Dialog despre liberalism & "capitalul de altruism"

Cristian Comanescu · 08 decembrie 2007

On 11/5/07, (B) wrote:

Cristi,

Am ramas consternat, desi banuiam de mult, privind intelegerea, asa a la Pierre Manent (via Raymond Aron si, mai subliminal, Leo Strauss) de intelegerea pe care o are Cristian Preda privind liberalismul (care e de doua feluri, politic si economic, oarecum in opozitie); iti semnalez un pasaj graitor in acest sens dintr-o dezbatere publica recenta :

“…as face o prima trimitere la chestiunea strict romaneasca, pentru ca, din nefericire, la noi liberalismul este vazut mai degraba ca o simpla expresie a unei pasiuni economice. Liberalismul este in mod fundamental o constructie intelectuala politica, nu e doar o versiune a unei pasiuni de imbogatire. Exista nu doar un liberalism economic, cel care e astazi foarte frecvent intalnit inclusiv la noi, ci si un liberalism politic. Sau, mai intai de toate, exista un liberalism politic, care inseamna libertate, stat de drept. Cu alte cuvinte, democratie politica. E important sa ne amintim acest sens cu atat mai mult cu cat, astazi, versiunea cea mai simpla a liberalismului, asa cum este tradusa si la noi, este un soi de liberalism de ordin economic: e liberal cine vrea sa se imbogateasca.”

http://www.revista22.ro/html/index.php?art=4100&nr=2007-11-01

————————————-

Cristian Comanescu:

Sunt altele mai rele. De fapt, sunt de acord cu ideea ca nu este liberal cine vrea in primul rand si cu orice pret sa se imbogateasca, deoarece, rational vorbind, va sfarsi prin a o face prin orice mijloace (in functie de beneficiile & costurile marginale anticipate) si asta cred ca e o cale sigura spre subminarea ordinii proprietatii private. Cel mai regretabil e ca liberalismul economic a ajuns sa fie confundat cu asa ceva si ca, din pacate, liberalii economisti poarta o anumita responsabilitate pt asta, desi intelectual ar fi fost cei mai in masura sa clarifice acest punct. Manent, cu analfabetismul economic si “fecunditatea raului”, nu putea face nimic. In plus, pe un palier mai putin formal de analiza, se poate pune chiar intrebarea in ce masura dorinta de imbogatire, o data primita, nu tinde cvasi-automat sa se instapaneasca pe om (cum sugereaza uneori analiza scripturalo-patristica a patimilor, pe baza unei experiente multiseculare), ca un fel de drog, in care caz aproape sigur liberalismul si dorinta de imbogatire sunt, pe termen lung, data fiind natura umana, incompatibile. Chiar daca (asa cum sugereaza pare-mi-se David Friedman) numai intr-o societate de diavoli liberalismul esueaza, daca dorinta de imbogatire tinde, by and large, sa-i transforme pe oameni in diavoli, atunci ma tem ca liberalismul achizitiv va esua.

——————————————

On 11/5/07, (B) wrote:

Cristi,

…O sa revin pe tema asta cand am timp caci acum sunt prins cu treaba, deocamdata insa o sa ma rezum la a zice ca daca ajungem la o concluzie atat de neta (mai neta decat a lui Schumpeter) ca, ceteris paribus, insasi capitalismul naste in natura umana germenii care duc la distrugerea ordinii liberale si ca numai cantitatea de exortatii morale retin, intr-un moment anume, capitalismul din cadere pe buza infernului, atunci liberalismul nu merita nici consideratia cu care este investit si nici efortul cu care este uneori aparat si nihilismul politic devine singura optiune rationala…

——————————————————-

2007/11/6, Cristian Comanescu:

Exortatiile morale nu cred ca sunt nici ele suficiente, (B), deoarece omul robit bunelelor trupului (inclusiv intelectualul, pe scurt oricine nu-i si nevoitor in sens filocalic) se pare ca nu are, in general, puterea sa le urmeze. Asa cum Machlup n-a avut pueterea sa urmeze linia lui Mises, etc. etc. Trebuie in primul rand cultura duhului, care tinteste nu doar spre luminarea constiintei (care o vede si Rothbard, de ex.), ci si spre puterea necesara urmarii ei si, in ultima instanta spre fericirea implinirii naturii umane pe un plan care-i lipseste modernitatii. Nu cred ca rezulta de aici nici un nihilism, ci numai ca cine n-are (osteneli in primul rand duhovnicesti) va pierde si ce crede ca are (roadele trudei in primul rand imanentiste). Probabil ca rezulta neviabilitatea vreunui model politic secularizat, dar asta nu cred ca i-ar surprinde nici macar pe Platon sau Aristotel, desi poate l-ar surprinde pe Aquino.

—————————————

On 11/6/07, (B) wrote:

Cristi,

Cred ca […] varibilele morale trebuie luate in calcul si este desigur necesara promovarea unui model etic.

Insa a-ti baza argumentul in favoarea unei ordini social/politice pe asteptarea implinirii unui ideal etic, crestin sau non-crestin, care nu a fost niciodata atins, decat partial si temporar, in vreo societate sau epoca istorica, crestina sau post-crestina, mi se pare in mod hotarat o (auto)invitatie la deceptie si nihilism pe masura ce acumularea de experienta in plan personal obliga inevitabil la o confruntare cu realitatea care nu izbuteste sa ofere un orizont de confirmare al asteptarilor ideale.

(B)

—————————————————
From: Cristian Comanescu
Date: Nov 7, 2007 1:58 PM
Subject: Re: Cum intelege Cristian Preda liberalismul
To: (B)

In tot cazul, discursul strict economic nu cred ca ne invata decat ca, desi nici proprietatea nici statul nu rezolva problema “altruismului” minim necesar pt ordinea sociala, proprietatea are avantajul ca “economiseste” capitalul de altruism existent, in vreme ce statul il risipeste. Cum anume e “produs” altruismul si daca orice fel de liberalism este compatibil cu (re)producerea lui raman probleme separate, intrebari la care economia politica nu raspunde, iar filosofia politica de tip Manent cu atat mai putin.

Cred ca stransi cu usa oricare dintre Rothbard, de Jasay, D. Friedman (pe care il citez numai euristic) ar admite asta. (Cu de Jasay, care-i un fel de utilitarist de tip Misesian, am si discutat problema, iar la ceilalti se poate deduce direct din scrieri). Si e suficient pt a stabili importanta economiei politice.

Nihilismul urmeaza doar pentru cei care considera ca “altruismul” minim necesar e irealizabil in orice forma de liberalism. Pericolul iminent ar putea fi insa “disneylandismul”, pt care capitalul moral e numaidecat available sau se reproduce automat no matter what, cam asa ca in “mitologia capitalului” a neoclasicilor. Sau, mai rau (si asta-i linia pe care probabil o sesizeaza Preda, detractorii liberalismului, dar si doritorii de cecuri “liberale” in alb pt inavutire pe primul plan) ca altruismul nici nu e necesar.

In ce priveste dependenta unei ordini naturale de impactul idealurilor etice, se observa totusi adesea ca problemele majore sunt nu intelectuale, ci de caracter. Apoi, chiar necrestini (ca Hoppe) observa dependenta de morala crestina a punerii serioase in chestiune si in cele din urma a eliminarii sclavagismului clasic, apoi a punerii la scara sociala a problemei pacifismului (nonviolentei), etc, si nu vad de ce lucrurile ar sta altfel cu anti-etatismul (non-agresiunea).

Este apoi interesant ca unii dintre cei mai mai importanti aliati americani ai lui Mises profesau convingeri stoice (ca el) sau crestine. Iar crestinismul mi se pare infinit mai universalizabil decat stoicismul, strict logic vorbind, “dovada” migratia spre catolicism a multor misesieni. (Insa repet, idealurile etice scolastice, fara suport cum se zice duhovnicesc, nu cred ca au respiratie lunga, din motive usor sesizabile apriori, cu minime presupozitii empirice. Un element inductiv mai delicat ar putea fi in sesizarea eficacitatii relative a tipurilor de angajare crestineasca.)

Pentru a evita deceptiile cred ca este suficient sa realizam cu Scriptura ca “aici nu avem cetate statatoare”, in ciuda milenarismelor de tot soiul care promit contrariul. Dimpotriva, propensiunea cripto-milenarista secularizata [“gnostica” en sensul “eshatonului imanentizat” al lui Voegelin] a filosofiei/economiei politice moderne cred ca duce automat la deceptii majore si, in cele din urma, poate duce usor si la nihilism.

Mersi, C

·

Comentarii

  1. Inteleg din acest schimb de scrisori ca exista totusi un consens: fara cautarea virtutii nu poti fonda o ordine libertariana. Totusi, din perspectiva crestin-ortodoxa, virtutea poate presupune abandonul voluntar al proprietatii private ca factor al grijii lumesti.

    Locul in care nu vad o alianta usoara intre libertarienii pacifisti si crestinii ortodocsi cu lungi traditii teocratice in premodernitate (de la Sf. Constantin cel Mare la Tarul Nicolae al II-lea al Rusiei, canonizat si el) este clauza non-violentei. Aceasta nu poate fi absolutizata, caci logica raportarii la pacat/culpa nu este legalista (in Ortodoxie). Este posibil (desi scandalos) sa trebuiasca sa recurgi la violenta impotriva unui agresor al proprietatii (violatorul domeniului meu privat: Statul comunist – perceput drept criminal de luptatorii din munti; sau un violator – perceput drept criminal de un om casatorit cu o sotie si poate citiva copii, eventual fete).

    Violenta aceasta implica o decadere din ordinea ideala (comuniunea harica) dar reprezinta o evaluare realista a conditiilor sublunare de vietuire intr-o lume cazuta. Pacifismul nu tine cont de experienta istorica a crestinismului constantinian si cred ca trebuie privit cu multa circumspectie (nu in ultimul rind datorita ralierii socialistilor, anti-crestini, la aceasta filozofie).

    Mihail Neamtu · 9 decembrie 2007, 00:52 · #

  2. Mihai,

    Liberalismul/libertarianismul nu este pacifist in sens absolut, dimpotriva : dreptul victimei, exercitat individual sau in asociere, la retaliere impotriva unei agresiuni asupra persoanei si proprietatii este integral recunoscut ca legitim de liberali, de multe ori in forma maximei justitiare veterotestamentare. Desigur, liberalismul acomodeaza si pacifistii absoluti care isi conserva intotdeauna dreptul de a renunta la dreptul de a se apara si retalia impotriva agresarilor (tot asa cum cineva poate renunta unilateral la proprietatea sa privata sau adera la o comunitate cu proprietate colectiva), insa nu el se confunda cu un astfel de pacifism. Esential insa in privinta liberalismului este caracterul exclusiv defensiv al utilizarii violentei in mod legitim, spre deosebire de socialisti sau conservatori de exemplu, care cred ca violenta este legitima si atunci cand este utilizata agresiv, impotriva unor relatii voluntare dintre indivizi, daca ea va duce la realizarea unor deziderate considerate bune (evident de ei, terta parte), precum mai multa egalitate economica sau moralitate.

    Bogdan · 9 decembrie 2007, 13:20 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)