Logica statului: cine votează cu picioarele să nu mai voteze cu mâinile

Tudor Smirna · 04 noiembrie 2014

Scandalul cozilor la urnele din afara ţării mi-a adus aminte de un editorial mai vechi din Finanţiştii, din 2012, pe care văd că nu l-am republicat aici. Acum e un moment oportun, nu fără a vă aminti de argumente serioase împotriva votului democratc în regim de etatism egalitarist, conţinute în texte precum:

Problema votului şi soluţia boicotului privat

Statul uninominal

Haosul democraţiei şi ordinea pieţei

Emigranţii îi irită pe USL-işti. Pe Crin Antonescu pentru că vor reprezentare fără taxare, iar pe Ion Iliescu pentru că au încurcat socotelile de 50% plus unu la recentul referendum. Antonescu vrea să le refuze dreptul de vot în absenţa dovezii de plătitor de taxe „în ţară”. În schimb, Iliescu, ca o bunicuţă înţeleaptă ce este, vrea să le ofere dreptul de vot dar nu şi prezenţa pe listele care decid cvorumul.

În logica democratică, excluderea de la vot sau de pe listele electorale a oricărui cetăţean, oriunde s-ar afla sau ar domicilia, este absurdă. Însă Iliescu şi Antonescu pot fi înţeleşi în logica goanei după controlul temporar al pârghiilor statului, în care principiile se lichefiază. Acesta este, probabil, un efect al faptului că timpul se contractă în preajma alegerilor. Anii cu ciolan trec mai repede decât cei fără.

Argumentează Antonescu: „În timpul revoluţiei americane, cei din colonii spuneau ‘no taxation without representation’. Eu aş spune astăzi ‘no representation without taxation’. În fond, ca şi cetatean, eşti ‘coacţionar’ al statului. Nu poţi doar să decizi asupra administrării lui, dar să nu participi cu nimic.”

Sunt convins că la nevoie oricine poate face dovada plăţii unei taxe modice, dacă ăsta ar fi într-adevăr criteriul pentru a accede la dreptul de vot. Pasul doi pentru statul care ar impune o asemenea politică ar fi stabilirea „taxei minime”. Dar imediat pot şi trebuie să apară întrebări de tipul: de ce ar plăti cineva mai mult decât taxa minimă pentru a fi „coacţionar” al statului, chiar şi fiind rezident în ţară?

Principala problemă în ceea ce afirmă Antonescu este legată de forţarea conceptului de acţionar. Un acţionar este cineva care cumpără unul sau mai multe titluri de proprietate asupra unor factori de producţie care sunt combinaţi în cadrul unui proces productiv. Odată achiziţionate, acţiunile sunt aducătoare de dividende, adică o parte a profitului pe care acea întreprindere îl obţine. Acţionarul nu trebuie, de obicei, să contribuie neîncetat la înzestrarea cu capital a procesului productiv, adică să cumpere constant un număr de acţiuni, chiar dacă firma are pierderi. Acţiunile sunt de obicei tranzacţionare pe bursă şi cel care le cumpără are posibilitatea să le vândă în orice moment pentru a profita sau a-şi recupera, măcar şi parţial, capitalul investit. Prin bursă, acţionarii au la dispoziţie un instrument foarte eficace de a-şi exprima votul, pe lângă cel din AGA.

Cred că devine clar destul de rapid de ce comparaţia calităţii de cetăţean cu aceea de acţionar are nevoie de multe nuanţări. Dacă privim statul ca pe o firmă, atunci trebuie să observăm că, cel puţin în domeniile sale cheie, este o firmă monopolistă. Nu are şi nu poate avea vreodată concurent în domeniul justiţiei, de exemplu. Mai mult, dacă înţelegem monopolul ca pe un privilegiu, „Statul” SA are o poziţie inatacabilă în aproape orice sector al economiei, fie că este deja prezent sau vrea să îşi facă simţită oferta, care nu se poate refuza.

Adesea, statul nici măcar nu acţionează pe o piaţă normală, pentru că nu vinde produse şi servicii unor clienţi. Fie le oferă gratuit, fie contra unor contraprestaţii monetare care nu sunt voluntar oferite, deci nu sunt preţuri, ci taxe şi impozite. De aici rezultă şi că orice excedent monetar periodic al statului nu poate fi numit profit fără a perverti sensul clasic al conceptului, acela de premiu pe care clienţii liberi aleg să îl dea unui proces antreprenorial, pentru ceea ce are el de oferit faţă de concurenţă.

Tot aşa, acţionarii statului nu au cum să primească dividende ca acelea ale unei firme obişnuite, fără a lărgi şi noţiunea de dividend. Dar nu prea este cazul, pentru că există motive sistematice ca statul să funcţioneze constant în pierdere. În primul rând, în „virtutea” faptului că statul este o entitate monopolistă şi nevoluntară, ai cărui „clienţi” şi „acţionari” nu au pieţe la dispoziţie pentru a tranzacţiona şi astfel a-şi demonstra curent preferinţele. Apoi, dat fiind că „managerii” statului se schimbă o dată la patru ani, nu ar trebui să fie de mirare că activitatea este orientată spre maximizarea veniturilor private ale acestor gestionari, în detrimentul acumulării de capital în conturile „Statului” SA.

Date fiind performanţele dezastruoase ale pe care statul român le-a avut în trecut, dacă cetăţenii ar deveni într-adevăr acţionari, probabil că am fi martori la o cădere vertiginoasă a cotaţiei acţiunilor statuluipe bursă şi, deci, la o decapitalizare semnificativă.

În calitate de „clienţi” ai statului, cetăţenii au totuşi un mod de a-l rejecta: părăsirea teritoriului în raza căruia statul are monopol, pentru a nu mai trebui să îi accepte ofertele de nerefuzat. Această acţiune este descrisă şi de expresia „a vota cu picioarele”. Din acestă perspectivă, Iliescu şi Antonescu vor ca cei ce au votat cu picioarele să nu mai poată vota şi cu mâinile.

Deocamdată, spre frustarea celor doi, calitatea de cetăţean nu presupune obligaţia la recapitalizarea constantă a statului român, altfel probabil că am vedea pe lângă emigraţia masivă şi valuri de renunţări la cetăţenia română. Abia atunci s-ar obţine alt cvorum.

·

Comentarii

  1. Si totusi… statul imi ia 70% din venituri, deci am dreptul (in fine, vorbind la figurat) sa decid cine le va gestiona. Mai mult, gestiunea respectiva ma afecteaza in mod direct, ca doar ma supun legilor statului roman (indiferent de cat platesc acestuia).
    Care dintre aceste doua conditii sunt indeplinite de catre romanii din diaspora?

    iosiP · 14 noiembrie 2014, 06:04 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)