·
Institutul Ludwig von Mises Romania
·
„Elementul decisiv este mai degrabă faptul că euro permite statelor
să beneficieze de noile credite, fără ca pentru aceasta să
li se impună o disciplină strictă. Euro va face posibilă,
aşadar, dezvoltarea la nivel european a unei îndatorări fără
precedent, până la atingerea limitelor superioare, aşa cum s-a şi
întâmplat la nivel naţional. Când, cel mai târziu în acel moment, noul
guvern central nu va mai putea obţine credite, Europa nu va mai avea nici
o altă alternativă decât să revină la politica inflaţionistă
din anii ’70. Cei aflaţi în solda statului vor putea avansa oricâte argumente
doresc în favoarea Uniunii monetare europene. Nu vor schimba nimic. Euro hrăneşte
inflaţia. Euro nu face altceva decât să înlocuiască cartelurile
naţionale ale profitorilor de pe urma inflaţiei cu un cartel european
şi înalţă obstacole suplimentare în calea eforturilor cetăţenilor
europeni care ar dori să se protejeze împotriva spolierii practicate
de acest supra-stat.”
Jörg Guido Hülsmann : Euro. O interpretare rothbardiană a evoluţiei monetare recente,