Monetary Competition, Whereto?
Many observers of the financial markets fear that recent turbulences can lead to a crisis similar to the one in the 30's. Unfortunately, each crisis can lead to a growth of bureaucracy as well as to a correction in the good direction. Money competition could end in a global monopoly on money.Final incert pentru competiția monetară
Turbulentele recente pot duce la o criza similara cu cea din anii ’30, sustin tot mai multi observatori ai pietelor financiare. Din pacate, fiecare criza reprezinta o oportunitate si pentru birocratie de a-si creste atributiile, nu numai o sansa de a indrepta lucrurile in directia buna. Competitia dintre monede poate sfarsi prin impunerea unui aranjament monetar etatist la nivel global.
Ciclul în teoria economică modernă
Teza de doctorat a lui Marius Spiridon:
Lucrarea de faţă nu este o lucrare mainstream, nici metodologic şi nici din alt punct de vedere. Ea pune problemele la un nivel fundamental, atât teoretic cât şi instituţional. La nivel teoretic, lucrarea face parte din tradiţia praxeologică misesiană, centrată pe încrederea în capacitatea raţiunii şi logicii umane în a analiza legile care guvernează acţiunea şi interacţiunile personale, adică ceea ce numim „fenomene sociale”. Acest filon praxeologic este prezent ca un fir roşu pe tot parcursul lucrării, lucrarea însăşi fiind o pledoarie nu numai pentru o anumită explicaţie a ciclului ci şi o ilustrare a fertilităţii intelectuale a acestui tip de demers. Dorinţa de a merge la fundamente, specifică praxeologiei şi ştiinţei economice în general, nu este abandonată nici când vine vorba de palierul instituţional. Cadrul instituţional prezent, printre trăsăturile de bază ale căruia se numără banca centrală, rezerva fracţionară, deficitele bugetare, datoria publică, statul asistenţial etc., nu este luat nici drept singurul posibil şi nici drept cel mai bun fără discuţie. Trebuie distins cu grijă între imposibilitatea naturală şi imposibilitatea ideologică. Cea din urmă nu reprezintă câtuşi de puţin un argument valid împotriva discutării cu seriozitate a meritelor aranjamentelor instituţionale alternative.
Heilbroner sau ispita frumuseţii goale
Constantin Noica îşi amintea că în tinereţe obişnuia să spună că el nu face altceva decât să prezinte detaşat doctrinele filozofice. Replica, şoptită la ureche, a unei tinere domnişoare ar fi fost: “lasă că ştim noi că dumneata vrei să ademeneşti lumea în bordelul lui Hegel”. Frumuseţea şi claritatea lui Heilbroner sunt, din păcate, în slujba soluţiilor socialist-intervenţioniste, conducându-l pe cititorul neatent mai degrabă în bordelul keynesist decât în lumea minunată a ordinii naturale şi a ştiinţei economice.Heilbroner - the Temptation of Empty Beauty
The Romanian philosopher Constantin Noica remembered once that in his youth he used to say he was only presenting the philosophical doctrines in a detached, impartial manner. The prompt reply of a young lady, wispered into his ear, was: "Come on, we all know that you just want to tempt people into Hegel's brothel". Likewise, the beauty and clarity of Heilbroner are serving, unfortunately, socialism and interventionism, and they rather lead the unalert reader into the keynesian brothel than into the wonderful world of natural order and economic science.FMI şi politicile economice din România
Analizele făcute activităţii FMI pe care publicul larg şi studenţii în economie le citesc sunt construite pe ideea holistă că „o ţară”, în tranziţie sau fostă comunistă, primeşte bani şi credibilitate de la Fond („lucruri foarte bune”) în schimbul angajamentului de a face reforme („un lucru bun”). În loc de evaluări ale efectelor acţiunilor acestei instituţii, suntem puşi în faţa unor descrieri detaliate ale programelor Fondului, senzaţia fiind aceea că rezultatele acestor programe trebuie să fie neapărat bune. Raţionamentul şi argumentaţia sunt înlocuite de senzaţii, de construirea unor mitologii bazate pe superstiţii şi pe afirmaţii nedemonstrate, forţa lor stând în acceptarea lor de către mase, prin repetare obsesivă.Există studii empirice devastatoare ce detaliază rezultatele nefaste ale acţiunii de decenii a Fondului asupra ţărilor nedezvoltate. Ceea ce noi am încercat să arătăm pe scurt în acest mini-articol este faptul că efectele negative nu sunt întâmplătoare, ci inerente cadrului instituţional şi demersului fundamental al FMI.
IMF and the Economic Policies in Romania
The analyses dealing with the IMF the students and the laymen read are beased on the holistic idea that „a country”, be it in transition or ex-comunist, receives money and credibility from the Fund („a very good thing”) in exchange for a commitment to undertake reforms („a good thing” again). Instead of an assessment of the impact of what the IMF does, we are facing detailed descriptions of IMF programmes, being left with an unmistakable sensation that this should be „the right thing”. Reasoning and argumentation are left out of the picture, entirely displaced by sensations, by mythologies built on superstitions and unproved statements, basing their strength on the acceptance of the mob, the outcome of endless repetition.There are devastating empirical studies describing in great detail the negative results of the decades of IMF policies directed toward the undeveloped countries. What we tried to highlight briefly in this short article was the fact that those negative effects were not at all accidental, but built in the IMF institutional framework and fundamental approach itself.
Statul şi Biserica
Trăsătura fundamentală – şi de accentuat, mai cu seamă astăzi – a propovăduirii şi acţiunii creştine în lume este non-violenţa. Iubirea, practicarea virtuţilor presupun libertatea. Pentru înţelegerea atitudinii ortodoxe faţă de stat este crucial să cunoaştem că acesta din urmă nu poate sprijini un grup din societate decât 1) transferându-i o parte din impozite sau/şi 2) emiţând reglementări în favoarea lui. Ambele modalităţi de a acţiona în favoarea respectivului grup implică utilizarea constrângerii, principiu opus libertăţii şi voluntarismului ortodox. Ideile de "biserica de stat" şi de "stat creştin" trebuie respinse, ele încercând să reunească realităţi incompatibile din punct de vedere al acţiunii. Separarea bisericii de stat nu e decât recunoaşterea faptului că iubirea şi frumuseţea nu pot fi nici decretate, nici subvenţionate.The State and the Church
The fundamental characteristic – to be emphasized, especially nowadays – of Christian preaching and action within the world is non-violence. Love, the practice of virtue require liberty. In order to understand the orthodox attitude towards the state it is crucial to see that the latter cannot support a certain group within society unless it 1) transfers a part of taxes to it and/or 2) issues regulations that favor the said group. Both ways of favoring imply the use of violence, a principle opposed to the orthodox liberty and voluntary spirit. The notions of “state church” or “Christian state” must be dismissed as futile attempts to reconcile realities incompatible from the point of view of action. Church and state separation means no more than recognizing that love and beauty cannot be the outcome of government legislative fiat or subsidies.The Fundamental Error of Classical Liberalism
After endorsing in principle the possibility to acquire resources by initiating violence (the institution of the state), classical liberalism took a fateful step which, among other consequences, exploded the logical consistency of its anti-interventionist reasoning, opened the door for expanding chaos in every field of social life, and set up the indispensable framework for “the worst to get on top”. That was supplemented by another error, to elevate that structure to the position of sole legitimate authority in charge of promoting reforms in society.The outcome consisted in the gradual destruction of every single private, organized structure able to protect property and freedom, together with the mindset representing its foundation, the latter to be displaced by a statist mindset. Insane ideas were tried and supported by force and mass murder precisely on that account, (partial) freedom became a rare episode, and liberals and liberalism got discredited after repeated, unsuccessful recourse to that structure in order to implement their program.
A sustainable rebuilding of social institutions is impossible without a rebuilding of the ultimate spiritual foundations. It is not a coincidence the fact that an orthodox bishop found the way out of this. Vladyka Damascene illustrated the truth that good and evil cannot live together, that evil cannot be put down by evil (the liberal illusions of minimal government), but only by “the good fight” (rejecting the integration in the system, living openly and honestly outside).
Eroarea fundamentală a liberalismului clasic
Acceptarea ca principiu de către liberalismul clasic a dobândirii de resurse prin iniţierea violenţei instituţionalizate (statul), pas care, printre altele, i-a anulat consecvenţa logică a argumentaţiei anti-intervenţioniste, a deschis calea expansiunii haosului în toate sferele vieţii sociale si a creat cadrul necesar ascensiunii celor mai răi, a fost completată de o altă eroare, aceea de a pune această structură în poziţia de centru legitim exclusiv de promovare a schimbărilor în societate.Rezultatul a fost distrugerea graduală a tuturor formelor organizate private de protecţie a proprietăţii şi libertăţii, împreună cu mentalitatea care le susţinea, dezlocuită de mentalitatea etatistă. Idei nebuneşti au putut fi puse în practică şi susţinute prin forţă şi masacre şi tocmai din aceasta cauză, libertatea (parţială) a devenit cu totul episodică, iar liberalii şi liberalismul s-au discreditat tot apelând la acea structură pentru realizarea programului lor.
Refacerea durabilă a instituţiilor nu este posibilă fără o refacere a fundamentelor spirituale ultime. Faptul că un episcop ortodox a înţeles care este soluţia nu este o întâmplare.Vlădica Damaschin a ilustrat adevărul că binele şi răul nu pot coabita, că răul nu poate fi învins prin rău (iluzia liberală), ci numai prin “lupta cea bună” (respingerea integrării în sistem, vieţuirea explicită şi demnă în afara lui).
