Seminar Keynes, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor

Mihai-Vladimir Topan

John Maynard Keynes (1883-1946) este alături de Niccolò Machiavelli (1469-1527) și Bernard Mandeville (1670-1733), unul din corifeii modernității, atunci când aceasta este înțeleasă ca emancipare de moralitatea tradițională, mai ales în versiunea creștină a acesteia. Așa cum, după Machiavelli, rațiunea de stat covârșește moralitatea privată individuală când necesitatea o cere; sau, după Mandeville, viciile private sublimă, la nivel economico-societal, în beneficii publice (cu atât mai mult când sunt atent gestionate de la centru); și pentru Keynes, virtutea tradițională a cumpătării și prudenței, ipostaziată economic în actul economisirii (savings) sau în ideea de a nu te întinde mai mult decât permite plapuma (ideea „bugetelor echilibrate”, cu corolarul ocazional al „austerității”) este, contraintuitiv (și relevând o „eroare de compoziție”), nefastă când este practicată agregat la nivelul întregii economii și societăți. Keynes, prin urmare, a devenit un fel de darling al majorității politicienilor, iar keynesismul un fel de opțiune default a majorității celor care-și dau cu părerea în domeniul economic. O serie de locuri comune ale analizelor economice, vânturate ba de autorități (guverne, bănci centrale, ministere de resort, comisii de specialitate), ba de presa economică sau diverși analiști și consultanți cu pretenții de obiectivitate, științificitate, neutralitate sau caracter a-doctrinar și non-ideologic, nu sunt decât poncife keynesiste. Astfel, economia poate fi „sub potențial” sau „peste potențial” („supraîncălzită”); este important de urmărit percepția sau „sentimentele” mediului de afaceri („business sentiment”) cu privire la stadiul curent al economiei, dar mai ales anticipările cu privire la viitor, care au un fel de forță sui-generis de a se auto-potența, auto-confirma și auto-împlini cumva peste capul fundamentelor economice (dacă ni se permite exprimarea); inflația mică e bună, deflația de orice fel e rea; consumul poate fi un factor de creștere (eventual – când mai revine bunul simț – de creștere totuși „nesustenabilă”); deficitele bugetare nu contează prea mult; și, oricum, „pe termen lung toți suntem morți” (așa că preocuparea cu termenul lung e pentru învechiți, fraieri sau ciudați).

Totodată, Keynes face parte din galeria interesantă a autorilor mult citați, puțin citiți. Ideile lui, pragmatice și convenabile politic, sunt cunoscute la mâna a doua și a treia, circulând sub forma unor veritabile lozinci. Și, pe undeva, nu e de mirare. Confruntarea cu textul original keynesist, mai ales în cazul celei mai importante sale lucrări, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor, este un veritabil supliciu. E aproape un consens – atât al celor care-o apreciază, cât și al celor care nu o fac – că e scrisă execrabil. Tocmai de aceea, lectura ei necesită, de regulă, un tip de efort mai structurat și asistat. De aici și ideea acestui curs. Prin parcurgerea efectivă în echipă și sub îndrumare a textului magnum opus-ului keynesist, participanții vor asimila, pe cât se poate, mai ușor și mai clar ideile de bază ale alunecosului maestru, putând aprecia mai direct anvergura adesea supralicitată a acestuia. De asemenea, vor intra și în grupul mic și select al celor care l-au citit. Ca bonus, vor înțelege mai bine funcționarea sistemului economic, odată ce vor fi disecat una dintre cele mai perverse forme de critică la care a fost supus.

Cursul va presupune parcurgerea cu prezentare și discuții, în circa 20 de porții mici și digerabile (căci Keynes poate pica greu la stomac cititorului prea lacom și neprevenit), o dată la două săptămâni, a textului Teoriei generale. Perioada de desfășurare va fi octombrie 2019-iulie 2020.

Mai multe informații pe academiaprivata.ro

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)