2. Proprietate și schimb

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Fiind total opus oricărui fel de agresiune asupra drepturilor și proprietății oricărei persoane sau grup de persoane, liberalul constată că, de-a lungul istoriei și până în prezent, a existat un agresor principal, central și dominant al tuturor acestor drepturi: statul. Contrar tuturor celorlalți gânditori de stânga, de dreapta, sau dintre ele, liberalul refuză să dea statului autoritatea morală de a comite acțiuni pe care aproape toată lumea le-ar considera imorale, ilegale și penale, dacă ar fi comise de către oricare altă persoană sau grup din societate. Pe scurt, liberalul insistă ca legea morală generală să fie aplicată tuturor, fără nici o excepție pentru vreo persoană sau vreun grup. Dar dacă privim statul dezgolit de haine, vedem că îi este universal permis, și este chiar încurajat, să comită tot felul de acțiuni pe care chiar și non-liberalii le-ar considera infracțiuni condamnabile.

publicat în Capitole · Comentează [2] · Citeşte »

1. Tezaurul liberal: Revoluția americană și liberalismul clasic

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Murray N. Rothbard

Mișcarea liberală clasică a fost, în tot Occidentul, un val „revoluționar” liberal care a lovit ceea ce putem numi Vechiul Regim – acel ancien régime care și-a dominat supușii timp de secole. Acest regim impusese, în perioada modernă timpurie care începe cu secolul XVI, un stat central absolut și un rege care stăpânea cu drept divin peste o mai veche și restrictivă rețea de monopoluri teritoriale feudale și controale și restricții ale breslelor urbane. Rezultatul era cel al unei Europe stagnante sub un morman paralizant de controale, taxe și privilegii de monopol asupra producției și comerțului, conferite de autoritățile centrale (și locale) producătorilor săi favoriți. Această alianță între noua putere centrală, birocratică și războinică, și comercianții privilegiați – o alianță care va fi numită ulterior „mercantilism” de către istorici – alături de o clasă de stăpânitori latifundiari, constituia Vechea Ordine împotriva căreia s-a ridicat și revoltat noua mișcare a liberalilor clasici și a radicalilor din secolele XVII și XVIII.

publicat în Capitole · Comentează [2] · Citeşte »

Pentru o nouă libertate: Manifestul libertarian

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal


12. Sectorul public, III: Poliția, dreptul și tribunalele

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Prima expunere elaborată a paradigmei protecţiei non-agresive, dezvoltată ulterior de prof. H. H. Hoppe si alţi discipoli ai lui Rothbard – Stephan Kinsella, de pildă.

publicat în Capitole · · Citeşte »

9. Împotriva socialismului monetar

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Pervertirea monedei şi a activităţilor bancare, cu accentul pe stagflaţie şi "panaceul" keynesian al cronicizării deficitelor, expuse si respinse pe parcursul uneia din cele mai remarcabile şi accesibile prezentări scurte a ciclului "austriac" de afaceri.

publicat în Capitole · · Citeşte »

7. Împotriva socialismului educaţional

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Copiii din şcoli cad sub influenţa a tot felul de curente nesănătoase, observa undeva Părintele Arhim. Sofronie Saharov, şi este înfiorător de greu să le stai împotrivă.

Aşezarea educaţiei exclusiv în sfera ordinii proprietăţii private este primul semn de afinitate semnificativă cu liberalismul. Nici virtutea, nici spiritualitatea şi nici comunitatea bazate pe liberă alegere, autodeterminare şi convingere nu sunt compatibile cu actualele sisteme de învăţământ, în care preocuparea centrală este reeducarea şi dresarea tinerilor prin metodele experimentale ale ingineriei sociale. După M. N. Rothbard, învăţământul de stat obligatoriu are origini protestante, în consonanţă cu ideea de moarte a virtuţii, ba chiar a acţiunii umane, în absenţa liberului arbitru. Mii de oameni sunt obligaţi să-şi petreacă cei mai impresionabili ani ai vieţii în şcoli publice sau şcoli autorizate de stat care sunt tot mai adesea veritabile laboratoare de deprindere a viciului, corupţiei şi a delicvenţei juvenile, penitenciare cu program redus unde, în cel mai "bun" caz, sunt reeducaţi în sensul preconizat explicit de către specialiştii agresiunii instituţionalizate. De-a lungul timpului, din duhul depersonalizant al protestantismului, au putut evolua şi mai evoluează reeducări de multe tipuri: naţional-etatiste, comuniste, masonice, „New Age”, ba chiar şi „liberale” – în viziunea unui liberalism schizofrenic, contradictoriu, care-şi surpa astfel propria bază: axioma non-agresiunii. Cei mai competitivi pretendenţi la acapararea sistemului de învăţământ de stat nu sunt, previzibil, adepţii vreunui „altruism prost înţeles” („să recurgem la puţină coerciţie spre ‘binele’ lor”) ci specialişti în utilizarea şcolii publice ca instrument de inculcare în rândul maselor a obedienţei iraţionale faţă de aparatul de stat.

Perspective de reformare orwelliană a "învăţământului": 1) eficientizarea directă a sistemului de reeducare, prin vouchere după reţeta economistului M. Friedman, în care statul rămâne finanţatorul şi artizanul principal al sistemului de dresură; 2) transformarea "şcolii" într-un sistem concentraţionar mai feroce (şi poate mai global) în urma unei prealabile implozii birocratice, eventual deliberat favorizate de virtuozii tiraniei, după adagiul „order out of chaos”, în versiune Mordor.

publicat în Capitole · · Citeşte »

· Următoarele