Cea mai nesimţită creştere a taxelor

Tudor Smirna · 06 aprilie 2012

Am câteva lucruri de spus despre actuala propunere de creştere a taxelor locale, impozitelor şi amenzilor cu 16,05%.

Să ne înţelegem de la început: orice creştere a taxelor este nesimţită, pentru că taxarea este furt instituţionalizat şi nu cred că vreun om normal îşi poate închipui că există furt de bun simţ sau intensificare a furtului care să poată fi considerată justă, cumsecade sau „comme il faut”.

Dar superlativul din titlu nu se referă de fapt la taxare, ci la complementul permanent al taxării, justificarea sa: explicaţia care este servită întotdeauna ca garnitură la introducerea unei noi taxe sau creşterea uneia vechi.

O taxă fără justificare este ca o pilulă amară fără învelişul său de zahăr. Un rege sau un guvern care face greşeala să prescrie populaţiei captive astfel de „pastile” fără înveliş dulce, sau chiar cu unul amar, de tipul, vă cresc taxele pentru că eu şi ai mei suntem din tribul „celor puternici care taxează” iar voi şi ai voştri sunteţi din tribul „fraierilor care muncesc, plătesc şi nu crâcnesc”, riscă să ajungă prin revoltă populară în cel mai rapid avion spre ţări străine.

Un politician, un guvern sau un regim politic abil trebuie, aşadar, să ştie în orice moment cum să dea cele mai bune justificări pentru a-şi creşte puterea fără ca prin aceasta să o piardă.

Motivarea dată pentru propunerea de creştere a taxelor locale este corelarea nivelului cu cel al inflaţiei din ultimii trei ani. Procentul în sine, de 16,05%, cu acele zecimale exacte, este un monument al preţiozităţii contabiliceşti a statului care, de altfel, prin natura sa acţionează ca un moloh ce calcă permanent în străchini.

Dar, revenind la justificarea creşterii taxării, cu toate că din perspectiva omului de stat poate părea una bună şi oportună, din perspectiva logicii economice este una de o nesimţire rar întâlnită.

De ce spun asta? Pentru că inflaţia nu este altceva decât taxare nevăzută. Efectul Cantillon ar trebui să facă parte din abecedarul economic al oricărui cetăţean cu drept de vot, dar din păcate nu este şi astfel se poate explica o parte a suferinţelor sociale prin care trecem.

Efectul Cantillon este redistribuţia involuntară şi mascată care însoţeşte orice creştere a masei monetare. Când intră în economie o cantitate adiţională de bani, primii aflaţi în posesia lor au privilegiul de a acţiona pe pieţe la o putere de cumpărare relativ mică, sporindu-şi astfel deţinerile de active faţă de cât ar fi obţinut în absenţa creşterii monetare. Prin aceste acţiuni privilegiaţii inflaţiei licitează pe pieţe şi cresc treptat preţurile din economie până la nivelul cerut de noua cantitate de bani în circulaţie. Cei întârziaţi şi cei lăsaţi pe afară de la festinul inflaţionist sunt relativ sărăciţi: veniturile lor nu cresc cât cresc preţurile.

Acum, dacă avem în vedere că masa monetară adiţională este creată în sistemul bancar care o transferă de regulă imediat agenţiilor statului pe diverse căi, putem înţelege de ce inflaţia este o formă subtilă de taxare, dar nu mai puţin taxare.

Deci, recenta propunere este însoţită de explicaţia că taxele trebuie crescute pentru a se corela cu recenta creştere a taxării prin inflaţie. Taxele cresc pentru că au crescut taxele. Câtă nesimţire…

·

Comentarii

  1. Bun, dar ce e de facut?
    Sa nu mai platim taxe, impozite?
    Vine “seful de trib” si te executa.

    chege vara · 6 aprilie 2012, 09:34 · #

  2. Nu, taxarea nu este un furt institutionalizat – cel putin in sine – ci doar modul cum se folosesc sumele rezultate din stringerea taxelor. Daca se folosesc 100% corect, atunci taxarea este foarte justificata. Si, nu in ultimul rind, taxarea este strict necesara, si mai sigura decit moartea. Unii cred ca dupa moarte urmeaza alta viata, insa intr-un stat nu se poate scapa de taxele oficiale (se poate scapa doar prin comiterea de ilegalitati).

    Dan Plesoianu · 7 aprilie 2012, 04:15 · #

  3. Domnule Plesoianu, ati facut unele afirmatii (nu le citez) fara a aduce insa argumente. In aceste conditii imi permit sa va adresez cateva intrebari:

    1. Ce anume intelegeti prin folosirea corecta (100% corecta) a taxelor?

    2. De ce considerati ca taxarea este strict necesara?

    3. De ce considerati ca scaparea de taxele oficiale este lipsita de etica, din moment ce nu ati demonstrat ca taxele in sine sunt etice?

    Si ca sa explic ultima intrebare, statul impune taxe si stabileste ca cei care le ocolesc comit ilegalitati. Daca taxele sunt legitime (a nu se confunda cu legale) pretentia statului este justificata; in schimb, daca taxele sunt ilegitime atunci si legile care impun achitarea lor sunt tot ilegitime. Sesizati faptul ca statul foloseste un rationament circular?

    Ramane deci sa justificati legitimitatea (repet, legitimitatea, nu legalitatea) taxelor, fapt din care ar decurge legitimitatea legilor care condamna evitarea acestora.

    iosiP · 7 aprilie 2012, 06:09 · #

  4. “Nu, taxarea nu este un furt institutionalizat – cel putin in sine – ci doar modul cum se folosesc sumele rezultate din stringerea taxelor. Daca se folosesc 100% corect, atunci taxarea este foarte justificata.”

    Acesta este una dintre frazele stralucite care arata (sigur, fara vointa autorului ei) de ce statul este talharul nr.1! Taxa/impozitul, adica schimbul obligatoriu cu pistolul (“legal”) la tampla, e folosita “corect”. Doar ca acel “corect” e, intodeauna, de partea si in interesul beneficiarului taxei.

    Astfel, daca am accepta logica taxatrii, ar fi perfect in regula ca un individ sa fure o paine (mai ales de la un “bogatas” care, nu-i asa, nu simte – comparatia interpersonala de utilitate) pe motiv ca are acasa 6 copii care mor de foame. Din pacate, la nivelul publicului, cam e asta tot s-a inteles din corpusul stiintelor sociale.

    Sumele expropriate prin impozitare nu se pot folosi (presupunem benevolenta birocratilor aflati in functii) decat in plina bezna calculationala, ceea ce insemna, in 99,99% din cazuri, (cu exceptia, rarisima, deci irelelevanta, cand birocratul aflat in functie chiar ghiceste configuratia ulterioara a pietei), risipa de resurse intr-o lume marcata de principiul raritatii acestora. Calculul economic (adica tocmai “folosirea corecta a resurselor” la care faceai tu referire) e imposibil in socialism din cauza felului proprietatii: comuna cu forta, prin exproriere.

    ionut · 8 aprilie 2012, 02:52 · #

  5. Interesant punct de vedere! M-a atras titlul …
    Nu as comenta sintagma/metafora: “taxare = furt institutionalizat” … discutia ramane deschisa.

    As adauga doar un scurt comentariu, simplu, concret, fara argumentatie excesiva.

    Orice economist sanatos care doreste sa relanseze cresterea economica intr-o zona/localitate/tzara/regiune/domeniu de activitate – zona afectata de recesiune … VA REDUCE TAXELE! – NU LE VA CRESTE! (nici procentual, nici nu va mari baza de impozitare). Orice socialist sau liberal sau conservator sau etc. va trebui sa procedeze la reducerea taxelor pentru a stimula refacerea intreprinzatorilor privati si a consumatorilor fie mai mari/pers. juridice, fie mai mici/indivizi.

    Spre exemplu, masurile actuale ale guvernului … dar, ahhh, mai bine sa nu exemplificam din realitatea curenta …

    Filip · 30 august 2012, 18:21 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)