Barnevernet: când statul îşi dezvăluie natura monstruoasă

Tudor Smirna

Legea pe care o face statul este o altă lege decât cea pe care ar fi făcut-o societatea fără stat (care probabil ar crea sisteme legale concurenţiale). Justiţia pe care o organizează statul pentru a asigura respectarea legii este altfel decât sistemul sau sistemele juridice pe care le-ar fi organizat o societate fără stat. Poliţia de stat este altfel decât agenţiile de protecţie privată pe care le-ar fi creat o societate liberă. Iar multe dintre instituţiile statului nu sunt doar altfel decât cele pe care le-ar fi creat societatea, ci sunt pur şi simplu instituţii care nu ar fi existat într-o societate liberă.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

2. Proprietate şi schimb

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Fiind total opus oricărui fel de agresiune asupra drepturilor şi proprietăţii oricărei persoane sau grup de persoane, liberalul constată că, de-a lungul istoriei şi până în prezent, a existat un agresor principal, central şi dominant al tuturor acestor drepturi: statul. Contrar tuturor celorlalţi gânditori de stânga, de dreapta, sau dintre ele, liberalul refuză să dea statului autoritatea morală de a comite acţiuni pe care aproape toată lumea le-ar considera imorale, ilegale şi penale, dacă ar fi comise de către oricare altă persoană sau grup din societate. Pe scurt, liberalul insistă ca legea morală generală să fie aplicată tuturor, fără nici o excepţie pentru vreo persoană sau vreun grup. Dar dacă privim statul dezgolit de haine, vedem că îi este universal permis, şi este chiar încurajat, să comită tot felul de acţiuni pe care chiar şi non-liberalii le-ar considera infracţiuni condamnabile.

publicat în Capitole · Comentează [2] · Citeşte »

1. Tezaurul liberal: Revoluţia americană şi liberalismul clasic

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Murray N. Rothbard

Mişcarea liberală clasică a fost, în tot Occidentul, un val „revoluţionar” liberal care a lovit ceea ce putem numi Vechiul Regim – acel ancien régime care şi-a dominat supuşii timp de secole. Acest regim impusese, în perioada modernă timpurie care începe cu secolul XVI, un stat central absolut şi un rege care stăpânea cu drept divin peste o mai veche şi restrictivă reţea de monopoluri teritoriale feudale şi controale şi restricţii ale breslelor urbane. Rezultatul era cel al unei Europe stagnante sub un morman paralizant de controale, taxe şi privilegii de monopol asupra producţiei şi comerţului, conferite de autorităţile centrale (şi locale) producătorilor săi favoriţi. Această alianţă între noua putere centrală, birocratică şi războinică, şi comercianţii privilegiaţi – o alianţă care va fi numită ulterior „mercantilism” de către istorici – alături de o clasă de stăpânitori latifundiari, constituia Vechea Ordine împotriva căreia s-a ridicat şi revoltat noua mişcare a liberalilor clasici şi a radicalilor din secolele XVII şi XVIII.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

Statul nu poate fi prietenos cu învăţământul privat

Florin Rusu în dialog cu Vlad Topan

Tratamentul discriminator de care se “bucură” învăţământul privat din România din partea guvernului a fost în atenţia opiniei publice în ultimele săptămâni, atât impozitarea grădiniţelor, şcolilor sau liceelor private, cât şi neaplicarea principiului “finanţarea urmează elevul” trezind controverse. De altfel, guvernul a anunţat că va scuti, printr-o ordonanţă de urgenţă ce urmează a fi adoptată marţi, unităţile de învăţământ private preuniversitare de la plata impozitului pe profit. Cu toate acestea, a miza pe o atitudine non-discriminatorie, poate chiar prietenoasă, a statului faţă de formele autentice de învăţământ privat ar fi totuna cu a spera de la un monopol protejarea concurenţei, crede Vlad Topan.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

Ludwig von Mises ca raţionalist social

Joseph T. Salerno

În cea mai mare parte, scrierile lui Ludwig von Mises cu privire la societate şi evoluţia socială au fost ignorate de participanţii la renaşterea actuală a şcolii Austriece de economie şi a filosofiei politice clasic liberale. Când teoria sa socială a fost discutată, Mises le-a apărut criticilor (Barry 1987, p.59) ca „un fiu al Iluminismului plasat greşit în secolul douăzeci”. Însă această apreciere este incorectă din două motive. În primul rând, Mises critică sever meliorismul social al liberalilor iluminişti şi demonstrează că poziţia lor nu este compatibilă cu una care atribuie raţiunii umane locul central în evoluţia socială. În al doilea rând, dezvoltând o poziţie raţionalistă unică, Mises are multe de spus despre chestiuni de o importanţă centrală pentru Austriecii moderni, libertarieni şi liberali clasici, care sunt fie critici fie adepţi ai „ordinii spontane” sau/şi ai poziţiilor social evoluţioniste formulate de Hayek.

publicat în Articole · Comentează [8] · Citeşte »

Armistiţiul de Crăciun din Primul Război Mondial

John V. Denson

Pentru mulţi, sfârşitul războiului şi eşecul păcii au validat încetarea focului de Crăciun ca pe singurul episod cu vreo noimă în acea apocalipsă. A discreditat sloganurile belicoase şi a arătat că oamenii care au luptat şi murit erau, ca de obicei, marionete ale statelor şi ale unor chestiuni care nu aveau mai nimic de-a face cu vieţile lor de fiecare zi. Lumânare aprinsă în bezna Flandrei, armistiţiul a pâlpâit scurt şi acum trăieşte doar în memorii, scrisori, cântece, piese de teatru şi povestiri.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

Libertatea

Ludwig von Mises

Îndată ce dispare libertatea economică pe care o acordă economia de piaţă membrilor
săi, toate libertăţile politice şi declaraţiile de drepturi ale omului devin caduce. Drepturile de habeas corpus şi cel la proces cu juraţi sunt nişte vorbe goale dacă, sub pretextul considerentelor de eficienţă economică, autoritatea are puterea deplină de a trimite orice cetăţean îi displace în regiunea arctică sau într-un deşert şi de a-i prescrie acolo “muncă grea” pe viaţă. Libertatea presei este o simplă iluzie dacă autoritatea controlează toate tiparniţele şi fabricile de hârtie. Şi acelaşi lucru se poate spune despre toate celelalte drepturi ale omului.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [2] · Citeşte »

In Memoriam Diana Costea (30 mai 1975 – 27 aprilie 2008)

Andreas Stamate

Am cunoscut-o pe Diana în anul 2005 cu prilejul seminarului „Small Books, Great Ideas”, moderat şi de ea la acea vreme. Ce-mi aduc aminte eu din scurtul contact cu ea este un cald “Să mai citim, să mai citim!” şi o fire mai puţin combativă. Apoi, o scurtă întrevedere la susţinerea tezei sale de doctorat (2007), unde n-am participat însă teza ei a fost pentru mine mai târziu, probabil singurul reper local de argumentaţie austriacă cu accent pe domeniul concurenţei, unde se încadrează şi teza mea de doctorat. Preocupările Dianei cu privire la echilibrul economic, concurenţă, monopol, la momentul lecturii tezei sale mi-au inhibat oarecum pornirea de a mai merge înainte pe acelaşi drum din cauza ispitei originalităţii. Grea „afecţiune” când nu-ţi vezi lungul nasului. Însă aceste preocupări, paşi, pe care Diana i-a făcut, s-au dovedit a fi mai degrabă pepiniere.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [1] · Citeşte »

Dreptul la autodeterminare

Ludwig von Mises

Dreptul de autodeterminare în legătură cu calitatea de membru într-un stat înseamnă, astfel, că oricând se întâmplă ca locuitorii unui teritoriu particular, fie că este un singur sat, un judeţ întreg, sau o serie de judeţe adiacente, să îşi exprime, printr-un plebiscit liber, dorinţa de a nu mai rămâne uniţi cu statul din care fac parte la acel moment, ci de a forma fie un stat independent, fie de a se alătura unui alt stat, această dorinţă trebuie respectată şi urmată. Aceasta este singura modalitate fezabilă şi reală de a evita revoluţiile şi războaiele civile.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [21] · Citeşte »

Teoria naţionalismului liberal

Jesús Huerta de Soto

Unui naţionalist, adevărat susţinător al ideii de naţiune, i se poate argumenta că există doar două modele de cooperare între diferitele naţiuni: fie cel bazat pe principiile libertăţii comerţului, imigraţiei şi autodeterminării deja văzute, fie cel bazat pe protecţionism, intervenţie şi coerciţia sistematică de origine statală. În plus, este uşor de explicat oricărui naţionalist că modelul de protecţie coercitivă şi intervenţie faţă de alte naţiuni este destinat inevitabil eşecului. Autarhia astfel creată generează o dinamică de război şi distrugere care, în ultimă instanţă, va slăbi enorm acea naţiune care se doreşte a fi apărată. Prin urmare, modelul protecţionist al relaţiilor dintre ţări nu prezintă niciun fel de viabilitate. Unica alternativă viabilă care, cu caracter general, începe a fi recunoscută chiar între naţionalişti, este ca naţiunile să concureze pe un plan de egalitate bazat pe principiile de libertate a comerţului şi imigraţiei.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [27] · Citeşte »

Precedentele ·