright-ului (şi al patentelor) se restricţionează libertatea cuvântului şi cea de expresie. Prin presupunearea legitimităţii copyright-ului – pe care o fac instanţele judecătoreşti – şi a faptului că Primul Amendament protejează libertatea de exprimare, trebuie tot timpul să fie căutat un echilibru între libertate şi cenzură. Iar aceasta este dilema în care se găsesc cei mai mulţi oameni, atunci când pornesc de la premisa că trebuie să protejăm drepturile de proprietate intelectuală, dar nu trebuie să mergem prea departe pentru că am putea afecta „prea mult” libertatea de expresie (şi internetul liber).

În mod evident, există un conflict între copyright, cenzură şi controlul prin stat al ideilor, pe de o parte, şi libertatea de expresie şi internetul deschis, pe de altă parte. Acest lucru este recunoscut de către tot mai multă lume. Leo Laporte a recunoscut acest lucru într-un episod recent din This Week in Tech. A observat că avem de ales: fie internetul, fie copyright-ul (spre deosebire de tehnocratul Nilay Patel).

În urma conflictului SOPA lumea îşi pune, în fine, întrebări importante. Washington Times se întreabă dacă nu cumva avem de a face cu un abuz de copyright în cazul deciziei Golan. Daily Caller pune la îndoială legitimitatea copyright-ului. Mark McKenna de la Slate, în Don’t Stop at SOPA, se întreabă: „SOPA şi PIPA sunt ca şi moarte. Putem acum să vorbim despre legislaţia care deja există?” Glyn Moody de la Techdirt îşi pune importanta întrebare: „OK, SOPA şi PIPA sunt ambele în aşteptate: pe unde continuăm de aici?”

Şi care este răspunsul? Unii îl sugerează, alţii se referă direct la el: abolirea copyright-ului. După cum observă Rick Falkvinge în „It Is Time to Stop Pretending to Endorse the Copyright Monopoly”:

„industria copyright-ului are de fapt dreptate când afirmă că aceste legi ridicole sunt necesare pentru susţinerea monopolului de tip copyright. Computerele legate în reţea pentru scopuri comune, exprimarea liberă şi anonimă şi libertăţile civile susţinute fac imposibilă păstrarea acestui monopol al distribuirii de informaţie digitizată. Pentru că progresul tehnologic nu poate fi scos în afara legii, trebuie să renunţăm la libertăţile civile necesare acestui monopol şubrezit. Aceasta este natura legilor care ne sunt puse pe masă.

Se apropie un moment crucial când se va spune că acest întreg sistem de monopoluri culturale este absurd. Un punct de inflexiune în care acea parte dinaintea „dar”-ului este azvârlită colectiv şi fără mănuşi, acea parte care oricum nu conta. Un moment în care nimeni nu se va mai preface că o susţine. Cred că a sosit vremea să creăm acel punct pe traseul istoriei.

Falkvinge observă aici că dacă susţinem copyright-ul, susţinem SOPA. Şi viceversa, dacă ne opunem SOPA, ar trebui să ne opunem copyright-ului. Oameni buni, copyright-ul este problema noastră.

Ne afăm într-un punct istoric unde cei care au absorbit ideea copyright-ului, dar nu îi sunt dedicaţi ideologic, au văzut că este în conflict cu valori mai profunde: libertatea de expresie, comerţul, sfera digitalului, internetul. Se caută un cadru, un mod de a exprima coerent ceea ce simt că este în neregulă cu protejarea copyright-ului. Trebuie să le transmitem: Problema este însuşi copyright-ul. Dacă ai drept de copyright, fireşte că vrei să îl protejezi. Toate problemele pe care le vedem sunt simptome ale mentalităţii de tip copyright.

Trebuie să ne folosim de acest avantaj efemer pentru a-i asigura pe aliaţii noştri indecişi că intuiţiile lor sunt corecte: cenzura, controlul prin stat al proprietăţii private şi SOPA sunt greşite. Iar acest lucru înseamnă că ideea de copyright, care este forţa din spatele acestor lucruri, este greşită şi trebuie abandonată, sau slăbită radical, însă în nici un caz întărită.

Acest argument împotriva patentelor şi copyright-ului nu este socialist sau liberal, ci se bazează pe respectul pentru proprietatea privată, captalism, piaţa liberă şi concurenţă. Înţelegerea coerentă a conceptelor proprietăţii private şi pieţei libere pune în evidenţă faptul că protejarea copyright-ului înseamnă un privilegiu anti-competitiv al puterii de stat cu scopul cenzurării şi favoritismului care nu pot urmări decât subinarea proprietăţii private şi întărirea statului poliţienesc – aşa cum se poate observa acum.

Le reamintesc combatanţilor anti-SOPA că lupta nu este nici pe departe sfârşită. Ne-am opus iniţiativelor SOPA şi PIPA, dar unde au fost în 1998 când s-a votat Digital Millennium Copyright Act (DMCA), care rezultat în foarte multe persecuţii şi pagube aduse internetului? Unde au fost în 2008, când George Bush a semnat Legea PRO-IP, care a fost esenţială pentru raidurile FBI din Noua Zeelandă asupra reprezentanţilor Megaupload, la o zi după presupusele victorii ale protestelor de întunecare contra SOPA?

Iar despre sentinţa Golan, publicată la o zi după protestele întunecate, prin care se repune copyright pe lucrări care au fost mult timp în domeniul public, ce se poate spune? Ce se poate spune despre sentinţa federală princare s-a dat un an de închisoare unei persoane pentru că a urcat pe internet fimul Wolverine? Dar despre studentul englez pe care îl paşte extrădarea în Statele Unite pentru că a pus pe site-ul său linkuri inacceptabile?

Unde au fost când Preşedintele Obama a semnat ACTA (neconstituţional, fără ratificarea Senatului), un tratat global de reglementare a internetului care în anumite privinţe este şi mai rău decât SOPA? Chiar acum, statele negociază în secret TPP (Trans-Pacific Partnership), un „tratat prin care industria entertainment-ului mizează să obţină introducerea de legi similare SOPA peste tot în lume.”

Cu alte cuvinte, ameninţările de tip SOPA sunt deja aici. Copyright-ul este cauza lor.

Problema este aceea că toţi cei care se opun SOPA îşi compromit opoziţia prin acceptarea importanţei copyright-ului şi IP-ului, şi prin condamnarea pirateriei. Este admirabil că se poziţionează pe partea corectă a prăpastiei creată de propria lor disonanţă cognitivă, însă disonanţa tot disonanţă rămâne. Cine susţine copyright-ul, susţine pirateria şi existenţa statului cu tentativele sale de a proteja aceste „drepturi de proprietate”. Nu putem avea şi copyright, şi internet liber / libertate de exprimare.

Ameninţarea drepturilor de proprietate, drepturilor individuale, libertăţii internetului, libertăţii de expirmare şi libertăţii presei vine chiar dinspre copyright. Trebuie să lovim la rădăcină. SOPA este doar un simptom al bolii. Boala este copyright-ul.

Toată lumea încearcă să trateze simptomul – iniţiativele de tip SOPA – cu leacuri băbeşti cum ar fi etichetatea răspunsului drept „disproporţionat” sau „mergând prea departe”. E ca şi cum ai trata o tumoră cerebrală cu un analgezic pentru a îndepărta durerile de cap. Toţi opozanţii SOPA şi ai cenzurii, toţi îndreptăţiţii la Web şi doritorii de libertate trebuie să se opună copyright-ului însuşi (şi patentelor). Acei libertarieni şi toţi cei care se opun SOPA şi care vor reforma copyright-ului, dar care nu susţin abolirea copyright-ului, ar trebui să înţeleagă că un sistem de copyright modest, corect, eficient, „rezonabil” sau „de bun simţ” este cu totul imposibil.

De la iniţierea sistemului de copyright, aria sa de aplicabilitate, durata, pedepsele şi măsurile aplicative au crescut în continuu din cauza presiunii neobosite făcute de interesele speciale ale unor facţiuni precum Disney, RIAA, MPAA şi alţi distribuitori de conţinut. După cum putem vedea din presiunile făcute pentru adoptarea SOPA, PIPA, PRO-IP, DMCA, Berne, WIPO, TRIPS, COICA, Sonny Bono/Mickey Mouse Copyright Term Extension Act, ACTA, TPP şi altele asemenea (vezi „The Mountain of IP Legislation”), interesele speciale ale Big Content sunt inepuizabile şi nu vor înceta să pună presiune pe Congres şi pe alte organisme legislative pentru a intensifica războiul contra împărtăşirii informaţiei şi contra internetului.

Chiar dacă am avea un sistem de copyright mai puţin nociv – de exemplu unul cu termene de 10 ani şi cu pedepse mai puţin draconice – ar metastaza rapid în ceea ce avem în prezent, exact aşa cum a făcut-o deja (iniţial aveam termene de 14 ani, acum avem de 100). Aşadar nu se poate concepe un sistem de copyright modest şi „rezonabil”.

Întrebarea pe care trebuie să şi-o pună cei care se opun SOPA este: cea am dori să avem – sistemul de copyright de astăzi, cu termenele şi pedepsele sale draconice şi presiunea sa continuă pentru expansiune şi internaţionalizare, sau nici un fel de legi ale copyright-ului? Doar una dintre aceste alternative este compatibilă cu lupta contra SOPA şi contra cenzurii. Singurul mod de a opri iniţiativele de tip SOPA şi de a slavgarda libertatea internetului este abandonarea sistemului actual de copyright.

[Articol preluat de pe blogul The Libertarian Standard şi publicat iniţial pe Finanţiştii.ro . Traducere de Tudor Smirna]

·

Comentarii

  1. Vai de capul vostru de anarho-libertarieni. Aţi ajuns să combateţi proprietatea privată şi instrumentale sale de autoprotecţie de dragul unei iluzorii libertăţi de exprimare conferită întotdeauna unor penali de corifeii progresismului şi socialismului. Nici că există vreo dezamăgire mai mare pentru mine. Cred că Mises, Hayek şi Friedman se dau cu capu de pereţi in mormintele lor, acum. Ce-ar fi să cereţi şi interzicerea armelor personale, nu de alta, dar uneltele astea contribuie din plin la perpetuarea unui ‘monopol’…proprietatea, ba mai mult asigură nişte tirani proprietarii că posesiunea asupra mijloacelor de producţie este exclusivă…păi cum se poate aşa ceva? e drept ca numa îmbuibaţii să profite de progresul tehnologic? să se dea la toată lumea! iar cercetătorii să cerceteze in piaţa publică, nu in laboratoarele secrete ale corporaţiilor malefice, şi să livreze invenţiile la tot poporul care trece p-acolo, gratuit, eventual pe un colţ de pîne şi o supă caldă. Că aşa procedau marii oameni de ştiinţă de bine, ca Arhimede, de pildă.

    euNuke · 6 februarie 2012, 15:12 · #

  2. Ideea pe care se bazează dezomogenizarea dreptului de proprietate pentru bunuri fizice de drepturile de proprietate pentru bunuri „intelectuale” este aceea ca ultimele nu sunt caracterizate de raritate. Rothbard le spunea „reţete” sau „condiţii ale acţiunii”, iar Tucker&Kinsella le spun bunuri non-rare

    Fiind reproductibile indefinit, este ilegitima postularea unor drepturi opozabile tuturor de care să se bucure producatorul acestui tip de bunuri sau de catre cei autorizati de el. Pe de alta parte, dreptul la proprietate privata asupra bunurilor fizice ramane intact (doar) in aceste conditii.

    Dar, bineinteles, raman valabile contractele private pentru respectarea aranjamentelor de tip copyright.

    Am comentat mai mult aici: mises.ro/952/

    In continuare se poate apara fara nici o urma de non-sequitur detinerea de arme personale. Apropo, in virtutea analizei individualiste, armele nucleare nu ar avea ce cauta intr-o lume a acceptarii exclusiv a violentei defensive indreptata strict catre agresorii individuali.

    Tudor · 7 februarie 2012, 03:38 · #

  3. De cativa ani incoace, elitele oligarhice mondiale fac presiuni extrem de puternice, pentru a suprima si aceasta ultima reduta a libertatii de exprimare si comunicare ce a mai ramas la dispozitia oamenilor.

    Cititi pe blogul meu:
    INTERNETUL: Ultima reduta a libertatii de exprimare
    foc

    Homerillum · 24 mai 2012, 22:59 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)