Seminar Keynes, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor

Mihai-Vladimir Topan

John Maynard Keynes (1883-1946) este alături de Niccolò Machiavelli (1469-1527) şi Bernard Mandeville (1670-1733), unul din corifeii modernităţii, atunci când aceasta este înţeleasă ca emancipare de moralitatea tradiţională, mai ales în versiunea creştină a acesteia. Aşa cum, după Machiavelli, raţiunea de stat covârşeşte moralitatea privată individuală când necesitatea o cere; sau, după Mandeville, viciile private sublimă, la nivel economico-societal, în beneficii publice (cu atât mai mult când sunt atent gestionate de la centru); şi pentru Keynes, virtutea tradiţională a cumpătării şi prudenţei, ipostaziată economic în actul economisirii (savings) sau în ideea de a nu te întinde mai mult decât permite plapuma (ideea „bugetelor echilibrate”, cu corolarul ocazional al „austerităţii”) este, contraintuitiv (şi relevând o „eroare de compoziţie”), nefastă când este practicată agregat la nivelul întregii economii şi societăţi. Keynes, prin urmare, a devenit un fel de darling al majorităţii politicienilor, iar keynesismul un fel de opţiune default a majorităţii celor care-şi dau cu părerea în domeniul economic. O serie de locuri comune ale analizelor economice, vânturate ba de autorităţi (guverne, bănci centrale, ministere de resort, comisii de specialitate), ba de presa economică sau diverşi analişti şi consultanţi cu pretenţii de obiectivitate, ştiinţificitate, neutralitate sau caracter a-doctrinar şi non-ideologic, nu sunt decât poncife keynesiste. Astfel, economia poate fi „sub potenţial” sau „peste potenţial” („supraîncălzită”); este important de urmărit percepţia sau „sentimentele” mediului de afaceri („business sentiment”) cu privire la stadiul curent al economiei, dar mai ales anticipările cu privire la viitor, care au un fel de forţă sui-generis de a se auto-potenţa, auto-confirma şi auto-împlini cumva peste capul fundamentelor economice (dacă ni se permite exprimarea); inflaţia mică e bună, deflaţia de orice fel e rea; consumul poate fi un factor de creştere (eventual – când mai revine bunul simţ – de creştere totuşi „nesustenabilă”); deficitele bugetare nu contează prea mult; şi, oricum, „pe termen lung toţi suntem morţi” (aşa că preocuparea cu termenul lung e pentru învechiţi, fraieri sau ciudaţi).

Totodată, Keynes face parte din galeria interesantă a autorilor mult citaţi, puţin citiţi. Ideile lui, pragmatice şi convenabile politic, sunt cunoscute la mâna a doua şi a treia, circulând sub forma unor veritabile lozinci. Şi, pe undeva, nu e de mirare. Confruntarea cu textul original keynesist, mai ales în cazul celei mai importante sale lucrări, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, este un veritabil supliciu. E aproape un consens – atât al celor care-o apreciază, cât şi al celor care nu o fac – că e scrisă execrabil. Tocmai de aceea, lectura ei necesită, de regulă, un tip de efort mai structurat şi asistat. De aici şi ideea acestui curs. Prin parcurgerea efectivă în echipă şi sub îndrumare a textului magnum opus-ului keynesist, participanţii vor asimila, pe cât se poate, mai uşor şi mai clar ideile de bază ale alunecosului maestru, putând aprecia mai direct anvergura adesea supralicitată a acestuia. De asemenea, vor intra şi în grupul mic şi select al celor care l-au citit. Ca bonus, vor înţelege mai bine funcţionarea sistemului economic, odată ce vor fi disecat una dintre cele mai perverse forme de critică la care a fost supus.

Cursul va presupune parcurgerea cu prezentare şi discuţii, în circa 20 de porţii mici şi digerabile (căci Keynes poate pica greu la stomac cititorului prea lacom şi neprevenit), o dată la două săptămâni, a textului Teoriei generale. Perioada de desfăşurare va fi octombrie 2019-iulie 2020.

Mai multe informaţii pe academiaprivata.ro

Economia pentru tineri între 12 şi… 102 ani

Mihai-Vladimir Topan

Economia pentru tineri între 12 şi… 102 ani cu „Aventurile lui Jonathan Gullible. O odisee a pieţei libere” de Ken Schoolland

Ludwig von Mises a spus în repetate rânduri că economia este una dintre cele mai tinere ştiinţe. Acest lucru se vede şi din faptul că nu este inclusă în corpul de studiu aferent culturii generale (clasele 1-12) decât sub forma unei singure materii (exceptând liceele cu profil economic). De asemenea – şi ca o consecinţă a celor spuse anterior – nivelul de cultură economică generală al populaţiei este destul de scăzut, raţionamentele economice sănătoase neavând o circulaţie prea largă. Dimpotrivă, mai degrabă intuiţiile – cel mai adesea eronate – sunt cele care guvernează opinia publică în problemele cu caracter economic. Or, una din caracteristicile economiei este şi aceea că este foarte adesea contraintuitivă: intermediarii reduc costurile, nu le cresc; schimburile reciproc avantajoase nu pot fi cele echivalente; economiile coerente şi coordonate nu sunt cele planificate, ci cele libere; cineva care este în termeni absoluţi inferior ca eficienţă în toate domeniile, are totuşi avantaje comparative în domeniile în care inferioritatea sa este mai puţin pronunţată; politicile macroeconomice de stabilizare a economiei au, mai degrabă, efect destabilizator etc.

Un dezavantaj pedagogic al economiei – după cum poate se vede deja din exemplele de mai sus – este şi faptul că e o ştiinţă abstractă. Acţiunea umană, nevoile, schimbul, banii, cererea şi oferta, falimentul, criza etc., nu sunt noţiuni care să poată fi toate exemplificate simplu sau arătate în sala de clasă aşa cum un medic chirurg poate indica organele corpului uman servindu-se de un manechin sau de un mulaj. Prin urmare, textele care transmit cunoştinţe economice prin exemple cât mai vii sunt cu atât mai importante. De acest fel este şi Aventurile lui Jonathan Gullible. O odisee a pieţei libere a profesorului Ken Schooland din Hawaii. Prin intermediul unei povestiri în genul Călătoriilor lui Gulliver a lui Jonathan Swift, autorul introduce într-o manieră mai simplă şi poate mai firească, servindu-se de instrumentul poveştilor, importante noţiuni economice – şi în general de filozofie politică sau ştiinţe sociale. Astfel, fie că e vorba de risipa de resurse urmărind himera ocupării, sugerată prin arestarea şi condamnarea femeii care a îndrăznit să taie copaci cu securea, „zădărnicind” eforturile meritorii ale unui grup de bărbaţi înarmaţi cu beţe; de tragedia comunelor, văzută la lucru în povestea bălţii aparţinând tuturor şi nimănui anume, cu peşte în curs de rapidă şi inevitabilă epuizare; sau de întâlnirea cu periculoasa „bandă democratică” – prin intermediul călătoriei imaginare a lui Jonathan de-a lungul unei ciudate insule sunt explicate concepte economice, politice şi sociale dintre cele mai fundamentale. Caracterul viu al întâmplărilor povestite favorizează întipărirea în minte a ideilor de bază, care pot astfel fi uşor înţelese, reţinute şi redescoperite ulterior în exemple din viaţa reală chiar şi de către cei mai tineri învăţăcei.

Prin urmare, îi aşteptăm pe cei tineri (peste 12 ani) la o împrietenire cu economia. Cum vom utiliza şi textul în engleză (în mod intenţionat şi programatic) – disponibil aici, vom pune o cărămidă şi la abilităţile lingvistice. Şi chiar dacă acest curs este dedicat în special tinerilor, nu-i vom respinge nici pe tinerii de vârstele a doua sau a treia, căci interacţiunea cu cei de alte vârste are la rândul ei proprietăţi educative ignorate în şcoala modernă. Se vede din avion, credem, că acest produs educaţional este dedicat şi celor care se educă acasă sau în familie (homeschooleri). Vă aşteptăm!

Mai multe informaţii aici.

Misterele activităţii bancare şi ale crizelor economice

Mihai-Vladimir Topan

John Taylor Gatto spunea undeva că între deficienţele majore ale sistemului educaţional contemporan se numără şi aceea că nu îi pregăteşte pe tineri să înţeleagă şi să se descurce în marile sisteme sociale care le vor marca, direct sau indirect, viaţa după şcoală: armata, biserica, poliţia, fiscul, sistemul medical, parlamentul, guvernul, sistemul judiciar şi în general autorităţile centrale, asociaţiile de locatari, autorităţile locale, sistemul de pensii etc. În astfel de sisteme nestudiate şi neînţelese, tinerii, altfel intens şcolarizaţi, ajung ulterior în bună măsură cetăţeni captivi. Cam ca nişte veritabili hamsteri, agitându-se neputincioşi şi angoasaţi în roţile diverselor structuri sociale, la mila Domnului, în concurenţă şi ea cu eforturile de tip antreprenoriat politic ale celor care, înţelegând sistemele, vor să le folosească pentru a trăi, vorba lui Frederic Bastiat, pe seama celorlalţi.

Unul dintre aceste sisteme este şi cel monetar-bancar. Astăzi aproape toată lumea are un card bancar de debit (şi un cont bancar aferent); multă lume are credite ipotecare sau imobiliare sau de consum; mulţi au (prin străinătăţi) venituri în alte valute decât leul etc. Aşa încât, fenomene precum inflaţia, cursul de schimb sau rata dobânzii le afectează cât se poate de direct avuţia, veniturile şi nivelul de trai. E, prin urmare, un semn de minorat intelectual (dar nu numai), a nu înţelege cât de cât cadrele în care se determină sau se formează aceste fenomene şi magnitudini economice.

Programul Misterele activităţii bancare şi ale crizelor economice le propune participanţilor parcurgerea şi discutarea a două texte clasice ale tradiţiei austriece de analiză economică: Murray N. Rothbard, The Mystery of Banking şi colecţia editată de Richard M. Ebeling, intitulată The Austrian Theory of the Trade Cycle (cu texte scurte şi la obiect din Mises, Rothbard, Hayek, Haberler şi Garrison).

The Mystery of Banking este una dintre cărţile subestimate şi sub utilizate ale lui Murray Rothbard. Aşa cum Ce le-a făcut Statul banilor noştri? este probabil cea mai bună introducere în tema monedei, cartea aici propusă este cea mai scurtă şi sigură rută de a înţelege, în interconectarea lor, banii, băncile comerciale şi banca centrală. Subtilităţile greu accesibile ale teoriei monetare cumulate cu tehnicalităţile cu iz magico-tehnocrat ale activităţii bancare (ambele ridicate la pătrat când vine vorba de instituţia modernă a băncii centrale) fac din acest domeniu un tărâm neprietenos, ostil. Iar opinia publică faţă cu el un tărâm fertil pentru neînţelegeri, mituri, erori mai mult sau mai puţin grosolane, laolaltă cu supărări când nu e cazul şi cu totală lipsă de supărare acolo unde ar fi cazul. Ca în toate domeniile în care a scris, şi-n acesta – poate mai ales în acesta – Rothbard vântură rapid ceaţa care obscurizează peisajul, punând repede şi temeinic bazele înţelegerii banilor şi a pieţei pe care se formează preţul lor, adică puterea de cumpărare a banilor, prin jocul clasic între cererea şi oferta de bani (la rândul lor, simplu şi clar tratate şi explicate). De asemenea, activitatea bancară este şi ea explicată pornind de la operaţiunile pure care-i dau sens (depozitarea şi intermedierea de credit), dar şi amestecarea acestora în formula contemporană de funcţionare a sistemului, care poartă numele – cumva tabu – de rezerve fracţionare. Cum acest tip de activitate bancară are probleme inerente de stabilitate şi viabilitate, Rothbard are pregătit gata terenul de introducere a noţiunii de bancă centrală, care devine astfel instituţie şi pas logic necesare în viabilizarea sistemului. Dacă v-aţi pus vreodată întrebări de tipul: trebuie necesarmente să existe o bancă centrală? dacă da, de ce anume? dacă nu, de ce au mai apărut, totuşi? şi, până la urmă cum au apărut primele şi principalele bănci centrale? – atunci cartea lui Rothbard este locul unor răspunsuri clare, inteligibile şi simple (în cel mai bun sens al cuvântului). Ea are de asemenea şi multe alte discuţii utile pe care nu e locul să le inventariem exhaustiv aici, dar care pot lumina semnificativ înţelegerea unor fenomene de la Bitcoin până la recent mult discutatul ROBOR.

Un beneficiu – iniţial colateral, ulterior poate chiar central – al discuţiilor despre bani şi activitate bancară este înţelegerea cauzelor crizelor economice din economia modernă. Cea mai coerentă explicaţie a fenomenului este, după părerea noastră, cea a Şcolii Austriece. De aici şi ce-a de a doua propunere din cadrul programului de mentorat: The Austrian Theory of the Trade Cycle (ed. Richard Ebeling). Din această perspectivă, la baza fenomenului modern al ciclurilor de afaceri nu stă nici lăcomia, nici vreo ciclicitate inerentă funcţionării naturale a economiei (soluţia comodă, şi frauduloasă, prin care transformăm dilema în lămurire şi întrebarea în propriul său răspuns) ci expansiunea creditului. Adică o ofertă de credit peste economisirea reală a populaţiei. Discuţiile despre bani şi bănci anterioare sunt în măsură să ne lămurească cum anume se întâmplă acest lucru. Descrierea acestei expansiuni – prin natura lucrurilor – nesustenabile a creditului, laolaltă cu implicaţiile ei în structura producţiei şi cu deznodământul inevitabil constituie substanţa teoriei crizelor economice ciclice. Şi poate că discutarea acestei teme este cu atât mai oportună, cu cât tot mai multă lume vorbeşte de iminenţa unei noi crize la nivel global.

Mai multe detalii aici.