Economia pentru ortodocși & Ortodoxia pentru economiști

Economia pentru ortodocși & Ortodoxia pentru economiști

Întâlnirea dintre analiza economică (Știință) și gândirea teologică (Credință) a fost și este încă privită cu destulă reticență, de ambele părți. Din partea economiștilor, întrucât, în mod tradițional, reacția celor mai mulți dintre ei la efortul de a pune în dialog economia și teologia a demonstrat dificultatea de a face acest lucru într-un mod care ar putea fi recunoscut ca legitim. Ceea ce indică existența unui consens larg asupra faptului că metodele, normele și chiar preocupările menite a avea legătură cu credința religioasă nu-și au locul în studiul științific al economiei.

Reticența vine însă și din partea teologilor, mai ales atunci când aceștia nu sunt pregătiți să treacă dincolo de faptul că adevărurile din științe nu sunt nici necesare, nici mântuitoare și că doar adevărul din învățăturile inspirate de Dumnezeu este necesar pentru mântuire.

Cursul pe care vi-l oferim propune o punte de legătură între aceste poziții, aducând argumente pentru posibilitatea unui folos înmulțit al împreună-lucrării dintre economie și teologie:

Pentru economiști, apropierea de gândirea patristică poate oferi șansa de a înțelege că preocuparea lor firească pentru cunoașterea învățăturilor (adevărurilor) aduse de cercetarea economică este bună și folositoare doar atâta timp cât ea nu se face prin disprețuirea, neglijarea sau în detrimentul învățăturilor (adevărurilor) aduse de Revelația dumnezeiască;

Pentru teologi, contactul cu analiza economică poate oferi înțelegerea faptului că există o ordine a firii și în sfera fenomenelor sociale în general, și economice în particular. Și aici „zidirea poate trimite către Ziditor”. Economia poate fi o arenă a cooperării sociale după gândul Sf. Ioan Gură de Aur care zice undeva că Dumnezeu a făcut lumea și pentru ca noi să avem nevoie unii de alții. Astfel, schimbul interpersonal reciproc avantajos, beneficiile utilizării monedei, posibilitatea coordonării unor structuri de producție mai ample și complexe prin calcul antreprenorial în termeni monetari, stimulentele adecvate etc. sunt tot atâtea elemente ale „armoniilor economice” ale zidirii pentru care trebuie să ne nevoim – și de care trebuie să ne folosim – cu înțelepciune.

De asemenea, familiarizarea cu ideile economice de bază permite și sesizarea faptului că o bună parte din actuala rânduială a treburilor economice este rău așezată, prin aceea că intervenționismul etatist tot mai extins duce în mod implacabil la perturbarea și distorsionarea resorturilor de profunzime ale funcționării naturale a pieței libere, orientând mersul societății spre criză și colaps.

În atari condiții, rodul împreună-lucrării dintre rațiunea economică și credința ortodoxă poate da consistență unui autentic mesaj libertarian creștin-ortodox. Un mesaj care nu este atât unul de nesupunere la ordinea etatistă existentă, ci mai curând unul de chemare: chemare la înțelegerea faptului crucial că statul este greu de taina fărădelegii; chemare la înțelegerea faptului că lupta cu raritatea cere lupta personală cu ispita lăuntrică a omului căzut de a fi complicele interesat al acestei lucrări a tainei fărădelegii etatiste; chemare la înțelegerea faptului că lupta cu ispita complicității la taina fărădelegii etatiste nu poate însemna altceva decât, în primul rând, angajarea pe calea unui urcuș duhovnicesc personal: metanoia prin pocăință; și, în al doilea rând, după posibilități și puteri, participarea la viața – și reforma – cetății în cunoștință de cauză cu privire la natura fenomenelor economico-sociale.

Este un mesaj libertarian creștin-ortodox pe care cursul ce vi-l oferim caută să-l concretizeze în contextul câtorva teme de reflecție generoase: raționalitatea; persoana; performanța; etica; criza.

Veniți de vă folosiți!

Cum se desfășoară întâlnirile?

În cadrul fiecărei întâlniri vor fi prezentate pe scurt ideile principale propuse spre discuție, după care vor urma runde de dezbateri.

Lector: Prof. univ. dr. Costea Munteanu

Data începerii: 15.02.2016

Număr întâlniri: 5

Frecvență: săptămânal

Durată: cca 2h / întâlnire

Locație: Sediul ILvM-R și al Academiei Private – Calea Călărașilor 161, et. 2, cam. 26, sector 2, București.

Preț: 5 seminarii – 250 RON. Preț redus pentru studenți, elevi și pensionari – 200 RON. Plata se face electronic sau cash în cadrul primului seminar.

Număr participanți: maxim 10 cursanți.

Înscriere: pe adresa de e-mail [email protected].

Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?