Aberaţiile economice ale discursului premierului de asumare a răspunderii în Parlament
Am ascultat cu mare atenţie discursul Primului Ministru din Parlamentul României pentru a înţelege raţiunea economică din spatele asumării răspunderii pe legea de diminuare a salariilor, pensiilor şi cheltuielilor cu asistenţa socială. Un discurs plictisitor de lung care nu aduce nimic nou şi care s-a transformat într-o luptă vehementă împotriva alternativei de creştere a taxelor şi impozitelor (care oricum cresc pe ici pe colo şi vor creşte în curând chiar dacă se iau aceste măsuri de austeritate). Un discurs care trece în plan secundar, în mod cel puţin bizar şi dubios, scăderea altor cheltuieli ale statului (cu achiziţiile şi proiectele publice) care au generat în cea mai mare parte acest deficit imposibil de finanţat.
Printre aberaţiile economice ce se regăsesc în acest discurs aş enumera:
1. “creşterea taxelor ar fi provocat creşterea inflaţiei“: inflaţia reprezintă creşterea generalizată a preţurilor iar creşterea taxelor nu poate provoca o creştere a preţurilor dacă admitem că masa monetară rămâne constantă. Nu există nici o legătură directă între taxe şi inflaţie. Preţurile nu cresc generalizat decât dacă se modifică masa monetară. Altfel unele preţuri vor creşte (ca urmare a creşterii taxelor) în timp ce altele vor rămâne constante sau vor scădea (pentru acele bunuri sacrificate în consum).2. “creşterea taxelor ar fi determinat creşterea cursului de schimb“: modificarea cursului de schimb apare ca urmare a modificării cererii şi a ofertei de valută pe piaţa valutară. Nu are nici o legătură nivelul taxelor cu nivelul cursului de schimb;
3. “creşterea taxelor ar fi generat scăderea PIB“: nu este obligatoriu pentru că o creştere de taxe ar fi mutat resurse din componenta consum privat © în componenta cheltuieli guvernamentale (G). Un astfel de efect apare doar pe termen lung.
4. “creşterea taxelor ar fi generat creşterea şomajului“: dacă admitem că o bună parte din resurse se duc pe proiectele statului (de cele mai multe ori megalomane şi absorbante de forţă de muncă) derulate cu companii private, acestea vor trebui să angajeze oameni care să muncească pentru proiectele statului. Un astfel de efect apare doar pe termen lung. Sau, probabil, Premierul a avut un moment de luciditate şi şi-a dat seama că banii alocaţi pe proiecte publice din taxe şi impozite se duc în mare parte pe genţi şi maşini de lux din import şi, în acest caz, e clar că şomajul creşte pentru că ticălosul de “privat” care lucrează cu statul bagă cea mai mare parte din bani în buzunarul lui şi al celui care îi alocă şi nu dă de muncă celor mulţi şi înfometaţi.
5. “trebuie făcută o corelaţie între productivitatea muncii şi salariile din sectorul public care începând cu 2007 au crescut mult mai mult“: nu ştiu cum măsoară primul ministru productivitatea muncii într-un spital sau într-o şcoală. La bunurile publice această productivitate este mult mai greu de măsurat dacă nu chiar imposibil. În aceste condiţii, corelaţia dintre cele două elemente îşi pierde sensul;
6. “salariile în sectorul public cresc puternic, vina fiind în fostul mandat de guvernare”: din graficul prezentat reiese că fondul de salariu în 2007 era de 33,7 mld. lei şi a ajuns în 2009 la 46,8 mld. lei. Aici nu am înţeles pe cine certa primul ministru. Probabil o bâlbâială era mai clarificatoare.
7. “pensiile trebuie corelate cu creşterea economică şi cu inflaţia“: îmi pare rău să o spun dar pentru aceste pensii au fost plătite cotizaţii în timp indiferent dacă a fost recesiune sau nu, indiferent dacă a fost inflaţie mică sau mare. Mai mult, ele nu oferă oricum toată suma pusă deoparte de-a lungul întregii perioade de activitate a contribuabilului (aici nu mă refer la pensiile speciale care sunt un abuz şi o agresiune la adresa celor cu pensii nespeciale). Nu pot fi corelate cu creşterea economică şi ar trebui corelate cel puţin cu inflaţia dacă nu cu suma actualizată cu care a contribuit pensionarul. Orice buget trebuie să înceapă cu fonduri alocate pentru aceste pensii.
8. “vom aplica o serie de măsuri de plafonare a salariilor în companiile publice, de reducere a agenţiilor statului, de introducere a 40% din achiziţii pe sistemul de licitaţii electronice“: întrebarea evidentă este de ce nu se aplică deja aceste măsuri care nu necesită deloc fonduri suplimentare de la buget şi care e clar că vor aduce economii substanţiale.
Premierul a încercat să fie convingător şi să arate că prin aceste măsuri de austeritate se lasă “şanse maxime sectorului privat” pentru că nu creşte fiscalitatea. Proiectele statului (săli de sport în mijlocul unor sate în care nu mai locuieşte nimeni, patinoare la preţuri de trei ori mai mari, achiziţii la preţuri nesimţite) sunt tot o formă de fiscalitate. Tăierea pensiilor şi salariilor pentru a proteja proiectele şi achiziţiile publice sunt o formă prin care se fură banii viitori sau prezenţi ai contribuabililor care sunt risipiţi fără a produce efecte economice evidente. Chiar dacă nu creşti impozitele şi taxele dar banii contribuabililor îi arunci pe fereastră pe tot felul de fantezii acest lucru arată că impozitele puteau fi mai mici şi că în loc să reduci fiscalitatea preferi să iroseşti banii.
Aceste “investiţii” din banul public se fac fără nici un calcul economic de productivitate sau eficienţă şi ele sunt cauza principală a dezechilibrării bugetului actual (ele vor presa exponenţial pe bugetul ţării şi pe echilibrul dintre venituri şi cheltuieli). Premierul afirma că “am ales răul cel mai mic“. Pentru cine? Evident că pentru protejaţii din proiectele cu statul care vor trece peste această criză fără ca averea lor să fie diminuată ci, dimpotrivă multiplicată înzecit. Şi pentru cei din companiile de stat, din serviciile secrete sau din armată care vor fi ţinuţi cu mare grijă deoparte această tăiere de venituri. Pentru organizatorii de licitaţii care legalizează furtul din banul public. În încercarea de a smulge o lacrimă de compasiune, premierul aminteşte la final că el este solidar cu cei mulţi pentru că “el provine din popor“ şi “că îi înţelege perfect pe pensionarii amărâţi” cărora li se cere acum să fie solidari cu dezmăţul pe bani publici promovat de toate guvernele anterioare însă rafinat până la perfecţiune de guvernarea actuală (dovadă clară stă deficitul bugetar care a explodat exponenţial din 2008 încoace şi care pare a nu mai putea fi oprit).
Premierul ne asigură că va fi reluată creşterea economică foarte curând. De unde şi din ce? Acest guvern (cu nimic mai prejos de un guvern socialist) nu face decât să mute abuziv nişte fonduri din conturile amărâţilor de profesori, medici şi pensionari în conturi private ale beneficiarilor de proiecte şi achiziţii publice fără vreun efect palbabil pentru piaţa liberă sau mediul de afaceri. Nu reduce statul cu nici o cărămidă şi nici nu loveşte drastic în cei care sunt “conectaţi” din plin la banul public prin toate companiile şi agenţiile de stat. România rămâne în continuare o ţară condusă de comunişti în care capitalismul şi piaţa liberă sunt baliverne ce nu merită discutate, fiind prea “ticăloase” şi prea “lacome”.
PS: A lucra cu statul nu are nici o legătură cu capitalismul sau cu piaţa liberă.
[Acest articol a fost preluat de pe blogul autorului.]
Cristian Paun greseste la 2 si 3 : termenul lung poate fi foarte scurt, deoarece 1) investitorii privati isi ajusteaza comportamentul pe baza de antiipari, deci daca cresc taxele, scad randamentele, scad investitiile; 2) efectul Laffer invers intra imdiat in unctiune, cresc taxele, scad veniturile la nivel agrega, deci scad stimulentele de munca, deci scade productivitatea; alternativ/concomitent, creste economia negara, cu efectele de rigoare asupra veniturile bugetare
Bogdan · 8 iunie 2010, 17:20 · #
@ Bogdan
Sa o lamuresc mai bine:
1). Dacă cresc taxele scad veniturile privaţilor însă cresc veniturile celor angajaţi la stat şi, mai ales, a celor care lucreaza cu statul. Deci efectul asupra veniturilor agregate nu există. Statul îndeplineşte doar funcţia de redistribuţie în economie. Trece abuziv venituri dintr-o parte în alta. Prin intervenţia statului unii sărăcesc şi unii se îmbogăţesc. Veniturile rămân pe ansamblu aceleaşi. PIB-ul nu se modifică semnificativ. Curba Laffer pe care o menţionaţi e o prostie la fel de imensă ca şi Curba Philips.
2). Aşa e… la o creştere a taxelor scad investiţiile. Şi cele străine şi cele româneşti. Scad însă şi importurile de tehnologie şi de materii prime pentru că nu se mai fac investiţii. Direct impozitarea nu influenţează cursul de schimb. Dacă tot influenţează atât de mult cursul de schimb de ce nu renunţăm la impozite?
Paun Cristian · 9 iunie 2010, 10:42 · #
1. Analiza dvs e statica. Ceteris paribus, iei de la privati dai la stat – nicio galeata sparta. E insa o perspectiva economica naiva in opinia mea si care nu tine cont de anticipatii si de efectul destimulativ al interventiei guvernamentale. In realitate, iei de la privati, iti dau mai putin, deci la nivel agregat scad veniturile. De ce sa mai muncesti la fel daca iti ia statul de doua ori mai mult?! – Daca curba Laffer e o o prostie imensa la fel ca curba Phillips, atunci intreaga teorie a incitativelor/stimulentelor, adica teoria preturilor e o prostie. Curba Philipps e o prostie ca e o relatie statistica fara baya in microeconomie si conditionata de tot felul de ipoteze istorice, care nu e obligatoriu sa se repete si nu se mai repeta.
Cat priveste efectul asupra cursului, recunosc ca nu m-am gandit la asta prima data cand am comentat, am citit in diagonala si am mentionat si punctul 2 din greseala, dar ca tot veni vorba, exista un efect. E adevarat ca ceteris paribus cursul e oferta si cerere de valuta, dar in realitate e managed floating. Daca taxele sperie investitorii, nu mai ai intrari pe contul de capital care sa acopere deficitul de cont curent si BNR va trebui sa intervina cu rezerve sa sustina cursul. Cum nu potae face asta la infinit, banii de la FMI sunt pe sfarsite si mancati de guvern, probabil ar trebui sa lase cursul sa scada.
Deci, de-acord in absracto cu dvs, dar in concreto economia functioneaza in dinamica si ceteris paribus nu se prea aplica niciodata.
Bogdan · 10 iunie 2010, 04:41 · #
De acord cu lipsa generala de coerenta, (si consecventa), a discursului premierului, acum si cu oricare alta ocazie.
Cu toate acestea, punctul 7. al analizei de mai sus savarseste o eroare. Principiul platii pensiilor de stat este cel al asistentei mutuale intre generatii. Desigur ca la calculul pensiei se iau in seamna cotizatiile individuale, insa aceasta nu inseamna ca ele ar trebui relationate strict cu acestea. Motivul principal este acela ca, fiind pensiile platite de generatiile active, totalul fondului de pensii si valoarea de referinta a pensiei medii trebuiesc corelate cu indicatori ai veniturilor actuale. In caz contrar, se ajunge la nesustenabilitate, deficite incontrolabile, atat la nivelul fondului de pensii si al bugetului de stat. Nu ar fi corect sa incepi calculul bugetului cu fondul de pensii, si apoi sa vezi ce ramane. In acest fel s-ar masca doar fenomenul de subfinantare si s-ar intarzia combaterea acestuia.
florin m. · 12 iunie 2010, 16:20 · #
Incercarea de a cauta urme de logica in vorbele si faptele politicienilor e echivalenta cu cea de te culca in Sahara cu gura deschisa, asteptand ca ploaia sa iti astampere setea :)
Mai grav este ca exista suficienti cetateni cinstiti si muncitori, dar extrem de naivi, care cred inca in mitul statului salvator. Copii afla la o varsta frageda afla ca nu exista Mos Craciun. Revelatia se petrece cam in momentul cand incep sa mearga la scoala. De-atunci inacolo, roulul providential este preluat de Stat.
Nici politicienii de pe alte meleaguri nu sunt mult mai rasariti decat cei mioritici, iar exemplele de ineptii nu se opresc in niciun caz la Vladescu, Boc, Basescu ci continua cu Barosso, Obama, Merkel, Sarkozi, Berlusconi etc.
Cu ce drept isi permite deci un sistem care are consistenta si eficienta unei butaforii si condus de indivizi care habar nu au pe ce lume traiesc sa pretinda undeva intre% 30 si 70% din rodul muncii celor care produc intr-adevar?
Singurul rol legitim al statului este cel de furnizor de securitate (armata+politie+justitie<=10% PIB). Orice alt rol pe care si-l asuma nu poate fi jucat decat cu diletantism, pe banii nostri bineinteles. Pentru restul rolurilor exista piata, ca mecanism democratic arhetipal, si singurul care poate satisface eficient dorinta paritcipantilor. In Romania, statul nu isi joaca bine nici roul principal – armata lupta prin tari straine pentru ambitiile imperiale ale altora, politia este corupta si ineficienta, fiind depasita la ambele capitole de justitie, ca executor al unui sistem de legi nefunctional.
Singura solutie este or reforma reala a statului, care trebuie sa aiba ca scop, si mai ales ca rezultat palpabil, restrangerea si consolidarea rolului esential al acestuia , cel de furnizor de securitate.
Alex Nicolin · 22 iunie 2010, 02:18 · #
De unde ai scos acel 10%?
Ofer 3% uşor discutabil. :)
Tudor · 22 iunie 2010, 13:38 · #
10% nu sunt doar cheltuielile guvernului central, ci si cele ale municipalitatilor si autoritatilor provinciale. Costul politiei si justitiei cade in mare parte pe umerii acestora, in timp ce cheltuielile militare ar ramane in mare parte responsabilitatea guvernului central. Intr-adevar, 3% impozit pe venit/profit sa mearga la guvernul central, in timp ce restul sa fie taxe locale sau provinciale.
Alex Nicolin · 22 iunie 2010, 17:18 · #
Negociezi dur… 3% sau facem un aranjament total privat. :)
Tudor · 22 iunie 2010, 22:34 · #