Barbaria versus Făcătura

Am mers aseară la URA să văd și eu pe viu autori de pe criticatac.ro, acritura din borșul românesc de stânga, ca să-l parafrazez pe un jurnalist, lingvist și histrion de gauche pe care nu îl creditez cu link aici pentru că face constant un lucru de care mă temeam și la întâlnirea de aseară: bășcălie rafinată.

Mi-era frică de ratarea dezbaterii capitalism – socialism prin trimiteri golănești în derizoriu, dar nu a fost cazul, cu excepția câtorva mici scăpări neglijabile, și de o parte a „baricadei” și de cealaltă. Prezentările au abordat teme oarecum centrifuge, legate de austeritate, democrație, criză, dar poate că asta și datorită cărții care a fost un prim pretext al evenimentului.

Însă din cele aproape două ore de prezentări ale celor patru opinenți s-au decantat câteva probleme fundamentale: Are omul o natură? Cum se definește? Are sens justificarea iusnaturalistă a proprietății? Sau sunt drepturile doar convenții? Avem un drept asupra propriului nostru corp sau nu? De ce tip de egalitate avem nevoie, dacă avem? Democrația este afină cu capitalismul, sau cu socialismul? Dogmele ortodoxe sunt compatibile sau nu cu viziunea capitalistă?

Și apoi chestiuni mai aplicate: Epoca de aur a fost manifestarea unui autentic sistem socialist sau al unui capitalism de stat? A cui moștenire este de fapt comunismul istoric? Kibbutzurile sunt exemple de socialism funcțional? Dar mănăstirile din Muntele Athos?

Dezbaterea a avut mizele unei autentice ciocniri între concepții diferite și cred că verdictul antepronunțat s-a infirmat, măcar parțial. Mulți dintre cei din sală cred că au plecat, dacă nu cu viziuni complet schimbate, măcar cu idei noi despre ce îi animă pe cei din tabăra adversă. Din reacții se pare că cei din tabăra capitalistă (reprezentantă în sală invers proporțional față de situația din realitate, unde suntem dominați covârșitor de stânga de toate nuanțele) au dezvăluit lucruri noi celor din tabăra socialistă, iar invers nu s-a întâmplat. Cred că este firesc să fie așa, dar, vorba lui Vlad Topan, posibilitatea surprizelor nu trebuie exclusă din start. Modelul întâlnirii cred că a fost acesta, măcar în ceea ce privește discuția despre austeritate:

Lew Rockwell interviews Naomi Wolf

Acum mă interesează în primul rând să punctez câteva contraargumente la ceea ce au susținut Victoria Stoiciu și Vasile Ernu.

Principala acuzație a Victoriei Stoiciu la adresa capitalismului este că nu are nici o legătură cu democrația. Meritocrația capitalistă nu se potrivește cu egalitarismul democratic. Poate că o atare critică ar fi mers în alte cercuri, mai căldicele, dar pentru „secta” dominantă în sală (mulțumim Vasile Ernu, suntem obișnuiți cu descrierea asta din partea mainstreamului economic) lucrurile stau așa: dacă asta e problema capitalismului, atunci să spunem adio democrației și să o aruncăm la coșul de gunoi al istoriei. Hans Hoppe ne călăuzește spre culmile liberalismului nondemocratic , via monarhia nonconstituțională:

Economia politică a monarhiei și democrației și ideea ordinii naturale

În cursul demonstrației sale, Victoria Stoiciu a acuzat capitalismul de lucruri pe care libertarienii le resping vehement și le impută agresiunii ocazionale sau sistematice (din sfera căreia face parte și socialismul în măsura în care implică folosirea statului pentru aplicarea unor deziderate sociale): vânzarea de oameni sau vânzarea voturilor. Ambele implică înțelegeri care nu ar putea fi validate într-o societate libertarian-capitalistă pentru simplul fapt că implică nerespectarea proprietății unor terțe persoane. În cazul sclaviei, nu se poate ca un contract între A și B pentru vânzarea-cumpărarea lui C să fie recunoscut de lege. De ce? Păi pentru că C este singurul proprietar legitim asupra propriului corp, și iată cum ajungem iarăși la „afurisitele chestiuni” care ne-au luat o bună parte a serii de ieri. Dar până nu le lămurim pe ele, nici că putem să desțelenim hățișul care ne separă ideologic.

În privința vânzării voturilor, nelegitimitatea nu vine din încălcarea dreptului pozitiv care interzice această practică, ci dintr-o caracteristică fundamentală a democrației, anume că face posibil ca X și Z să decidă ce va face P sau B cu proprietatea lui C. Dacă votul acela nu ar viza drepturile altor persoane, ar mai fi probabil de discutat despre legalitatea sau nu a vânzării. Dar cum în sine este o practică nevalidă, nimic nu mai este de spus despre el, în afară poate de faptul că nu are absolut nimic de a face cu modul capitalist de alocare a resurselor în societate.

Apoi problema corporațiilor ca manifestări ale realității absolutiste a capitalismului. Este adevărat că proprietatea implică ierarhie, altfel nu s-ar putea înfăptui nimic. Dar esența capitalismului nu este asta, ci piața. Oricât de dictatori ar fi proprietarii la ei în firmă, un sistem care exclude agresiunea sistematică (prin stat sau altfel) îi pune în fața „dictaturii” mult mai nemiloase a consumatorilor. Clienții au în capitalism pâinea și cuțitul. Ei dau profiturile, ei dau și falimentul. Prin ei se fac averile colosale și tot prin ei se pierd. Piața pe care și milionarul și sărăntocul plătesc la fel pentru orice produs este ordine mult mai democratică, chiar și decât democrația modernă însăși. Ea oferă raționalitate socială, și numai ea, pentru că este de fapt singurul mecanism viabil de rezolvare a problemelor economice. „Suprastructurile” democratice sau de alt fel nu pot decât să o împovăreze, paraziteze și în cele din urmă anihileze, cu urmările de rigoare.

În fine, cea mai misesiană întrebare a serii a fost pusă de profesorul marxist Alexandru Popovici, ca ripostă la viziunea Victoriei Stoiciu despre întreprinderile deținute de salariați și în care se lucrează „fără salariu” și a căror producție „nu are valoare”, viziune generalizabilă la întreaga economie. Profesorul Popovici a întrebat, pe bună dreptate, cum se calculează într-un asemenea sistem? Bine că nu a mai venit și soluția sa, pentru că domnul profesor poartă la el ruleta pentru măsurat utilități și comparat valori subiective.

V. Ernu a vorbit mai scurt și mai puțin sistematic, chiar dacă mai cu tâlc. În primul rând felicitări pentru port (nu pot să mă abțin). Înțeleg mai ușor acuzația de sectarism venită din partea unui purtător ortodox de strai socialist, cu șapcă kaki și gentuță roșie de la „Aeroflot”.

Mi-a plăcut analogia între cheta comunistă a rușilor pentru victimele ugandeze și cea capitalistă a americanilor pentru băieții deștepți de pe Wall Street. Doar că în viziunea „sectei” ambele sunt manifestări ale forțării nedornicilor să pună în comun proprietate pentru scopuri stabilite de la centru. Cum se numește practica asta?

Sunt de acord că rădăcinile discuției de aseară sunt în secolul XIX și cred că multe răspunsuri se găsesc acolo. Rămâne un subiect fertil. Rămâne de lămurit și dacă acele „drepturi” câștigate de clasa muncitoare sunt atât de dezirabile la o privire mai atentă.

Și, ca să-l citez iarăși pe Vlad Topan, descrierii „Barbarie contra Socialism” oferită de Ernu dezbaterii, libertarienii opun descrierea „Adevăratul socialism contra Făcăturii socialiste”. Vorba ceea: avem aceleași scopuri cu socialiștii, dar suntem singurii care le urmărim cu mijloacele adecvate (proprietatea privată și libertatea care decurge din ea). Și aici ajung la esența capitalismului, definită de Mises: producție de masă pentru nevoile maselor. Să mai adaug că o lume pur capitalistă ar fi cu totul alta decât coșmarul hobbesian amintit ieri: sărăcia ar fi eradicată, ar predomina ordinea și pacea socială, clasa de mijloc ar fi covârșitoare și prosperă, muncitorii din ce în ce mai bine ofertați de angajatori, elitele o minoritate în continuă schimbare, politica o îndeletnicire disprețuită la propriu, poliția și armata niște servicii anexă practic invizibile în viața de zi cu zi, războiul o improbabilitate, revoluția fără suport. E adevărat, nu ar exista „drepturi” la exploatare sau alte chestii gratuite, dar tot ce-i bun are un cost. Presupunând că este posibilă, ar fi socialiștii fericiți într-așa o lume, sau ar considera-o cam plictisitoare?

Capitalism și socialism în România de azi

Politica de austeritate: 1% liberalism, 99% etatism

Socialiștii sunt non-economiști și atei. Impresii după marea dezbatere

Impresii după meciul anului

Avatar photo
Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?