SOPA este simptomul, boala este Copyright: apel pentru abolirea copyright-ului

Stephan Kinsella · 06 februarie 2012

Protestele contra SOPA nu au fost inițiate de către conservatori, sau „libertarieni”, ci de către acei libertarieni de „stânga”, preocupați de societatea civilă, și de către experții în tehnologia informației din Silicon Valley. Bineînțeles, unii libertarieni au fost împotriva SOPA (și a copyright-ului) de la bun început – libertarienii mai radicali și cei anti-stat, în special austro-libertarienii și libertarienii de stânga.

Însă, în afară de libertarienii anti-stat, majoritatea protestatarilor contra SOPA concede că ideea de copyright este bună, că proprietatea intelectuală este bună și că pirateria este rea...dar apoi se vaită că SOPA „merge prea departe”.

De exemplu, avem un articol din PC Magazine în care 11 angajați abordează chestiunea SOPA. Răspunsul este universal negativ, dar majoritatea prefațează opoziția împotriva SOPA cu o reverență în fața copyright-ului și recunoașterea faptului că pirateria este „bineînțeles, o problemă reală”. Citând:

„Sigur, furtul proprietății intelectuale este greșit, dar nu ar trebui combătut cu costul libertății de exprimare și al unui internet deschis.”

„SOPA este exemplul perfect de reacție disproporționată la o problemă reală. Site-urile nelegiuite pline ochi de conținut piratat sunt o problemă reală, dar dizolvarea internetului nu este soluția corectă.”

Această propunere legislativă este asemănătoare propunerii de a minitoriza bibliotecile, sau chiar de a le închide, pentru că există șansa ca o carte să conțină un text plagiat.”

„IP este un lucru prețios. De pildă, fiecare jurnalist de la PC Mag a fost victima piratării la un moment dat. Totuși, această legislație merge” prea departe.

„În mod cert, este nevoie ca proprietarii de conținut cum ar fi studiourile cinematografice și casele de discuri să își protejeze conținutul, dar legislația propusă nu este răspunsul adecvat.”

Acesta este tipul de răspuns pe care aproape toți oponenții SOPA l-au dat, un caz concret fiind și Facebook prin Mark Zukerberg, care a declarat că

„...site-urile de pirați din străinătate care piratează proprietatea intelectuală americană sau care vând bunuri contrafăcute ridică probleme semnificative pentru economia noastră”, dar PIPA și SOPA „nu reprezintă soluția corectă pentru această problemă, din cauza pagubelor colaterale pe care le-ar provoca internetului.”

Acest tip de argumentație este foarte des întâlnit. Depresiv de des.

Apoi, pe lângă faptul că majoritatea oponenților SOPA acceptă copyright-ul, mai ia de bună și propaganda RIAA/MPAA după care „pirateria” aduce anual pierderi de miliarde de dolari – cu toate că nu există nici o dovadă a acestui lucru.

Problema este de fapt aceea că dreptul la liberă exprimare și alte drepturi sunt în mod evident încălcate de către copyright. Nici nu ar trebui să fie de mirare acest lucru, dată fiind originea sa ca unealtă a cenzurii. După cum s-a recunoscut în cea mai recentă decizie a Curții Supreme referitoare la copyright, în Golan vs. Holder (procesul în care Congresul a fost autorizat să repună sub copyright lucrări din domeniul public), „în privința Primului Amendament, am recunoscut că o anumită restrângere a exprimării este efectul inerent și intenționat al oricărei atribuiri de copyright.”

Foarte multă lume recunoaște că în cazul copyright-ului (și al patentelor) se restricționează libertatea cuvântului și cea de expresie. Prin presupunearea legitimității copyright-ului – pe care o fac instanțele judecătorești – și a faptului că Primul Amendament protejează libertatea de exprimare, trebuie tot timpul să fie căutat un echilibru între libertate și cenzură. Iar aceasta este dilema în care se găsesc cei mai mulți oameni, atunci când pornesc de la premisa că trebuie să protejăm drepturile de proprietate intelectuală, dar nu trebuie să mergem prea departe pentru că am putea afecta „prea mult” libertatea de expresie (și internetul liber).

În mod evident, există un conflict între copyright, cenzură și controlul prin stat al ideilor, pe de o parte, și libertatea de expresie și internetul deschis, pe de altă parte. Acest lucru este recunoscut de către tot mai multă lume. Leo Laporte a recunoscut acest lucru într-un episod recent din This Week in Tech. A observat că avem de ales: fie internetul, fie copyright-ul (spre deosebire de tehnocratul Nilay Patel).

În urma conflictului SOPA lumea își pune, în fine, întrebări importante. Washington Times se întreabă dacă nu cumva avem de a face cu un abuz de copyright în cazul deciziei Golan. Daily Caller pune la îndoială legitimitatea copyright-ului. Mark McKenna de la Slate, în Don’t Stop at SOPA, se întreabă: „SOPA și PIPA sunt ca și moarte. Putem acum să vorbim despre legislația care deja există?” Glyn Moody de la Techdirt își pune importanta întrebare: „OK, SOPA și PIPA sunt ambele în așteptate: pe unde continuăm de aici?”

Și care este răspunsul? Unii îl sugerează, alții se referă direct la el: abolirea copyright-ului. După cum observă Rick Falkvinge în „It Is Time to Stop Pretending to Endorse the Copyright Monopoly”:

„industria copyright-ului are de fapt dreptate când afirmă că aceste legi ridicole sunt necesare pentru susținerea monopolului de tip copyright. Computerele legate în rețea pentru scopuri comune, exprimarea liberă și anonimă și libertățile civile susținute fac imposibilă păstrarea acestui monopol al distribuirii de informație digitizată. Pentru că progresul tehnologic nu poate fi scos în afara legii, trebuie să renunțăm la libertățile civile necesare acestui monopol șubrezit. Aceasta este natura legilor care ne sunt puse pe masă.

Se apropie un moment crucial când se va spune că acest întreg sistem de monopoluri culturale este absurd. Un punct de inflexiune în care acea parte dinaintea „dar”-ului este azvârlită colectiv și fără mănuși, acea parte care oricum nu conta. Un moment în care nimeni nu se va mai preface că o susține. Cred că a sosit vremea să creăm acel punct pe traseul istoriei.

Falkvinge observă aici că dacă susținem copyright-ul, susținem SOPA. Și viceversa, dacă ne opunem SOPA, ar trebui să ne opunem copyright-ului. Oameni buni, copyright-ul este problema noastră.

Ne afăm într-un punct istoric unde cei care au absorbit ideea copyright-ului, dar nu îi sunt dedicați ideologic, au văzut că este în conflict cu valori mai profunde: libertatea de expresie, comerțul, sfera digitalului, internetul. Se caută un cadru, un mod de a exprima coerent ceea ce simt că este în neregulă cu protejarea copyright-ului. Trebuie să le transmitem: Problema este însuși copyright-ul. Dacă ai drept de copyright, firește că vrei să îl protejezi. Toate problemele pe care le vedem sunt simptome ale mentalității de tip copyright.

Trebuie să ne folosim de acest avantaj efemer pentru a-i asigura pe aliații noștri indeciși că intuițiile lor sunt corecte: cenzura, controlul prin stat al proprietății private și SOPA sunt greșite. Iar acest lucru înseamnă că ideea de copyright, care este forța din spatele acestor lucruri, este greșită și trebuie abandonată, sau slăbită radical, însă în nici un caz întărită.

Acest argument împotriva patentelor și copyright-ului nu este socialist sau liberal, ci se bazează pe respectul pentru proprietatea privată, captalism, piața liberă și concurență. Înțelegerea coerentă a conceptelor proprietății private și pieței libere pune în evidență faptul că protejarea copyright-ului înseamnă un privilegiu anti-competitiv al puterii de stat cu scopul cenzurării și favoritismului care nu pot urmări decât subinarea proprietății private și întărirea statului polițienesc – așa cum se poate observa acum.

Le reamintesc combatanților anti-SOPA că lupta nu este nici pe departe sfârșită. Ne-am opus inițiativelor SOPA și PIPA, dar unde au fost în 1998 când s-a votat Digital Millennium Copyright Act (DMCA), care rezultat în foarte multe persecuții și pagube aduse internetului? Unde au fost în 2008, când George Bush a semnat Legea PRO-IP, care a fost esențială pentru raidurile FBI din Noua Zeelandă asupra reprezentanților Megaupload, la o zi după presupusele victorii ale protestelor de întunecare contra SOPA?

Iar despre sentința Golan, publicată la o zi după protestele întunecate, prin care se repune copyright pe lucrări care au fost mult timp în domeniul public, ce se poate spune? Ce se poate spune despre sentința federală princare s-a dat un an de închisoare unei persoane pentru că a urcat pe internet fimul Wolverine? Dar despre studentul englez pe care îl paște extrădarea în Statele Unite pentru că a pus pe site-ul său linkuri inacceptabile?

Unde au fost când Președintele Obama a semnat ACTA (neconstituțional, fără ratificarea Senatului), un tratat global de reglementare a internetului care în anumite privințe este și mai rău decât SOPA? Chiar acum, statele negociază în secret TPP (Trans-Pacific Partnership), un „tratat prin care industria entertainment-ului mizează să obțină introducerea de legi similare SOPA peste tot în lume.”

Cu alte cuvinte, amenințările de tip SOPA sunt deja aici. Copyright-ul este cauza lor.

Problema este aceea că toți cei care se opun SOPA își compromit opoziția prin acceptarea importanței copyright-ului și IP-ului, și prin condamnarea pirateriei. Este admirabil că se poziționează pe partea corectă a prăpastiei creată de propria lor disonanță cognitivă, însă disonanța tot disonanță rămâne. Cine susține copyright-ul, susține pirateria și existența statului cu tentativele sale de a proteja aceste „drepturi de proprietate”. Nu putem avea și copyright, și internet liber / libertate de exprimare.

Amenințarea drepturilor de proprietate, drepturilor individuale, libertății internetului, libertății de expirmare și libertății presei vine chiar dinspre copyright. Trebuie să lovim la rădăcină. SOPA este doar un simptom al bolii. Boala este copyright-ul.

Toată lumea încearcă să trateze simptomul – inițiativele de tip SOPA – cu leacuri băbești cum ar fi etichetatea răspunsului drept „disproporționat” sau „mergând prea departe”. E ca și cum ai trata o tumoră cerebrală cu un analgezic pentru a îndepărta durerile de cap. Toți opozanții SOPA și ai cenzurii, toți îndreptățiții la Web și doritorii de libertate trebuie să se opună copyright-ului însuși (și patentelor). Acei libertarieni și toți cei care se opun SOPA și care vor reforma copyright-ului, dar care nu susțin abolirea copyright-ului, ar trebui să înțeleagă că un sistem de copyright modest, corect, eficient, „rezonabil” sau „de bun simț” este cu totul imposibil.

De la inițierea sistemului de copyright, aria sa de aplicabilitate, durata, pedepsele și măsurile aplicative au crescut în continuu din cauza presiunii neobosite făcute de interesele speciale ale unor facțiuni precum Disney, RIAA, MPAA și alți distribuitori de conținut. După cum putem vedea din presiunile făcute pentru adoptarea SOPA, PIPA, PRO-IP, DMCA, Berne, WIPO, TRIPS, COICA, Sonny Bono/Mickey Mouse Copyright Term Extension Act, ACTA, TPP și altele asemenea (vezi „The Mountain of IP Legislation”), interesele speciale ale Big Content sunt inepuizabile și nu vor înceta să pună presiune pe Congres și pe alte organisme legislative pentru a intensifica războiul contra împărtășirii informației și contra internetului.

Chiar dacă am avea un sistem de copyright mai puțin nociv – de exemplu unul cu termene de 10 ani și cu pedepse mai puțin draconice – ar metastaza rapid în ceea ce avem în prezent, exact așa cum a făcut-o deja (inițial aveam termene de 14 ani, acum avem de 100). Așadar nu se poate concepe un sistem de copyright modest și „rezonabil”.

Întrebarea pe care trebuie să și-o pună cei care se opun SOPA este: cea am dori să avem – sistemul de copyright de astăzi, cu termenele și pedepsele sale draconice și presiunea sa continuă pentru expansiune și internaționalizare, sau nici un fel de legi ale copyright-ului? Doar una dintre aceste alternative este compatibilă cu lupta contra SOPA și contra cenzurii. Singurul mod de a opri inițiativele de tip SOPA și de a slavgarda libertatea internetului este abandonarea sistemului actual de copyright.

[Articol preluat de pe blogul The Libertarian Standard şi publicat iniţial pe Finanţiştii.ro . Traducere de Tudor Smirna]

·

Comentarii

  1. Vai de capul vostru de anarho-libertarieni. Aţi ajuns să combateţi proprietatea privată şi instrumentale sale de autoprotecţie de dragul unei iluzorii libertăţi de exprimare conferită întotdeauna unor penali de corifeii progresismului şi socialismului. Nici că există vreo dezamăgire mai mare pentru mine. Cred că Mises, Hayek şi Friedman se dau cu capu de pereţi in mormintele lor, acum. Ce-ar fi să cereţi şi interzicerea armelor personale, nu de alta, dar uneltele astea contribuie din plin la perpetuarea unui ‘monopol’…proprietatea, ba mai mult asigură nişte tirani proprietarii că posesiunea asupra mijloacelor de producţie este exclusivă…păi cum se poate aşa ceva? e drept ca numa îmbuibaţii să profite de progresul tehnologic? să se dea la toată lumea! iar cercetătorii să cerceteze in piaţa publică, nu in laboratoarele secrete ale corporaţiilor malefice, şi să livreze invenţiile la tot poporul care trece p-acolo, gratuit, eventual pe un colţ de pîne şi o supă caldă. Că aşa procedau marii oameni de ştiinţă de bine, ca Arhimede, de pildă.

    euNuke · 6 februarie 2012, 15:12 · #

  2. Ideea pe care se bazează dezomogenizarea dreptului de proprietate pentru bunuri fizice de drepturile de proprietate pentru bunuri „intelectuale” este aceea ca ultimele nu sunt caracterizate de raritate. Rothbard le spunea „reţete” sau „condiţii ale acţiunii”, iar Tucker&Kinsella le spun bunuri non-rare

    Fiind reproductibile indefinit, este ilegitima postularea unor drepturi opozabile tuturor de care să se bucure producatorul acestui tip de bunuri sau de catre cei autorizati de el. Pe de alta parte, dreptul la proprietate privata asupra bunurilor fizice ramane intact (doar) in aceste conditii.

    Dar, bineinteles, raman valabile contractele private pentru respectarea aranjamentelor de tip copyright.

    Am comentat mai mult aici: mises.ro/952/

    In continuare se poate apara fara nici o urma de non-sequitur detinerea de arme personale. Apropo, in virtutea analizei individualiste, armele nucleare nu ar avea ce cauta intr-o lume a acceptarii exclusiv a violentei defensive indreptata strict catre agresorii individuali.

    Tudor · 7 februarie 2012, 03:38 · #

  3. De cativa ani incoace, elitele oligarhice mondiale fac presiuni extrem de puternice, pentru a suprima si aceasta ultima reduta a libertatii de exprimare si comunicare ce a mai ramas la dispozitia oamenilor.

    Cititi pe blogul meu:
    INTERNETUL: Ultima reduta a libertatii de exprimare
    foc

    Homerillum · 24 mai 2012, 22:59 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)