Un nou tiraj din Acțiunea umană – Deveniți parte din carte!

Un nou tiraj din Acțiunea umană – Deveniți parte din carte!

Acțiunea umană, tratatul de teorie economică și magnum opus-ul lui Ludwig von Mises a fost și rămâne cel mai important proiect al Institutului, proiectul în jurul căruia s-a fondat și s-a închegat activitatea noastră.

S-a epuizat primul tiraj și ne pregătim să retrimitem cartea la tipar, cu mici corecturi ale textului și o copertă înnoită. Ne așteptăm ca volumul să fie disponibil la jumătatea lunii februarie 2026.

Deveniți parte din carte!

În ultimii ani, costurile hârtiei și alte tiparului au crescut vertiginos. Anul acesta și TVA-ul pentru serviciile de tipar a fost mărit. Avem, deci, nevoie mare de susținere din partea celor care cred în misiunea Institutului de a răspândi ideile libertății și apreciază felul în care echipa noastră urmărește această misiune.

Pentru susținătorii noștri cei mai capabili și dornici să ajute la disponibilitatea Acțiunii umane, lansăm campania Deveniți parte din carte!

Această campanie oferă posibilitatea includerii în carte, pe verso-ul paginii de titlu, a numelor persoanelor și firmelor cărora le vom mulțumi pentru sprijin.

Pentru a fi parte din carte, persoanele fizice ne pot sprijini cu 1000 de lei sau mai mult, iar firmele cu 2000 de lei sau mai mult, prin donații sau contracte de sponsorizare. În plus, fiecare donator va primi un exemplar gratuit din partea Institutului și va avea, după publicare, posibilitatea să achiziționeze un număr limitat de exemplare cu o reducere de 50% din prețul volumului.

Campania se va încheia la în primele zile ale anului 2026, când vom trimite cartea la tipar.

Vă invităm cu această ocazie să sprijiniți, cu donații și sponsorizări, acest efort de retipărire, cât și alte proiecte editoriale ale Institutului Mises România.

Traducerea și publicarea tratatului Acțiunea umană are o istorie lungă. Dan Cristian Comănescu a făcut încă din anii ’90 un efort constant și dezinteresat, cu misiunea de a răspândi ideile lui Ludwig von Mises, ale Școlii austriece și ale liberalismului. Traducerea sa, pe care o puteți vedea într-o primă versiune pe site-ul nostru, strălucește prin fidelitatea față de textul original, precizia terminologică și proprietatea conceptelor. Erudiția și acribia care îl caracterizează pe traducător se fac simțite într-o română cursivă, concisă și echilibrată.

Mihai-Vladimir Topan este cel care prefațează volumul, cu autoritatea pe care o are în calitate de continuator al seminarului avansat și profesor al noilor generații de studenți ai lui Mises și ai Acțiunii umane. Cartea are un index elaborat de Bettina Bien Greaves, tradus și adaptat de Tudor Gherasim Smirna, care s-a îngrijit și de aspectele editoriale. Alături de noi sunt, bineînțeles, nenumărați cei care au pus și vor pune umărul în fel și chip la acest proiect.

Cartea va fi retipărită la standardele impecabile ale primului tiraj și chiar le va depăși: va avea 15,5 * 23,5 cm, 976 de pagini, coperta cartonată, legată în pânză buckram dark blue cu imprimare folio aurie, cotor rotund, cusută, cu semn de carte auriu, împachetată individual. Bineînțeles, la interior va avea aceeași hârtie de cea mai bună calitate, crem, de 80 g./mp, pentru că ne dorim să vă punem la dispoziție un obiect care să satisfacă intelectual și estetic.

O carte de anvergura tratatului misesian poate avea o viață de câteva zeci sau sute de ani. Aveți din nou șansa de a face parte din această ediție tipărită a Acțiunii umane în limba română. Așa cum spunea Mhai-Vladimir Topan în prefață,

Acțiunea umană este cea mai importantă realizare a lui Mises. Sunt abordate dintr-o perspectivă unitară, integrată, toate problemele economice importante. Edificiul teoretic al economiei apare pentru prima dată întreg, arhitectonic construit, chiar dacă loc de completări, adăugiri, aprofundări firește că rămâne întotdeauna. Pentru Murray Rothbard, acest tratat este „izbânda”, „reușita” în materie de economie; și totodată, este și „biblia economică a omului civilizat.” […] Joseph Salerno spune undeva că importanța scrierii acestui tratat nu trebuie subestimată. Practic a făcut cu putință menținerea Școlii austriece și renașterea ei după război.

Deveniți parte din carte printr-o donație:

Donație

lei


Donez



wdgk loader image

Puteți să susțineți proiectul, de asemenea, devenind membri ai Institutului Mises România, în categoria M100 sau într-o categorie superioară:

https://mises.ro/categorie-librarie/sustine-misesro

Pentru contracte de sponsorizare cu deducere în limita a 0,75% din cifra de afaceri sau 20% din impozitul pe profit / venit, vă rugăm să ne contactați folosind formularul de mai jos sau adresa [email protected]:

    Discută

    Autori la MisesRo

    Arhivă

    Abonare

    Newsletter MisesRo

    Frecvență

    Susține proiectele Institutului Mises

    Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

    Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

    Contact

    Ai o sugestie? O întrebare?