Dreptul la autodeterminare

Ludwig von Mises

Dreptul de autodeterminare în legătură cu calitatea de membru într-un stat înseamnă, astfel, că oricând se întâmplă ca locuitorii unui teritoriu particular, fie că este un singur sat, un judeţ întreg, sau o serie de judeţe adiacente, să îşi exprime, printr-un plebiscit liber, dorinţa de a nu mai rămâne uniţi cu statul din care fac parte la acel moment, ci de a forma fie un stat independent, fie de a se alătura unui alt stat, această dorinţă trebuie respectată şi urmată. Aceasta este singura modalitate fezabilă şi reală de a evita revoluţiile şi războaiele civile.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [11] · Citeşte »

Teoria naţionalismului liberal

Jesús Huerta de Soto

Unui naţionalist, adevărat susţinător al ideii de naţiune, i se poate argumenta că există doar două modele de cooperare între diferitele naţiuni: fie cel bazat pe principiile libertăţii comerţului, imigraţiei şi autodeterminării deja văzute, fie cel bazat pe protecţionism, intervenţie şi coerciţia sistematică de origine statală. În plus, este uşor de explicat oricărui naţionalist că modelul de protecţie coercitivă şi intervenţie faţă de alte naţiuni este destinat inevitabil eşecului. Autarhia astfel creată generează o dinamică de război şi distrugere care, în ultimă instanţă, va slăbi enorm acea naţiune care se doreşte a fi apărată. Prin urmare, modelul protecţionist al relaţiilor dintre ţări nu prezintă niciun fel de viabilitate. Unica alternativă viabilă care, cu caracter general, începe a fi recunoscută chiar între naţionalişti, este ca naţiunile să concureze pe un plan de egalitate bazat pe principiile de libertate a comerţului şi imigraţiei.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [27] · Citeşte »

Interpretarea inflaţionistă a istoriei

Ludwig von Mises

Să ne imaginăm o lume în care cantitatea de monedă este rigid fixată. Locuitorii acestei lumi au produs, într-un stadiu timpuriu al istoriei, întreaga cantitate a mărfii întrebuinţate pentru servicii monetare care poate fi produsă. O nouă creştere a cantităţii de monedă nu este posibilă. Nu sunt cunoscute mijloacele fiduciare. Toate substitutele monetare – inclusiv numerarul subsidiar – sunt certificate monetare. În aceste ipoteze intensificarea diviziunii muncii, tranziţia de la auto-suficienţa economică a gospodăriilor, satelor, districtelor şi ţărilor, la sistemul de piaţă mondial din secolul al XIX-lea, acumularea progresivă de capital şi îmbunătăţirea metodelor tehnologice de producţie, ar fi indus o tendinţă continuă de scădere a preţurilor. Oare o asemenea creştere a puterii de cumpărare a unităţii monetare ar fi oprit evoluţia capitalismului?

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [11] · Citeşte »

Limitarea emisiunii de mijloace fiduciare

Ludwig von Mises

Banca nu trebuie să augmenteze cantitatea de mijloace fiduciare în aşa măsură şi cu asemenea viteză încât clienţilor săi să li se formeze convingerea că creşterea preţurilor va continua la nesfârşit şi în ritm accelerat. Într-adevăr, dacă publicul îşi formează această credinţă, atunci oamenii îşi vor reduce deţinerile monetare, se vor precipita asupra valorilor “reale” şi vor provoca o panică financiară. Apropierea unei astfel de catastrofe este imposibil de imaginat dacă nu se admite că prima sa manifestare constă în pierderea încrederii. Cu siguranţă, publicul va prefera să-şi preschimbe mijloacele fiduciare în bani, mai degrabă decât să se precipite asupra valorilor reale, adică să cumpere nediferenţiat diverse bunuri. În aceste condiţii banca trebuie să dea faliment. Dacă guvernul intervine pentru a elibera banca de obligaţia de a-şi rambursa bancnotele şi de a înapoia depozitele, conform termenilor contractuali, atunci mijloacele fiduciare devin fie monedă credit, fie monedă discreţionară. Suspendarea plăţilor de metal preţios schimbă în întregime starea de lucruri. De acum înainte nu se mai pune problema mijloacelor fiduciare, a certificatelor monetare şi a substitutelor monetare. În scenă intră guvernul cu legile sale de reglementare a mijloacelor de plată. Banca îşi pierde existenţa independentă, devenind un instrument al politicilor guvernamentale, un oficiu aflat în subordinea trezoreriei.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

Cumpăraţi-mi sofismele! Nu am vândut nici un pic de etatism azi.

Tudor Smirna

Doi consilieri guvernamentali au ieşit recent la rampă cu îndemnuri la plata taxelor. Argumentele aduse sunt de două tipuri. Ne merge rău pentru că, în primul rând, nu ţintim la o pondere mai mare a statului în economie (buget/PIB), apoi pentru că stăm prost la eficienţa colectării a taxelor.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [2] · Citeşte »

Blestemul naţiunilor subdezvoltate

Ludwig von Mises

Europa şi America nu au adus blestemul ţărilor subdezvoltate, ci i-au lungit durata prin cultivarea în intelectualii lor a ideologiilor care sunt cel mai serios obstacol în calea oricărei îmbunătăţiri a condiţiilor. Socialiştii şi intervenţioniştii Occidentului au otrăvit minţile Orientului. Ei sunt responsabili pentru înclinaţiile anti-capitaliste ale Orientului şi pentru simpatia cu care intelectualii Orientului privesc la sistemul sovietic, ca la cea mai intransigentă aplicare a ideilor marxiste.

publicat în Articole · Comentează [34] · Citeşte »

Informaţia: adevăr şi fals

Murray N. Rothbard

Murray Rothbard vorbeşte în capitolul 16 din Etica libertăţii despre libertatea de exprimare şi dreptul la propria reputaţie. Ce ce se poate spune şi ce nu într-o societatea cu adevărat liberă? Poate exista un drept la propria reputaţie aşa cum există un drept asupra propriei persoane? Trebuie defăimarea şi calomnia interzise prin lege?

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [1] · Citeşte »

Cipru şi destrămarea sistemului bancar cu rezervă fracţionară

Joseph T. Salerno

Evenimentele foarte recente din Cipru, supranumite de către mass media Cyprus deal, ar putea reprezenta pentru sistemul bancar cu rezervă fracţionară penultimul act al colapsului lent în care se află, încă de la implozia industriei de economisiri şi împrumuturi din Statele Unite la sfârşitul anilor optzeci.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [10] · Citeşte »

Vigilenţa populară: autentica asigurare a depozitelor bancare

Murray N. Rothbard

Ideea însăşi de „asigurare a depozitelor” este o fraudă; cum ar putea cineva să asigure o instituţie (sistemul bancar cu rezerve fracţionare) inerent insolvabilă şi care se va prăbuşi chiar în clipa în care publicul va înţelege, în cele din urmă, înşelăciunea? Să presupunem că mâine publicul american ar deveni subit conştient de frauda bancară şi s-ar prezenta de dimineaţă în faţa ghişeelor, cerând la unison bani gheaţă. Ce s-ar întâmpla? Băncile ar deveni instantaneu insolvabile, deoarece ele n-ar putea să ramburseze mai mult de 10% din avutul clienţilor înşelaţi. Taxa enormă necesară pentru a acoperi deficitele tuturor este de neconceput.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [4] · Citeşte »

Despre imposibilitatea teoriei pure

Ionela Bălţătescu

Neutralitatea absolută a teoriilor despre om şi societate în raport cu orice context şi conţinut etic, religios, teleologic sau metafizic este, în esenţă, un mit modern, dar, în acelaşi timp, nu fără rădăcini în istoria ideilor. Cum e de aşteptat, nu a adus şi nici nu va putea aduce vreun câştig nici din perspectiva unei cunoaşteri autentice a omului şi societăţii, şi nici pe palierul „vieţii în cetate”. În fapt, cu cât mai acerbă a fost încercarea de izolare a „teoriei pure” despre om şi societate de aspectele etice şi de practica realităţii sociale, cu atât mai lipsită de realism şi utopică s-a dovedit a fi teoria.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [30] · Citeşte »

Precedentele ·