Economia politică a voucherelor educaționale

Dwight R. Lee · 01 iulie 2010

Traducere[*] de Alexandru Pătruți

Finanțarea publică a sistemului de educație înseamnă control politic

Criza din sistemul public de educație este reală. După orice fel de criterii rezonabile, calitatea educației publice scade în timp ce costul educației publice crește. Necesitatea de a reforma sistemul de educație publică este clară. Părinții doresc o educație de calitate pentru copiii lor, iar contribuabilii doresc servicii publice decente în schimbul banilor plătiți la stat. Din nefericire, o evaluare realistă a necesității unei reforme autentice în sistemul de educație publică ne oferă și motivul pentru care o asemenea reformă este extrem de improbabil să se pună în practică.

Problema de bază a educației publice este, în mod evident, faptul că e publică. Atâta timp cât educația este oferită în mod public, sistemul va fi controlat de cei care profesează în domeniul educației, în sensul satisfacerii propriilor interese. Motivul este evident.

Spre deosebire de deciziile luate prin mecanismul pieței, unde fiecare consumator își exercită controlul direct și decisiv asupra serviciilor pe care el alege să și le achiziționeze, în cazul sistemului de educație public nici un individ nu are control decisiv asupra deciziilor politice care determină oferta de servicii publice pe care totalitatea consumatorilor este nevoită să le „cumpere”. Văzând că nu există nici un beneficiu în a deveni informat și activ în vederea unor obiective asupra cărora nu are nici un control direct, cetățeanul tipic în postura de consumator nu depune nici un efort semnificativ, și pe bună dreptare, pentru a influența politica publică de educație. La polul opus, ofertanții de educație publică au o influență politică semnificativă asupra politicii publice de educație în virtutea faptului că sunt organizați în asociații profesionale, au un interes real și bine delimitat asupra deciziilor care afectează sistemul de educație publică și sunt văzuți de către majoritate ca experți în domeniul educației. Dominarea politică a intereselor ofertanților asupra consumatorilor oferă celor care profesează în sistemul de educație publică oportunitatea de a controla politica școlilor publice. Grupurile de interese speciale care fac lobby în domeniul școlilor publice au profitat din plin de această oportunitate pentru a-și promova interesele personale în timp ce interesul public pentru oferirea unor servicii de educație de calitate a fost trecut cu vederea.

Implicațiile acestui proces sunt clare. Pentru a se produce o reformă autentică în domeniul sistemului de educație este nevoie de o politică ce ar transfera controlul din mâinile furnizorilor de servicii de educației în cele ale consumatorilor de educație. Acesta viziune asupra crizei din sistemul de educație determină apariția unei cereri de vouchere educaționale[1]. Ideea din spatele voucherelor[2] educaționale este una foarte clară și directă. În loc ca statul să finanțeze educația prin oferirea de servicii publice, se vor oferi vouchere din bani publici părinților ce au copii la vârsta necesară pentru școlarizare, cu scopul de a le cheltui la școlile pe care aceștia și le aleg (atâta timp cât alegerea este aprobată de stat). Susținătorii acestui sistem argumentează că astfel se va transfera controlul către consumatorii de educație. Cei care lucrează în sistemul de educație ar fi forțați să concureze între ei pentru a atrage voucherele educaționale ale consumatorilor și deci, vor fi nevoiți să țină cont de cerințele consumatorilor de educație. Astfel, ar supraviețui numai școlile care ar oferi educație de calitate, după standardele consumatorilor, la prețuri scăzute. De asemenea, se prevede o lărgire a paletei de metode educaționale care ar reflecta diversitatea preferințelor educaționale ale publicului. În plus, în timp ce diversitatea ar înlocui uniformitatea din sistemul de educație, lupta politică ar fi înlocuită de alegerea liberă prin mecanismul pieței ca mijloc de exprimare a preferințelor cu privire la educație[3].

Voucherele educaționale și realitatea politică

Acest sistem de vouchere educaționale ar fi unul solid doar dacă centrul problemei ar fi faptul că cei care profesează în domeniul educației dețin controlul asupra politicilor școlilor publice. Dar afirmația aceasta este falsă. Controlul educatorilor asupra politicii publice de educație este doar un simptom al unei probleme fundamentale: finanțarea sistemului din bani publici. Greșeala sistemului de vouchere este că atacă simptomul și nu cauza problemei. Chiar și cu funcționarea unui sistem de vouchere, educația publică rămâne educație publică, neavând loc nici o schimbare fundamentală.

Susținătorii voucherelor educaționale au presupus un climat politic benign pentru propunerea lor – unul care dacă ar fi existat în prima fază, nu ar mai fi fost deloc nevoie de vouchere. Odată ce voucherele au fost emise de către autorități, consumatorii ar deține teoretic controlul complet, ca și cum lobby-ul din domeniul școlilor publice ar fi cumva neutralizat politic. Singura influență politică ce ar rămâne ar fi ca voucherele să fie folosite numai în cadrul școlilor aprobate. De asemenea, modelul presupune că această influență ar fi exercitată într-o manieră imparțială politic. Arena politică ar deveni brusc un loc unde consumatorul de educație ar deține controlul, unde lobby-ul cu privire la școlile publice ar fi în stare latentă și o educație de calitate ar fi oferită în mod eficient deoarece ar fi în interesul public să se procedeze așa. Evident, într-un astfel de ambient politic voucherele educaționale și-ar îndeplini scopul.

Prognoza cu privire la vouchere este complet diferită, dacă acceptăm o viziune realistă asupra politicii în general. Atâta timp cât educația este finanțată din bani publici, deciziile cu privire la politica de educație vor fi făcute prin mijloace politice. Atâta timp cât deciziile cu privire la sistemul de educație sunt făcute prin mijloace politice, interesele consumatorilor vor rămâne difuze și prost organizate și vor fi dominate de interesele concentrate și bine organizate ale profesioniștilor care activează în domeniul școlilor publice. Prima posibilitate este ca voucherele educaționale să rămână benigne deoarece nu vor fi luate niciodată în serios. A doua posibilitate este ca voucherele educaționale să devină acceptabile din punct de vedere politic – caz în care nu vor fi cu nimic mai bune, ba chiar vor agrava probabil situația actuală din sistemul de educație, pe care ar trebui să o îmbunătățească.

Să presupunem o propunere de vouchere care, dacă ar fi aprobată, ar fi cea mai bună variantă pentru interesul public al consumatorilor de educație. Cu alte cuvinte, propunerea pentru vouchere ar realiza exact ceea ce susținătorii sistemului prevăd că se va întâmpla: transferul controlului asupra educației de la ofertanți către consumatori. Nu trebuie să fii prezicător pentru a întrevedea cum ar reacționa lobby-urile la o astfel de propunere. S-ar opune în mod evident deoarece puterea și privilegiile de care se bucură ar fi subminate de sistemul de vouchere care ar funcționa așa cum ar trebui să funcționeze. Această opoziție cu siguranță va bloca propunerea pentru același motiv care însăși sugerează nevoia sistemului de vouchere – abilitatea profesioniștilor din sistemul de educație de a controla politica de educație atunci când acesta este determinată prin mijloace politice. Ceea ce susținătorii sistemului de vouchere nu au realizat încă este că se confruntă cu un „Catch-22” [4]. Vor un sistem eficient de vouchere pentru același motiv pentru care este imposibil ca un astfel de sistem să existe.

Din nefericire, acesta nu este singura problemă. Dacă ar fi fost, ideea de vouchere educaționale ar fi fost una inofensivă. Problema reală este că există posibilitatea ca voucherele educaționale să devină acceptabile din punct de vedere politic.

Cum vor deveni voucherele acceptabile din punct de vedere politic dacă reprezintă o asemenea amenințare pentru profesioniștii din sectorul educației care dețin controlul asupra agendei politice pe domeniul respectiv? Trebuie subliniat că lobby-ul din domeniul școlilor publice are de-a face și cu o a doua amenințare. Această amenințare se concretizează în inferioritatea educației publice comparativ cu alternativa privată, dar amenințarea poate să fie neutralizată de către lobby-ul profesioniștilor prin utilizarea voucherelor educaționale într-un mod creativ.

Dovada supremă a inferiorității școlilor publice este dată de faptul că școlile private concurează cu succes aplicând prețuri întregi serviciilor oferite, față de școlile publice care sunt subvenționate de către stat. De asemenea, numărul de părinți care își mută copiii de la școlile publice probabil va crește. Școlile publice în mod cert nu se vor îmbunătăți, chiar din contră, cel mai probabil este că se vor înrăutăți. Cererea recentă de ”reformă” și retorica politică cu privire la ”excelența în educație” nu vor ajuta cu nimic la îmbunătățirea sistemului de educație publică. Într-adevăr, pretenția de reformă fictivă a satisfăcut cererea politică de ”a face ceva”, dar în același timp instituții birocratice ca Asociația Națională de Educație au căpătat mai mult control ca oricând. Pe de altă parte, cererea privată de ”a face ceva” va continua să se concretizeze în refuzul părinților de a-și trimite copiii la școlile publice. Acest refuz în mod cert va crește odată cu mărirea veniturilor pe cap de locuitor, chiar dacă declinul calităţii educaţiei publice va fi cumva stopat[5].

Răspunsul asociațiilor de lobby al școlilor publice

Lobby-ul asociaților în mod sigur va răspunde acestei amenințări de refuz al consumatorilor, dar cum? Nu va răspunde, deoarece nu poate, printr-o ameliorare a calității educației și prin a deveni mai competitiv decât școlile private. Această afirmație nu trebuie privită ca o critică la adresa indivizilor ce predau în școlile noastre publice. Mulți dintre aceștia sunt competenți, muncitori și dedicați sincer excelenței educaționale. Problema ține de structura eronata a stimulentelor, care infestează furnizarea tuturor bunurilor și serviciilor finanțate din bani publici.

Dacă ofertanții își vor direcționa eforturile în mod eficient și persistent către satisfacerea cerințelor consumatorilor, ar avea nevoie de informații precise cu privire la care sunt acele cerințe și de o motivație puternică de a răspunde dorințelor acestora. Există un singur mecanism prin care această informație și motivare pot fi asigurate. Acest mecanism este piața liberă, prin care consumatorii, în virtutea faptului că își cheltuiesc proprii bani după cum doresc, își comunică preferințele prin variațiile prețului și prin schimbări de ofertanți în așa fel încât direcționează resursele către acei producători care răspund în mod satisfăcător și îi penalizează pe cei care nu. Prin ruperea legăturii dintre cererea de educație și abilitatea consumatorilor de a își controla propriile sume de bani, care își găsește expresia în cerere, educația publică a creat imposibilitatea școlilor publice de a oferi educație de calitate în mod eficient.

Dar asociațiile de lobby din domeniul școlilor publice nu sunt nevoite să se preocupe de asigurarea unei calități mai bune la costuri mai mici pentru a reacționa în fața concurenței din partea școlilor private. Dacă transferul către scoli private începe să se accelereze, asociațiile de lobby au posibilitatea, și o vor exercita, de a își proteja poziția privilegiată prin implementarea sistemului de vouchere educaționale. Oricât de ciudat ar suna pentru suporterii voucherelor educaționale, dacă acestea vor deveni o posibilitatea politică demnă de luat în calcul, vor deveni de asemenea și un mijloc de a reduce concurența, nu de a o crește[6].

Avantajul pe care lobby-ul din sistemul școlilor publice îl va întrevedea în voucherele educaționale este abilitatea acestora de a ademeni studenții înapoi înspre educația finanțată din bani publici. Să considerăm situația în care părinții și-au mutat copiii de la școlile publice. Acești părinți vor deține controlul asupra educației propriilor copii, care poate să existe numai în cadrul unei educații de tip privat, dar vor plăti scump pentru acest privilegiu; vor plăti pentru educația privată pe care au ales-o, dar și pentru educația publică pe care au respins-o. Având în vedere această povară, părinți copiilor din școli private vor deveni mai deschiși unei propuneri pentru vouchere educaționale. Propunerea va fi prezentată de către susținătorii voucherelor, care acum vor cuprinde inclusiv profesioniștii ce activează în domeniul școlilor publice, sub forma unei promisiuni ce va include libertatea de a alege fără obligația de a plăti de două ori. O asemenea propunere de vouchere va deveni interesantă și pentru proprietarii școlilor private, care o vor vedea în mod eronat ca pe o posibilitate de a mări cererea pentru produsele proprii prin eliminarea poverii financiare puse asupra clienților lor.

Din nefericire, realitatea din spatele voucherelor educaționale va fi cu totul diferită față de promisiune. Cu sau fără vouchere, atâta timp cât educația este finanțată din banii publici, controlul asupra educației va fi exercitat prin puterea politică, nu prin alegerea consumatorului. Voucherele educaționale pot, pentru un timp, da senzația că cei care dețin controlul efectiv sunt consumatorii. Cu toate acestea, alegerea consumatorilor va fi limitată de restricțiile exercitate asupra voucherelor, restricții ce vor fi în concordanță cu interesele politice organizate ale asociațiilor de lobby din domeniul școlilor publice și nu cu interesele slab organizate politic ale publicului larg. Se poate prevede cu siguranță că alegerile pe care consumatorii de educație le vor avea sub un sistem de vouchere care este acceptabil din punct de vedere politic, nu vor amenința în nici un fel poziția privilegiată a sistemului de școli publice.

Această concluzie nu se bazează doar pe teorie seacă. Avem deja experiența cu voucherele educaționale finanțate de autoritățile federale la nivelul de experiment. Acest experiment federal a fost derulat pe cea mai mare perioadă de timp și a fost considerat un succes în Alum Rock, California. Așa cum s-a anticipat, s-au pus restricții asupra voucherelor care au minimizat presiunile competiționale puse asupra profesioniștilor din domeniul școlilor publice și care au promovat obiective sociale care nu prea aveau de-a face cu educația. Profesorii, spre exemplu, nu trebuiau să se îngrijoreze că salariul lor va scădea odată cu numărul de elevi rămași. Li se dădea prioritate la posturi din cadru altor școli, iar dacă nu existau posturi, erau plătiți pentru muncă ”temporară” până un asemenea post devenea vacant. Pe de altă parte, profesorii care aveau succes în atragerea elevilor nu erau răsplătiți cu salarii mai mari. Acele școli care erau preferate de către părinți nu aveau posibilitatea de a se extinde pentru a face față cererii suplimentare. Elevii care nu au mai avut loc la școlile care reprezentau prima lor opțiune au fost pur și simplu repartizați la alte școli. Un comitet local pentru certificare a angajaților verifica dacă școlile private întruneau o multitudine de cerințe cu privire la educația profesorilor, salarii și beneficiile suplimentare (asigurări, pensii, concedii plătite, etc.) sau raportul dintre numărul de studenți și cel de profesori. Acest control a dus practic la imposibilitatea oricărei școli private de a concura pentru respectivele vouchere. Voucherele din Alum Rock au fost total ineficiente în privința amenințării ofertanților de educație publică sau în privința transferului de control efectiv către consumatorii de educație.

Dacă voucherele educaționale devin viabile din punct de vedere politic, acest lucru se va întâmpla pentru că pot să fie utilizate pentru a contracara expansiunea educației private. Asociațiile de lobby ale școlilor publice vor vedea în voucherele educaționale un mijloc prin care să ademenească elevii din școlile private înapoi spre sistemul de educație publică, sistem care nu va fi cu nimic mai bun decât cel actual.

Concluzii

Grupurile care formează asociațiile de lobby ce activează în domeniul școlilor publice au reușit să submineze politica de educație în sensul satisfacerii propriilor interese, utilizând aceeași influență politică pe care o vor folosi și în viitor pentru a submina orice tentativă de reformă care le amenință acele interese. Aceste grupuri de interese ar fi într-adevăr slăbite de un sistem de vouchere educaționale care ar funcționa așa cum au anticipat susținătorii sistemului. Tocmai din această cauză nu vom avea niciodată un sistem de vouchere care merită implementat. Dacă voucherele vor apărea în viitor, acest lucru se va întâmpla pentru că lobby-ul din domeniul școlilor publice le va considera cel mai bun mijloc pentru a-și apăra, sau chiar lărgi, propriile interese. Voucherele educaționale nu vor servi niciodată pentru a crește gradul de libertate în domeniul educației, dar pot într-adevăr să îl reducă.

 


[*] Acest articol de Dwight R. Lee a fost publicat inițial în ediția din iulie 1986 a revistei The Freeman, editată de Foundation for Economic Education. Este tradus cu permisiunea deținătorului drepturilor de autor.

[1] Pentru atingerea scopului acestei lucrări nu este necesar să se facă diferența între vouchere educaționale și scutiri de taxe pentru educație, deci ne vom referi strict la vouchere.

[2] [Voucher educațional - un certificat emis de guvern, pe bază de bani publici, care poate fi utilizat de consumatorii de servicii educaționale. Astfel, prin această metodă consumatorii își aleg școala dorită, folosind voucherul pentru a „plăti” taxele de școlarizare. – n. trad.]

[3] Milton Friedman, cel mai mare susținător al voucherelor educaționale, a pus prima oară problema în „Rolul Statului în Educație”, în Rober Solow, editura Education and the Public Interest, New Brunswick: Rutgers University Press, 1955.

[4] [„Catch-22” este o nuvelă satirică a unui scriitor american Joseph Heller. — n. trad.]

[5] Nu trebuie să treacă neobservat faptul că o amenințare majoră pentru sistemul de educație publică este creșterea avuției. Cu cât părinții devin mai înstăriți, cu atât cererea lor pentru educație de calitate pentru copiii lor crește – cererea privată de educație. Cererea ANE de politici publice care implică regulamente economice opresive și taxe, nu este, cel puțin din punctul de vedere al birocrațiilor, irațională.

[6] Acest lucru a fost sesizat pentru prima oară de către Gary North în articolul său: ”Voucherele Educaționale: O Taxă Dublă,” Freeman, (May 1976): 259-75.


© Institutul Ludwig von Mises - România
Opiniile exprimate de autor în acest articol nu sunt numaidecât şi ale Institutului Mises - România.

Comentarii

  1. Numarul sau valoarea acestor vouchere educationale difera de la individ la individ? Va depinde de cota de contributie la bugetul statului a fiecarei categorii de cetateni? Daca parintele meu este casnic sau eu orfan, voi avea acces la facultati cu inovatie si calitate superioara, proportional bineinteles cu nivelul meu intelectual?

    Student · 30 iulie 2010, 06:05 · #

  2. Cred că răspunsurile la întrebările tale sunt nu, nu şi nu. Dar orice scheme de voucherizare s-ar proiecta, nu vor putea fi decât un surogat pentru autentica piaţă liberă a educaţiei, bazată pe respectul proprietăţii private.

    Mai mult, aşa cum arată autorul articolului, voucherele se dovedesc o soluţie perversă pentru tragedia educaţiei naţionalizate, ducând la compromiterea ideii de liberalizare şi o posibilă reîntoarcere cu şi mai mult aplomb la soluţia educaţiei complet etatizate.

    Tudor · 30 iulie 2010, 08:50 · #

  3. Poate în acel viitor al educaţiei complet private de care vorbiţi, profesorii vor fi mai bine pregătiţi (pedagogic vorbind), centraţi mai mult pe student, şi poate cel mai important – mai puţin corupţi. Actualmente nu văd nicio diferenţă între un profesor şi un simplu funcţionar al statului care stă la ghişeu şi numără minutele până la vacanţă. Îmi cer scuze, am întâlnit şi profesori care relaţionează cu studentul, îl ascultă, dezbat împreună, dar extrem de puţini.. Mi s-a părut extraordinar ceva ce trebuia să fie obişnuit. Am însă temerea că o data cu trecerea timpului va păli şi pasiunea dumnealor.. Îmi doresc să mă înşel. Mulţumesc pentru răspunsul anterior.

    Student · 30 iulie 2010, 14:19 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)