Principiul congregaţional. Începutul unei soluţii americane pentru problema noastră şcolară

John Taylor Gatto - Cum suntem imbecilizaţi. Curriculumul ascuns al şcolarizării obligatorii Traducere de Maria Comănescu

Cred că ar trebui abolit sistemul de acreditare în învăţământ pe cât de repede posibil. Faptul că specialiştii din învăţământul acreditat sunt socotiţi ca o condiţie necesară pentru a face învăţatul posibil este o fraudă şi o escrocherie. Uitaţi-vă în jurul dumneavoastră: rezultatele diplomelor care se dau în colegiile pentru profesori sunt în şcolile pe care le vedeţi. Lăsaţi pe oricine care doreşte să predea să o facă; daţi-le familiilor înapoi banii de impozite, ca să poată alege după bunul lor plac – cine ar putea fi cumpărător mai atent ca ele, dacă li s-ar oferi mijloacele de comparaţie? Reinstauraţi sistemul congregaţional, după modelul cu adevărat nemanipulat al pieţei libere – pe această cale dialectica socială va putea reveni la viaţă. Aveţi încredere în familii şi vecinătăţi şi în persoane individuale, că-şi vor răspunde cum trebuie la întrebarea „pentru ce ne trebuie educaţia?”.

publicat în Articole · Comentează · Citeşte »

Abandonul şcolar şi ce ne poate învăţa ştiinţa economică

Andreas Stamate-Ştefan

Cum ar putea şti un minister al educaţiei (ce să mai vorbim de cel românesc care e la a nu ştiu câta generaţie de cobai educaţionali, mafii ale doctoratelor plagiate şi ale manualelor alternative) ce-şi doresc cei pe care îi constrânge să intre în sistemul său educaţional? Statul centrează, statul dă cu capul. El face şcolile, elaborează traseul obligatoriu (pentru incluziune socială), el separă performanţa de mediocritate. Pe bună dreptate, stăm şi ne întrebăm cum poate selecta statul o echipă de tineri performanţi în matematică, când, la celălalt capăt al mesei, aprobă doctoratele plagiate ale unor politicieni corupţi. Există şi oameni buni, veţi spune, ceea ce este corect, dar totuşi, cum de coabitează cu cei slabi, şi mai important, cum de cei slabi nu pot fi eliminaţi?

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

Despre concurenţa politică, văzută ca formă de conflict

Mihai-Vladimir Topan

Statul este în mod cert, vorba lui Paul Leroy-Beaulieu, ultimul dumnezeu al modernităţii: omnipotent, omniprezent, omniscient, mereu invocat, ca să nu spunem „rugat”. Şi, ca o ironie a sorţii, îl învestim ca structură impersonală cu infinit mai mult decât suntem dispuşi s-o facem pentru fiecare politician sau om de stat luat în parte, oricât de inteligent şi/sau virtuos.

Vestea proastă este că intervenţia statului nu elimină concurenţa, ci doar o transformă. Sursa concurenţei se află în raritatea naturală a resurselor, care e un dat al realităţii, nu – cum poate au impresia unii – un construct ideologic. Nu putem scăpa de concurenţă (mai ales în viaţa socială, care presupune interacţiunea cu semenii noştri) cum nu putem scăpa de gravitaţie. Întrebarea e dacă alegem să convertim provocarea rarităţii economice în cooperare socială sau în competiţie politică.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

Importanţa lui Mises şi a „Acţiunii umane”

Mihai-Vladimir Topan

Ludwig von Mises este unul dintre acei economişti şi autori în general a căror situaţie poate fi descrisă ca paradoxală. Pe de o parte, cine îşi ia răgazul de a-i consulta opera nu poate să nu constate soliditatea edificiului teoretico-istoric construit de el. Pe de alta, nu îl regăsim în panteonul mainstream-ului actual, ba mai mult, rezervele şi nuanţele în ceea ce-l priveşte (atât pe el cât şi opera sa) par să dea măsura respectabilităţii în arena academică şi nu numai. Aşa încât, cu Mises, omul contemporan fie nu are o întâlnire – şi includ aici şi consultările superficiale din surse indirecte cerute ici colo pe la cursurile de doctrine sau istoria gândirii economice, precum şi înghiţirea pe nemestecate a teoriilor lui care poate duce la un facil ataşament prin care cineva devine misesian aşa cum e şi microbist – fie dacă o are, aceasta devine un eveniment sau experiment crucial.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

11. Monopolul asupra pământului: trecut şi prezent

Murray N. Rothbard - Etica libertăţii Partea a doua: Teoria libertăţii

Aşadar, există două tipuri de titluri de proprietate asupra pământului invalide din punct de vedere etic: „feudalismul”, în care avem de-a face cu agresiunea continuă a deţinătorilor titlurilor de proprietate împotriva ţăranilor angajaţi în activităţi productive de transformare a solului; şi colonizarea fictivă (land-engrossing), prin care pretenţii abritrare de proprietate asupra terenurilor virgine sunt folosite ca pretext pentru a nu permite colonizarea efectivă a acestora.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

10. Problema furtului de pământuri

Murray N. Rothbard - Etica libertăţii Partea a doua: Teoria libertăţii

O aplicaţie deosebit de importantă a teoriei noastre a drepturilor de proprietate este cea a proprietăţii asupra pământului. Mai întâi să observăm că „pământ” înseamnă o cotă parte fixă din suprafaţa terestră având, prin urmare, o existenţă virtual permanentă. Investigaţia istorică cu privire la drepturile de proprietate asupra pământului ar trebui să se întoarcă în timp mult mai departe decât în cazul altor bunuri perisabile. Totuşi, aceasta nu este nicidecum o problemă crucială pentru că, după cum am văzut, acolo unde victimele se pierd în negura timpului, pământul le aparţine posesorilor curenţi non-agresori.

publicat în Capitole · Comentează [4] · Citeşte »

Concurenţa ca formă de cooperare

Mihai-Vladimir Topan

Mi-a fost dat să aud în ultima vreme, în repetate rânduri că procesul concurenţial din economia de piaţă nu e decât o luptă violentă dusă cu mijloace uşor modificate, dar care în esenţă nu are natură diferită de cea a conflictului propriu-zis. De asemenea, că ar fi o ipostaziere şi o confirmare – poate singura, de altfel – a procesului darwinist de supravieţuire a celui mai puternic şi mai adaptat, sau, cu o altă expresie, legea junglei. Din păcate, această perspectivă – complet eronată şi superficială, după părerea mea – dă apă la moară la cel puţin două categorii de oameni.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

Şcolarizarea împotriva educaţiei

Mihai-Vladimir Topan

Odată cu Gatto, cred că putem înţelege că educaţia adevărată e o floare mai delicată care nu creşte pe tarlaua cooperativelor şcolare de producţie – „şcolhozuri”, dacă-mi daţi voie să glumesc amar – care sunt şcolile noastre publice, şi care sunt ca atare nereformabile. Soluţiile pe care le întrevede merg în direcţia reîntoarcerii educaţiei în sfera cooperării voluntare fireşti şi a comunităţilor organice: în familie (homeschooling), în parohie, în firmă, în comunitatea locală (câtă vreme există şi este autentică), în şcoli private, organizaţii profesionale etc. Adică acolo de unde a fost luată cu arcanul şi mutată în universul cu aer concentraţionar al învăţământului obligatoriu.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [3] · Citeşte »

4. Problemele

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Dacă ne aruncăm privirea la domeniile cruciale şi problematice ale societăţii noastre – zonele crizei şi eşecului – vedem în fiecare caz un „fir roşu” care trece şi le uneşte pe toate: firul statului. În fiecare dintre aceste cazuri, statul fie a condus în totalitate, fie a influenţat puternic mersul lucrurilor. Există ceva inerent în operaţiile şi activitatea statului, ceva care creează înseşi eşecurile pe care le vedem peste tot? Vom cerceta unele dintre problemele majore ale statului şi ale libertăţii în această ţară, vom vedea de unde vin eşecurile, şi vom propune soluţiile noului liberalism.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

3. Statul

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Neglijând propriul monopol asupra hoţiei şi prădării, statul ridică printre subiecţii săi spectrul haosului care se presupune că ar apărea dacă statul ar dispărea. Se susţine că oamenii nu ar putea de unii singuri să-şi producă propria protecţie contra criminalilor şi tâlharilor sporadici. Mai mult, fiecare stat a avut deosebit de mult succes, de-a lungul secolelor, în răspândirea fricii, în sânul poporului său, de conducătorii altor state. Suprafaţa uscată a globului fiind acum împărţită între diverse state, una dintre doctrinele şi tacticile de bază ale conducătorilor fiecărui stat a fost identificarea statului însuşi cu teritoriul pe care îl guvernează. Pentru că oamenii tind de regulă să-şi iubească patria, identificarea acelui teritoriu şi a populaţiei sale cu statul este o metodă de a pune patriotismul natural în slujba statului.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

Precedentele ·