Sublimele teze sociale concrete ale comunitarismului

Vlad Topan - recenzie la Andrei Ţăranu , <b>Comunitarismul – doctrina contemporană. O filozofie a binelui comun</b>, Editura Arc, Chişinău, 2005.

Puţine lucruri izbesc astăzi în aşa măsură ca incredibila neînţelegere a liberalismului (derivată, între altele, şi dintr-o neînţelegere comparabilă a ştiinţei economice), care domneşte pretutindeni: printre anumite feţe bisericeşti, în mediile academice, în presă, în discuţiile particulare ale oamenilor din cele mai variate categorii sociale şi specialităţi socio-profesionale, ca să nu mai vorbim de arena politică. Nu cred că există păcat de care liberalismul să scape: sistem prea individualist, promovează egoismul, descurajează caritatea (sau chiar ar da dovadă de o impotenţă fundamentală în acest sens; ba mai mult, ai uneori impresia că liberalismul interzice milostenia şi cumsecădenia în general sub ameninţarea unor cumplite pedepse), promovează kitsch-ul şi subcultura în paralel cu părăsirea valorilor tradiţionale – locale („comunitare”) sau naţionale, este consumerist şi materialist, fără Dumnezeu, este – prin competiţia ce-i stă-n centru ca principiu – cu totul nepropice spiritului de camaraderie, prieteniei, solidarităţii sociale în general, dragostei şi familiei. Şi aţi fi surprinşi cât de mult poate continua această listă.
Comunitarismul nu e decât o formă de exersare – mai mult sau mai puţin voită - în această neînţelegere, care se reduce la prea puţin peste binecunoscutele teze ale statolatriei. Cartea domnului Andrei Ţăranu este un bun prilej pentru a ilustra acest lucru.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [1] · Citeşte »

Problema votului şi soluţia boicotului privat

Vlad Topan

Statul este, cum bine spunea sociologul german Franz Oppenheimer organizaţia mijloacelor politice, adică agentul jafului instituţionalizat. La ce bun să participăm, prin urmare, la loteria care-i desemnează capii? Mai mult, votul nefiind o datorie, nefiind nici un contract, este, în cel mai bun caz, o aflare în treabă. Apare clară soluţia de principiu: boicotul privat, sau neparticiparea la vot.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [1] · Citeşte »

Statul ca Big Brother

Tudor Smirna,Vlad Topan şi Diana Costea

Toţi cei care pledează pentru stat şi intervenţia acestuia îşi vor vedea risipite visele fără prea multe menajamente. Vor descoperi – cu multă uimire inocentă – că instituţia adorată nu este altceva decât o mare şi malefică eroare, în primul rând intelectuală. Că natura însăşi a statului este agresivă. Că toate aşa-numitele bunuri "oferite" de către stat (apărarea, justiţia, moneda, programele asistenţiale etc.) sunt pilonii de bază ai edificiului său, etic de nejustificat si economic falimentar. Pe scurt, un necesar şi binevenit duş rece.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

Mercurialul, speculatorii şi prosperitatea noastră

Vlad Topan

Autorităţile române au de gând să încerce iarăşi un aşa-zis intrument economic pe care l-au mai utilizat fără succes în perioada comunistă: mercurialul sau fixarea preţurilor de către stat. Dincolo de faptul că ideile economice care stau la baza unei astfel de măsuri sunt eronate (teoria greşită conform căreia costurile determină preţurile, sau cea care consideră că intermediarul şi speculatorul nu fac decât să umfle costurile în dauna consumatorului final) şi că impunerea de către autorităţi a unor preţuri încalcă proprietatea privată a participanţilor paşnici la schimb (fiind astfel o măsură nedreaptă şi, în treacăt fie spus, neconstituţională), mercurialul nu se poate solda decât cu reducerea cantităţii de produse oferite pe pieţele agro-alimentare simultan cu dezvoltarea pieţei negre, cea care va încerca să mai remedieze pe cât se poate – dar cu costuri mai mari – situaţia creată. Ca să nu mai vorbim de noi pretexte de intervenţie a statului pentru a remedia consecinţele nedorite.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [21] · Citeşte »

„Vraiştea” socialistă

Vlad Topan - Recenzie la <b>Socialism, subiectivism – însemnări sub regimul ceauşist ale unui „fermier”</b> – Gheorghe Dragomir

Ludwig von Mises spunea că socialismul înseamnă alungarea raţionalităţii din economie. Această afirmaţie prinde viaţă sub condeiul unui ilustru necunoscut: Gheorghe Dragomir. În cartea sa, Socialism, subiectivism – însemnări sub regimul ceauşist ale unui „fermier”, acesta face o radiografie necruţătoare a României anilor 1970-1975, scoţând în evidenţă caracterul haotic al sistemului socialist. Atmosfera de invazie generală a rebutului, de penurie cronică de alimente, de surplusuri iritante în sectoare utile nimănui, de exporturi cu orice preţ sau proiecte investiţionale cu puternice accente de megalomanie - având drept rezultat un nivel de trai scăzut şi o dezvoltare de ansamblu slabă a economiei – este recreată reuşit, întru eternă readucere aminte.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

· Următoarele