Dezetatizarea unei Germanii unite
Statul nu este una cu societatea, ci distinct și opus bunului mers al societății. Hans Hermann Hoppe ne oferă în acest articol o analiză prescientă a felului în care s-a ratat eliberarea Germaniei de acum două decenii. Încă din 1991, pentru praxeologul Hoppe era clar că prăbușirea Zidului Berlinului nu va fi continuată de un marș al Germaniei de Est (pe care o distinge clar de statul Germaniei de Est) către implinirea idealului uman al libertății sociale neștirbite, ci către acutizarea socialismului de tip democratic etalat cu „brio” pe atunci de către Germania de Vest.
Hoppe face și o analiză istorică a miracolului vest-german care a urmat celui de-al doilea război mondial, arătând că acesta s-a datorat unor idei liberale aplicate cu hotârâre de regimul Erhard și că s-a stins odată cu abandonarea acestor politici. Hoppe afirmă că acest reviriment putea fi și mai vertiginos și durabil dacă ideile liberale ar fi fost aplicate mai sistematic.
Ce înseamnă acest „mai sistematic”, ne arată Hoppe în ultima parte a studiului, unde face un tur de forță în care îmbină teoria economică, cu dreptul și sociolgia pentru a ne ilustra care ar fi fost istoria alternativă a unei dezetatizări corect făcute în Germania de Est, sau, de ce nu, în orice alt loc din lume unde există un stat care parazitează o societate.
Professor Hoppe on the place of intellectuals in public reeducation
The Intellectual Incoherence of Conservatism
Most self-proclaimed contemporary conservatives are concerned, as they should be, about the decay of families, divorce, illegitimacy, loss of authority, multiculturalism, social disintegration, sexual libertinism, and crime. All of these phenomena they regard as anomalies and deviations from the natural order, or what we might call normalcy. However, most contemporary conservatives (at least most of the spokesmen of the conservative establishment) either do not recognize that their goal of restoring normalcy requires the most drastic, even revolutionary, antistatist social changes, or (if they know about this) they are engaged in betraying conservatism's cultural agenda from inside in order to promote an entirely different agenda.
Incoerenţa intelectuală a conservatorismului
Cei mai mulţi dintre cei care se auto-intitulează astăzi conservatori sunt preocupaţi, după cum este de aşteptat, de decăderea familiilor, divorţ, nelegitimitate, pierderea autorităţii, multiculturalism, dezintegrarea socială, libertinismul social şi criminalitate. Ei consideră că toate aceste fenomene sunt anomalii şi devieri de la ordinea naturală, sau de la ceea ce s-ar putea numi normalitate. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre conservatorii contemporani (cel puţin cea mai mare parte dintre purtătorii de cuvânt ai protipendadei conservatoare) fie nu cunosc faptul că obiectivul lor – restabilirea normalităţii – necesită cele mai drastice, ba chiar revoluţionare, schimbări sociale antietatiste, fie (dacă sunt la curent cu lucrul acesta) sunt angajaţi în trădarea agendei culturale conservatoare din interior, în vederea promovării unei agende complet diferite.
Banking, Nation States and International Politics: A Sociological Reconstruction of the Present Economic Order
The monetary developments of the last few decades from the viewpoint of sound (libertarian) class and explotation theory.How is Fiat Money Possible - or, the Devolution of Money and Credit
Professor Hoppe's updated restatement of Rothbard's monetary progression theorem (What Has Government Done to Our Money) refutes various false alternatives to the free market monetary system -- commodity money and 100% reserve banking.Natural Elites, Intellectuals and the State
The cure to the disease inflicted on our law and economy by the alliance government-intellectual prostitution could be found only in a resurgence of natural elites, sustained by the political secession, explains Professor Hoppe, with the occasion of an exemplary appeal to private supporting the good cause.The Political Economy of Monarchy and Democracy, and the Idea of a Natural Order
Complementing his discussion in The Theory of Socialism and Capitalism, H.-H. Hoppe compares monarchy and democracy from a tragedy of the commons perspective. A privately owned monopoly of exploitation tends to be less economically and culturally damaging, though politically weaker, than communal ownership by temporary "caretakers". Monarchy breeds democracy, however, as the principle of institutional aggression, imbedded in the former, finds a more competitive expression in the latter. Whether a non-aggressive natural order carries with it its own meaning and assertive weight, or can only inspire and thrive as the political dimension of a revived aristocracy of the spirit, except this time with royal priesthood universalized into a genuine monarcho-anarchy under the Rule of Law, is another matter.The Western State as a Paradigm: Learning from History
History, departing with an increasing speed from the incidence of grace, teaches us three fundamental lessons about three big enemies of civilization: democracy, centralization, positivism – in social sciences and humanities, it brought on the assimilation of people with atoms or “black boxes”, identical in principle and actionable by “forces” or stimuli; with identifying these last ones the social engineering, i.e. “political, economic, and administrative sciences”, keeps itself continuously busy. However, only the Christian orthodox dimension of people’s life renders the foundation, the meaning and the true value of every person with his/her mystery and supplies personalism and its corollaries in the framework of a society of interpersonal generalized dialogue, from mere physical non-aggression down to the true, plenary oecumene.The Private Production of Defense
Rivalrous exploitation of institutionalized aggression tends to bring about universalized cleptocracy, total war, and the total state. Rivalry within the natural order of private property, by contrast, is the entrepreneurial discovery of the most economic ways to satisfy a free society's most urgent needs, including genuine protection in all conceivable forms. Professor Hoppe offers his vision of protective insurance, a key idea to be deliberately implemented before civilization can resume its upward trend.The Economic and Political Rationale for European Secessionism
Restating the fundamental right to secession right down to the individual level, as an almost indispensable condition for rebuilding the private property order.Marxist and Austrian Class Analysis
An Austrian reconstruction of the true (classical liberal) theory of class and exploitation.Teoria marxistă a claselor: o reconstrucţie "austriacă"
O reconstrucţie austriacă a adevăratei teorii (clasic-liberale) a claselor şi a exploatării.Pledoarie economică şi etică pentru secesionismul european
Reafirmarea dreptului fundamental la secesiune (în ultimă instanţă, până la nivel individual), ca o condiţie aproape indispensabilă a reafirmării ordinii proprietăţii private, care se cere, bineînţeles, după har.Producţia privată de apărare
Exploaterea competitivă a agresiunii instituţionalizate tinde spre universalizarea cleptocraţiei, a războaielor totale şi a statelor totalitare. Prin contrast, rivalitatea în cadrul ordinii naturale a proprietaţii private înseamnă descoperirea antreprenorială a celor mai economice modalităţi de satisfacere a celor mai intense nevoi ale unei societăţi libere, inclusiv a nevoii de protecţie autentică, sub toate aspectele. Profesorul Hoppe ne oferă viziunea sa asupra asigurărilor protective, una din ideile cheie a căror implementare deliberată se leagă de posibilitatea reluării cursului ascendent al civilizaţiei.Modelul statului occidental: lecţia istoriei
Istoria tot mai căzută din har se dovedeşte suficientă pentru a desprinde trei lecţii memorabile despre trei mari duşmani ai civilizaţiei: democraţia, centralizarea, pozitivismul (în ştiinţele „umane” şi „sociale”, presupune asimilarea oamenilor cu atomi sau „cutii negre”, în principiu identice, acţionate de „forţe” sau stimuli, cu identificarea cărora se ocupă ingineria socială, rebotezată „ştiinţe politice, economice şi administrative”). Totuşi, abia dimensiunea creştin ortodoxă a vieţii omului dă temei, sens şi deplină valoare fiecărei persoane cu a ei taină, alimentând personalismul în ştiinţele omului şi corolariile lui raţional-duhovniceşti în planul societăţii dialogului interpersonal generalizat, care se poate mişca de la non-agresiunea fizică la adevărata comuniune.Împotriva mijloacelor fiduciare
Sistemul bancar cu rezerve fracţionare ca revoltă împotriva naturii.Economia politică a monarhiei şi democraţiei şi ideea ordinii naturale
Suplimentând consideraţiile sale din Teoria Socialismului şi a Capitalismului, H.-H. Hoppe compară monarhia cu democraţia din perspectiva tragediei comunelor. Un monopol al exploatării aflat în proprietate privată este mai puţin dăunător, economic şi cultural, decât unul aflat în proprietatea comună a unor "gestionari" temporari. Însă monarhia naşte democraţie, deoarece principiul agresiunii instituţionalizate, înstructurat în cea dintâi, îşi găseşte o expresie mai competitivă în cea din urmă. Întrebarea dacă o ordine naturală, non-agresivă, îşi dă singură sens şi poartă în sine propria-i greutate asertivă, sau poate inspira şi înflori doar ca dimensiune politică a unei aristocraţii renăscute a spiritului, de această dată ca preoţie împărătească universalizată, într-o autentică monarho-anarhie aşezată sub Domnia Legii, rămâne momentan deschisă.Elitele naturale, intelectualii şi statul
Ce le-a făcut alianţa stat – prostituţie intelectuală dreptului şi economiei noastre poate fi remediat numai de renaşterea elitelor naturale, favorizată de fărâmiţarea politică, explică profesorul Hoppe, cu prilejul unei chemări exemplare la finanţarea privată a cauzei bune. Dar scenariul său optimist este imaginabil până la capăt numai în contextul unui număr critic de vieţuitori consecvenţi ai moralităţii teandrice înrădăcinate Dumnezeului-om, care ne spune „...întru cât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Mat. 25, 40)”. Ea singură dă sistematic sens şi raţionalitate rămânerii statornice de partea non-agresiunii şi a dialogului inter-personal generalizat, ca unice mijloace de ajungere la comuniune, prin contrast cu gnoza depersonalizantă a politicului dintotdeauna, după care „... mai de folos este nouă să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul” (Ioan 11, 50).
Cum sunt posibili banii discreţionari?
O reafirmare a faimoasei teoreme rothbardiene a progresiei (Ce le-a făcut Statul banilor noştri?), ce permite totodată respingerea falselor alternative la moneda-marfă selectată natural si rezerva 100% în cazul depozitelor bancare - sistemul monetar al pieţei libere.Activitatea bancară, statele-naţiune şi politica internaţională
Aplicarea consecventă a teoriei claselor sociale (vezi Teoria marxistă a claselor: o reconstrucţie "austriacă") la domeniul monetar îi ofera Prof. Hoppe cadrul teoretic necesar explicarii dinamicii monetare din ultimele decenii.Teoria socialismului şi capitalismului
Poziţia misesiană nu ne poate ajuta decât să evităm câteva erori elementare, observa la un moment dat profesorul Hans-Hermann Hoppe. Păstrând în minte acest avertisment, Teoria socialismului şi a capitalismului este indispensabilă pentru toţi cei care încearcă să contureze o alternativă viabilă la actuala confuzie post-sovietică. Alături de inegalabilul pamflet monetar al lui Murray Rothbard, Ce le-a făcut Statul banilor noştri?, lucrarea poate constitui introducerea ideală, pentru această parte a lumii, la contribuţiile Şcolii austriece în domeniile dreptului si al economiei. Cititorii familiarizaţi cu marxismul vor fi atraşi de profuzimea critică a teoriei comparate a sistemelor socialiste pe care o propune aici profesorul Hoppe, teorie care, în parte, reflectă şi experienţele sale academice timpurii, sub îndrumarea lui J. Habermas, corifeul Şcolii de la Frankfurt. "Austriecii" vor aprecia, în paginile dedicate problemelor monopolului şi a bunurilor publice, întrebuinţarea nuanţată a subiectivismului economic si robusteţea accentului pus pe aplicabilitatea rezultatelor la condiţiile lumii reale.
Pe frontul etic şi epistemologic, nici unui cititor nu-i va scăpa întrebuinţarea sistematică de către profesorul Hoppe a argumentului contradicţiei performative, numit de M. Rothbard şi "principiul bumerangului" (cu o sintagmă împrumutată dintr-o lucrare dedicată de R. P. Philips filosofiei tomiste moderne), pentru a indica faptul că anumite propoziţii nu pot fi "îndepărtate" pe cale argumentativă, deoarece ele "revin" la noi, sub formă de presupoziţii inconturnabile, implicate în însuşi actul argumentării. Acest principiu serveşte la sublinierea modului în care raţionalismul misesian este valid, în vreme ce empirismul este o eroare auto-dizolvantă, transformată în pavăza intelectuală a relativismului cognitiv şi a ingineriei sociale.
Aplicat cu atenţie la presupoziţia curentă că întelegerile bilaterale paşnice atinse prin argumentaţie şi conflictul violent se exclud mutual, că distincţia între dialog paşnic si război este într-adevăr universal valabilă (aşa cum presupunea, de pildă, Papa Ioan Paul al II-lea, când afirma: "Speranţa mea fierbinte este ca liderii şi învăţătorii religioşi musulmani şi creştini să îndrume marile noastre comunităţi religioase astfel încât ele să se angajeze în dialog respectuos şi să nu mai apară niciodată ca nişte comunităţi aflate în conflict"), principiul bumerangului consolidează concluzia intuitiv plauzibilă conform căreia orice aşa-zisă etică socialistă nu este în realitate câtuşi de puţin o etică, ci numai un zgomot auto-contradictoriu, destinat să camufleze acte brutale de exploatare si de tulburare a ordinii fireşti.
Constituţia şi strategia libertăţii
Constituţia libertăţii? Într-un cuvânt, proprietatea. Strategia (graduală a) libertăţii? Într-un cuvânt, secesiunea.Contribuţiile Profesorului Hoppe (V. Hans-Hermann Hoppe, Teoria socialismului şi capitalismului) şi ale liberalismului contemporan autentic se citesc, aici şi mai întotdeauna, ca necesare precizări şi note de subsol la învăţătura mereu actualului Ludwig von Mises:
„Dacă e să reducem programul liberalismului la un singur cuvânt, acesta ar fi proprietatea, cu alte cuvinte, deţinerea în proprietate privată a mijloacelor de producţie. (Proprietatea privată asupra mărfurilor gata de a fi consumate este firească şi nu este contestată nici măcar de socialişti sau de comunişti.) Toate celelalte exigenţe ale liberalismului sunt consecinţa acestui precept fundamental." (Ludwig von Mises, "Property", Liberalism)
„Dreptul la auto-determinare de care vorbim aici [în cadrul ordinii proprietăţii private] nu aparţine naţiunilor, ci este dreptul la auto-determinare al locuitorilor unor teritorii îndeajuns de întinse pentru a forma o unitate administrativă independentă. Dacă ar fi cumva posibilă acordarea acestui drept la auto-determinare fiecărei persoane în parte, acest lucru ar trebui să se înfăptuiască.” (Ludwig von Mises, "The Right of Self-Determination", Liberalism)
Nu ne rămâne să adăugăm decât spiritualitatea ortodoxă, în absenţa căreia liberalismul (şi tot binele doar natural) e ca un călăreţ fără cap. Ceea ce implică secesiunea de tot păcatul, începând, dacă ar fi să vorbim concret despre un viitor mai curat, de la denunţarea şi lepădarea păcatului „educaţiei publice”. Din nou, pe urmele marelui Mises:
„O singură soluţie există la această problemă [a educaţiei publice]: şi anume, statul, guvernul, legile nu trebuie sub nici o formă să aibă vreo legătură cu şcolarizarea sau educaţia. Fondurile publice nu trebuie să fie folosite în aceste scopuri. Creşterea şi instruirea tinerilor trebuie să fie lăsată pe de-a întregul părinţilor şi asociaţiilor şi instituţiilor private.” (Ludwig von Mises, "The Political Foundations of Peace", Liberalism)
Small is Beautiful and Efficient: The Case For Secession
The constitution of liberty? In one word, private property. The (gradual) strategy of liberty? In one word, secession.
Professor Hoppe’s contributions (V. Hans-Hermann Hoppe, A Theory of Socialism and Capitalism) and those of the authentic contemporary liberalism are to be read now - as always - as necessary comments and footnotes to the teaching of the ever relevant Mises.
„The program of liberalism, therefore, if condensed into a single word, would have to read: property, that is, private ownership of the means of production (for in regards to commodities ready for consumption, private ownership is a matter of course and is not disputed even by the socialists and communists). All the other demands of liberalism result from this fundamental demand.”(Ludwig von Mises, "Property", Liberalism)
„However, the right of self-determination of which we speak is not the right of self-determination of nations, but rather the right of self-determination of the inhabitants of every territory large enough to form an independent administrative unit. If it were in any way possible to grant this right of self-determination to every individual person, it would have to be done.”(Ludwig von Mises, "The Right of Self-Determination", Liberalism)
The orthodox spirituality must accompany private property and secession; without it, the liberalism (and all good which remains only natural) resembles a headless rider. This implies secession from the entire sin, and if one wants to speak explicitly about a sounder future, this departure from sin begins with the denouncement of „public education”. Again, following the great Mises:
„There is, in fact, only one solution: the state, the government, the laws must not in any way concern themselves with schooling or education. Public funds must not be used for such purposes. The rearing and instruction of youth must be left entirely to parents and to private associations and institutions.”(Ludwig von Mises, "The Political Foundations of Peace", Liberalism)
