Virusul cel mai letal

Jesús Huerta de Soto · 10 mai 2020

[În clipul și textul de mai jos, profesorul Jesús Huerta de Soto analizează eficiența răspunsului autorităților la provocările crizei Covid. Plecând de la premisa că pandemia este pe atât de rea pe cât spun cei mai pesimiști epidemiologi, ce putem zice despre viteza de reacție și adaptarea la noua situație a autorităților? Cat de capabil este statul sa proceseze informația? Huerta de Soto face o analiză remarcabilă, în tradiția hayekiană a Școlii austriece.]


Virusul cel mai letal este coerciția instituționalizată care constituie ADN-ul inseparabil al statului și care a făcut posibilă, printre altele, negarea inițială a pandemiei ce era pe cale să înceapă. S-au ascuns probe, s-au persecutat și redus la tăcere oameni de știință și medici eroici pentru simplul fapt că și-au dat primii seama și au atras atenția asupra gravității problemei, pierzându-se astfel săptămâni și luni, cu un cost imens.

Sute de mii de vieți au fost pierdute prin propagarea la nivel mondial a unei epidemii care, inițial, nu părea atât de gravă prin filtrul statisticilor oficiale manipulate în mod scandalos. Virusul cel mai letal este existența birocrațiilor masive și a organismelor supra-statale care nu au știut și nici nu au vrut să controleze in situ veridicitatea relatărilor, ci au luat de bune informațiile primite, sprijinind în orice moment și chiar aducând laude – și făcându-se prin asta complici ai – tuturor politicilor și măsurilor de coerciție care au fost luate.

Virusul cel mai letal este ideea că statul ne poate garanta sănătatea publică și bunăstarea universală, când știința economică ne-a demonstrat că este teoretic imposibil ca planificatorul central să poată da un conținut coerent și coordonator ordinelor sale decretate pentru a-și atinge obiectivele bombastice.

În primul rând, din cauza volumului imens de informații și cunoștințe care i-ar fi fost necesare și care îi lipsesc. În al doilea și mai important rând, pentru că agresiunea instituționalizată cu care acționează asupra corpului social al ființelor umane – care sunt singurele capabile să se coordoneze în mod spontan și să creeze și producă prosperitatea – blochează și face imposibilă apariția informației de primă mână care este tocmai cea de care are nevoie statul pentru a da un conținut coordonator decretelor sale.

Aceasta este teorema imposibilității calculului economic în regim socialist descoperită de Mises și Hayek în anii 20 ai secolului trecut și fără care nu poate fi înțeles ceea ce s-a petrecut în istoria lumii. Virusul cel mai letal este dependența și complicitatea cu statul a nenumărați oameni de știință și intelectuali. Această simbioză, într-un context al beției de putere, lasă dezarmată și fără apărare o societate civilă manipulată, care – de exemplu – este încurajată chiar de autorități să participe la multiple manifestații de sute de mii de persoane, când virusul deja se propaga în ritm exponențial. Și toate acestea cu doar patru zile înainte de a se anunța decizia declarării stării de urgență și izolării forțate a întregii populații.

Virusul cel mai letal este demonizarea inițiativei private, și a auto-reglementării agile și eficiente care îi este caracteristică, în timp ce se idolatrizează cea publică în toate sferele: a familiei, educației, pensiilor, angajării, sectorului financiar și, cu o relevanță specială acum, a sistemului sanitar.

Mai mult de 12 milioane de spanioli – incluzând ca eșantion deosebit de calificat de aproape 90% din cei mai bine de 2 milioane de funcționari ai însuși statului și pe însăși vicepreședinta guvernului – au optat voluntar pentru sănătate privată în detrimentul sănătății publice. Acesteia din urmă – în ciuda muncii eroice și a imensului sacrificiu niciodată suficient de apreciate ale medicilor și personalului sanitar – îi este imposibil să se dezbare de contradicțiile sale interne, de listele de așteptare și de incapacitatea dovedită în termeni de prevenție universală și de protecție a propriilor săi membri.

Și astfel, în continuu, folosindu-se dubla măsură, se denunță imediat orice eroare cât de mică în sectorul privat în timp ce erori mult mai grave și răsunătoare ale sectorului public sunt considerate dovezi definitive că nu se cheltuie suficient și că trebuie crescută și mai mult dimensiunea sa.

Virusul cel mai letal este propaganda politică difuzată de mijloacele de comunicare ale statului, dar și de acelea private care sunt alimentate și dependente de el. Cunoaștem încă de la Goebbels că o întreagă serie de minciuni, repetată neîncetat populației, se transformă în adevăruri oficiale. De exemplu, că sectorul nostru de sănătate publică e cel mai bun din lume, că cheltuielile publice au scăzut în continuu de la ultima criză, că impozitele sunt plătite de cei bogați care nu vor să dea cât e just, că salariul minim nu afectează negativ ocuparea, că prețurile maxime nu produc penurii, că venitul minim universal este panaceul bunăstării, că țările din nordul Europei sunt egoiste și nesolidare pentru că nu vor să plătească la comun datoriile, că numărul de morți e cel raportat oficial și nu cel real, că sunt doar câteva sute de mii de infectați, că facem teste suficient de multe, că măștile nu erau necesare etc. etc.

Toate acestea sunt minciuni care pot fi dovedite de oricine își dă cât de cât silința.

Virusul cel mai letal este utilizarea coruptă a terminologiei politice, care recurge la metafore amăgitoare pentru a hipnotiza populația și a o face să fie și mai docilă și dependentă de stat. Se spune că suntem într-un război care, odată încheiat, va necesita începerea reconstrucției. Dar nici nu suntem în război și nici nu trebuie să reconstruim nimic. Din fericire, toate fabricile noastre, instalațiile și bunurile de capital sunt intacte. Așteaptă doar ca noi, mâine, să ne punem iar la treabă folosindu-ne tot efortul, hotărârea și spiritul antreprenorial pentru a ne reveni foarte rapid din sincopă.

Dar pentru aceasta este imperios necesar să avem o politică economică bazată pe mai puțin stat și mai multă libertate de inițiativă, să se reducă impozitele și reglementările, să se asaneze și echilibreze bugetele publice, să se liberalizeze piața muncii și să se genereze securitate juridică și certitudine.

Dacă, pe o asemenea cale, a putut Germania lui Adenauer și Erhard să iasă dintr-o situație mult mai gravă, după Al Doilea Război Mondial, țara noastră va fi, în schimb, condamnată la stagnare și sărăcie, în măsura în care ne vom încăpățâna să continuăm pe drumul opus, al socialismului.

Virusul cel mai letal constă în idolatrizarea rațiunii umane și în folosirea sistematică a coerciției care încarnează statul. Acesta ni se prezintă în blană de oaie, ca întruchipare a bunătății, ispitindu-ne cu posibilitatea de a intra aici și acum în Nirvana, cu promisiunea că face justiție socială și aduce egalitatea, ascunzând de fapt că leviatanul se hrănește cu invidie și cu exacerbarea urii și a resentimentului social.

Din toate aceste motive, viitorul umanității depinde de capacitatea ei de a deveni imună la virusul cel mai letal, socialismul, care îmbolnăvește sufletul și care ne-a infectat pe toți.

Traducere din limba spaniolă de Tudor Smirna.


© Institutul Ludwig von Mises - România
Opiniile exprimate de autor în acest articol nu sunt numaidecât şi ale Institutului Mises - România.

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)