Despre alterarea monedei – Juan de Mariana

25,00 lei

Traducere de Gabriel Mursa

Editura Liberalis

Cu sprijinul Institut de Recherches Économiques et Fiscales

În stoc

Categorie:

Descriere

Juan de Mariana s-a născut în 1536 la Talavera, Toledo, Spania. A devenit membru al Ordinului Iezuiților la o vârstă fragedă.  Urmează studii la Universitățile Complutense și Alcalá de Henares, apoi predă teologie la Roma, în Sicilia, la Paris. Revine în Spania în anul 1574 și se dedică scrisului. În 1592, publică opera sa majoră De rebus Hispaniae. Ulterior, scrie De rege et regis institutione (1598) și De monetae mutatione (1609), ceea ce face ca el să suporte represaliile Inchiziției, fiind întemnițat și, apoi, eliberat, la presiunile Papei, deoarece a adus argumente în favoarea regicidului. În scrierile sale economice se regăsesc idei care vor sta la baza formării Școlii austriece de economie. Se stinge din viață în anul 1624, la Madrid.

Juan de Mariana a fost una dintre cele mai fascinante personalități al istoriei gândirii politice și economice. Onest, ferm și neînfricat, el fost toată viața implicat în apărarea unor cauze riscante, lucru care s-a întâmplat inclusiv în scrierile sale economice, precum De monetae mutatione (1609). În ceea ce privește teoria și practica monetară, nu a avut nicio reținere să-l denunțe, în acest scurt tratat, pe propriul rege, Felipe al III-lea, pe care l-a acuzat că fură din buzunarele poporului și că pune piedici în calea schimburilor prin intermediul devalorizării monedei.

Murray Rothbard

Informații suplimentare

Greutate 0.1 kg
Autor(i)

Traducător(i)

Editura

Anul apariției

Număr de pagini

112

Dimensiuni (cm)

14,5 x 20,5

ISBN

978-606-94887-1-3

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Despre alterarea monedei – Juan de Mariana”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *