Creditor de ultimă instanță, caut fonduri salvatoare

Creditor de ultimă instanță, caut fonduri salvatoare

Mediafax dă o știre scurtă și plină de substanță analizabilă:

“O economie de piață ar trebui să permită eșecul unei companii cu dificulăți financiare”, a afirmat Hildebrand.

În cazul falimentului unei bănci mari, compania ar trebui să poată asigura continuitatea activităților vitale pentru economie, în special fluxurile de plăți, creditarea sau operațiunile de depozit, a adăugat el.

Președintele băncii centrale elvețiene consideră, de asemenea, că proiectele prin care se urmărește garantarea supraviețiuirii marilor bănci în caz de criză, în schimbul unor reglementări mai stricte pentru fondurile proprii, capital și gradul de îndatorare, sunt avantajoase pe plan politic, însă nu vizează neapărat consolidarea sistemului financiar.

“Tentațiile anumitor oameni politici de a lansa inițiative naționale, avantajoase pe plan politic, este mare, însă ele nu urmăreasc neapărat întărirea sistemului financiar”, a spus Hildebrand.

Comisarul european pentru Servicii Financiare, Michel Barnier, a propus crearea unei rețele europene de fonduri pentru caz de faliment bancar, înființate după regulile spațiului comunitar și alimentate prin taxe impuse băncilor. Acest instrument preventiv ar trebui să permită contracararea unor eventuale probleme cauzate de falimente bancare.

În traducere liberală, ceea ce se spune în rândurile de mai sus sună cam așa:

Eu, H., bancher central vă spun că multe bănci din sistemul bancar sunt falite și stau să se prăbușească sub propria greutate și nici măcar băncile centrale foarte evoluate de care dispunem azi, cu tot cu mult trâmbițata și nelimitata lor putere de împrumutător în ultimă instanță nu mai pot salva băncile mari, din cel puțin două motive:

1. pentru că pomparea de monedă-decret în sistemele economice nu poate fi abuzată indefinit. Are și ea un cost: hiperinflația, aducerea monedei la stadiul de maculatură, oricât de amenințați ar fi oamenii să o utilizeze în continuare.

2. petru că banca centrală a țării A nu poate să cauționeze băncile din propriul sistem îndatorate în moneda țării B. Pur și simplu nu se poate apuca banca Elveției să tipărească dolari sau viceversa. Se lucrează la posibilitatea asta prin protocolul de avans de lichidități între băncile centrale, care ne aduce cu un pas mai aproape de moneda unică mondială, dar nu e, totuși, același lucru, din mai multe motive.

Până atunci, ce-ar fi, doamnelor și domnilor, să revenim la ideea de faliment bancar? Dar un faliment puțin modificat, mai finuț.

Dacă în mod tradițional faliment înseamnă că o firmă își recunoaște eșecul și acceptă lichidarea prin împărțirea averii sale între acționarii și creditorii săi, noi nu vrem așa ceva. Noi vrem să fim falimentari față de creditori, adică să nu ne mai plătim datoriile scadente față de ei și să avem permisiunea de a pune oricând sechestru pe conturile curente ale deponenților, în schimb să fim cât se poate de activi și pretențioși în privința celor care ne sunt îndatorați. Asta nu înseamnă că ne punem deasupra regulilor pieței și ne asigurăm supraviețuirea cam ca un cancer social, ci doar că ne „continuăm activitatea vitală pentru economie”.

Apoi, ce spune comisarul european pentru servicii financiare înseamnă că băncile centrale sunt într-adevăr incapabile să salveze situația financiară actuală și că ar trebui să facem o nouă schemă de furat căciula prin crearea unui nou fond de salvare, din taxe impuse băncilor. Acelea falite, care nu se pot salva singure.

Și așa am rezolvat-o cu băncile. Simplu. Și cam la fel e și în cazul statelor falite.

Avatar photo
Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?