Zona euro vrea mai multă inflație

Carmen Elena Dorobăț · 11 ianuarie 2015

Încă de prin 2008, mulți s-au plâns că Banca Centrală Europeană—spre deosebire de instituțiile omoloage din Japonia și SUA—a trândăvit în loc să ajute cumva economia după criză. În toamna anului trecut, BCE a demarat un program de cumpărare de active, destinat revigorării prețurilor din zona euro, care au crescut cu mai puțin de 2% pe an din 2009 încoace. La acel moment, guvernatorul băncii, Mario Draghi, a promis că va menține relaxarea cantitativă în variantă ‚light’; altfel spus, BCE intenționa să cumpere doar titluri acoperite cu active și obligațiuni garantate, și să se țină departe de datoria publică. Piețele financiare au răspuns pozitiv, dar prețurile au continuat să scadă. De săptămâna aceasta, când inflația prețurilor a atins cote negative, Draghi a hotărât să dea frâu liber tiparniței, pregătindu-se pentru ‚‚măsuri suplimentare care, dacă va fi necesar, vor fi implementate cât de devreme.’’ Programul european de relaxare monetară este estimat la 500 de miliarde de euro, dar valoarea totală și durata programului vor rămâne probabil cu final deschis.

Singurul lucru surprinzător în acest concurs de împrejurări este faptul că politica monetară mai puțin agresivă a lui Draghi a rezistat atât de mult. Spun ‚‚mai puțin agresivă’’ pentru că și în lipsa unui program oficial de relaxare cantitativă, bilanțul BCE s-a mărit substanțial între 2009 și 2012 (vezi figura). Cu toate acestea, idiosincraziile dintre membrii zonei euro, piețele sufocate de hățișul de legi și reglementări, și o seamă de investiții neprofitabile au făcut ca drumul spre creștere economică (i.e. reflația) să fie mai accidentat decât în cazul Statelor Unite. Un alt motiv pentru precauția BCE a fost ezitarea Germaniei de a recurge la noi injecții monetare și de a salva încă o dată guvernele europene aflate în prag de faliment. Soarta monedei euro însă depinde de colaborarea dintre guvernatorii băncilor centrale din Uniune, într-o mai mare măsură decât în cazul dolarului de pildă. Acordul politic e esențial pentru a garanta faptul că Uniunea Europeană își poate extinde politica redistributivă și taxa pe nesimțite cât mai mulți cetățeni cu putință. Ușor de zis și mai greu de făcut însă. Așa cum a explicat Mises,

… într-un sistem de inflație globală și expansiune globală a creditului, fiecare națiune va fi dori să aparțină clasei câștigătorilor și nu celei a perdanților. Va cere cât mai mult cu putință din cantitatea adițională de bani fiat sau credit pentru propria națiune (Mises 2010, p. 254).

Deși decizia lui Draghi de a umfla masa monetară era de așteptat, piețele financiare au fost sceptice de această dată, și abia s-au clintit în urma anunțului de săptămâna aceasta. Acestea—ca mai toată lumea, de altfel—anticipau mai mult, și asta cu ceva vreme în urmă. Această ‚mentalitate a banilor ieftini’, așa cum a arătat Mises, este parte integrantă din cercul vicios al ciclurilor economice:

Faptul că fiecare criză, cu consecințele sale neplăcute, este urmată încă o dată de un nou ‚boom’, care trebuie eventual să se transforme într-o altă criză, se datorează numai împrejurărilor în care ideologia care domină toate grupurile cu influență—economiști, politicieni, oameni de stat, presa și mediul de afaceri—nu numai că aprobă, dar și solicită, expansiunea creditului’’ (Mises 2006, p. 128).

Neașteptat și îngrijorător este așadar faptul că sfiala Băncii Centrale Europene a zdruncinat credibilitatea instituției în sine (și nu în sensul bun). Asta înseamnă că băncilor centrale le este înmânat un cec în alb pentru politici monetare dezastruoase. Nu mai este nevoie de acum încolo ca aceste instituții să purceadă tiptil spre achiziții uriașe de obligațiuni de stat și alte politici ‚neconvenționale’. Inflația fiat este văzută drept condiție necesară și suficientă pentru bunăstarea și redresarea economică, când de fapt nu este nici una nici alta.

[Versiune în limba engleză pe site-ul Mises.org: Eurozone Craves More Inflation]

·

Comentarii

  1. Bun articol. E un caz ciudat sa vrei sau sa ajungi sa ai nevoie de … inflatie … Discutia e lunga, (inteleg teoria austriaca despre bani si sistemul bancar).

    Gelu · 12 ianuarie 2015, 16:25 · #

  2. “Ciudat” pentru cine? Inflatia artificiala (de mijloace fiduciare, ca inflatia naturala, in cazul unei monede autentice, e benigna) e un mod (probabil cel mai eficient) de redistribuitie ilegitima.

    Faptul ca politicul ajunge “sa aiba nevie de inflatie”, nu e decat ilustrarea faptului ca politica faulteaza constant “logica economica”.

    ionut · 13 ianuarie 2015, 22:52 · #

  3. Da, inteleg ce abordare abordati. Nu va contrazic pe temeiul acesta. salut discutiile “austriece” despre bani, banci si … inflatie, “gestiunea” mesei monetare.

    Gelu · 14 ianuarie 2015, 14:20 · #

  4. E amuzant ca intr-o discutie cu prietenii, acum doua saptamani, tocmai laudam BCE ca nu se grabeste sa faca inflatie si ma gandeam ca poate sunt acolo niste oameni responsabili, care isi dau seama ca fiat money mai mult strica decat repara.

    Claudiu · 17 ianuarie 2015, 12:22 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)