Dreptul de a nu fi egali în faţa legii fiscale
Disputa recentă cu privire la egalitatea în faţa legii fiscale face necesare câteva clarificări de natură economică şi etică. A susţine egalitatea în faţa legii fiscale presupune o concesie riscantă spectrului de stânga. Nu că am trăi vremuri în care aceste concesii nu se fac sau că nu sunt dezirabile politic, însă rolul economistului liberal este să atragă atenţia asupra lor. Mai ales în vremuri în care există confuzie ideologică la tot pasul, şi mai ales când confuzia ideologică e ridicată la rang de virtute politică de către unele partide.
„Votaţi-mă, căci în fond vă aduc pacea!” Ce fel de pace?
În campania electorală tocmai încheiată, gradul tot mai scăzut de liberalism economic al Europei nu a fost atacat practic de niciun partid sau politician. În mod practic, niciun politician român de dreapta nu-şi asumă un minim discurs despre pericolul statului asistenţial european (şi nici român), în timp ce toţi (de la stânga la dreapta) admit necesitatea unei Europe unite. Unite în ce? Am înţeles, unite în pace, dar odată cu concluzia asta aş vrea să observăm măcar că am debarcat de pe poziţia UE ca creator de bunăstare.
Abandonul şcolar şi ce ne poate învăţa ştiinţa economică
Cum ar putea şti un minister al educaţiei (ce să mai vorbim de cel românesc care e la a nu ştiu câta generaţie de cobai educaţionali, mafii ale doctoratelor plagiate şi ale manualelor alternative) ce-şi doresc cei pe care îi constrânge să intre în sistemul său educaţional? Statul centrează, statul dă cu capul. El face şcolile, elaborează traseul obligatoriu (pentru incluziune socială), el separă performanţa de mediocritate. Pe bună dreptate, stăm şi ne întrebăm cum poate selecta statul o echipă de tineri performanţi în matematică, când, la celălalt capăt al mesei, aprobă doctoratele plagiate ale unor politicieni corupţi. Există şi oameni buni, veţi spune, ceea ce este corect, dar totuşi, cum de coabitează cu cei slabi, şi mai important, cum de cei slabi nu pot fi eliminaţi?
Misterioasa şi greu definibila cale de mijloc, ca răspuns la provocarea liberală
Am ales să discut în acest text despre problema căii de mijloc ca mod de dialog între două persoane cu credinţe opuse, una cu credinţa în duhul libertăţii, iar alta cu credinţa în virtuţile unei ordini etatiste. Pentru a scurta expunerea, ele se vor numi de acum persoana I (descoperitoare a duhului libertăţii) şi persoana II (descoperitoare a virtuţilor ordinii etatiste).
Demitizarea monopolurilor de stat Metrorex şi RATB. Calea cea mai simplă: privatizarea!
Foarte amuzant mi s-a părut în ultimele zile cum, iarăşi, agitat, boborul (pun aici presa şi câţiva indivizi necunoscuţi) s-a urzicat că se scumpeşte mersul cu metroul. Şi nu numai. La scurt timp după ce s-a anunţat majorarea preţului călătoriilor cu metroul, au prins glas şi RATB-iştii, că vor şi ei să scumpească preţul călătoriilor. În acest context cred că e nevoie de o lămurire scurtă cu privire la problema transportului public din orice oraş sau ţară. Aşadar este mai puţin relevantă pentru discuţia de faţă majorarea în sine, cât fundamentele ei şi poate chiar fundamentele companiilor de stat.
·
