Un articol din The Economist observă iritarea Rusiei legată de ideea amplasării scutului antirachetă în Polonia, România și, eventual, Bulgaria:
The new system, the Obama administration officials said at the time, will be more flexible and will have a land component from 2015. Poland will eventually host one base. And earlier this month Romania—after the briefest of talks—announced that it would be the site for interceptors. American officials are trying to find a consolation prize for Bulgaria, the runner-up, which says it would like a base too.
This has annoyed Russia. Its foreign minister, Sergei Lavrov, said the Kremlin had complained to America about the Romanian “surprise” followed by a Bulgarian one. In fact, America itself seems to have been caught unprepared by the enthusiasm of its allies. It had expected protracted negotiations, of the kind it had pursued with Poland. This would have provided a chance to soothe Russian feelings at a time when America is seeking its help to impose sanctions against Iran.
Așadar, chiar și americanii, spune autorul articolului, au fost surprinși de entuziasmul cu care noii parteneri de scut au acceptat să fie gazde.
Dincolo de eficacitatea iluzorie a unui asemenea scut, întreaga chestiune este evident cusută cu ață albă. Toate manevrele est-europene ale Americii sunt parte din efortul global de a încojura Rusia cu amenințări. America pare că vrea să amintească de câte ori are ocazia cine a câștigat războiul rece și cine l-a pierdut.
Care este însă interesul României în acest aranjament? De ce nu se iau în calcul riscurile crescute ale unei agresiuni militare rusești și/sau iraniene? Dar riscul unor acte teroriste motivate de această participare activă de partea Americii? Cu cât sunt mai mari avantajele găzduirii scutului antirachetă față de cele conferite de o participare simplă la alianța NATO? Ce costuri monetare suplimentare va avea de suportat România pentru amplasarea și întreținerea unui asemenea scut? Lecția recentă dată de ruși Georgiei se poate aplica în acest caz?
Răspunsurile trebuie căutate ținând cont de o distincție pe cât de importantă pe atât de neglijată: există elitele politice și restul societății. De regulă, primii iau deciziile costisitoare și se bucură de beneficiile lor iar ultimii plătesc costurile și suportă consecințele.
Un comentariu pertinent este făcut de Mihai Goțiu.
Cehii par că au întrezărit mult mai clar gestul hegemonic al Americii și consecințele negative ale scutului, făcând proteste de stradă și semnând petiții anti scut. O astfel de petiție a strâns până acum 147 603 de semnături:
http://petice.nenasili.cz/?lang=en
Spre comparație, în România au fost lansate câteva astfel de petiții anti scut sau pentru un referendum privitor la scut. Până acum au fost semnate de 13, 32, respectiv 139 de persoane.
O altă întrebare care a fost complet neglijată în rarele comentarii despre chestiunea scutului antirachetă este: de ce trebuie ca o țară să fie neapărat de partea unei mari puteri (sau alianțe) imperiale sau împotriva ei? Există vreun argument care exclude neutralitatea din capul locului? De ce nu poate fi Elveția un model pentru România?
