Interpretarea inflaţionistă a istoriei

Ludwig von Mises · 29 noiembrie 2013

[Secţiunea 18 din capitolul XVII: Schimbul indirect, al tratatului Acţiunea umană.]

O doctrină foarte populară afirmă că reducerea progresivă a puterii de cumpărare a unităţii monetare ar fi jucat un rol decisiv în evoluţia istorică. Se spune că omenirea nu ar fi atins starea sa actuală de bunăstare dacă oferta de bani nu ar fi crescut în mai mare măsură decât cererea pentru bani. Reducerea corespunzătoare a puterii de cumpărare, se afirmă, ar fi fost o condiţie necesară pentru progresul economic. Intensificarea diviziunii muncii şi ritmul accelerat de acumulare a capitalului, care au însutit productivitatea muncii, n-ar fi putut apărea decât într-o lume caracterizată prin creşterea continuă a preţurilor. Inflaţia generează prosperitate şi bunăstare, iar deflaţia suferinţă şi decădere economică. [25] O trecere în revistă a literaturii politice şi a [p.467] ideilor care au ghidat vreme de secole politicile monetare şi de credit ale naţiunilor arată că această opinie este aproape universal acceptată. În ciuda tuturor avertismentelor venite din partea economiştilor ea este încă şi astăzi nucleul filozofiei economice a omului de rând. Ea este în aceeaşi măsură şi esenţa învăţăturilor lordului Keynes şi a discipolilor săi în ambele emisfere.

Popularitatea inflaţionismului se datorează în mare parte urii adânc înrădăcinate care există împotriva creditorilor. Inflaţia este considerată justă pentru că îi favorizează pe debitori pe seama creditorilor. Însă interpretarea inflaţionistă a istoriei, pe care trebuie să o analizăm în această secţiune, nu este decât indirect legată de acest argument, îndreptat împotriva creditorilor. Afirmaţia că “expansionismul” este forţa motrice a progresului economic şi că “restricţionismul” este cel mai rău dintre toate relele se bazează în primul rând pe alte argumente.

Este evident că problemele ridicate de doctrina inflaţionistă nu pot fi rezolvate recurgând la învăţăturile experienţei istorice. Este de netăgăduit că istoria preţurilor indică, în linii mari, o tendinţă de creştere a acestora, continuă, deşi uneori întreruptă pe intervale scurte. Bineînţeles, stabilirea acestui fapt nu se poate face decât prin înţelegere istorică. Problemelor istorice nu li se poate aplica precizia catalactică. Tentativele unor istorici şi statisticieni de a urmări şi măsura modificările puterii de cumpărare a metalelor preţioase vreme de mai multe secole sunt inutile. Am arătat deja că toate tentativele de măsurare a mărimilor economice se bazează pe ipoteze în întregime eronate şi denotă ignorarea principiilor fundamentale, atât ale teoriei economice cât şi ale istoriei. Însă lucrurile pe care ni le poate spune istoria înaceastă privinţă, prin întrebuinţarea metodelor sale specifice, sunt suficiente pentru a justifica afirmaţia că puterea de cumpărare a banilor are de mai multe secole tendinţa să scadă. Asupra acestui punct toată lumea este de acord.

Dar nu acesta este problema pe care trebuie să o elucidăm. Întrebarea este dacă scăderea puterii de cumpărare a fost sau nu un factor indispensabil pentru evoluţia care a dus de la sărăcia epocilor anterioare la condiţiile mai satisfăcătoare din perioada capitalismului modern. La această întrebare trebuie să răspundem fără a apela la experienţa istorică, experienţă care poate fi şi a fost întotdeauna interpretată în diferite feluri, şi pe care atât adepţii cât şi adversarii fiecărei teorii şi explicaţii a istoriei o invocă drept dovadă pentru afirmaţiile lor contradictorii şi incompatibile. Ceea ce lipseşte este o clarificare a efectelor modificărilor puterii de cumpărare asupra diviziunii muncii, acumulării de capital şi progresului tehnologic.

Cu privire la această problemă nu ne putem mulţumi cu respingerea argumentelor avansate, în sprijinul tezei lor, de inflaţionişti. Absurditatea acestor argumente este atât de evidentă încât respingerea şi dovedirea falsităţii lor este, cu adevărat, o sarcină uşoară. Încă de la [p.468] apariţia sa, teoria economică a arătat, în mod repetat, că afirmaţiile privitoare la aşa-numitele binecuvântări asociate abundenţei de bani şi la aşa-numitele dezastre provocate de limitarea cantităţii de monedă sunt produsele unor erori patente de raţionament. Încercările apostolilor inflaţionismului şi ai expansionismului monetar de a respinge corectitudinea învăţăturii economiştilor au eşuat lamentabil.

Singura întrebare relevantă este: Este sau nu posibil să se reducă ireversibil rata dobânzii prin expansiunea creditului? Vom trata exhaustiv această problemă în capitolul consacrat relaţiei existente între relaţia monetară şi rata dobânzii. Vom arăta acolo care trebuie să fie consecinţele boom-urilor economice create prin intermediul expansiunii creditului.

În acest stadiu al cercetărilor noastre, trebuie însă să ne întrebăm dacă nu este cumva posibil să existe alte argumente în favoarea interpretării inflaţioniste a istoriei. Nu este oare posibil ca adepţii inflaţionismului să fi omis anumite argumente valide, favorabile tezei lor? Este, desigur, necesar să examinăm problema din toate unghiurile posibile.

Să ne imaginăm o lume în care cantitatea de monedă este rigid fixată. Locuitorii acestei lumi au produs, într-un stadiu timpuriu al istoriei, întreaga cantitate a mărfii întrebuinţate pentru servicii monetare care poate fi produsă. O nouă creştere a cantităţii de monedă nu este posibilă. Nu sunt cunoscute mijloacele fiduciare. Toate substitutele monetare – inclusiv numerarul subsidiar – sunt certificate monetare.

În aceste ipoteze intensificarea diviziunii muncii, tranziţia de la auto-suficienţa economică a gospodăriilor, satelor, districtelor şi ţărilor, la sistemul de piaţă mondial din secolul al XIX-lea, acumularea progresivă de capital şi îmbunătăţirea metodelor tehnologice de producţie, ar fi indus o tendinţă continuă de scădere a preţurilor. Oare o asemenea creştere a puterii de cumpărare a unităţii monetare ar fi oprit evoluţia capitalismului?

Omul de afaceri obişnuit va răspunde afirmativ la această întrebare. Trăind şi activând într-un mediu în care o scădere lentă, dar continuă, a puterii de cumpărare a unităţii monetare este considerată normală, necesară şi benefică, el pur şi simplu nu poate înţelege o altă stare de lucruri. El asociază,pe de o parte, ideea de creştere a preţurilor cu profiturile şi, pe de altă parte, pe cea de scădere a preţurilor cu pierderile. Faptul că există şi operaţiuni economice care speculează scăderea preţurilor şi că asemenea operaţiuni au putut duce la constituirea de mari averi nu-i clatină dogmatismul. Acestea, spun ei, nu sunt decât tranzacţii speculative, ale unor persoane care urmăresc să profite de scăderea preţurilor unor bunuri deja produse şi [p.469] disponibile pe piaţă. Inovaţiile, creativitatea şi aplicarea metodelor tehnologice îmbunătăţite presupun stimulentele asociate cu anticiparea creşterii preţurilor.

Opinia aceasta este eronată. Într-o lume caracterizată prin creşterea puterii de cumpărare a unităţii monetare, modul de gândire al tuturor actorilor ar fi nevoit să se adapteze acestei stări de lucruri, exact aşa cum în lumea noastră el s-a ajustat la scăderea puterii de cumpărare a unităţii monetare. Astăzi toată lumea este pregătită să privească un spor al venitului monetar sau nominal al cuiva ca pe o îmbunătăţire a bunăstării materiale a acelei persoane. Atenţia oamenilor este îndreptată îndeosebi spre creşterea ratelor salariale nominale şi al echivalentului monetar al avuţiei, decât spre augmentarea cantităţii de bunuri. Într-o lume caracterizată prin creşterea puterii de cumpărare a unităţii monetare, ei s-ar concentra mai mult pe scăderea costurilor vieţii. Astfel ar ieşi mai limpede în relief faptul că progresul economic constă îndeosebi în a spori accesibilitatea celor necesare vieţii.

În desfăşurarea afacerilor, consideraţiile privind tendinţele seculare ale preţurilor nu joacă nici un fel de rol. Întreprinzătorii şi investitorii nu se preocupă de tendinţele seculare. Ceea ce le ghidează lor acţiunile sunt opiniile pe care le au despre variaţiile preţurilor în următoarele săptămâni, luni, sau, cel mult, ani. Ei nu urmăresc mişcarea generală a tuturor preţurilor. ceea ce contează pentru ei este existenţa unor discrepanţe între preţurile factorilor complementari de producţie şi preţurileanticipate ale produselor. Nici un om de afaceri nu se lansează într-un anumit proiect productiv pentru că socoteşte că preţurile, adică preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor, vor creşte. El se angajează în producţie dacă socoteşte că poate profita de pe urma diferenţelor de preţuri dintre bunurile de diverse ordine. Într-o lume caracterizată printr-o tendinţă seculară de scădere a preţurilor, asemenea prilejuri de a realiza profituri vor apărea în acelaşi fel în care apar într-o lume caracterizată printr-o tendinţă seculară de creştere a preţurilor. Anticiparea unei evoluţii generale progresiv ascendente a tuturor preţurilor nu atrage după sine intensificarea producţiei şi creşterea bunăstării. Ea induce “precipitarea asupra valorilor reale”, boom-ul economic urmat de colaps (crack-up boom) şi prăbuşirea completă a sistemului monetar.

Dacă opinia cu privire la scăderea viitoare a preţurilor tuturor bunurilor devine generală, atunci rata dobânzii pe termen scurt scade cu o valoare corespunzătoare primei de preţ negative. [26] Întreprinzătorul care întrebuinţează fonduri împrumutate este astfel protejat împotriva consecinţelor unei asemenea scăderi a preţurilor, în aceeaşi măsură în care, în condiţii [p.470] de creştere a preţurilor, creditorul este protejat prin prima de preţ împotriva consecinţelor unei scăderi a puterii de cumpărare.

O tendinţa seculară de creştere a puterii de cumpărare a unităţii monetare ar necesita adoptarea de către oamenii de afaceri şi investitori a unor reguli de calcul diferite de cele dezvoltate în condiţiile unei tendinţe seculare de scădere a puterii de cumpărare. Dar este sigur că ea nu ar influenţa semnificativ cursul activităţilor economice. Ea nu ar anula dorinţa oamenilor de a-şi îmbunătăţi bunăstarea materială, înmăsura posibilului, prin ajustarea corespunzătoare a producţiei. Ea nu ar lipsi sistemul economic de factorii ce determină ameliorarea condiţiilor materiale, adică de străduinţa promotorilor întreprinzători de a obţine profit şi de disponibilitatea publicului de a cumpăra acele bunuri care sunt în măsură să-i ofere cele mai mari satisfacţii la cele mai reduse costuri.

Asemenea observaţii nu sunt în nici un caz o pledoarie în favoarea deflaţiei. Ele nu implică decât o respingere a ineradicabilelor fabule inflaţioniste. Ele reliefează caracterul iluzoriu al doctrinei lordului Keynes, după care cauza sărăciei şi a neajunsurilor, a depresiunilor economice şi a neutilizării forţei de muncă este de găsit într-o aşa-numită “presiune contracţionistă”. Nu este adevărat că “o presiune deflaţionistă… ar fi… împiedicat dezvoltarea industriilor moderne.” Nu este adevărat ca expansiunea creditului determină “miracolul… transformării pietrelor în pâine.” [27]

Teoria economică nu recomandă nici politici inflaţioniste, nici deflaţioniste. Ea nu recomandă statelor să se amestece în alegerea de către piaţă a mijlocului de efectuare a schimburilor. Ea nu stabileşte decât următoarele adevăruri:

1. Adoptând politici inflaţioniste sau deflaţioniste, un stat nu promovează binele public, bunăstarea, sau interesele întregii naţiuni. El nu face decât să favorizeze unul dintre multiplele grupuri ale populaţiei, pe seama celorlalte grupuri.

2. Este imposibil să ştim dinainte ce grup va fi favorizat printr-o anumită politică inflaţionistă sau deflaţionistă şi în ce măsură se va întâmpla aceasta. Aceste efecte depind de întregul complex al datelor de piaţă relevante. Ele depind, de asemenea, de viteza mişcărilor inflaţioniste sau deflaţioniste şi pot fi complet inversate, în funcţiede evoluţia acestor mişcări.

3. În orice caz, o expansiune monetară induce greşeli în investirea capitalului şi supraconsum. În urma ei ţara rămâne, în ansamblu, mai săracă, nu mai bogată. Aceste probleme sunt tratate în cap. XX. [p.471]

4. Prelungirea inflaţiei trebuie să se sfârşească în colaps economic, prăbuşirea completă a sistemului monetar.

5. Politicile deflaţioniste sunt costisitoare pentru trezorerie şi impopulare. Însă politicile inflaţioniste sunt o “binecuvântare” pentru trezorerie şi foarte populare printre neştiutori. Pericolul deflaţiei este, practic, foarte mic, iar cel al inflaţiei este imens.


© Institutul Ludwig von Mises - România
Opiniile exprimate de autor în acest articol nu sunt numaidecât şi ale Institutului Mises - România.

Comentarii

  1. Deflatia = Masa monetara finita = mises.org/forms/104/…

    ??????

    Di Gigio · 1 decembrie 2013, 15:30 · #

  2. INFLATIA este o mare Minciuna a Economiei (post-) Keynes-iste!

    Filip · 2 decembrie 2013, 09:41 · #

  3. Mischteax!!!
    Deci “învăţăturile experienţei istorice” nu sunt relevante (“ecsat” precum Ceasca – scaderea indicilor economici nu este relevanta.. relevenata este credinta). Si sta ptr ca “Problemelor istorice nu li se poate aplica precizia catalactică “ . Asa ca la naiba cu problemele istorice! Da ce o fi aia prexcizie catalitica?! O gaselnita verbala ce altceva!(Ceva cam cum retributia a inlocuit salariul)
    Keynes era doar ”lordul” nu si economistul Jeynes.. economisti sunt doar cei din cultu Mises (o intoleranta cam catolica). Si in plus “Omul de afaceri obişnuit va răspunde afirmativ” adica si el e cam tampitel …
    Solutia ? “Să ne imaginăm o lume în care cantitatea de monedă este rigid fixată” . Pai de ce sa ne inchipuim? Am avut deja o astfel de lume in Apus!! Lumea feudala … a sec VIII-XI in care cantitaea de moneda (aur si argint) a fost “fixa”. Si moneda cam monopolizata (sau tezaurizata) in odoare. O lume tare “catalctica” spre catalepsie economica bazata pe troc si autarhie!!! D’aia e importat sa zicem “problemele ridicate de doctrina inflaţionistă nu pot fi rezolvate recurgând la învăţăturile experienţei istorice” ca altfel se duce dracului sandramaua lu “sa ne imaginam” (Henlein e mult mai coerent!! Helein scriitor sf in Luna e o doamna cruda)
    SI da scaderea preturilor .. Ins apreturile uneori au scazut : azi cu salariul minim se poate cumpara mai multa paine decat acum 300 de ani. Tutunu s-a democratizat de fumau cu toNtii pana cand s-au bagat taxe disuasive (ca e cucoane isterice de ambe sexe apucate de pandalii la vederea unei tigari).
    Insa din pacate traim intr-o lume care refuza sa se plieze inchipuirilor bisericii dupa Mises. Asa ca o sa amintesc de o ciudata si sinistra statistica a costului/ Costul omoprarii unui om. Ultimu care a scapat iefin a fost Napoleon sub un $ valore 1960. In WW1 costu deja era de sute de $$. In WW2 se batea mia. In Vietman costul mortii unui vietmamez (civil si ostili la o alata, barabati valizi si inarmati si copii la gramada ) era de cca 30.000 $ , un vietconb ajungea pe la 300.000 $$$$$!!!
    Cf ideilor “actiunii umane” a reiesi ca ar fi mai rentabil sa ai o armata inarmata cu bate. Partea prosta este ca daca ailati au cateva mitraliere (care costa scump de tot!) si destula munitie (care costa si ea mult!!) … hales bules iti perzi viata si propretatea . Porpetatea sigur si vei fi sluga aluia cu mitralera.
    Idem si in alte privinte. Exceptionalul Ford T era si foarte ieftin. Mult mai ieftin decta un Fiesta de azi. Dar mneavoastra ce ati prefera : T sau Fiesta? Sa nu imi ziceti Mercedes ca e si mai scump!
    Asta ma face sa imi aduc aminte de gluma <b>daca faptele nu se potrivesc cu teoria cu atat mai rau ptr ele!!</b> Caci faptele arata ca progresul tehnologic costa. Si nimeni nu va investi 10 kile de aur ca sa produca ceva nou si mai bun daca nu spera sa I se returneze macar 10,5 kile aur. Insa daca cantitatea e fixa .. de unde jumatea suplimentara?!?!?
    Ma rog astea sunt pareri a unuia care mai stie ceva teorie da ramane adeptu’ zicalei ca <b>intotdeauna un S&W va fi mai tare ca un care de asi</b> si neavand ideea ca traieste in lumea ”sa ne imaginam” stie ca vor fi destui care sa utilizeze S&W .

    Ghita Bizonu' · 12 decembrie 2013, 13:47 · #

  4. @cea mai inspoirata porecla din blogosfera.“Cf ideilor “actiunii umane” a reiesi ca ar fi mai rentabil sa ai o armata inarmata cu bate.”

    Sa citesti ceva si sa intelegi cu totul altceva poarta, de regula, denumirea de analfabetism functional. De unde pana unde ai extras tu, din Actiunea Umana, ca o armata de voluntari/mercenari ar fi inarmata cu “bate”?

    “Si nimeni nu va investi 10 kile de aur ca sa produca ceva nou si mai bun daca nu spera sa I se returneze macar 10,5 kile aur. Insa daca cantitatea e fixa .. de unde jumatea suplimentara?!?!?”

    Intrebarea “de unde” devoaleaza starea de nauceala in care te afli. Si, pe urma, poate, foarte bine, sa vrea tot 10 kg de aur, daca cu ele isi cumpara cu 5% (5% vine din exemplul cu 10,5 kg) mai multe produse/resurse care sa-i satisfaca nevoile (pe scurt, e vorba despre cresterea puterii de cumparare).

    Tot ce trebuie sa retii tu e ca: nu manipularea cantitatii de “bani” a dus, vreodata, la cresterea avutiei. Ca, daca asta ar fi fost posibil, am fi fost cu totii, demult, in Nirvana.

    ionut · 13 decembrie 2013, 14:23 · #

  5. Ionut
    matele ai citit premiza ipotetica ? Adica ai citit asta <i>Locuitorii acestei lumi au produs, într-un stadiu timpuriu al istoriei, întreaga cantitate a mărfii întrebuinţate pentru servicii monetare care poate fi produsă. O nouă creştere a cantităţii de monedă nu este posibilă. Nu sunt cunoscute mijloacele fiduciare. Toate substitutele monetare – inclusiv numerarul subsidiar – sunt certificate monetare</i>
    Adica avem o cantitate fixa. Sa zicem am avea o cantitate de 90 tone aur odata ptr totdeauna.
    Deci in aceaasta situatie X care ar investi 10 kile de aur nu ar avea cum sa poata sa castige alea 0,5 kile in plus. Findca daca investec niste bani intr-o intreindere nu o fac doar ptr ca vreau ca din castig sa cumpar bunnuri si ervicii ci sa imi si recuperez investia .. adica sa imi reconstitui capitalul. Mia rau eu mi-as dori ca peste acel capital reconstituit sa mai castig ceva capital. Nu am nevoie de mai multe tigari, bauturi, protelanuri samd ci de capital in cazul asta aur.
    Daca nu imi reconstitui capitalul …. cestia devene egala cu a chletui banii (10 kile de aur) pentru consum . Pricepi?!
    Stii care e hauzl nebun? Ca tu “procapitalist” gandesti al fel de simplist precum socialitsii utopici pe la 1845. Ca pe urma a aparut ala Marx si le-a zis ca nu se poate consuma totul … ci mai trebuie si capitalizat. Da Marx.
    Tu = si altii – ar trenbui sa intelegeti ca “capitalul” nu este doar o abstractie. “Capitalul” inseamna lucururi destul de concrete – incepand de la scuelel cu carer cizamarul isi catsiga existenta si terminad cu banii. Hai sa incerc sa fac o simplicficare ptr uzul tau. Ai suma de 8250 euro cu care cumperi o masina cu care vei face taximetrie. Din ce vei castiga vei manca tu si familia ta, va platiti locuinta, sa dm. Insa daca ai un pic de minte vei depusne in fiecare luna o suma X ca in termen de Tz ani sa poti sa satngi niste bani pentru urmnatoarea masina. Experienta iti spune ca o lata masdina noua va fi mai scumpa ( de ex masinile de azi sunt mai scumpe fata de acu 20 de ani fiindca injectia este mai scumpa decta carburatorul.. plus catalizatorul … + cca 2000 $ dintr-un foc) deci trebe sa strangi ceva pe la 9000 de euro ca sa schimbi masina.
    Pricpei ? Nu este vorba doar de satisfacerea nevoilor ci de reconstituirea capitalului … Daca nu se poate realiza si nu poti capitaliza mai mult decat capiatlul inititial .. ei bine asta e pierdere de bani.

    Ghita Bizonu' · 13 decembrie 2013, 22:11 · #

  6. @Ghita Bizonu: “Nu am nevoie de mai multe tigari, bauturi, protelanuri samd ci de capital in cazul asta aur. “ ——- Bag seama ca nici macar niste cunostinte elementare nu ai in sfera asta, sper ca macar pt tine sa reusesti sa separi bunurile de NEVOI. Si oricat ai incerca sa cauti in adancurile mintii tale intortocheate, NEVOIA DE AUR nu o vei gasi.

    Ca sa dezlegi integrama de mai sus, poate ar trebui sa meditezi asupra formulei M x V = P x T …..cauta adevarul si acesta te va dezlega :-P

    Di Gigio · 15 decembrie 2013, 15:32 · #

  7. Domule Ghita Bizonul, oamenii au nevoie sa consume ceva mai devreme sau mai tarziu. Nu se poate conserva o suma fixa. Abtinerea de la activitati productive va duce la consumul treptat al intregii sume. Insa daca este investita, suma de 1000 poate aduce si mai putin, de exemplu 990, atat timp cat cei 990 cumpara factorii de productie necesari pentru reluarea ciclului de productie sau chiar mai multe bunuri. Iar lucrul asta se poate foarte bine intampla, pentru ca este deflatie, deci preturile scad. Banii sunt un instrument de schimb si calcul, nu trebuie sa fie din ce in ce mai multi, orice cantitate de moneda este optima, chestii de mult lamurite, dar contraintuitive.

    Nu este, asadar, necesar sa obtina 1050 la o investitie de 1000, dar este cu siguranta posibil sa se intample si asa ceva intr-o economie cu profituri si pierderi, fie ea „deflationista”.

    Oricum, pare ca va intalniti prima data cu un fragment din Actiunea Umana a lui Mises, lucrarea fundamentala pe care se sprijina Scoala austriaca de economie. Daca nu-i dati credit lui Mises, incercand cu rabdare sa-i vedeti tabloul complet, atunci cui?

    Tudor · 15 decembrie 2013, 21:59 · #

  8. @Ghita Bizonu: inainte sa parcurgeti lucrarile lui Mises, va sugerez sa aflati ce este “efectul Cantillon”.

    Va veti lamuri astfel ca:
    1. O crestere a masei monetare conduce intr-adevar la un nou echilibru al preturilor si veniturilor (exprimate numeric, desigur).
    2. In perioada de tranzitie se produc dezechilibre majore intre puterea de cumparare intre cei aflati “mai aproape” de sursa de bani si cei aflati “mai departe” de aceasta.

    De credeti ca statul foloseste inflatia ca parghie financiara? Pe de o parte aceasta ii permite sa mareasca salariile bugetarilor (in detrimentul sectorului privat) si pe de alta parte sa-si atinga scopurile de redistributie sociala (prin devalorizarea economiilor).

    iosiP · 16 decembrie 2013, 00:39 · #

  9. @Bizonu’

    “Findca daca investec niste bani intr-o intreindere nu o fac doar ptr ca vreau ca din castig sa cumpar bunnuri si ervicii ci sa imi si recuperez investia .. adica sa imi reconstitui capitalul.”

    Confunzi capitalul cu banii! Capital pe care-l poti “importa”/impumuta de la altii. Ideea textului de fata e ca “starea de antreprenoriat” e indiferenta la faptul ca nivelul general al preturile scade sau creste. Pe un antreprenor il intereseaza licitarea/achizitia bunurilor de capital la un pret ce-i va permite ca, undeva in viitor, sa obtina profit (indiferent daca tendinta generala a preturilor e de scadere sau de cresterea).

    De altfel, ipoteza de lucru misesiana e folosita doar pentru a ilustra ce spuneam mai sus, ea nu e musai sa se intample aidoma si in practica, important e ca sa nu existe o persoana/grup de persoane care, prin agresiune (fie ea si, sau, mai ales, cea legala), sa impuna socialismul monetar, care culmineaza cu monopolul emiterii de mijloace fiduciare.

    In cazul monedei reale (metalele pretioase) daca mentii cerinta de a nu permite transformarea certificatelor monetare pure in mijloace fiduciare (prin mecanismul expansiunii creditului posibil prin sistemul rezervei fractionare in cazul depozitelor reale- conturile curente), poate exista, de altfel, si o “inflatie” (cresterea a masei monetare) care, in acest caz, e benigna.

    ionut · 17 decembrie 2013, 09:37 · #

  10. Domnilor
    cadeti in pacatul “normnal” al inteclectualukui roman : cititi da nu intelegeti.
    Mersoa de “informatiile” avizate privitoare la satisfacerea necesitailor (adica consum) si necesitatea de a reface (reconstiutui) capitalul.
    Fiindca domnilor capitalul devenit mijloc de productie se uzeaza!! Fizic si moral. Iar uzura mijlocaelor de productie face obligatorie inlocuirea lor. Inlocuire ce necesita capital. Daca nu iti reconstitui capitalul nu vei putea sa inlocuiesti mijlocalele de productie. Daca nu le inclouiesti tragi obloanele. Adica ai consumat capitalul.
    Daca nu intelegeti asta sunteti .. mai “rai” decta economistii socialismului real (care si ei suferau masiv .. faceau “economii” la intretinere , nu se gaseau puese de schimb samd) .
    Si nercesitatea reconstituirii capitalului ramane aceiasi fie ca este vorba despre fonduri prorpii fie ca este voirba de credute bancare. In al doilea caz se mai adauga si dobanda ce trebuie platita – care dobanda trebuieste sa acopere atat consumul bancii (inclus vizonu ptr amanta bancherului) cat si reconstituirea fondurilor bancii ..

    Mie mi se pare ca dumneavoastra nu vedeti tabloul complet. Si daca df Tudor nu imntelege niste mici ascpecte vulgare atunci poate Actiunea unama se sprijina pe prea multi daca si cu parca.. Mersoa domnule m-am uitata odata pe un text indicat de dumneavoastra si mi-an adus aminte de Maiorescu : betie de cuvinte!!! Bazata pe ideea istoria greseste EU am dreptate. Scuzati doimnule dar istoria este excat actiunea umnana in diacronia ei. Deci daca istoria greseste umanitatea greseste si ala care se crede mai desptept decat umanitatea ca intreg ….

    A si se pare ca dumneavastra si traducatorul sau Mises nu prea intelege ce este scaderea puterii de cumparare. Cand imi scade puerea de cumparare nu ma gandewsc la bani .. ci la lucruir mai vulgare de genul cate tigari si sticle de vitca imi permit … apoi cate acrene imi permit apoi … Nu ma intereseaza cati bani am daca trebuie sa imi scad consumul ..
    Deci cazul despre care se scrie ca ar fi scadere a puterii de cimparare ar fi de fapt o crestere a puterii monedei daca nivelul de consum se mentine. Adica cam asa: daca am 10 lei si imi permit sa cumpar N+x ceva (de la paine la tigari) imi creste puterea de cumparare fiindca moneda se “apreciaza” … daca insa pot sa cumpar N-x ceva moneda se “depreciaza” . Fiindca sunt 2 aspecte diferite : puterea de cumparare personala (cantitatea de bunuri si servicii pe care o poti obtine) si puterea monedei.
    Daca imi permit sa cumpar acelasi N ceva inseamna ca puterea mea de cumparfare este stabila. Asta indiferent daca suma S (cantitatea de moneda) pe care o am la dispozitei este S/2 sau S * 9. Insa dpv al monezii in primul caz vorbesc despre o moneda care s-a “apreciat” (intarit) si in al doilea caz despre o moneda care s-a “depreciat” )slabit) .

    A da. Inflatia.. inflatia este si un mod de redistributie. De la cei care nu au catre cei care au … De ex marea inflatie germana a distrus multi din clasele de jos si “mica burghezie” insa d;alde Krupp a ramas indemn.

    Ghita Bizonu' · 19 decembrie 2013, 11:57 · #

  11. @Bizonu’

    Ce-ti spune tie sintagma “cheltuieli de amortizare”?

    In ce ma priveste, ai atatea lacune, incat dorinta de dialog cu tine imi dispare rapid, deoarece e pierdere de vreme. Sorry, da’ c hiar n-am chef de “dialog” cu un individ care n-a parcurs nici macar ABC-ul stiintei economice. In ceea ce te priveste voi interveni doar cand gugumaniile vor depasi un anumit nivel suportabil.

    ionut · 19 decembrie 2013, 16:20 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)