Am ascultat cu mare atenție discursul Primului Ministru din Parlamentul României pentru a înțelege rațiunea economică din spatele asumării răspunderii pe legea de diminuare a salariilor, pensiilor și cheltuielilor cu asistența socială. Un discurs plictisitor de lung care nu aduce nimic nou și care s-a transformat într-o luptă vehementă împotriva alternativei de creștere a taxelor și impozitelor (care oricum cresc pe ici pe colo și vor crește în curând chiar dacă se iau aceste măsuri de austeritate). Un discurs care trece în plan secundar, în mod cel puțin bizar și dubios, scăderea altor cheltuieli ale statului (cu achizițiile și proiectele publice) care au generat în cea mai mare parte acest deficit imposibil de finanțat.
Printre aberațiile economice ce se regăsesc în acest discurs aș enumera:
1. “creșterea taxelor ar fi provocat creșterea inflației“: inflația reprezintă creșterea generalizată a prețurilor iar creșterea taxelor nu poate provoca o creștere a prețurilor dacă admitem că masa monetară rămâne constantă. Nu există nici o legătură directă între taxe și inflație. Prețurile nu cresc generalizat decât dacă se modifică masa monetară. Altfel unele prețuri vor crește (ca urmare a creșterii taxelor) în timp ce altele vor rămâne constante sau vor scădea (pentru acele bunuri sacrificate în consum).
2. “creșterea taxelor ar fi determinat creșterea cursului de schimb“: modificarea cursului de schimb apare ca urmare a modificării cererii și a ofertei de valută pe piața valutară. Nu are nici o legătură nivelul taxelor cu nivelul cursului de schimb;
3. “creșterea taxelor ar fi generat scăderea PIB“: nu este obligatoriu pentru că o creștere de taxe ar fi mutat resurse din componenta consum privat © în componenta cheltuieli guvernamentale (G). Un astfel de efect apare doar pe termen lung.
4. “creșterea taxelor ar fi generat creșterea șomajului“: dacă admitem că o bună parte din resurse se duc pe proiectele statului (de cele mai multe ori megalomane și absorbante de forță de muncă) derulate cu companii private, acestea vor trebui să angajeze oameni care să muncească pentru proiectele statului. Un astfel de efect apare doar pe termen lung. Sau, probabil, Premierul a avut un moment de luciditate și și-a dat seama că banii alocați pe proiecte publice din taxe și impozite se duc în mare parte pe genți și mașini de lux din import și, în acest caz, e clar că șomajul crește pentru că ticălosul de “privat” care lucrează cu statul bagă cea mai mare parte din bani în buzunarul lui și al celui care îi alocă și nu dă de muncă celor mulți și înfometați.
5. “trebuie făcută o corelație între productivitatea muncii și salariile din sectorul public care începând cu 2007 au crescut mult mai mult“: nu știu cum măsoară primul ministru productivitatea muncii într-un spital sau într-o școală. La bunurile publice această productivitate este mult mai greu de măsurat dacă nu chiar imposibil. În aceste condiții, corelația dintre cele două elemente își pierde sensul;
6. “salariile în sectorul public cresc puternic, vina fiind în fostul mandat de guvernare”: din graficul prezentat reiese că fondul de salariu în 2007 era de 33,7 mld. lei și a ajuns în 2009 la 46,8 mld. lei. Aici nu am înțeles pe cine certa primul ministru. Probabil o bâlbâială era mai clarificatoare.
7. “pensiile trebuie corelate cu creșterea economică și cu inflația“: îmi pare rău să o spun dar pentru aceste pensii au fost plătite cotizații în timp indiferent dacă a fost recesiune sau nu, indiferent dacă a fost inflație mică sau mare. Mai mult, ele nu oferă oricum toată suma pusă deoparte de-a lungul întregii perioade de activitate a contribuabilului (aici nu mă refer la pensiile speciale care sunt un abuz și o agresiune la adresa celor cu pensii nespeciale). Nu pot fi corelate cu creșterea economică și ar trebui corelate cel puțin cu inflația dacă nu cu suma actualizată cu care a contribuit pensionarul. Orice buget trebuie să înceapă cu fonduri alocate pentru aceste pensii.
8. “vom aplica o serie de măsuri de plafonare a salariilor în companiile publice, de reducere a agențiilor statului, de introducere a 40% din achiziții pe sistemul de licitații electronice“: întrebarea evidentă este de ce nu se aplică deja aceste măsuri care nu necesită deloc fonduri suplimentare de la buget și care e clar că vor aduce economii substanțiale.
Premierul a încercat să fie convingător și să arate că prin aceste măsuri de austeritate se lasă “șanse maxime sectorului privat” pentru că nu crește fiscalitatea. Proiectele statului (săli de sport în mijlocul unor sate în care nu mai locuiește nimeni, patinoare la prețuri de trei ori mai mari, achiziții la prețuri nesimțite) sunt tot o formă de fiscalitate. Tăierea pensiilor și salariilor pentru a proteja proiectele și achizițiile publice sunt o formă prin care se fură banii viitori sau prezenți ai contribuabililor care sunt risipiți fără a produce efecte economice evidente. Chiar dacă nu crești impozitele și taxele dar banii contribuabililor îi arunci pe fereastră pe tot felul de fantezii acest lucru arată că impozitele puteau fi mai mici și că în loc să reduci fiscalitatea preferi să irosești banii.
Aceste “investiții” din banul public se fac fără nici un calcul economic de productivitate sau eficiență și ele sunt cauza principală a dezechilibrării bugetului actual (ele vor presa exponențial pe bugetul țării și pe echilibrul dintre venituri și cheltuieli). Premierul afirma că “am ales răul cel mai mic“. Pentru cine? Evident că pentru protejații din proiectele cu statul care vor trece peste această criză fără ca averea lor să fie diminuată ci, dimpotrivă multiplicată înzecit. Și pentru cei din companiile de stat, din serviciile secrete sau din armată care vor fi ținuți cu mare grijă deoparte această tăiere de venituri. Pentru organizatorii de licitații care legalizează furtul din banul public. În încercarea de a smulge o lacrimă de compasiune, premierul amintește la final că el este solidar cu cei mulți pentru că “el provine din popor“ și “că îi înțelege perfect pe pensionarii amărâți” cărora li se cere acum să fie solidari cu dezmățul pe bani publici promovat de toate guvernele anterioare însă rafinat până la perfecțiune de guvernarea actuală (dovadă clară stă deficitul bugetar care a explodat exponențial din 2008 încoace și care pare a nu mai putea fi oprit).
Premierul ne asigură că va fi reluată creșterea economică foarte curând. De unde și din ce? Acest guvern (cu nimic mai prejos de un guvern socialist) nu face decât să mute abuziv niște fonduri din conturile amărâților de profesori, medici și pensionari în conturi private ale beneficiarilor de proiecte și achiziții publice fără vreun efect palbabil pentru piața liberă sau mediul de afaceri. Nu reduce statul cu nici o cărămidă și nici nu lovește drastic în cei care sunt “conectați” din plin la banul public prin toate companiile și agențiile de stat. România rămâne în continuare o țară condusă de comuniști în care capitalismul și piața liberă sunt baliverne ce nu merită discutate, fiind prea “ticăloase” și prea “lacome”.
PS: A lucra cu statul nu are nici o legătură cu capitalismul sau cu piața liberă.
[Acest articol a fost preluat de pe blogul autorului.]
