War, Peace and the State
What is the consistent libertarian view on war? Rothbard solves this dilemma in the manner of the Austrian School: first he shows what the libertarian view should logically be on the conflict between two persons and on it he builds the analysis of war. Doing so, he also sheds light on the state's inner affinity to war and explains why in our modern era of advanced etatism the weapons of mass destruction are pervasive. Conclusion: if we want peace we should abolish the state.
Războiul, pacea şi statul
Care este poziţia liberalismului consecvent faţă de război? Rothbard tratează chestiunea în maniera proprie Şcolii austriece: mai întâi clarifică poziţia liberală faţă de conflictul între două persoane şi pe baza ei construieşte analiza războiului, făcând astfel lumină şi în patologia filorăzboinică a statului şi explicând de ce în stadiul contemporan de statism avansat armele de distrugere în masă sunt în logica lucrurilor. Verdict: dacă vrem pace trebuie să abolim statul.
Milton Friedman Unraveled
The libertarian movement has coasted far too long on the intellectually lazy path of failing to make distinctions, or failing to discriminate, of failing to make a rigorous search to distinguish truth from error in the views of those who claim to be its members or allies. It is almost as if any passing joker who mumbles a few words about “freedom” is automatically clasped to our bosom as a member of the one, big, libertarian family. As our movement grows in influence, we can no longer afford the luxury of this intellectual sloth. It is high time to identify Milton Friedman for what he really is. It is high time to call a spade a spade, and a statist a statist.The Myth of Efficiency
By recourse to the Austrian theory of value (ordinal and centered on the human person), Rothbard exposes in this short - but consistent - article the fallacies implied in all the endeavors to transgress the ethics of private property in order to justify aggression by means of social arithmetic.Etica libertăţii
Murray N. Rothbard este cel care a pus cel mai bine în evidenţă – urmând linia lui Molinari - teribilul non-sequitur al liberalismului clasic conform căruia piaţa, deşi este în general cea mai bună modalitate de soluţionare a problemelor economice ale producţiei de bunuri şi servicii, ea eşuează când e vorba de furnizarea legii şi serviciilor de protecţie.
De asemenea, tot el a recuperat adecvat tradiţia dreptului natural, punând bazele unei discipline ştiinţifice a eticii având ca nucleu conceptul de proprietate privată – central atât în economie cât şi în drept.
Analiza rothbardiană marcată de intransigenţă logică, metodologică şi morală pune în lumină – spre bucuria celor ce mai cred în posibilitatea şi viabilitatea cumsecădeniei – justeţea şi eficienţa, realismul şi fezabilitatea ordinii proprietăţii private – acel sistem din care agresiunea instituţionalizată a fost integral extirpată. În ultimă instanţă e vorba de o respingere decisivă a teoriilor ce au în centru „fecunditatea răului” – făcut cu măsură şi de către cei chemaţi – ca soluţie la problemele pe care le ridică – şi le-a ridicat dintotdeauna – cooperarea socială. În mod fericit, teoria rothbardiană consună cu aspiraţiile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, lămurind cadrul instituţional exterior compatibil (singurul, de altfel) cu strădaniile pe calea împlinirii întregii virtuţi.
