Articol preluat din Evenimentul zilei.
Horia Roman Patapievici: “In 1914, John Erskine publica un articol ingenios argumentat, lapidar formulat si admirabil scris, intitulat Obligatia morala de a fi inteligent. “
Am scris acest articol pentru a ne reaminti de ziua de 18 Decembrie 2006, cand in Romania comunismul a fost oficial condamnat ca regim ilegitim si criminal.
Articolul pleca de la constatarea ca istoria poporului englez tradeaza o tenace prejudecata impotriva inteligentei, care e mereu pusa in contrast cu bunatatea. Acest prejudiciu nu doar ca disociaza morala de inteligenta, dar o asociaza constant cu rautatea si depravarea. Parerea lui Erskine era ca anglo-saxonii au favorizat prejudecata ca inteligenta este un pericol pentru morala si ca oamenii buni trebuie cautati printre cei modesti in inteligenta. In consecinta, facand recurs la modernitate si la virtutile ei specifice, Erskine cerea incetarea „conflictului dintre caracter si inteligenta” in cultura engleza si propunea aruncarea mastilor.
Totul, argumenta el, este in fond o chestiune de inteligenta, chiar si atunci cand pare ca e o chestiune de moralitate: „Noi facem o problema morala dintr-o chestiune economica si sociala doar pentru ca ni se pare lipsit de noblete sa admitem ca este, pur si simplu, o chestiune de inteligenta”. Insa, argumenta in continuare Erskine, inteligenta nu trebuie pretuita doar pentru ca ne ofera raspunsuri. Mai important decat a avea un raspuns este a sti ce sa faci cu el, iar fara inteligenta toate raspunsurile lumii sunt lipsite de orice valoare. Inteligenta nu este o insusire printre altele, este chiar virtutea suprema, deoarece desi fiecare virtute in parte pare a i se opune, toate, in fond, se bazeaza pe ea.
Nu doar ca virtutea are forta pe care i-o da inteligenta, dar justificarea ei sta sau cade impreuna cu ea. Inteligenta este, de fapt, viata. Asa ca a da dovada de inteligenta nu este accesoriu, precum accesorii sunt zorzoanele la care putem renunta, ci este o datorie, si anume una morala. Cine renunta la inteligenta, renunta la viata. De aceea inteligenta este o obligatie morala.
Am reamintit cititorilor nostri articolul lui John Erskine ca introducere la evocarea altuia, care ilustreaza intr-o maniera stralucita cum anume exercitarea fara fisura a inteligentei poate conduce la judecati morale definitive. Este vorba de articolul intitulat „Calculul economic in societatea socialista”, publicat de Ludwig von Mises an 1920. Acest articol, considerat de unii drept cel mai important din istoria economiei, demonstreaza cu ajutorul ratiunii simple si al bunului-simt obisnuit ca fara proprietate privata nu exista piata, fara piata nu exista preturi, fara preturi estimarile anticipative ale actorilor economici sunt arbitrare, iar fara estimari rationale calcul de rentabilitate nu poate fi rational.
Prin urmare, in economia in care mijloacele de productie sunt nationalizate planificarea nu este cu putinta, deoarece calculul economic este posibil numai daca exista preturi monetare nu doar pentru bunurile de consum, ci si pentru factorii de productie, iar economia planificata nu permite, pur si simplu, acest lucru. Ca atare, intr-o economie planificata, in conditii de diviziune a muncii, oricat de buni ar fi planificatorii si oricat de fine instrumentele lor de calcul, nu se poate face un calcul economic rational.
Articolul lui Mises a folosit inteligenta pentru a demonstra o eroare evidenta mintilor limpezi cu mult inainte ca aceasta eroare sa coste viata a peste o suta de milioane de oameni. Morala traditionala, cu toata repulsia ei naturala fata de comunism, nu a putut respinge in mod irefutabil pretentia doctrinei comuniste ca abia suprimarea proprietatii private va institui „adevarata” morala sociala si va elibera in fine umanitatea de servitutile ei.
I-a revenit inteligentei sarcina de a respinge fara drept de apel pretentia comunismului ca prin deposedarea unora de proprietatile lor si mentinerea tuturor intr-o stare de non-proprietate se va instaura si prosperitatea, si umanismul, si pacea. A facut-o inaintea istoriei, care, pe urmele inteligentei (si confirmandu-i afirmatiile), a aratat la ce crime a condus comunismul si ce pret material a trebuit sa fie platit pentru idealismul, azi atat de la moda printre tinerii care se impodobesc cu chipul procurorului-sef Che Guevara, de a crede, pe urmele lui Lenin, ca e imoral sa fii capitalist, ca economia trebuie organizata „dupa modelul postei” si ca toti cetatenii trebuie transformati in „angajati ai statului”.
Mi se pare extraordinar de reconfortant faptul ca, inainte ca istoria sa ne arate pe viu la ce rezultate criminale conduc ideile comuniste, inteligenta a putut demonstra, prin rationamente constrangatoare, ca tipul de economie din care acestea pretindeau ca isi extrag realismul si necesitatea este, pur si simplu, imposibil.
In cazul sustinatorilor comunismului, principiul numit de Erskine „obligatia morala de a fi inteligent” ia acest chip: daca nu au inima sa simta compasiune fata de victime si aversiune fata de criminali, macar sa aiba mintea sa admita ca numai prostii declara false rationamentele adevarate.
A fi anticomunist nu este doar o obligatie morala, e o forma directa si simpla de adecvare la inteligenta.
