Avuţia raţiunii vs. sărăcia cu duhul

Mihai-Vladimir Topan · 18 martie 2016

Anti-sărăcie. Şi de doi bani teologie, metafizică, antropologie, filozofie politică şi economie. Recentul Pachet integrat pentru combaterea sărăciei, prezentat în şedinţa de guvern din 10 februarie curent şi menit a recupera şi viabiliza un nucleu urgent, pragmatic şi fezabil din Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020 (şi din jurul acesteia) a repus pe ordinea de zi a dezbaterii publice problema sărăciei. (Încet-încet văd că planurile cincinale îşi recâştigă plauzibilitatea în ochii contemporanilor.)

Comentează [1] · Citeşte »

Barnevernet: când statul îşi dezvăluie natura monstruoasă

Tudor Smirna · 07 februarie 2016

Legea pe care o face statul este o altă lege decât cea pe care ar fi făcut-o societatea fără stat (care probabil ar crea sisteme legale concurenţiale). Justiţia pe care o organizează statul pentru a asigura respectarea legii este altfel decât sistemul sau sistemele juridice pe care le-ar fi organizat o societate fără stat. Poliţia de stat este altfel decât agenţiile de protecţie privată pe care le-ar fi creat o societate liberă. Iar multe dintre instituţiile statului nu sunt doar altfel decât cele pe care le-ar fi creat societatea, ci sunt pur şi simplu instituţii care nu ar fi existat într-o societate liberă.

Comentează · Citeşte »

Statul nu poate fi prietenos cu învăţământul privat

Florin Rusu în dialog cu Vlad Topan · 27 octombrie 2015

Tratamentul discriminator de care se “bucură” învăţământul privat din România din partea guvernului a fost în atenţia opiniei publice în ultimele săptămâni, atât impozitarea grădiniţelor, şcolilor sau liceelor private, cât şi neaplicarea principiului “finanţarea urmează elevul” trezind controverse. De altfel, guvernul a anunţat că va scuti, printr-o ordonanţă de urgenţă ce urmează a fi adoptată marţi, unităţile de învăţământ private preuniversitare de la plata impozitului pe profit. Cu toate acestea, a miza pe o atitudine non-discriminatorie, poate chiar prietenoasă, a statului faţă de formele autentice de învăţământ privat ar fi totuna cu a spera de la un monopol protejarea concurenţei, crede Vlad Topan.

Comentează · Citeşte »

Armistiţiul de Crăciun din Primul Război Mondial

John V. Denson · 29 decembrie 2014

Pentru mulţi, sfârşitul războiului şi eşecul păcii au validat încetarea focului de Crăciun ca pe singurul episod cu vreo noimă în acea apocalipsă. A discreditat sloganurile belicoase şi a arătat că oamenii care au luptat şi murit erau, ca de obicei, marionete ale statelor şi ale unor chestiuni care nu aveau mai nimic de-a face cu vieţile lor de fiecare zi. Lumânare aprinsă în bezna Flandrei, armistiţiul a pâlpâit scurt şi acum trăieşte doar în memorii, scrisori, cântece, piese de teatru şi povestiri.

Comentează · Citeşte »

Libertatea

Ludwig von Mises · 19 noiembrie 2014

Îndată ce dispare libertatea economică pe care o acordă economia de piaţă membrilor
săi, toate libertăţile politice şi declaraţiile de drepturi ale omului devin caduce. Drepturile de habeas corpus şi cel la proces cu juraţi sunt nişte vorbe goale dacă, sub pretextul considerentelor de eficienţă economică, autoritatea are puterea deplină de a trimite orice cetăţean îi displace în regiunea arctică sau într-un deşert şi de a-i prescrie acolo “muncă grea” pe viaţă. Libertatea presei este o simplă iluzie dacă autoritatea controlează toate tiparniţele şi fabricile de hârtie. Şi acelaşi lucru se poate spune despre toate celelalte drepturi ale omului.

Comentează [2] · Citeşte »

In Memoriam Diana Costea (30 mai 1975 – 27 aprilie 2008)

Andreas Stamate · 28 aprilie 2014

Am cunoscut-o pe Diana în anul 2005 cu prilejul seminarului „Small Books, Great Ideas”, moderat şi de ea la acea vreme. Ce-mi aduc aminte eu din scurtul contact cu ea este un cald “Să mai citim, să mai citim!” şi o fire mai puţin combativă. Apoi, o scurtă întrevedere la susţinerea tezei sale de doctorat (2007), unde n-am participat însă teza ei a fost pentru mine mai târziu, probabil singurul reper local de argumentaţie austriacă cu accent pe domeniul concurenţei, unde se încadrează şi teza mea de doctorat. Preocupările Dianei cu privire la echilibrul economic, concurenţă, monopol, la momentul lecturii tezei sale mi-au inhibat oarecum pornirea de a mai merge înainte pe acelaşi drum din cauza ispitei originalităţii. Grea „afecţiune” când nu-ţi vezi lungul nasului. Însă aceste preocupări, paşi, pe care Diana i-a făcut, s-au dovedit a fi mai degrabă pepiniere.

Comentează [1] · Citeşte »

Dreptul la autodeterminare

Ludwig von Mises · 28 februarie 2014

Dreptul de autodeterminare în legătură cu calitatea de membru într-un stat înseamnă, astfel, că oricând se întâmplă ca locuitorii unui teritoriu particular, fie că este un singur sat, un judeţ întreg, sau o serie de judeţe adiacente, să îşi exprime, printr-un plebiscit liber, dorinţa de a nu mai rămâne uniţi cu statul din care fac parte la acel moment, ci de a forma fie un stat independent, fie de a se alătura unui alt stat, această dorinţă trebuie respectată şi urmată. Aceasta este singura modalitate fezabilă şi reală de a evita revoluţiile şi războaiele civile.

Comentează [21] · Citeşte »

Teoria naţionalismului liberal

Jesús Huerta de Soto · 26 ianuarie 2014

Unui naţionalist, adevărat susţinător al ideii de naţiune, i se poate argumenta că există doar două modele de cooperare între diferitele naţiuni: fie cel bazat pe principiile libertăţii comerţului, imigraţiei şi autodeterminării deja văzute, fie cel bazat pe protecţionism, intervenţie şi coerciţia sistematică de origine statală. În plus, este uşor de explicat oricărui naţionalist că modelul de protecţie coercitivă şi intervenţie faţă de alte naţiuni este destinat inevitabil eşecului. Autarhia astfel creată generează o dinamică de război şi distrugere care, în ultimă instanţă, va slăbi enorm acea naţiune care se doreşte a fi apărată. Prin urmare, modelul protecţionist al relaţiilor dintre ţări nu prezintă niciun fel de viabilitate. Unica alternativă viabilă care, cu caracter general, începe a fi recunoscută chiar între naţionalişti, este ca naţiunile să concureze pe un plan de egalitate bazat pe principiile de libertate a comerţului şi imigraţiei.

Comentează [27] · Citeşte »

Interpretarea inflaţionistă a istoriei

Ludwig von Mises · 29 noiembrie 2013

Să ne imaginăm o lume în care cantitatea de monedă este rigid fixată. Locuitorii acestei lumi au produs, într-un stadiu timpuriu al istoriei, întreaga cantitate a mărfii întrebuinţate pentru servicii monetare care poate fi produsă. O nouă creştere a cantităţii de monedă nu este posibilă. Nu sunt cunoscute mijloacele fiduciare. Toate substitutele monetare – inclusiv numerarul subsidiar – sunt certificate monetare. În aceste ipoteze intensificarea diviziunii muncii, tranziţia de la auto-suficienţa economică a gospodăriilor, satelor, districtelor şi ţărilor, la sistemul de piaţă mondial din secolul al XIX-lea, acumularea progresivă de capital şi îmbunătăţirea metodelor tehnologice de producţie, ar fi indus o tendinţă continuă de scădere a preţurilor. Oare o asemenea creştere a puterii de cumpărare a unităţii monetare ar fi oprit evoluţia capitalismului?

Comentează [11] · Citeşte »

Limitarea emisiunii de mijloace fiduciare

Ludwig von Mises · 18 noiembrie 2013

Banca nu trebuie să augmenteze cantitatea de mijloace fiduciare în aşa măsură şi cu asemenea viteză încât clienţilor săi să li se formeze convingerea că creşterea preţurilor va continua la nesfârşit şi în ritm accelerat. Într-adevăr, dacă publicul îşi formează această credinţă, atunci oamenii îşi vor reduce deţinerile monetare, se vor precipita asupra valorilor “reale” şi vor provoca o panică financiară. Apropierea unei astfel de catastrofe este imposibil de imaginat dacă nu se admite că prima sa manifestare constă în pierderea încrederii. Cu siguranţă, publicul va prefera să-şi preschimbe mijloacele fiduciare în bani, mai degrabă decât să se precipite asupra valorilor reale, adică să cumpere nediferenţiat diverse bunuri. În aceste condiţii banca trebuie să dea faliment. Dacă guvernul intervine pentru a elibera banca de obligaţia de a-şi rambursa bancnotele şi de a înapoia depozitele, conform termenilor contractuali, atunci mijloacele fiduciare devin fie monedă credit, fie monedă discreţionară. Suspendarea plăţilor de metal preţios schimbă în întregime starea de lucruri. De acum înainte nu se mai pune problema mijloacelor fiduciare, a certificatelor monetare şi a substitutelor monetare. În scenă intră guvernul cu legile sale de reglementare a mijloacelor de plată. Banca îşi pierde existenţa independentă, devenind un instrument al politicilor guvernamentale, un oficiu aflat în subordinea trezoreriei.

Comentează [11] · Citeşte »

Precedentele · Următoarele