15. O strategie pentru libertate

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Iată-ne, aşadar, în posesia noului liberalism: un corp al adevărului, al teoriei sănătoase, aplicabil problemelor noastre politice. Dar, acum, că suntem în posesia adevărului, cum putem obţine victoria? Ne confruntăm cu marea problemă strategică pe care au avut-o toate crezurile „radicale” de-a lungul istoriei: cum putem ajunge de aici, acolo? Din lumea noastră imperfectă, plină de etatism, la marele ţel al libertăţii.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

14. Războiul şi politica externă

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Mulţi liberali nu se simt în largul lor în chestiuni de politică externă şi preferă să îşi dedice energiile fie problemelor fundamentale de teorie liberală, fie unor griji „interne”, precum piaţa liberă sau privatizarea serviciilor poştale şi a celor de salubritate. Totuşi, atacarea războiului sau a politicii externe războinice este de o importanţă crucială pentru liberali, din două motive importante.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

13. Conservare, ecologie şi creştere

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Problema reală este căpuşarea investirii productive a capitalului prin taxe, restricţii şi contracte guvernamentale cu care se risipesc banii publici, inclusiv pe proiecte falimentare din domeniul militar sau spaţial. Mai mult, oamenii de ştiinţă şi inginerii, care sunt o resursă tehnică preţioasă, sunt din ce în ce mai intens deturnaţi către stat, în loc să folosească producţiei de bunuri de consum „civile”. Avem nevoie ca statul să se dea la o parte, să-şi înlăture incubul taxării şi cheltuielilor din economie şi să permită ca resursele productive şi tehnice să fie din nou direcţionate pe de-a-ntregul către creşterea bunăstării maselor de consumatori. Ne trebuie creştere, niveluri de trai mai înalte şi tehnologia şi înzestrarea cu bunuri de capital care satisfac nevoile şi cerinţele consumatorilor; dar nu putem obţine aceste lucruri decât înlăturând incubul etatismului şi permiţând energiilor tuturor oamenilor să se exprime liber în economia pieţei libere.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

11. Sectorul public, II: Şoselele şi străzile

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Cum ar arăta un sistem raţional de preţuri, un sistem instituit de proprietarii de drumuri private? În primul rând, autostrăzile ar introduce plăţi, în special în puncte convenabile precum intrările în oraşe, sau la poduri şi tunele, dar nu aşa cum se practică acum. Preţurile ar fi mult mai mari la orele de vârf (de exemplu, în duminicile de vară) decât la orele mai libere. Pe o piaţă liberă, cererea mai mare la orele de vârf ar duce la o creştere a preţului până la nivelul descongestionării şi stabilirii unei circulaţii normale. Dar – ar putea întreba cititorii – oamenii nu trebuie să ajungă la lucru? Sigur, dar nu trebuie să ajungă în propriile lor maşini. Unii navetişti ar renunţa cu totul şi s-ar muta înapoi în oraş; alţii ar adopta soluţii de folosire în comun a maşinilor; iar alţii ar folosi autobuzele şi trenurile. Astfel, utilizarea drumurilor la ore de vârf ar fi rezervată acelora care sunt cei mai dornici să plătească preţul de piaţă. Alţii, de asemenea, vor încerca să-şi adapteze orele de lucru astfel încât să vină şi să plece eşalonat. Şi călătorii de week-end vor şofa mai puţin sau îşi vor eşalona cursele. În fine, profiturile crescute obţinute pentru poduri şi tunele, de exemplu, vor stimula firmele private să construiască mai multe astfel de utilităţi. Construcţia de drumuri va fi guvernată nu de lupta pentru subvenţii a grupurilor de presiune, ci de cererea eficientă şi calculele de cost specifice pieţei.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

Eroarea „sectorului public”

Murray N. Rothbard

Am auzit multe lucruri în ultimii ani despre „sectorul public” şi discuţii solemne în toată ţara dacă sectorul public trebuie crescut sau nu vis-à-vis de „sectorul privat”. Însăşi terminologia evocă ştiinţa pură şi, fireşte, emerge din lumea presupus ştiinţifică, chiar dacă mai degrabă neşlefuită, a „statisticii venitului naţional”. Dar cu greu conceptul e neutru valoric, wertfrei; de fapt, e plin de consecinţe grave şi problematice.

publicat în Articole · Comentează · Citeşte »

10. Sectorul public, I: Statul în afaceri

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Dacă statul şi doar statul ar fi avut monopolul producţiei şi distribuţiei de încălţăminte, cum l-ar considera majoritatea publicului pe liberalul care ar veni acum să susţină că statul trebuie să iasă din sectorul încălţămintei şi să-l deschidă iniţiativei private? Fără îndoială, ar fi tratat după cum urmează: oamenii ar urla, „Cum poţi face aşa ceva? Eşti împotriva lumii, a celor săraci, a purtătorilor de pantofi! Şi cine crezi că va furniza pantofi oamenilor, dacă statul ar părăsi acest sector? Spune! Fii constructiv! E uşor să ai o atitudine negativă şi isteaţă contra statului; dar, spune, cine va mai face pantofi? Care persoane? Câte magazine de încălţăminte vor mai exista în fiecare oraş şi sat? Cum se vor finanţa firmele de încălţăminte? Ce materiale vor folosi? Ce fel de calapoade? Care vor fi politicile de preţ pentru pantofi? Nu ar fi nevoie de o reglementare a industriei încălţămintei pentru a ne asigura de calitatea produselor? Şi, cine îi va încălţa pe sărmani? Dacă un sărac nu va avea bani de pantofi?”

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

8. Asistenţa şi statul asistenţial

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Chiar dacă o inhibare strictă este mult mai bună decât primirea cu braţele deschise şi proclamarea „drepturilor” asistaţilor, poziţia liberală autentică cere abolirea completă a asistenţei de stat şi recursul la caritatea privată, bazată cu necesitate pe ajutarea „săracilor merituoşi” să ia calea independenţei cât mai rapid cu putinţă. […] Este ruşinos să încerci să impui, chiar şi fără coerciţie, „valorile clasei de mijloc” sau „burgheze” culturii naturale a clasei de jos, cu glorioasa ei spontaneitate. Poate că e foarte bine aşa; dar apoi nu te aştepta – sau chiar pretinde – ca aceeaşi burghezie care munceşte din greu să fie forţată să susţină şi să subvenţioneze aceste valori parazitare ale leneviei şi iresponsabilităţii, pe care le detestă – şi care sunt evident disfuncţionale pentru supravieţuirea oricărei societăţi. Dacă oamenii vor să fie „spontani”, n-au decât să fie pe timpul şi cu resursele lor, şi să suporte consecinţele acestei decizii, nu să folosească forţa de coerciţie a statului pentru a-i obliga pe cei muncitori şi lipsiţi de „spontaneitate” să ia asupra lor consecinţele. Pe scurt, sistemul asistenţial trebuie abolit.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

6. Libertatea personală

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Câteodată, pare că nobilul ideal al multor conservatori, ca şi al multor socialişti, este să pună oamenii în cuşti şi să-i dreseze după cum cred conservatorii sau liberalii că este moral. Ar fi, bineînţeles, cuşti cu stil diferit, dar tot cuşti. Conservatorii ar prohibi activitatea sexuală ilicită, drogurile, jocurile de noroc şi impietăţile, şi să oblige pe toată lumea să se comporte conform versiunii lor de comportament moral şi religios. Socialiştii ar interzice filmele violente, reclamele inestetice, fotbalul american, discriminarea rasială şi, la extremă, ar pune pe toată lumea într-o „cutie Skinner” care să fie gestionată de un dictator socialist presupus benevolent. Dar efectul ar fi acelaşi: reducerea tuturor la un nivel subuman şi lipsirea de cea mai preţioasă parte a caracterului uman – libertatea de a alege.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

5. Servitutea involuntară

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

În lumea liberală, scopul încarcerării şi pedepsei va fi cu totul diferit; nu va exista un „procuror de stat” care să aibă îndrăzneala de a iniţia un proces în numele unei „societăţi” inexistente, şi care să pedepsească apoi delincventul în numele „societăţii”. În acea lume, acuzatorul va reprezenta întotdeauna o victimă individuală, iar pedeapsa va fi dată în beneficiul victimei. Astfel, pedeapsa va avea scopul crucial de a-l forţa pe delincvent să plătească, să ofere restituţie victimei. Un astfel de model a fost aplicat în America perioadei coloniale. În loc să fie trimis la închisoare un om care, de exemplu, a jefuit un fermier, era obligat să servească fermierului – în fapt, „dat în sclavie” pentru o perioadă – să muncească la fermă până când datoria sa era plătită. De fapt, în Evul Mediu, restituţia către victimă era conceptul dominant al pedepsei; doar pe măsură ce statul a crescut în putere au început autorităţile guvernamentale – regii şi baronii – să uzurpeze procesul de compensare, confiscând din ce în ce mai mult din proprietatea condamnatului pentru ele însele şi neglijând victima neputincioasă. Şi, pe măsură ce accentul s-a schimbat de la restituţie la pedepsirea unor ilegalităţi abstracte „comise contra statului”, pedepsele date de stat vinovatului au devenit mai severe.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

11. Monopolul asupra pământului: trecut şi prezent

Murray N. Rothbard - Etica libertăţii Partea a doua: Teoria libertăţii

Aşadar, există două tipuri de titluri de proprietate asupra pământului invalide din punct de vedere etic: „feudalismul”, în care avem de-a face cu agresiunea continuă a deţinătorilor titlurilor de proprietate împotriva ţăranilor angajaţi în activităţi productive de transformare a solului; şi colonizarea fictivă (land-engrossing), prin care pretenţii abritrare de proprietate asupra terenurilor virgine sunt folosite ca pretext pentru a nu permite colonizarea efectivă a acestora.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

Precedentele ·