Despre concurența politică, văzută ca formă de conflict

Mihai-Vladimir Topan

Statul este în mod cert, vorba lui Paul Leroy-Beaulieu, ultimul dumnezeu al modernității: omnipotent, omniprezent, omniscient, mereu invocat, ca să nu spunem „rugat”. Și, ca o ironie a sorții, îl învestim ca structură impersonală cu infinit mai mult decât suntem dispuși s-o facem pentru fiecare politician sau om de stat luat în parte, oricât de inteligent și/sau virtuos.

Vestea proastă este că intervenția statului nu elimină concurența, ci doar o transformă. Sursa concurenței se află în raritatea naturală a resurselor, care e un dat al realității, nu – cum poate au impresia unii – un construct ideologic. Nu putem scăpa de concurență (mai ales în viața socială, care presupune interacțiunea cu semenii noștri) cum nu putem scăpa de gravitație. Întrebarea e dacă alegem să convertim provocarea rarității economice în cooperare socială sau în competiție politică.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

Importanța lui Mises și a „Acțiunii umane”

Mihai-Vladimir Topan

Ludwig von Mises este unul dintre acei economiști și autori în general a căror situație poate fi descrisă ca paradoxală. Pe de o parte, cine își ia răgazul de a-i consulta opera nu poate să nu constate soliditatea edificiului teoretico-istoric construit de el. Pe de alta, nu îl regăsim în panteonul mainstream-ului actual, ba mai mult, rezervele și nuanțele în ceea ce-l privește (atât pe el cât și opera sa) par să dea măsura respectabilității în arena academică și nu numai. Așa încât, cu Mises, omul contemporan fie nu are o întâlnire – și includ aici și consultările superficiale din surse indirecte cerute ici colo pe la cursurile de doctrine sau istoria gândirii economice, precum și înghițirea pe nemestecate a teoriilor lui care poate duce la un facil atașament prin care cineva devine misesian așa cum e și microbist – fie dacă o are, aceasta devine un eveniment sau experiment crucial.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [1] · Citeşte »

Avuția rațiunii vs. sărăcia cu duhul

Mihai-Vladimir Topan

Anti-sărăcie. Și de doi bani teologie, metafizică, antropologie, filozofie politică și economie. Recentul Pachet integrat pentru combaterea sărăciei, prezentat în ședința de guvern din 10 februarie curent și menit a recupera și viabiliza un nucleu urgent, pragmatic și fezabil din Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2015-2020 (și din jurul acesteia) a repus pe ordinea de zi a dezbaterii publice problema sărăciei. (Încet-încet văd că planurile cincinale își recâștigă plauzibilitatea în ochii contemporanilor.)

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [1] · Citeşte »

Statul nu poate fi prietenos cu învățământul privat

Florin Rusu în dialog cu Vlad Topan

Tratamentul discriminator de care se “bucură” învățământul privat din România din partea guvernului a fost în atenția opiniei publice în ultimele săptămâni, atât impozitarea grădinițelor, școlilor sau liceelor private, cât și neaplicarea principiului “finanțarea urmează elevul” trezind controverse. De altfel, guvernul a anunțat că va scuti, printr-o ordonanță de urgență ce urmează a fi adoptată marți, unitățile de învățământ private preuniversitare de la plata impozitului pe profit. Cu toate acestea, a miza pe o atitudine non-discriminatorie, poate chiar prietenoasă, a statului față de formele autentice de învățământ privat ar fi totuna cu a spera de la un monopol protejarea concurenței, crede Vlad Topan.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

William F. Buckley: capcanele pragmatismului politic

Vlad Topan

În acest articol (publicat într-o versiune diferită în revista Idei în dialog), Vlad Topan arată care sunt punctele comune și diferențele dintre conservatorism și liberalism/libertarianism, aducând în discuție distincția esențială dintre viziunea colectivistă și cea personalistă și felul în care cele două curente se raportează la ea, prin autori precum William F. Buckley, Jr., Frank Meyer, Nicolae Steinhardt, Murray Rothbard sau Walter Block.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [1] · Citeşte »

Despre criză, keynesism și laissez-faire. Vlad Topan în dialog cu Răzvan Enache

Vlad Topan

O variantă mai scurtă a acestui interviu, coroborată cu răspunsurile lui Ionuț Dumitru, economist șef al Reiffeisen Bank, a apărut în Wall-Street.ro

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [2] · Citeşte »

Teoria firmei înainte de Coase: Frederick Barnard Hawley

Mihai-Vladimir Topan

În acest articol voi încerca să aduc în discuţie un autor american, Frederick Barnard Hawley, care în 1907 scrie un volum de teorie economică – practic un tratat – intitulat Enterprise and the Productive Process în care dă, în ultimă instanţă, o teorie a antreprenoriatului şi a firmei (Hawley 1907). Şi cred că acest lucru poate prezenta interes real, cu atât mai mult cu cât domeniul teoriei firmei este în genere considerat a fi fost iniţiat de intuiţiile şi cercetările lui Ronald H. Coase, începute la rândul lor în anii 1930.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [2] · Citeşte »

Proletari din toate tarile, dumiriti-va!

Vlad Topan

Karl Marx spunea in teoria plusvalorii – „piatra unghiulara“ a materialismului istoric, dupa eticheta pusa de Lenin – ca proletarii aloca o parte a zilei de munca pentru asigurarea mijloacelor de subzistenta (munca necesara), iar restul lucreaza gratuit pentru capitalist (supramunca). Asa se acumuleaza capitalul, care in forma sa primitiva este „mânjit de sânge si cu murdarie pe tot trupul, din cap pâna in picioare“.
Vlad Topan sustine ca teoriei marxiste ii lipseste esentialul: Patronul poate sa si piarda! Si, mai mult decat atat, muncitorul primeste bunuri prezente, iar patronul – bunuri viitoare. Cu alte cuvinte, patronul il plateste pe muncitor inainte de a primi banii pe marfurile produse de acesta, dar evident ca n-o va face pe gratis, ci ii cere mai multe bunuri viitoare in schimbul bunurilor pe care le da in prezent.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [2] · Citeşte »

Părinţii sau statul?

Vlad Topan

Singurii despre care se poate prezuma în mod rezonabil că sunt autentic interesaţi de binele copiilor sunt părinţii. Aşadar lor trebuie să le fie integral şi deplin restituită suveranitatea (dacă vreţi) în materie de educaţie. Nu parlamentului, nu ministerului, nu diverselor comitete şi comiţii sau diverşi inspectori. Iar aceasta este totuna cu libertatea întreprinderii în sfera educaţională (şcoli private, antreprenori, profesori şi certificatori privaţi, în concurenţă). Pentru cei săraci – şcoli ale unor fundaţii caritabile sau umanitare (private), ale unor mănăstiri sau biserici.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

Prefaţă la ediţia în limba română

Vlad Topan


Precedentele ·