Sunt mai multe feluri de medici eroi. Sunt în primul rând cei care îngrijesc de bolnavi cu bună credință, care și-au riscat viața și sănătatea pentru alții și care, de cele mai multe ori, o fac în pofida sistemului care i-ar vrea indiferenți, corupți, lași și neglijenți (vezi scandalul de la ATI Sibiu și altele). Aceștia se bucură într-o mare măsura de respectul și aprecierea tuturor.
Mai sunt însă și medicii, asistentele și lucrătorii din domeniul sanitar în general care îi ajută pe indivizi să scape de tirania fascistoidă politico-sanitară în care am fost aruncați cu toții de doi ani. Ei nu se bucură, din nefericire, decât de o admirație limitată.
Cu toții suntem prizonieri în aceeași distopie, de neconceput la final de 2019, însă nu suntem toți afectați în mod egal.
Ca în orice construcție politică echitabilă, unii sunt mai egali decât alții. Bunăoară, unii, din disperare sau cu bună știință aleg să închidă ochii la tsunamiurile de nedreptăți din urma valurilor de CoV. Ei cred că dacă aplatizează curba suficient pentru două săptămâni (devenite 104 pe nesimțite), dacă doar se vaccinează cu una, două, trei, nouă doze, dacă doar își iau un certificat Covid ca niște cetățeni responsabili ce sunt, totul se va sfârși curând. Iar, în măsura în care acest lucru nu se întâmplă, este din cauza inamicului uman invizibil, care se afla printre noi – anti-vaxxerul manipulat de ruși, Șoșoacă, biserică, Joe Rogan, după preferințe.
Desigur, faptul că țări precum Coreea de Sud, cu un procent de vaccinați de 80%, care nu a fost puternic lovită de valurile precendente din cauza măsurilor isterice, se confruntă acum cu un val uriaș de morbiditate și mortalitate, este tot o conspirație rusească. Idem pentru toate țările care au fost date ca exemplu de succes în materie de politici sanitare și de vaccinare.
Mă rog, să revenim la medicii eroi de tip 2. Zic că sunt eroi deoarece așa-zisa corupție de care se fac ei vinovați nu numai că este benignă, dar este chiar benefică. Este ceea ce Murray Rothbard numește corupție defensivă: acea corupție a funcționarilor publici care permite apărarea drepturilor individuale de proprietate în fața Leviatanului. Chiar dacă motivele lor nu sunt pure, acești medici și lucrători din domeniul sanitar își riscă libertatea apărând-o pe a celorlalți.
Diverși nefericiți se văicăreau că asemenea fenomene nu pot fi caracteristice decât „idioților Europei”.
Firește, nu știm amploarea fenomenului în România, ceea ce este îmbucurător: înseamnă că ea nu este cunoscută nici de autorități. Dar legile acțiunii umane nu au fost inventate în România. Ele sunt universale. Oriunde vor exista comploturi împotriva libertății individuale, vor exista și contra-comploturi pentru libertatea individuală. Lucrul acesta este verificabil empiric, de la piețele negre din țările socialiste, la producătorii clandestini din era prohibiției sau la traficanții de droguri din era luptei anti-drog. Intrarea tuturor acestor activități de producție și consum sub sfera mafiei, nu este decât rezultatul acțiunii celui dintâi dintre mafioți – STATUL.
Și mai e o problemă – aceea a stimulentelor. Chiar dacă am putea admite că există o întrebuințare legitimă și rațională a unui certificat care să ateste vaccinarea, aceasta nu poate fi niciodată descoperită și urmărită consecvent prin mijloace politice.
Nu există niciun fel de stimulent ca reglementările sanitare să fie urmate, tocmai pentru că ele sunt pe contrasens cu ceea ce își doresc oamenii cu adevărat. De aceea și vaccinarea se face la chiuvetă; din același motiv există în continuare o incertitudine (inclusiv la subsemantul) cu privire la eficacitatea și siguranța vaccinurilor.
Se tot trâmbițează sintagma idioată „măsurile sunt luate în urma analizei cost-beneficiu; vaccinurile le sunt băgate oamenilor pe gât (sau in deltoid) pentru că beneficiul este mai mare decât costul / riscul”. Dar întrebarea este: costul și beneficiul cui? Cel mai adesea se răspunde cu acest cuvânt vag și învestit cu o alură mitică: ale SOCIETĂȚII. Dar societatea nu este decât o colecție de indivizi. Ea nu este o entitate ontologic distinctă.
În contextul ideal, al unei ordini a proprietății private, un certificat de vaccinare s-ar putea să-și găsească întrebuințarea. Însă utilizarea lui ar fi inextricabil legată de o întreagă constelație prețuri și costuri, de stimulente și contra-stimulente care ar semnala tuturor care este gradul rațional în care se poate folosi și cu ce costuri reale. Și, mai mult, ar respecta drepturile individuale legitime. Iar dacă realitatea actuală este un indiciu, putem spune că utilizarea unui certificat ar fi cu totul marginală pe piața liberă.
În final, nu putem decât constata că un sistem care îi transformă în infractori pe cei care își apără drepturile legitime, nu poate fi decât putred și trebuie să i se opună rezistență prin orice mijloace.
