Dezetatizarea unei Germanii unite
Statul nu este una cu societatea, ci distinct și opus bunului mers al societății. Hans Hermann Hoppe ne oferă în acest articol o analiză prescientă a felului în care s-a ratat eliberarea Germaniei de acum două decenii. Încă din 1991, pentru praxeologul Hoppe era clar că prăbușirea Zidului Berlinului nu va fi continuată de un marș al Germaniei de Est (pe care o distinge clar de statul Germaniei de Est) către implinirea idealului uman al libertății sociale neștirbite, ci către acutizarea socialismului de tip democratic etalat cu „brio” pe atunci de către Germania de Vest.
Hoppe face și o analiză istorică a miracolului vest-german care a urmat celui de-al doilea război mondial, arătând că acesta s-a datorat unor idei liberale aplicate cu hotârâre de regimul Erhard și că s-a stins odată cu abandonarea acestor politici. Hoppe afirmă că acest reviriment putea fi și mai vertiginos și durabil dacă ideile liberale ar fi fost aplicate mai sistematic.
Ce înseamnă acest „mai sistematic”, ne arată Hoppe în ultima parte a studiului, unde face un tur de forță în care îmbină teoria economică, cu dreptul și sociolgia pentru a ne ilustra care ar fi fost istoria alternativă a unei dezetatizări corect făcute în Germania de Est, sau, de ce nu, în orice alt loc din lume unde există un stat care parazitează o societate.
Lege şi proprietate
Care este relaţia dintre Lege şi Proprietate? Este proprietatea o creaţie a legii sau, dimpotrivă, legea este cea care decurge din existenţa proprietăţii? Care sunt consecinţele care urmează, în fiecare caz în parte, din raspunsul oferit la această întrebare? În Propriété et Loi – probabil cea mai succintă expresie a ideilor fundamentale ale celebrului economist francez – Frédéric Bastiat expune, sub o formă asimilabilă în termeni contemporani analizelor şcolii public choice, dezordinea socială care decurge din ideea că proprietatea este o instituţie artificială, creată, menţinută şi definită de legea pozitivă, demistificând în acelaşi timp nefasta propensiune a tuturor adversarilor ordinii proprietăţii private către ceea ce Friedrich von Hayek va descrie cu sintagma „constructivism social”.
Statul
Şcoala liberală franceză de economie, fondată de Jean-Baptiste Say, a avut în persoana lui Frédéric Bastiat, la începutul secolului al XIX-lea, probabil cel mai strălucit comunicator al ştiintei economice şi al principiilor unei societăţi libere din toate timpurile. Scris în anul revoluţionar 1848, în replică la primul program politic socialist modern, sub formă de pamflet, genul preferat al autorului, L‘État anunţă prin rigoarea viziunii de ansamblu asupra societăţii reflecţiile ulterioare ale lui Bastiat din lucrările sale de maturitate, La loi (trataul său de filozofie politică) şi Harmonies économiques (tratatul său de economie politică). Este de asemenea lucrarea în care Bastiat dă celebra sa definiţie a statului :
“Statul este marea ficţiune prin intermediul căreia toată lumea se străduieşte să trăiască pe cheltuiala a toată lumea”.
