Despre imposibilitatea teoriei pure

Ionela Bălţătescu · 01 aprilie 2012

1. Mitul neutralităţii şi calea către totalitarism

Neutralitatea absolută a teoriilor despre om şi societate în raport cu orice context şi conţinut etic, religios, teleologic sau metafizic este, în esenţă, un mit modern, dar, în acelaşi timp, nu fără rădăcini în istoria ideilor. Cum e de aşteptat, nu a adus şi nici nu va putea aduce vreun câştig nici din perspectiva unei cunoaşteri autentice a omului şi societăţii, şi nici pe palierul „vieţii în cetate”. În fapt, cu cât mai acerbă a fost încercarea de izolare a „teoriei pure” despre om şi societate de aspectele etice şi de practica realităţii sociale, cu atât mai lipsită de realism şi utopică s-a dovedit a fi teoria.

Ideea unei cunoaşteri absolut neutre despre om şi societate este, din punct de vedere spiritual, rodul aceleiaşi seminţe gnostice care, potrivit lui Eric Voegelin, a găsit teren propice de dezvoltare odată cu modernitatea şi a alimentat atât planurile milenariste ale utopiştilor şi progresiştilor tehnocraţi (mai nou, eurocraţi) de a construi „ştiinţific” în stil asiatic sau occidental, paradisuri terestre de tot felul, cât şi visurile de transfigurare şi reconstrucţie a omului potrivit idealurilor gnostice.

Teoriile politice şi economice nu se nasc într-un vid ideologic şi cultural. Formularea acestor teorii nu poate avea loc decât ex ante, într-un cadru „preştiinţific”, constituit de cultură, valori, limbaj, concepţii privind omul şi rostul omului în lume etc. Răspunsuri la întrebări despre sensul vieţii, despre ce se întâmplă cu omul după moarte ş.a. sunt, prin natura lor, dincolo de orice demonstraţie logică şi testare empirică; pe de o parte, un răspuns „pur ştiinţific” dat acestor întrebări nu este posibil; pe de altă parte, poziţionarea în raport cu astfel de probleme impregnează, cel mai adesea, în mod fundamental, teoriile care au în centru omul şi societatea umană.

În monumentala istorie a gândirii economice, M. N. Rothbard prezintă comunismul marxist ca având la bază o teologie reabsorbţionistă – conform căreia omul (ca specie, nu ca persoană) îşi găseşte mântuirea şi împlinirea prin reuniunea panteistă (reabsorbţia) într-un tot cosmic, universal şi indistinct („one cosmic blob”) care este considerată a fi leacul „alienării omului”. Alienarea este văzută de Marx, în stilul lui Hegel şi Plotin, într-un sens cosmic şi metafizic, fiind considerată inerentă creaţiei. Spre deosebire, în creştinism, creaţia este absolut bună, iar căderea lui Adam este înţeleasă în cheie morală, implicând responsabilitatea personală, nu în cheie metafizică şi nu într-un mod impersonal. (Rothbard 2006, 349-350)

Marx a fost unul dintre cei mai radicali utopişti – iar lucrul acesta nu poate fi înţeles cu adevărat decât văzându-i filosofia subiacentă. Nu a pierdut vremea descriind în detaliu cum va arăta societatea ideală, câte districte va avea şi cum vor fi organizate acestea. Utopismul lui Marx merge însă mult mai departe: utopia marxistă este „un atac explicit asupra creaţiei divine” şi s-a concretizat într-o „dorinţă sălbatică de a o distruge”; reabsorbţia universului policrom este preferabilă creaţiei; diversitatea stânjenitoare a realităţii sociale (cu instituţii precum diviziunea muncii, specializarea, banii, proprietate privată) poate fi sau chiar trebuie abolită. În substrat se află ideea plotiniană a distrugerii multiplului (diverselor faţete ale creaţiei) şi a redobândirii unei presupuse unităţi pierdute prin reabsorbţia într-un tot cosmic indistinct aflat dincolo de orice schimbare şi timp. (Rothbard 2006, 364)

Marx însuşi – în pofida faptului că susţinea socialismul „ştiinţific”, respingând diverse alte tipuri de socialism pe motivul că sunt „moraliste” şi „utopice” – se afla cu mult mai mult imersat în tradiţia utopismului mesianic decât orice alt făuritor de utopii. Nu numai că a conceput o societate ideală şi utopică, dar pretindea, de asemenea, că până şi calea către această societate utopică este inevitabilă, determinată de legi imuabile ale istoriei imanente materiei. Locul Spiritului Absolut hegelian este luat, la Marx, de monismul materialist determinist. Într-o astfel de viziune, orice rău e doar aparent. În fond, ideile de bine şi de rău moral sunt abolite. Constrângerea oamenilor şi supunerea lor conform regulilor noului regim nu sunt din capul locului evaluate moral. Fiecare persoană sau eveniment sunt judecate ca fiind „progresiste” sau „reacţionare”, în funcţie de avansul sau întârzierea „împlinirii” visului gnostic al societăţii utopice.

Dacă, aşa cum sugerează analiza lui Rothbard, „socialismul ştiinţific” nu este decât o iluzie, ideea fundamentării strict ştiinţifice a teoriei liberale sau libertariene are mai mult temei? Dacă răspunsul este negativ decurge oare de aici că fără o abordare „ştiinţifică” ne aflăm într-o imposibilitate fundamentală de a decide şi discerne între teoriile sociale? Nu decurge, cred, decât că miza adevărată a dezbaterii se află pe palierul ideologic, etic, cultural şi nu în ultimul rând, spiritual.

Care este sau care ar putea fi substratul cultural şi spiritual al liberalismului austriac? Sugestia lui D. C. Comănescu este aceea că, aşa cum marxismul este impregnat de o teologie reabsorbţionistă şi, mai mult decât atât, de o spiritualitate satanistă, care presupune „mântuirea” prin depersonalizare, liberalismul (libertarianismul austriac) este proiecţia lumească a unui alt tip de orientare spirituală, care presupune o eshatologie personalistă.

Eshatologia personalistă care accentuează responsabilitatea persoanei care acţionează este fundamentală în creştinismul ortodox şi, în acest sens, se poate vorbi de vocaţia liberalismului de a deveni ortodox, prin înrădăcinarea în spiritualitatea ortodoxă a respectului pentru persoană şi proprietate.

Eshatologia personalistă pune accentul pe persoanele responsabile moral care acţionează şi pe posibilitatea de a atinge fericirea veşnică prin dialog interpersonal non-conflictual. Fericirea personală depinde de modul în care indivizii se raportează atât la Dumnezeu, cât şi unii la alţii. Conform creştinismului ortodox, fericirea (chiar şi în vremuri de supărări lumeşti) depinde de comuniunea voluntară cu Dumnezeu şi de iubirea întru Dumnezeu a tuturor celorlalţi oameni. Spiritualitatea/eshatologia ortodoxă nu reprezintă doar un temei intelectual pentru ideea de interes personal pe termen lung corect înţeles. Creştinismul ortodox reprezintă, de asemenea şi mai ales, experienţa existenţială a sfinţilor: o mărturie istorică neîntreruptă, icoană şi ghid pentru atingerea fericirii prin lucrarea dialogului interpersonal. Ortodoxia pretinde că este Spiritualitatea personalistă. Ca atare oferă fundamentul spiritual care din punct de vedere logic şi existenţial asigură un sistem economic şi de drept personalist (al „libertarianismului”)[1]. (Comănescu 2006)

Această înrădăcinare a respectului pentru persoană şi proprietate într-o tradiţie de tip personalist (cum este creştinismul şi, în special, creştinismul ortodox) a făcut ca persoana şi proprietatea sa legitimă să fie considerate în primul rând valori în sine şi nu simple mijloace în vederea obţinerii unor beneficii, şi ca respectul persoanei şi proprietăţii să fie mai degrabă modul de a fi al persoanei virtuoase decât rezultatul urmării oarbe a unor reguli sociale impersonale.

Ce se va alege de libertarianismul austriac dacă va opta să fie indiferent sau să se depărteze o etică personalistă universalizabilă[2] insistând quasi-exclusiv pe temeiurile „ştiinţifice” („neutre”), ale liberalismului?

Cel puţin un început de răspuns este sugerat de M.N. Rothbard în articolul „Big-Government Libertarians” (1994). Rothbard constata că odată cu constituirea unei mişcări libertariene oficiale, aceasta a fost tot mai mult acaparată de libertarienii etatişti („big-government libertarians”) aceştia emulând, practic, un alt curent, care avea deja o anumită istorie, cel al conservatorilor etatişti. Pe lângă motive cât se poate de pragmatice – finanţări, integrare în anumite cercuri şi medii sociale şi politice, putere, locuri de muncă comode – Rothbard identifică un anume tip de impregnare culturală şi atitudine morală ca stând la baza acestei noi mişcări: libertarienii etatişi, notează Rothbard, se definesc cel mai adesea prin încercarea de a rupe cu orice cultură sau tradiţie (în special cu tradiţia creştină, pe urmele lui Ayn Rand), prin ignorarea istoriei şi, în genere, printr-o anumită sărăcie culturală:

...mişcarea [libertariană] timpurie a anilor '70 a eşuat lamentabil, rupându-se deliberat de orice tip de mişcare de dreapta precum şi de orice altă cultură sau tradiţie din Statele Unite. Urmând spiritului lui Ayn Rand, căreia mulţi libertarieni i-au călcat pe urme, libertarienii au pretins că sunt individualişti şi revoluţionari autentici, complet separaţi de mişcările de dreapta şi înfăţişând lumii marca proprie a unei noi revelaţii politice. Într-adevăr, mişcarea libertariană a ignorat aproape întotdeauna orice istorie şi orice aspect legat de relaţiile externe. Silogismele esoterice ale teoriei libertariene, romanele sau filmele ştiinţifico-fantastice, muzica rock şi chestiuni ce ţin de complexitatea computerelor au constituit suma şi substanţa cunoaşterii şi interesului lor. (Rothbard 2000, 101)

Strict logic, admite Rothbard, libertarianismul este sau poate fi consistent cu orice atitudine morală şi perspectivă culturală, dar practic doar consistenţa logică nu e suficientă, religia, cultura, principiile morale contează pentru păstrarea spiritului liberalismului autentic.

...nu poate exista o separare autentică între ideologia politică formală şi viziunile şi atitudinile culturale. Libertarianismul este consistent logic cu aproape orice atitudine faţă de cultură, societate, religie sau principiu moral. Strict logic, doctrina politică libertariană poate fi separată de toate celelalte consideraţii; din punct de vedere logic cineva poate fi – şi, într-adevăr, cei mai mulţi libertarieni, în fapt, sunt: hedonişti, libertini, imorali, inamici militanţi ai religiei în general şi ai creştinismului în particular – şi, în acelaşi timp, pot fi adepţi consistenţi ai libertarianismului. În fapt, strict logic, cineva poate fi adept consistent al drepturilor de proprietate din punct de vedere politic şi, în acelaşi timp, poate fi, în practică, hoţ, escroc, pungaş meschin şi şantajist, cum prea mulţi libertarieni s-au dovedit a fi. Din punct de vedere strict logic, cineva poate face toate acestea,dar psihologic, sociologic şi în practică, lucrurile nu merg aşa. (Rothbard 2000, 101)

Indiferenţa şi ignoranţa faţă de aspectele culturale şi spirituale – în sensul nerecunoaşterii importanţei cultivării lor constante – pot juca un rol la fel de nefast ca şi opoziţia manifestă şi obtuză. Un pericol evident este acela că, pe măsura ce libertarianismul încearcă să se afirme aşa zis „neutru” (în spirit scientist) şi să urmărească doar sau, în primul rând, consistenţa logică a doctrinei politice, ignorând relevanţa impregnării etice, culturale şi spirituale, va deveni inevitabil predispus să aibă o coloratură gnostică, dat fiind că gnosticismul a ajuns quintesenţa spiritualităţii moderne, aşa cum sugerează Eric Voegelin. Lăsând jos garda pe palierul cultural şi spiritual fie de dragul unei neutralităţi iluzorii, fie dintr-o lene culturală şi spirituală, riscul major este acela de a cădea pradă unei spiritualităţi reabsorbţionist-impersonaliste de tip new age (vezi mişcări libertariene gen Thrive) afine, în ultimă instanţă, cu mişcările şi curentele totalitare.

Astfel, Rothbard constata, pe de o parte, din analiza teoriei marxiste, dar şi dintr-o istorie trăită, că atitudinile morale, culturale şi tipul de spiritualitate nu pot fi realmente separate de concepţiile privind organizarea societăţii umane şi de ideologiile politice formale. Acestea din urmă sunt inevitabil impregnate mai devreme sau mai târziu de dominanta culturală şi spirituală a vremii. Fenomenul libertarienilor etatişti nu e întâmplător. Eric Voegelin, la rândul său, considera că alunecarea Occidentului (cu întreg spectrul său de curente politice) spre totalitarism şi comunism este înscrisă în gena gnostică culturală şi spirituală a modernităţii – şi s-ar fi consumat mult mai rapid, dacă Occidentul ar fi îmbrăţişat absolut fără inerţii spiritualitatea gnostică şi n-ar fi existat rezistenţa culturală şi spirituală a creştinismului. Comunismul va rămâne un pericol latent pentru Occident, sugerează Voegelin, atâta vreme cât buruienile gnostice nu vor fi smulse din rădăcină. Fără o critică de profunzime a curentelor de stânga (pe plan cultural şi spiritual) rădăcinile gnostice vor da noi vlăstari.

Societăţile occidentale de tip gnostic sunt într-o stare de paralizie intelectuală şi emoţională pentru că nici o critică fundamentală a curentelor gnostice de stânga nu este posibilă fără a arunca în aer, în acelaşi timp, curentele gnostice de dreapta. [...] Chiar şi în cele mai favorabile circumstanţe externe, comunismul va rămâne un pericol latent atâta vreme cât dezbaterea publică în societăţile occidentale va fi dominată de clişeele gnostice. Cu alte cuvinte: atâta vreme cât recunoaşterea structurii realităţii, cultivarea virtuţilor sophia şi prudentia, disciplina intelectului, dezvoltarea unei culturi teoretice şi viaţa spirituală sunt stigmatizate în public ca fiind „reacţionare”, în vreme ce ignorarea structurii realităţii, ignorarea faptelor, interpretarea eronată şi falsificarea istoriei, aprecierile iresponsabile pe baza unor convingeri sincere dublate de analfabetism filozofic, opacitate spirituală şi sofisticări agnostice sunt considerate virtuţi, iar deţinerea lor deschide drumul succesului public.” (Voegelin 1987, 178)

Atâta vreme cât în agora, virtuţile tradiţiei clasice şi creştine vor fi catalogate drept „reacţionare”, iar „virtuţile” gnostice (idealismul gnostic, ignorarea structurii realităţii, ignorarea sau chiar falsificarea istoriei, decadenţa morală) vor fi considerate „progresiste” şi totodată vor fi singurele răsplătite social spectrul totalitarismelor de tot soiul va continua să domine într-o formă sau alta.

2. Obsesia „teoriei pure” - rădăcini filozofice şi spirituale

Ideea separării şi autonomizării teoriilor despre om si societate de etică, practică şi de orice context şi conţinut religios, teleologic sau metafizic se află chiar în inima ştiinţelor sociale moderne, în modul în care acestea s-au constituit şi definit. Nu este surprinzătoare această obsesie a separării „teoriei pure”, de toate celelalte aspecte, în ştiinţele moderne, căci modernitatea a adus cu sine viziunea unei lumi fragmentate şi măcinate de conflicte aparent ireconciliabile – între universal şi particular, între teorie şi practică, între caracter şi raţiune, între etică şi ştiinţă.

Preţul pus pe „teoriile pure” a crescut odată cu pozitivismul şi scientismul. Neutralitatea ca scop ultim al teoriilor despre om şi societate are mare legătură cu idealul pozitivist şi scientist, de altfel, utopic, al „concepţiei ştiinţifice despre lume”. Impactul pozitivismului şi scientismului asupra teoriilor despre om şi societate a condus la consolidarea ştiinţelor sociale, prin delimitare în raport cu orice conţinut netestabil sau neconfirmabil empiric. Din punct de vedere al metodelor, canonul pozitivist este drastic şi reducţionist: la baza „adevărurilor” ştiinţei trebuie să stea datele empirice şi raţionalismul purificat şi de laborator (adevărurile a priori nu pot fi decât tautologii, potrivit dogmei pozitiviste). Conceptele şi limbajul trebuie şi acestea, la limită, purificate de orice conţinut nereductibil la date empirice şi propoziţii analitice. Aceasta este baza presupusei neutralităţi a ştiinţelor sociale moderne, dar şi cauza reducţionismului radical. Lipsa de relevanţă şi de realism a teoriilor sociale moderne, aerul aproape ezoteric datorat, în principal, limbajului reinventat şi artificial sunt marcante. Preferinţa pentru limbajul matematic reflectă de cele mai multe ori o viziune mecanicistă asupra omului şi societăţii, fără legătură cu realitatea – bază solidă pentru utopii.

Ştiinţele sociale moderne, consolidate în spirit scientist sunt departe de a fi neutre faţă opţiuni metafizice şi orientări spirituale. Filozofic, modernitatea poate fi înţeleasă în cheie nominalistă, iar spiritual, în cheie gnostică. Ştiinţele moderne nu fac excepţie de la această interpretare.

Empirismul şi materialismul sunt produsele filosofiei nominaliste care neagă că universaliile au existenţă reală. Abandonarea realismului şi acceptarea nominalismului în marea dezbatere medievală („cearta universaliilor”) marcheză, în viziunea lui Weaver, începutul decadenţei modernităţii. Problema implicată în ultimă instanţă, subliniază Weaver, este aceea dacă există o sursă a adevărului mai înaltă decât omul şi independentă de om. Poziţionarea în raport cu această întrebare este decisivă pentru perspectiva asupra naturii şi rostului umanităţii.

Consecinţa practică a filozofiei nominaliste este respingerea realităţii percepute prin intelect şi substituirea ei cu realitatea percepută prin simţuri. Odată cu această schimbare în aserţiunea cu privire la ce este real, întreaga orientare a culturii s-a schimbat şi ne aflăm pe drumul către empirismul modern. [...] Negarea universaliilor aduce cu sine negarea a tot ceea ce transcende experienţa. Negarea a tot ceea ce transcende experienţa înseamnă, inevitabil, – deşi s-au găsit modalităţi de a camufla acest lucru – negarea adevărului. Odată cu negarea adevărului obiectiv nu mai este nici o scăpare din relativismul „omului ca măsură a tuturor lucrurilor”. (Weaver 1984, 3-4)

Alte câteva consecinţe şi teze consistente cu filosofia nominalistă: omul şi societatea pot fi cunoscute deplin cu suficientă măsurare şi cercetare empirică; natura, societatea şi chiar omul sunt un soi de mecanisme care se autoreglează; de vreme ce doar elementele concrete şi perceptibile senzorial există nu are rost a căuta în lumea aceasta sensuri (principii, cauze finale) dincolo de senzaţii şi, cel mult, relaţii logice şi convenţii; totodată, de vreme ce nu este nimic ce transcende experienţa cea mai înaltă vocaţie intelectuală a omului este aceea de a găsi metodele de a interpreta datele oferite de simţuri, iar raţionalismul pur şi dur (la limită tautologic) e ridicat la rang de filozofie. „Omul are nevoie doar să raţioneze corect pe baza evidenţei oferite de natură” (Weaver 1984, 5) descrie sintetic quintesenţa concepţiei nominaliste aflată la baza ştiinţelor moderne .

Spiritual vorbind – menţionam, pe urmele lui Eric Voegelin – modernitatea poate fi înţeleasă în cheie gnostică. Scientismul şi pozitivismul sunt, în ultimă instanţă, manifestări ale spiritualităţii gnostice al cărei prim principiu este tocmai ignorarea realităţii şi chiar substituirea realităţii cu o lume imaginară – lumea visului gnostic potenţată scientist. Problema de fond este ideea că ştiinţele pot da seama în principiu (chiar dacă nu au ajuns încă, sunt pe cale, progresul ştiinţelor nu are margini!) de tot ce înseamnă omul, de tot ce înseamnă societatea umană şi consecinţele acestei idei.

Natura gnostică a stiinţelor moderne, explică Voegelin, este manifestă în ideea de putere prin ştiinţă şi în iluzia transformării în chip magic a omului şi a lumii (prin puterea şi ştiinţa omului) într-un paradis terestru de un tip sau altul. Ideea de putere prin ştiinţă este într-un anumit sens rezonabilă – cunoaşterea relaţiilor cauzale este utilă în realizarea unor scopuri practice în viaţa de zi cu zi. Însă ignorarea sau negarea existenţei unei structuri a lumii dincolo de lumea perceptibilă senzorial a dus treptat la iluzia că omul şi societatea pot fi modelate oricum, că natura umană poate fi abolită fără a distruge în acelaşi timp omul, că ordinea spirituală poate fi ignorată fără a pulveriza în acelaşi timp societatea, în fine, că omul şi societatea sunt infinit maleabile sub supravegherea tehnocraţilor şi experţilor.

Legătura dintre ştiinţă şi putere şi creşterea canceroasă, care a urmat, a segmentului utilitarist al existenţei a impregnat civilizaţia modernă cu un element de cultură magică. Tendinţa de a reduce domeniul experienţei umane la raţiune, ştiinţă şi acţiune pragmatică, tendinţa de a supraevalua acest domeniu în raport cu bios theoretikos şi viaţa spiritului, tendinţa de a-l transforma în preocuparea exclusivă a omului, tendinţa de a-l impune prin presiuni economice în societăţile aşa-zis libere şi prin violenţă în comunităţile totalitare – toate acestea sunt parte a unui proces cultural dominat de un avânt al imaginaţiei magice, adică dominat de ideea de a schimba substanţa [esenţa n. trad.] omului prin planificare voluntară şi pragmatică. Ne-am hazardat să sugerăm că, privind retrospectiv, era ştiinţei va apărea ca cea mai mare orgie a puterii din istoria umanităţii; ne aventurăm să sugerăm acum că la baza acestei orgii istoricul va găsi o explozie gigantică a imaginaţiei magice, după prăbuşirea formelor intelectuale şi spirituale ale îndepărtatei civilizaţii medievale. Punctul culminant al acestei explozii este visul magic de a crea supraomul, omul făurit de om care va fi succesorul creaturii lamentabile făcute de Dumnezeu; acesta este marele vis care a apărut prima dată ca ficţiune în operele lui Condorcet, Comte, Marx şi Nietzsche şi, mai târziu, pragmatic în mişcările comuniste şi naţional-socialiste. (Voegelin 2000, 191)

Scientismul şi pozitivismul sunt curente afine şi cu mişcările progresiste, iar eforturile de „occidentalizare” a ţărilor „înapoiate” – şi, mai nou de „europenizare” – reflectă această orientare culturală şi spirituală de tip gnostic – scientist. Totodată „occidentalizarea” aceasta în stil gnostic e o tendinţă în creştere manifestă nu doar în ţările „înapoiate” ci care se aplică Occidentului însuşi, punctează Voegelin: occidentul însuşi e în curs de occidentalizare, pe filieră gnostică sau new age.

Abandonarea virtuţilor clasic-creştine – sophia şi prudentia – fundamentale pentru înţelegerea realităţii, şi a condiţiei umane în aspectul lor cauzal şi teleologic – notează Voegelin – a dus, practic, atât la prăbuşirea moralităţii în societate, cât şi la abandonarea unei cercetări autentice şi explorării critice a istoriei şi realităţii sociale în general.

În etica clasică şi creştină prima dintre virtuţile morale este sophia sau prudentia pentru că fără o înţelegere adecvată a structurii realităţii, inclusiv a condiţiei umane, acţiunea umană şi coordonarea raţională a mijloacelor şi a scopurilor este cu greu posibilă. În lumea visului gnostic, pe de altă parte, nerecunoaşterea realităţii este primul principiu [...] Identificarea visului cu realitatea ca şi chestiune de principiu are rezultate practice care pot părea stranii dar care cu greu pot fi considerate surprinzătoare. Explorarea critica a cauzelor şi efectelor în istorie este interzisă; şi prin urmare coordonarea mijloacelor şi a scopurilor în politică este imposibilă. (Voegelin 1987, 169-170)

Această sărăcie şi precaritate în planul ideilor şi cunoaşterii, dar şi în plan mai profund, moral şi spiritual, nu putea rămâne fără consecinţe practice.

3. Neutralitatea ca mod de viaţă: „eunucii spirituali”

Perspectiva gnostic-scientistă asupra lumii este în sine o formă de credinţă – în puterea nelimitată a omului de a domina şi modela lumea, omul, societatea – cu forme de viaţă asociate, şi chiar cu propriile „ritualuri”. „Concepţia ştiinţifică despre lume” a presupus şi presupune, în cele din urmă, o reconstrucţie la nivel ideologic şi chiar la nivel de comunitate umană, persoană şi limbaj. Multe dintre aspectele care, poate nu chiar demult, intrau (sau mai intră, în cazul comunităţilor tradiţionale) în sfera de decizie a persoanei sau poate a familiei, a comunităţilor locale au intrat tot mai mult în sfera de competenţă şi deliberare „obiectivă” a experţilor – de la organizarea economică şi socială, până la formarea personalităţii umane, în cele mai profunde aspecte ale sale (spre exemplu, „societatea ştiinţifică”, „educaţia ştiinţifică” modelate după „sfatul experţilor” şi implementate de tehnocraţi etc.).

Acest mod de viaţă supus patosului scientist şi fără nici un onor dat spiritului şi formării spirituale este sugestiv numit de Voegelin eunuchism spiritual. Secolul al XIX-lea s-a caracterizat printr-o impunere treptată a acestui mod de viaţă golit de elementul spiritual, fapt care a constituit fundamentul nefericit atât al anarhiei spirituale a vremurilor care au urmat cât şi al succesul intelectual al unor curente precum pozitivismul, evoluţionismul darwinist şi marxismul. Totodată s-a produs şi o restratificare a societăţii (de data aceasta nu pe clase şi, de aceea, mai subtilă): „eunucii spirituali” – victime ale patosului scientist, diletanţi sau ignoranţi în tot ceea ce înseamnă cultură şi formare spirituală – au devenit noua elită „în pas cu vremurile” dobândind tot mai mult prestigiu şi recunoaştere socială (Voegelin 2000, 195). Totodată această goliciune şi sărăcie pe plan cultural şi spiritual este într-un anumit sens inerentă educaţiei de tip progresist – al cărei teoretician de vază a fost John Dewey.

Dewey nega valoarea culturii spirituale, considerând-o în ce mai bun caz inutilă şi, totodată dispreţuia ideea educării personalităţii în sens spiritual, susţinând că un astfel de deziderat al educaţiei este mai curând subversiv pentru coeziunea socială. În consecinţă, specificul inconfundabil al educaţiei progresiste s-a dovedit a fi lipsa totală de preocupare pentru formarea caracterului, practicarea virtuţii şi totodată, corelat cu acestea, neglijarea educaţiei spirituale. Cheia de boltă a impunerii acestei viziuni gnostic-scientiste asupra omului şi societăţii a fost învăţământul de masă – devenit aproape peste tot în lumea modernă obligatoriu.

Pas cu pas, observă John Taylor Gatto, curiculum-ul ştiinţific al învăţământului de masă, departe de idealul iluzoriu al neutralităţii, s-a transformat într-un nou tip de religie – o religie care pare să acorde iertarea absolută şi dezlegarea tuturor legămintelor spirituale importante, o religie care aparent eliberează revocând toate sancţiunile sau neajunsurile vieţii, dar care, în fapt, nu face decât să înrobească omul pe toate planurile – spiritual şi lumesc.

Religia ştiinţei spune că nu există bine şi rău. Experţii vă vor spune ce să faceţi pe baza unor consideraţii pragmatice. De vreme ce nu există nici liber arbitru şi nici moralitate nu poate exista nici responsabilitate personală, nici păcat, nici răscumpărare. Doar decizii matematice: având la bază utilitarismul sau legea talionului, nu contează exact ce anume... Religia ştiinţei spune că lumea se reduce la sentimente şi senzaţii fizice... religia ştiinţei predică faptul că moartea, îmbătrânirea şi boala reprezintă răul ultim. Dar cu pilule, poţiuni, loţiuni, aerobic şi operaţii chirurgicale poţi întârzia moartea şi îmbătrânirea şi, eventual, în mod magic industria medicală va elimina şi aceste nenorociri din viaţa omului. Iată. S-a împlinit. Vedeţi cum punct cu punct curriculum-ul ştiinţific a devenit din instrument o religie, care revocă fiecare dintre neajunsurile pe care creştinătatea ne îndeamnă să le acceptăm de bună voie? Vedeţi cum ştiinţa ne este vândută ca un panaceu capabil să ne ofere iertare absolută de toate legămintele spirituale? (J. T. Gatto 2000-2003)

Astfel, tinerii nu sunt învăţaţi cum să câştige învăţăturile şi înţelepciunea acumulate de-a lungul civilizaţiilor şi istoriei, nu sunt învăţaţi ce înseamnă mânuirea sufletului, iubirea aproapelui şi adevărata comuniune cu ceilalţi, ci cum să devină membrii unei societăţi utopice şi cum să se adapteze unei scheme impersonale şi anoste de socializare care invariabil are la bază o viziune eronată sau deficitară asupra naturii omului şi societăţii. Dar umanitatea nu este o comunitate în sensul unui număr de atomi sau monade care se lovesc unele de altele, spune R. Weaver, ci este o comunitate în sens spiritual. Prin urmare, educaţia care nu ia în seamă formarea spirituală şi a caracterului omului nu este educaţie nici pentru individ nici pentru societate, în adevăratul sens al cuvântului. (Weaver 2000, 195)

Bibliografie:

Dan Cristian Comănescu (2006), Is There a Libertarian Eschatology?, http://mises.ro/489/

M.N. Rothbard (2006), An Austrian Perspective on the History of Economic Thought, Volume II, Ludwig von Mises Institute.

M.N. Rothbard (2000), „Big Government Libertarians”, în Llewellyn H. Rockwell (ed.), The Irrepressible Rothbard – The Essays of Murray Rothbard, JoAnn B. Rothbard Trust.

Eric Voegein (1987), New Science of Politics, The University of Chicago Press.

Richard M. Weaver (1984), Ideas Have Consequences, The University of Chicago Press.

Richard M. Weaver (2000) „Education and the Individual” în Ted J. Smith III (ed.) In Defense of Tradition, Liberty Fund.

Eric Voegelin (2000), „The Origins of Scientism” ]n Ellis Sandoz (ed.) (2000), The collected Works of Eric Voegelin: Published Essays 1948-1952, Volume 10, University of Missoury Press.

John Taylor Gatto (2000-2003), The Underground History of American Education, Odisseus Group.


[1] Traducerea acestui fragment şi a următoarelor aparţine autoarei.

[2] Fără participarea la seminariile din ultimii ani (2009-2010 şi 2011-2012) coordonate de D. C. Comănescu nu aş fi ajuns să reflectez la importanţa eticii personaliste universalizabile şi la raportul acesteia cu libertarianismul austriac. (Erorile şi inexactităţile posibile din această expunere nu trebuie imputate decât autoarei acestor rânduri.)


© Institutul Ludwig von Mises - România
Opiniile exprimate de autor în acest articol nu sunt numaidecât şi ale Institutului Mises - România.

Comentarii

  1. rk, comentariile ar fi amuzante pentru cele cateva figuri de stil, insa trec pragul acceptabilitatii la capitolul injurii. Si cum valoarea argumentativa se claseaza la junk semidoct, se vor sterge, cu mentiunea ca perseverenta in injurii se lasa si cu interzicerea ip-ului. Nu am mai sters comentarii de multisor, dar trebuia sa se intample la un moment dat.

    Eu ma bucur ca ati facut de ras doar un pseudonim (avem cu totii impulsuri din astea si e bine ca putem folosi nume false: inca una din frumusetile internetului). Multa sanatate si va asteptam cu reformulari si observatii mai ceremonioase si chibzuite.

    NB: pentru ca nu facem moderarea comentariilor inainte de publicare, va avertizez ca daca veti reactiona urat imi iau libertatea sa va public toate ip-urile de la care veti posta.

    Tudor · 6 aprilie 2012, 05:06 · #

  2. Tudor, poti sa publici cate ip-uri vrei tu, si poti sa pretinzi ca toate pseudonimele sub care am scris vreodata le-am facut de rîs, nu ma supar, singura problema prea evidenta pentru oricine citeste reactia ta e insulta asta tare gratuita, lasata absolut in aer (aia cu argumente de “junk semidoct”), care nu se potriveste deloc cu pretentzia de a fi un fel de “sfântul-gheorghe-vânatoru`-de-insulte”. De la unul ca tine, care percepe atat de acut si facil bâlbele semidocte, ma asteptam sa nu fie nevoie sa-i atrag eu atentia.
    In rest, fireste ca era de asteptat ca o critica (fara insulte din punctul meu de vedere) sa n-aiba ce cauta aici, pe-un site al unor… libertarieni, si asta mai ales ca sunteti unii ortodocsi: la cat de stingheri sunt in Occident fanii libertarianismului, banuiesc ca pana si ei au dificultati in cultivarea unei veritabile tolerante pentru puncte de vedere diferite sau critici caustice, de unde naiba sa vina deci o astfel de obisnuinta sau apucatura de la niste libertarieni ORTODOCSI???

    rk (rica)

    rk · 6 aprilie 2012, 19:12 · #

  3. Rica, in primul comentariu ai dracuit, in al doilea ai vorbit de avortoni libertarieni. Astea sunt injuriile.

    Junk-ul semidoct sunt afirmatiile suficiente despre chestiuni care in mod traditional au fost si sunt dezbatute si intoarse cu deferenta si chiar pasiune pe toate fetele. Daca iei o intreaga traditie la rindea (ba chiar doua) cu lejeritatea cu care o faci, la ce fel de replica te astepti? Si nu am spus nimic despre tine, ci despre afirmatiile tale. E o diferenta.

    Una din certitudinile cu valoare zero: crestinismul = intoleranta. Nu mai continui.

    Tudor · 7 aprilie 2012, 06:49 · #

  4. Tudor: Rica, in primul comentariu ai dracuit, in al doilea ai vorbit de avortoni libertarieni. Astea sunt injuriile.

    Sugerezi ca as fi dat aici pe cineva dracului; asta nu e adevarat: am scris in mod ironic doar “Da mai fratzilor, dati-le dracului de stiinte si de scientism occidentale, ca stiti voi mai bine adevarul”, si asta pentru ca am vazut atat inversunare la niste libertarieni contra modernitatii si stiintei; oricine poate vedea diferenta intre ironia asta si o dracuiala, si oricine percepe haul cascat intre ce presupune termenul de libertarian si modul asta al vostru, constipat, de a cenzura o reactie care poate ironica, era totusi lipsita de injurii.
    Despre “avortoni libertarieni” am amintit doar pentru a ma referi la putin influentii mostenitori ai lui Mises; poate formnual e polemica, dar asta nu va viza direct: spuneam “ Mises si avortonii lui libertarieni (si atei!)”, asta intr-o propozitie a carei idee principala era sa sublinieze utopicul întreprinderii voastre de a împaca o ideologie politica care desi extrema, a fost si ramâne puternic marcata si asociata cu ateismul, si nu cu crestinismul, si cu atat mai putin asociata cu o forma a acestuia din urma care e in general absolut retrograda (vezi diferentele de atitudine pe o puzderie de probleme referitoare la stiinte si societatea moderna intre ortodoxie si celelalte forme occidentale, majoritare, de crestinism), si nu sa va jigneasca.
    Fireste ca tu esti un baiat suficient de istetz incat intelegi foarte bine lucrurile astea si fara sa fie nevoie sa despic eu firul in patru, si fireste ca tu ai cautat cu disperare un motiv de a respinge in bloc o critica luându-te de ne-esentzial.
    E normal, e natural asta…
    In scurta-mi viata (am 45 de ani) am aderat si eu la tot felul de ideologii marginale, si ca si tine, am ales de multe ori calea cea mai facila de a respinge o critica, anume de a-i pune eticheta de injurie sau ofensa. Satisfactia insa e incompleta si in general de scurta durata.

    Tudor: Junk-ul semidoct sunt afirmatiile suficiente despre chestiuni care in mod traditional au fost si sunt dezbatute si intoarse cu deferenta si chiar pasiune pe toate fetele.

    Unde au fost, dragule, atat de discutate si deja transate? Unde s-a discutat despre incoerentza din întreprinderea voastra de a împaca un curent economic secular cu o traditie religioasa citita de voi in modul cel mai obscurantist (in masura in care ca si cei mai conservatori membrii ai clerului ortodox atacati modernitatea dinspre o viziune populara in Evul Mediu)? Unde s-a discutat, si ajuns la concluzia finala ca, inspiratorii lui IB au dreptate cand traseaza, de ex., unele manifestari sau atribute ale modernitatii in… gnosticismul antic? Unde s-a aratat vreodata definitiv ca realitatea poate fi perceputa si eventual inteleasa cu intelectul, si asta in dispretul simturilor? Cine altul, decat un adversar retrograd poate folosi termeni gen “scientism” pentru a ataca stiinta si modernitatea? Si daca din ce zic aici intelegi ca as fi un fan înrait al modernitatii sau stiintei, te inseli.
    Dar nu te osteni sa raspunzi: stiu deja raspunsul, e vorba despre o colectie de marginali care pot fi peste tot adunati in jurul unei mese in 3 coltzuri, oriunde in lume! Formele astea de idealism naiv au fost depasite de societatea occidentala in general de acum vreo juma` de mileniu, si voi, in mileniul 3, din toata ampla colectie a gandirii occidentale v-ati gasit sa-i alegeti ca modele si mentori pe unii dintre cei mai ciudati dintre contemporanii nostri de la vest, anume unii care cred ca mai pot învia… realismul medieval.
    Apoi tot textul asta al lui IB e plin de atacuri contra modernitatii si stiintei, ori ea face asta, din pacate, doar citând din niste indivizi marginali care pe alocuri exprima puncte de vedere si critici rationale, dar in rest o iau pe o aratura unde ramân singuri in comunitatea lor stiintifica. E de dorit s-o vedem deci pe autoare explicând, argumentând, nu citând si reluând apoi (sau înainte) cu doar usor alte cuvinte, aceleasi idei din citatul însusi!
    Daca citatele in sine ar fi convingatoare, si tezele autorilor ar fi convins o majoritate a gânditorilor preocupati de chestiunile astea, as fi putut zice ca pana la urma munca de popularizare a lui IB e utila; dar nu e cazul, din pacate.

    Tudor: Daca iei o intreaga traditie la rindea (ba chiar doua) cu lejeritatea cu care o faci, la ce fel de replica te astepti?

    Lejeritatea mea usor nepotrivita e doar o reactie; o reactie de la care in mod natural nu poti sa te astepti sa fie in mod sistematic de aceeasi rigoare si calitate ca textul la care se reactioneaza; si totusi, problema ramâne nu lejeritatea reactiei mele – e loc pentru inca vreo suta sau doua de reactii, unele sigur si mai tâmpite, altele si mai inteligente, toate doar reactii insa! – ci lejeritatea textului de comentat insasi.

    Tudor: Si nu am spus nimic despre tine, ci despre afirmatiile tale. E o diferenta.

    E o diferenta, adevarat, insa nici eu n-am insultat sau afirmat ceva ofensant in mod direct la adresa autorului sau a voastra; sau cel putin asa am crezut. :)

    Tudor: Una din certitudinile cu valoare zero: crestinismul = intoleranta. Nu mai continui.

    Aici depinde ce intelegi prin semnul ala egal. Daca se reduce crestinismul tot, care e un fenomen atat de amplu, la intoleranta, atunci in mod cert, cum zici, valoarea acestei idei e zero; nu-ti trenbuie doctorate ca sa stii ca crestinismul contine si s-a manifestat si prin toleranta exemplara.
    La fel, daca reduci toata filozofia crestina si toate scrierile biblice si ale traditiei la intoleranta, de asemenea e evidenta exagerarea.
    A sublinia insa ca atat scrierile traditiei cat si Biblia insasi, contin o cantitate apreciabila de intoleranta, asta e un fapt pentru oricine nu si-a pierdut uzul ratiunii. Acest tip de intoleranta doctrinara e permanent sursa celor mai multe derapaje din partea crestinilor, si astfel ea e grava. E o pata care daca nu esti orb ca sa n-o vezi, sta pe ceva care daca adopti viziunea crestina despre Biblie si despre inspiratia divina, ajungi in impas.
    A sublinia ca practica istorica a crestinilor, si a institutiilor lor cele mai reprezentative, a fost prea des si prea mult timp intoleranta, si inca mai este asa destul de des, asta e iar un fapt pe care nici un istoric sau observator mininal obiectiv nu-l poate contesta.
    Populatiile de traditie ortodoxa sunt istoric vorbind extrem de putin si tarziu atinse de curentele tolerante ale modernitatii, si asta se vede si in discursul actual al oamenilor bisericilor ortodoxe, si se poate atesta simplu prin istoria însasi a acestor institutii (sa nu ne amintim aici decat ca Biserica Ortodoxa Româna a fost pana nu foarte demult posesoare si exploatatoare de sclavi, iar cand s-a renuntat la practica asta, miscarea de evolutie morala a fost impusa de catre fortzele seculare ale societatii si nu de catre pretinsul “etalon moral” care se vrea aceasta biserica; unui individ cat de cat lucid, asta ar trebui sa-i dea de gândit, la fel cum ar trebui sa-i dea de gândit si legatura deloc stranie intre curentele fasciste din România antebelica si gândirea ortodoxa a epocii).
    Si cu toate astea, eu unul n-am afirmat in reactia mea cenzurata decat ca “ortodoxia e o forma de crestinism recalcitrant care istoric s-a manifestat funciarmente antiliberal si antilibertate”. Daca asta inseamna a reduce crestinismul tot, sau macar ortodoxia la doar intoleranta, atunci ar trebui sa reformulez, desi sincer nu stiu cum sa spun altfel ceea ce am aratat prin exemple de istorie mai sus, anume ca orotodocsii au fost moralmente tare abulici, iar practica lor in aceasta privinta e mai mult decat mediocra. Azi, in cruciadele lor contra teoriei evolutiei, sau contra poponarilor, sau contra diversitatii religioase, ei n-arata, oricat de mult v-ar displace asta, decat tot… intoleranta. Fireste, nu numai intoleranta, ci si ignoranta, dar intoleranta e aici elementul cel mai deranjant totusi.
    Revenind la fond, parerea mea e ca ati pornit cu stângul in întreprinderea voastra; nu va îngrijorati: e parerea mea, si desi pot sa incerc sa o argumentez, ramâne parerea unui simplu observator: nu mai panicati deci, n-a venit Armaghedonul inca; ca sa schitez o argumentatie si astfel sa nu repet erorile eseistice ale lui IB: in primul rând, pentru ca asa cum aminteam in reactia mea cenzurata, repetatzi prea fidel greselile generatiilor trecute de intelectuali români: veniti (si venim, fireste…) dintr-o traditie retardata si deschizând ochii asupra diversei si dinamicei planete intelectuale care este inca Occidentul, incercati sa adoptati nu ce e mai relevant din tot tabloul asta multicolor, si nici ce e mai avantgardist, ci doar ce se acorda, fie asta si doar aparent, cu ceva elemente ale traditiei din care proveniti; asta e comprehensibil, ar fi de mirare daca ati proceda alfel, toata lumea procedeaza mai mult sau mai putin la fel peste tot, doar ca istoria destul de recenta ne arata ca e si o reteta care in mod constant pe noi ne-a dus “in gard”, loc in care ne aflam atat dpdv intelectual cat si societal si azi.
    In al doilea rând pentru ca niste libertarieni, apelul prea grabnic si prea INUTIL la cenzura da tare rau la imagine; luati si voi exemple de la alte curente ideologice unde se discuta pe internet; da rau la imaginea in proprii vostri ochi, in primul rând. Asta va desparte fara sa vreti de idealul de la care v-ati împrumutat macar numele, si de o traditie care a fost atat de aproape de libertatea totala, atata cat s-a putut ea manifesta sau macar imagina pe Terra.
    In al treilea rând ramâne fondul problemei: nu e suficient sa însiri atacuri, nu e suficient doar sa citezi atacuri; in primul rând, ca sa convingeti pe cineva e nevoie sa explicati de ce atacurile voastre, si ale mentorilor vostri, sunt adevarate, sau macar logice. Incepeti, de ex., prin demonstra existenta acelei lumi imaginare a universaliilor, sau a dumnezeului traditiei voastre macar. (desi si asta e stupid pana la urma, in masura in care existentele, ca vreti sau nu, se percep (si inca de preferat in mod obiectiv), nu se demonstreaza…).
    Daca realizati ca nu sunteti capabili de asa ceva, si ca nici modelele voastre din Vest nu-s capabili altfel decat la modul speculativ si retoric (si testul e acceptabilitatea tezelor lor in comunitatea de eruditi), atunci bine-ati (re)venit pe Terra! :) Si spor la munca in reconstructia libertarianismului românesc; cine stie, poate peste ceva ani, revenind aici, am sa gasesc ceva care sa satisfaca si nazuinta mea spre libertate, ca si gusturile mele filozofice sau morale.
    (nu e nevoie sa tii public mesajul asta dupa ce l-ai citit; pentru mine nu schimba nimic si nu-mi face nici o favoare)

    rk · 7 aprilie 2012, 16:41 · #

  5. Domnule rk, randurile urmatoare nu reprezinta, stricto sensu, un comentariu la cele de mai sus ci doar expresia unei opinii personale. Dar sa purced:

    Consider ca ar fi un privilegiu pentru mine daca as putea sa va intalnesc!
    Cred sincer ca o discutie pe teme economice, sociale si – de ce nu – religioase ar fi incitanta, aducand un binevenit exercitiu neuronilor personali, aliniati si inregimentati de “cultura corporatista” si de marasmul intelectual al vietii cotidiene!

    Rastimp insa imi permit sa va felicit pentru discursul excelent structurat dar mai ales pentru ca aveti curajul sa demolati miturile care ne leaga inca de traditii perimate si ne interzic sa punem in discutie realitati incomode.

    Cu stima,
    iosiP

    iosiP · 8 aprilie 2012, 06:12 · #

  6. Rica, vad ca tii mult sa-ti aperi cu citate violenta verbala din primele doua comentarii. Sa judece cititorii care ii e statutul.

    Cred ca pentru a acuza crestinismul de sclavagism este nevoie de o subiectivitate extrema in alegerea exemplelor istorice si a comparatiilor cu fortele „eliberatoare”. Cat despre „intoleranta” crestinismului in fata evolutionismului, homosexualitatii si diversitatii religioase, daca la asta te refereai, atunci da, crestinismul e intolerant. Poate ar trebui si scos in afara legii, cu manifestarile sale retrgrade, te pomenesti?

    Argumentul lipsei de popularitate, dupa care „sunteti atat de putini incat sigur nu aveti dreptate” poate tine la pozitivisti, pe aici nu este decat o alta contributie cu valoare zero.

    Mises, Rothbard, Hayek sunt cativa atat de ultraminoritari ca sigur nu a meritat sa ii citesti, nici macar in ceea ce au avut de spus despre epistemologie si filosofia stiintei si cu atat mai putin te-a interesat cum s-au pozitionat fata de crestinism.

    Tudor · 8 aprilie 2012, 06:13 · #

  7. Tudor: Cred ca pentru a acuza crestinismul de sclavagism este nevoie de o subiectivitate extrema in alegerea exemplelor istorice si a comparatiilor cu fortele „eliberatoare”.

    Te rog frumos sa remarci ca n-am acuzat crestinismul de sclavagism; am acuzat ortodoxia româna, biserica noastra ortodoxa, de asta, si ca iti place sau nu, este vorba totusi de un exemplu istoric care arata ce am voit sa arat cu el, si anume ca statura morala a bisericii ortodoxe române si crestinilor ortodocsi români n-a fost atat de inalta si “libertariana”, asa cum ar fi fost de dorit; tinând cont de observatia asta istorica eu trag concluzia ca voi, libertarienii, v-ati potrivi mai bine cu acei liberali reformatori care au introdus masurile de eliberare a sclavilor in tara noastra, si care au confiscat si trecut in proprietate publica proprietatile funciare ale bisericii ortodoxe române, care la momentul ala reprezentau peste un sfert din teritoriul tarii (si roadele scoase de biserica noastra prin munca servila nici macar nu ramâneau in tara, in majoritate, fiind dirijate en gros spre ierarhia de grecotei de la sud de Dunare!).
    Cat despre relatia dintre sclavagism si crestinism in general, desi fireste ca au existat atat teologi cat si simpli crestini care s-au opus, sau macar au vomat sistemul sclavagist mostenit de la lumea romana pagâna, fapt istoric ramâne totusi ca crestinii, si biserica crestina, n-a putut aboli sistemul acesta social si economic, si prea des i-au fost complici peste tot in lume. Si veacurile au trecut, si tooooot liberalii si socialistii, cu revolutiile lor tarzii, atat de tarzii, au trebuit sa introduca aceste schimbari care sa faca cinste umanitatii. Si ca s-a intamplat asa, e si din cauza dogmatismului, care i-a legat mental pe multi crestini, si pe multi teologi, de textul si litera Bibliei, care ea admite si reglementeaza sclavia, pentru ca e o scriere care fixeaza gândirea unor oameni ai epocii bronzului oriental.
    Fara sa acuz deci crestinismul de sclavagism, nu pot – si nu puteti nici voi daca sunteti cinisti si lucizi – sa nu constat ca acesta, in ciuda discursului lui uneori atat de nobil din punct de vedere moral, A ESUAT in suprimarea acestei oribilitati, si a lasat astfel ocazia altor ideologii mai tinere sa reuseasca asta.

    Tudor: Cat despre „intoleranta” crestinismului in fata evolutionismului, homosexualitatii si diversitatii religioase, daca la asta te refereai, atunci da, crestinismul e intolerant. Poate ar trebui si scos in afara legii, cu manifestarile sale retrgrade, te pomenesti?

    Ma bucur ca esti de acord ca crestinismul este intolerant, m-as bucura sa realizezi ca in acelasi timp e si ignorant, in masura in care toate atitudinile astea de toleranta ale societatii actuale sunt justificate stiintific (dar stiu deja, dupa ce am citit ce-a scris doamna IB, ca stiinta=scientism, si o mare minciuna din punctul vostru de vedere!) si moral.
    Si nu, nu cred ca crestinismul ar trebui scos in afara legii, ci doar criticat pentru aceste excese de obscurantism si fundamentalism, si asta doar acolo unde crestinii chiar mai insista pe aceste atitudini rusinoase si ridicule. Desi nu sunt libertarian inca convins, sunt totusi socialmente liberal… Voi insa, libertarienii români, aveti in mâini un cartof cam fierbinte in insistentza asta a voastra de a apara dogmatismul pernicios al bisericii si clerului nostru: nu puteti nicicum sa va justificati atitudinea, decat cu reactii bosumflate de genul asta, care acuza interolocutorul de ceva de care nu se poate face vinovat.

    Tudor: Argumentul lipsei de popularitate, dupa care „sunteti atat de putini incat sigur nu aveti dreptate” poate tine la pozitivisti, pe aici nu este decat o alta contributie cu valoare zero.

    In fine, macar stim ca discursul vostru nu e pentru marea masa a “boborului”, si ca voi nu sunteti deloc interesati de cata valoare acorda totusi ERUDITII contemporani tezelor filozofilor si economistilor vostri preferati. N-am pretentia sau naivitatea sa zic ca ce gandeste majoritatea eruditilor e intotdeauna un adevar, sau macar pozitia cea mai lucida sau informata la un moment dat, dar nici nu pot sa ma avânt cu voi, in sectarismul asta care va închide si izoleaza de curentele majoritare.

    Tudor: Mises, Rothbard, Hayek sunt cativa atat de ultraminoritari ca sigur nu a meritat sa ii citesti, nici macar in ceea ce au avut de spus despre epistemologie si filosofia stiintei si cu atat mai putin te-a interesat cum s-au pozitionat fata de crestinism.

    Ba i-am citit, macar pe Hayek, pe cand tu poate inca nici nu citeai ca erai prea tânar, insa azi nu ma cuceresc niciunul atat de usor, doar atat lucru!
    Pe hayek l-am citit acum vreo 20 de ani, cand a fost publicat la Humanitas, cu drumul catre servitute, si cartea lui a fost o Biblie pentru mine destul timp, si omul, ca si Mises, spune adevaruri si pune probleme serioase, insa asta nu inseamna ca si are globalmente vorbind dreptate… Nimeni n-are (stiu deja, ortodox-libertarienilor le produc dezgust pentru ca sunt astfel “nihilist”, “relativist” si “scientist” si de aceea un zero; Doamne sfinte, unde mai e anarhismul de alta data!)
    Eroarea voastra, a libertarienilor (si fireste ca nu numai a voastra), cred ca e ca suntetzi prea dogmatici si idolatri, si in loc sa considerati si critica care sigur se poate aduce tuturor ganditorilor si deci si acestor indivizi care va plac, va lasati convinsi ca adevarul lor e absolut si “solutia cu S” pentru omenire. Cat despre Rothbard, in universitate am luat un curs de spanac (“cultura generala”) alaturi de materiile din specializarea mea, si ca tot est-europeanul maniac iesit din comunism, marcat de tzicneala cu filozofia, politica si economia, am luat unul de etica si morala, iar profesorul meu francofon ni l-a dat taman pe asta, pe post de model extremist de gandire, un fel de Lenin mai modern). L-am citit deci si pe el, in pasaje doar (ne dadea fascicule cu pasaje din scrierile lui), e adevarat. Singurul din care n-am citit nimic e Mises, recunosc. Nu e timpul pierdut, desi poate tu crezi altfel.

    rk · 9 aprilie 2012, 17:26 · #

  8. Domnule iosiP, va multumesc pentru aprecierile pe care totusi nu le merit deloc. Traiesc in Canada, in Quebec, si imi face placere sa ma intalnesc cu românii, sunt deschis la ideea asta, insa nu pot sa nu fiu sincer cu Dvs. aici; n-am nici un motiv sa nu fiu sincer cu Dvs. aici: sunt un mizantrop, cred, altfel nu-mi explic de ce toata lumea ma evita si toata lumea ma scuipa. Felul meu de a fi are, cumva, o defectiune deci, daca lucrurile stau asa, si a trebuit la un moment dat sa admit si eu ca stau asa…
    De ex. sunt ateu, insa ateii ma iau cu huo pentru ca îi critic, sunt si stângist si liberal, dar acelasi tratament am si de la cei de-o preferinta politica sau filozofica cu a mea. Sa mai amintesc ce sanse am cu cei care nu au aceleasi preferinte politice cu a mea? Am probleme sa ma fac placut de români, sa mai amintesc ce sanse am sa ma fac placut de straini? Fireste, nu-s atat de naiv incat sa cred ca totul se intampla din vina mea, dar am si eu vina mea, asta e sigur; e adevarat, si prea evident, ca si ceilalti au defectele lor, si astea din pacate sunt defecte ale speciei in general… Aici e beleaua!
    Exemplu: Am facut eroarea acum cateva zile sa comunic pe blogul lui cu un ateu care pretindea prosteste ca religia va dispare si ca trebuie sa dispara. Si care insulta cu mare apetit crestinii, in mod inutil.
    I-am spus ca se inseala, ca practica gandirea magica, daca isi inchipuie ca religia va dispare, si ca astfel e tare aproape prin irealism de chiar cei religiosi, si ca a insulta oamenii, oricare sunt ei, e o porcarie oricum. Omul mi-a replicat ca el “iubeste adevarul”, si ca adevarul e ca “crestinii sunt psihotici”; si mi-a ordonat sa-i aduc dovezi ca eruditii care studiaza religia zic ca aceasta nu va dispare, cum pretinde el; si i-am adus, cum i-am adus si dovezi ca crestinii nu-s psihotici, dimpotriva, sunt perfect normali la cap, ca toti religiosii in general; stii care a fost reactia “iubitorului de adevar” si “iubitorului de stiinta”? Sa stearga mesajul! :) Asta e un ateu, unul care se pretinde a fi luminat, umanist, in pozitia sa-i educe pe altii, atat stiinfic cat si moral. Si in România din pacate marea majoritate a ateilor sunt tot atat de ipocriti, ignoranti, maniaci si fanatici, ca si acest specimen numit pe internet “godless1859”, si care vântura de fapt insulta gratuita. La fel mi s-a intamplat cu aproape toti ateii români cu care am incercat sa încropesc un dialog sincer si lucid, si cu toti românii in general, si cu toti oamenii in general. Dèaia zic, sunt mizantrop, nu cred nici in inteligenta oamenilor, nici in toleranta lor… Reflexul prim al omului in general, in fata celui care îi arata ca greseste (fie ca acesta are dreptate sau nu, finalmente), e sa dea cu bâta in balta. Omul e o porcarie de animal… E un animal, si aici nu ma refer la sensul care tine de sistematica biologica, ci de critica morala.
    Acum te las sa apreciezi daca un individ cu astfel de opinii ca ale mele, mai merita aprecierile pe care mi le adresai mai sus. :)

    rk · 9 aprilie 2012, 18:03 · #

  9. Rica, daca tot aveti aplecare catre Hayek, incearcati sa parcurgeti macar fragmente din The Counter Revolution of Science:

    archive.org/details/…

    Poate obiectiile dvs. la articolul comentat aici vor fi mai nuantate dupa aceea.

    Tudor · 10 aprilie 2012, 05:22 · #

  10. rk: “Acum te las sa apreciezi daca un individ cu astfel de opinii ca ale mele, mai merita aprecierile pe care mi le adresai mai sus. :)”

    In Quebec am trait si eu vreo cinci ani dar mi s-a parut prea frig… atat fizic cat si – sau mai ales – sufleteste!

    Altminteri semanam mai mult decat credeti: un bun prieten (dintre putinii pe care-i am, din motive similare cu cele expuse de dumneavoastra mai sus) a remarcat odata ca sunt nebun, in masura in care as fi capabil sa sustin propria mea condamnare la moarte daca as considera ca este o concluzie logica a faptelor mele!

    Si da, omul este un animal care isi arata limitele de indata ce simte ca pozitia de mascul alfa ii este amenintata, dar este gata sa se gudure frumos pe langa cel care-i arunca un os. Iar cea mai buna dovada in acest sens o gasiti in randul marilor si intransigentilor libertarieni mioritici care desfiinteaza statul in articole virulente dar nu ezita sa-si vanda sufletul aceluiasi stat, pentru o bucata de paine mai alba decat cea accesibila poporenilor de rand!

    Cat despre religie: nu sunt ateu, sunt crestin romano-catolic; sunt insa (si) o fiinta macar partial rationala capabila sa faca distinctia intre credinta si biserica, intre cronici istorice si revelatii divine si, in general, intre “ce spune popa” si “ce face popa”.

    P.S. Iar daca locuiti in Montreal va recomand sincer o vizita la Saint Joseph Oratory… nu pentru credinta ci pentru linistea sufleteasca pe care o veti capata dupa o pauza contemplativa pe una dintre bancile din “parcul cu statui”! Si credeti-ma, “been there, done that”.

    iosiP · 10 aprilie 2012, 06:41 · #

  11. Domnule rk, aproape toate monumentele care au dainuit si raman impresionante chiar si in ziua de astazi au fost construite sub regimuri dictatoriale.
    Sunt convins ca democratiile reale sunt incapabile de astfel de realizari, in masura in care un Egipt antic libertarian (si utopic, desigur) n-ar fi lasat in urma piramide ci tarcuri pentru camile iar intr-o (la fel de utopica) Italie democrata nu s-ar fi construit catedrale ci afumatoare de prosciutto… sa mentionez ca Marele Zid Chinezesc n-ar fi existat, fiind inlocuit de multiple “mici ziduri gospodaresti”?
    O (eventuala) exceptie ar putea fi monumentele Greciei antice, dar daca examinati perioadele in care acestea au fost construite veti observa ca ele coincid (vai, ce straniu!) cu cele in care cetatile grecesti au fost conduse de tirani si/sau oligarhii.

    Nu trag concluzii, las faptele sa vorbeasca… nu inainte insa de a mentiona ca in absenta mecenatului – posibil doar prin existenta unei clase conducatoare bogate – genii precum Leonardo Da Vinci, Michelangelo, Bach, Beethoven (si multi altii) ar fi fost lipsiti de mijloacele materiale necesare pentru a lasa posteritatii capodoperele pe care le apreciem si astazi!

    Traiasca democratia, dominatia (numerica) a prostilor!

    iosiP · 22 aprilie 2012, 15:49 · #

  12. Bine faceti, d-le Smirna ! Altfel, uceratii-contras isi vor face sălaş si pe aici, spre paguba noastra, a tuturor.
    Daca nu le stergeti comentariile, nu vor face altceva decat sa degradeze forumul. Genul asta de `pelerini` au o vadita placere a disolutiei morbide. Ii stiu de pe alte site-uri.. Fara un cordon sanitar, vor prolifera si vor domina discutiile.

    Sanchi · 23 aprilie 2012, 04:19 · #

  13. Sanchi, multumesc. Pana la o hotarare viitoare, las comentariile unde motivatia este incerta iar injuriile absente.

    rk, ultimul comentariu se sterge (contine atac ad personam cu minciuni), cu recomandarea sa lecturati aici:

    www.timpolis.ro/arti…

    iosiP, amuzant si trist. Nici nu stiu ce sa mai spun… decat: poate nu considerati lista exceptiilor definitiv inchisa :)

    Tudor · 23 aprilie 2012, 14:56 · #

  14. “iosiP, amuzant si trist. Nici nu stiu ce sa mai spun… decat: poate nu considerati lista exceptiilor definitiv inchisa :)”

    Lista exceptiilor pe care le cunosc este limitata, desigur, de nivelul meu (precar) de cultura/informare in domeniu… poate puteti compensa aceste carente prezentand dumneavoastra cateva exceptii notabile? Cu rugamintea de a nu ma trimite la neolitic si monumentul de la Stonehenge (si nici la picturile rupestre din pestera Lascaux, desigur) :)

    Iar in privinta mesajului postat de catre Sanchi, am un singur comentariu: consider ca eliminarea/cenzurarea opiniilor contrare (atunci cand sunt exprimate in mod decent, desigur) este un semn de slabiciune si o recunoastere a faptului ca ideile expuse/propuse nu rezista scrutinului celor neindoctrinati. Desigur, este o atitudine sustenabila daca doriti sa evitati “disolutia morbida” dar atunci va intreb (oarecum retoric) care mai este scopul acestui sit public: ar fi suficient un spatiu virtual privat in care sa va aplaudati/felicitati reciproc, la adapost de ingerinte suparatoare.

    iosiP · 23 aprilie 2012, 15:33 · #

  15. @Tudor
    Cred că, libertarieni fiind, ar trebui să putem face tot ce dorim cu proprităţile noastre. Putem, dacă dorim, să stergem comentariile injurioase, sublime, laudative sau abjecte fără a datora nimănui vreo explicaţie. O aplicaţie care ar şterge comentariile aleatoriu, asta doar pentru a reafirma drepturile de proprietate, ar fi foarte utilă în vremurile de restrişte pe care le trăim.
    Pe de altă parte, nu am nici un fel de simpatie sau afinitate faţă de persoana căreia i-aţi şters comentariul.
    În acelaşi timp cred că – la fel după cum proprietarii au dreptul de a face ceea ce vor – clienţii (sau după caz utilizatorii) au dreptul să aleagă serviciile pe care doresc să le folosească. Se poate întâmpla ca amicii libertaţii să nu mai consiere mises.ro un spaţiu al libertaţii atunci când opiniile absurde, contrare celor în care credem etc sunt îndepărtate. Este un risc real, din aceleaşi motive a decedat liberalism.ro.
    Politeţea, buna creştere sau un anumit grad de cultură nu sunt obligatorii dar pot condiţiona în mod legitim accesul într-un club. Sunt conştient că moderarea unei discuţii cere tact, că vor exista mereu nemulţumiri. Cred însă că libertatea este valoare supremă a celor care au ales să folosească mises.ro şi cred că proprietarii mises.ro ar trebui să fie mereu conştienţi de asta.
    Mai cred că violenţa este violenţă, anume că “violenţă fizică” este o exprimare tautologică. “Violenţă verbală” este mai mereu pretextul folosit pentru a reprima libertatea, “violenta verbala” fiind un concept în cel mai bun caz vag, lipsit de consistenţă parcă construit pentru a justifica abuzul şi pentru a diminua gravitatea a ceea ce bunicii noştri înţelegeau prin violenţă.

    Ovidiu · 26 aprilie 2012, 13:27 · #

  16. Am facut greseala sa citesc toate comentariile lui rk. Ce perla de intelepciune:
    “Fireste, nu-s atat de naiv incat sa cred ca totul se intampla din vina mea, dar am si eu vina mea.” Incredibil.

    “genii precum Leonardo Da Vinci, Michelangelo, Bach, Beethoven (si multi altii) ar fi fost lipsiti de mijloacele materiale”
    Din intamplare oamenii astia nu au fost niciodata saraci. Michelangelo a fost chiar un om foarte foarte instarit.

    Motivul pentru care unul precum Da Vinci a acceptat mecenatul a fost ca a fost lasat in pace sa faca ce vrea. Ca fapt divers, nu a produs absolut nici una din operele sale celebre in perioada de mecenat. Era o piesa de muzeu la curtea unui print. Ceva in genul: uitati acest cal pur singe, avem si o gradina zoologica, iar in casa aia sta Da Vinci, cred ca acuma e pe la rau sa faca niste desene. Vreti sa il vedeti? insa va rog sa stam departe ca nu ii place sa fie deranjat, iar daca ciuleste urechile e bine sa facem pasi ca e nervos.

    Niko · 16 mai 2012, 13:06 · #

  17. Interesanta discutie in aceste comentarii ! Cu atat mai mult cu cat reflecta tipologiile dominate ale raportarii intelectuale la lume in genere, stiinta si religie in particular. Ca o observatie care tine de “metadiscutie”, m-as bucura daca pe viitor administratorii nu ar sterge comentariile care depasesc gradul acceptabil de politete, ci mai degraba le-ar atrage atentia opinentilor si i-ar situa acolo unde le este locul. Spun asta din doua motive: stergerea unui comentariu face ca restul comentariilor raportate la cel sters sa nu poata fi intelese decat dupa un efort de deductie din replici; in al doilea rand, in acord cu Ovidiu, un comentariu nu afecteaza dreptul la proprietate, deci, stergerea lui nu se poate sustine eminamente in baza acestui drept. Daca doi vecini se injura, fiecare din curtea lui, nu cred ca vreunul dintre ei are dreptul sa il reduca la tacere pe celalalt eliminundu-l sub pretextul ca atunci cand era injurat se afla in cadrul proprietatii sale. La fel, cand un vanzator isi vinde marfa in piata, proprietatea sa si un cumparator ii spune in fata justificat sau nu ca marfa lui e proasta, vanzatorul nu are dreptul sa-l elimine pe cumparator pentru ca a insultat proprietatea sa. Desigur, astea sunt opiniile mele, fiind constient ca o anumita curatenie verbala a locului este necesara. Ca o solutie, pentru cuvintele injurioase se poate opta pentru stergerea lor din text.

    CAt priveste discutia, ma bucur ca Niko a dat replica potrivitalui iosiP. Dupa logica lui, ca sa ne situam in marea cultura ar trebui sa traim intr-un regim tiranic. Ca subiect de reflexie ii sugerez dl. iosiP sa analizeze istoria Romaniei incepand de la 1850 pana in prezent. Va constata ca din regimul dictatorial comunist au ramas doar uratenii megalitice. Sper sa nu incadreze casa poporului in galeria operelor de arta si cultura.
    IN ceea ce priveste IK, opiniile lui oscileaza intre idei marxiste si deznadajduita neputinta de intelegere. Ca reper logic poate ar fi bine sa ia seama la Aristotel care face o distinctie intre esenta si accident. Esenta religiilor nu este tot una cu istoria popoarelor care le-au impartasit, iar stiinta ca metoda de cunoastere a lumii nu este tot una cu scientismul ca ideologie. Revolta autoarei articolului in discutie era indreptata impotriva unei ideologii care pune stapanire ca si marxismul sau rasismul etc. pe gandirea contemporana. Ca orice ideologie de masa scientismul conduce spre o degradare a constiintei umane catre un spectru al dependentei si o forma de sclavaj mintal. In locul autonomiei persoanei se instaleaza constiinta dependentei de relativitatea enunturilor stiintei. In locul libertatii de decizie se instaureaza, cum spunea autoarea, dictatul tehnocratilor bazat pe pseudocunoastere stiintifica care de cele mai multe ori ascund importante interese comerciale.

    ion · 17 mai 2012, 23:21 · #

  18. @iosiP – Comentariul # 11
    ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ “Domnule rk, aproape toate monumentele care au dainuit si raman impresionante chiar si in ziua de astazi au fost construite sub regimuri dictatoriale.
    Sunt convins ca democratiile reale sunt incapabile de astfel de realizari, in masura in care un Egipt antic libertarian (si utopic, desigur) n-ar fi lasat in urma piramide ci tarcuri pentru camile iar intr-o (la fel de utopica) Italie democrata nu s-ar fi construit catedrale ci afumatoare de prosciutto… sa mentionez ca Marele Zid Chinezesc n-ar fi existat, fiind inlocuit de multiple “mici ziduri gospodaresti”?
    O (eventuala) exceptie ar putea fi monumentele Greciei antice, dar daca examinati perioadele in care acestea au fost construite veti observa ca ele coincid (vai, ce straniu!) cu cele in care cetatile grecesti au fost conduse de tirani si/sau oligarhii.
    Nu trag concluzii, las faptele sa vorbeasca… nu inainte insa de a mentiona ca in absenta mecenatului – posibil doar prin existenta unei clase conducatoare bogate – genii precum Leonardo Da Vinci, Michelangelo, Bach, Beethoven (si multi altii) ar fi fost lipsiti de mijloacele materiale necesare pentru a lasa posteritatii capodoperele pe care le apreciem si astazi!
    Traiasca democratia, dominatia (numerica) a prostilor! iosiP • 22 aprilie 2012, 15:49 • #
    ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
    Sa nu uitam Casa Poporului si Canalul – alte monumente care vor stirni admiratia vreunui iubitor de istorie peste citeva sute de ani. Ce conteaza ca la baza piramidelor si a echivalentelor lor romanesti zac sute de mii de suflete schingiuite. Important este ca cei din viitor sa aiba unde sa se traga in poza cind se duc in concediu. Mare nesansa am avut ca mama nu ma facut si pe mine mizantrop (see your body “rk” above) ca sa pot sa gindesc si eu asa in “termeni istorici”. Citeodata mi se face o asa sila de “intelectuali” …
    Sa confunzi democratia cu forma de organizare a societatii propusa de gindirea libertariana dovedeste mari lacune. Let’s do this: take a deep breath, read a couple of hundred books here: mises.org/Literature and come back and post a reply to your own comment.

    “Mileniul trei va fi libertarian sau nu va fi deloc.”

    CD · 21 iulie 2012, 22:21 · #

  19. Scuze pentru gramatica de doi lei. Nu am mai scris in limba romana de ani buni.

    CD · 21 iulie 2012, 22:36 · #

  20. I meant <your buddy “rk”> not <your body “rk”>.

    CD · 22 iulie 2012, 00:28 · #

  21. Dear CD, I see no reason to read “a couple of hundred books” while you seem unable to answer a few questions I raised after reading just a handful of books and essays. As for the deep breath, if I dine out at a new restaurant and the appetizer stinks there is no way to make me ingest (and pay for) the full six-course meal!

    To make a long story short:
    1. Last time when I was asked to read some “nice H-H Hoppe” (see “Inca puteti sa nu mergeti la vot”) I complied and I came out with a handful of questions that were left out to gather dust instead of receiving any answers. That much for an open-minded dialogue…
    2. You seem to be unable to explain (or describe) a legitimate and fair transition process between existing social systems and libertarianism – looks like the whole world will just wake up one day and shout “Yo, mama, see: no government!”.
    3. You ignore – or even worse, you misunderstand – human nature thad decided some millenia ago that the easiest way to gather scarce goods is aggression.
    4. Libertarians abhor the rule of majority but fail to explain what would happen to those members of a community that refuse to comply with community rules (preferring the rules of the neighbouring community). The only suggestion is that these individuals would be somewhat forced to leave which is, IMO, a “great” way to promote non-aggression and respect for private property.

    Well I’ll stop here, go get the right answers in your “couple of hundred books” and post them here, we’ll go on after. And BTW, after commenting some ideas from the books I was asked to read the clever reply was “ai ales exact pasajele in care autorul s-a indepartat de ideile libertariene (adica a gresit)”. Well then, if Mises got it (sometimes) wrong, Hoppe got it (sometimes) wrong, Rothbard got it (lots of times) wrong and others are so outdated that whatever they wrote became irrelevant in a modern society…

    As for “Mileniul trei va fi libertarian sau nu va fi deloc.”, they told this about religion, communism and a few other major pieces of junk… looks like they (and you) were all wrong!

    iosiP · 26 iulie 2012, 06:38 · #

  22. Am citit numai citeva comentari, desigur in expunerea Dvs, fiecare leaga continutul la ceea ce i se pare mai apropriat si mai important, motiv pentru care sintem atit de diversi, altfel nu a-r exista dialogul. Mitul totalitarismului si al neutralitatii …!!!??? Din pacate in timpurile noastre poate fi rezolvat dar din pacate ramane o UTOPIE, pentru un motiv simplu – nu vrem sa deranjam cum zic anumite televisioni, citeodata PE CEI MARI DE PE PAMINT! Iar ei chiar daca vad nu-i intereseaza.Din pacate va ramine o ENIGMA aceasta UTOPIE, in sens filozofic, pentru ca oamenii se refuza sa vada relitatea, e inca avara. Si avarizia creaza dezechilibruri care mai devreme sau mai tirziu vor termina cu un al treilea razboi mondial. E suficient sa ne uitam zi de zi ca toti la un loc sintem egali in fata celui care ne comanda NATURA, pentru cine este ateist, sau DUMNEZEU, pentru cine e credincios, si eu gindesc ca plecind de la aceste framintari care ne sint comune tuturor putem gasi solutia asigurarii LA PACE IN LUME, prin stabilitate economica, sociala, culturala, politica,artistica,etc. Dar strada este inca departe, pe masura ce mergem noi ca oameni ne scimbam si vom sfirsi asa cum au facut-o inaintasii nostri sa ne saturam si sa sarim la arme sau poate ne va invata o alta strada DIVINITATEA SUPERIOARA NOUA -NATURA. SI ACELA VA FI UN REECHILIBRU NATURAL SAU DIVIN!

    grecu · 5 august 2012, 14:06 · #

  23. @grecu

    Om fi noi egali in fata naturii sau a lui Dumnezeu dar nu suntem nicidecum egali in fata semenilor nostri (a societatii).
    Concret, unul poate oferi mai mult – si se asteapta la mai mult in schimb – in timp ce altul nu prea are nimic de oferit deci sa zica “saru’ mana, conasule” pentru putinul pe care-l primeste.
    Desigur, poate sari la arme dar istoria arata ce cei care au primit mai mult au avut grija inclusiv sa-si procure, sub o forma sau alta, arme mai mari… asta ca sa nu mai vorbim de efectele asupra societatii ale eventualei eliminari a intelectualilor/specialistilor: regres tehnologic si cultural, urmat de colaps economic.
    Nu de alta dar vezi tu, nu mai suntem in ’917 cand industrializarea se facea “la manivela” asa ca te invit sincer sa te iei cu arma-n mana de veniturile “nesimtite” ale specialistilor IT (un singur exemplu) si sa constati rezultatele. Sau stii ce, incepe cu inginerii si tehnicienii (bine platiti) de la Cernavoda si aplica-le tratamentul de “reeducare” practicat in inchisoarea de la Pitesti, sa le iasa dracu’ avaritia din cap… iar intre timp pune-l pe Dorel la butoanele centralei nucleare. Sa-ti explic ce s-ar intampla cu juma’ din Dobrogea?

    iosiP · 8 august 2012, 14:25 · #

  24. @grecu

    Iar echilibrul natural (sau divin, daca preferi) se va produce atunci cand vom inceta sa ne impuiem ca iepurii, astfel incat sa nu mai fim 7 miliarde pe o planeta care nu poate asigura subzistenta decat pentru vreo 4 (hai 4,5 ca sa fiu baiat bun).

    iosiP · 8 august 2012, 19:01 · #

  25. “se va produce atunci cand vom inceta sa ne impuiem ca iepurii,”

    Iar asta va inceta cand vom aboli asa-numitele “drepturi” pozitive (care, de facto, sunt doar obligatii ale altora). Ca asta a inteles bizonul etatisto-socialisto-agresor comun/tipic: e “dreptul” meu sa fac cat mai multi copii pe care sa mi-i creasca statul (adica altii). Asta fara a mai vorbi de toata pleiada de alte “drepturi”: la o casa “decenta”, la munca, la salariu “decent”, la concediu platit, la somaj, la greva, la sanatate “gratis”, la pensie publica etc.

    ionut · 12 august 2012, 09:52 · #

  26. @ionut

    Pai inmultirea excesiva e necesara pentru a mentine sistemul piramidal al pensiilor publice, la care ar trebui renuntat.
    Pe de alta parte insa cred (si aici este posibil sa nu fim de acord) ca cei care au fost fortati sa cotizeze pana acum ar trebui sa-si mentina dreptul la pensie… desigur, se pune intrebarea de unde bani pentru pensionarii actuali, daca nimeni nu mai cotizeaza? Pai din sistarea ajutoarelor pentru cresterea copiilor si renuntarea (partiala) la invatamantul gratuit. N-am facut calcule pentru a verifica “balanta contabila” a unei astfel de operatiuni dar este posibil ca schimbarea sa fie sustenabila.

    iosiP · 12 august 2012, 17:20 · #

  27. “ca cei care au fost fortati sa cotizeze pana acum ar trebui sa-si mentina dreptul la pensie…”

    Aici nu putem vorbi despre un drept, ci de o compensatie cu care sunt de acord. Si mai cred ca mult mai corect decat taierea compensatiilor ca sa dainuie statul e micsorarea statului pentru plata compensatiilor. Si mai cred ca, acestei scheme piramidale cu participare obligatorie, care nu e , de facto, decat agresiune “legalizata” (de altfel asta e esenta statului), si care se numeste “sistemul public de pensii”, trebuie sa i se puna, la un moment dat, capat (iar cel mai bun moment e oricand, cat mai repede, acum).

    ionut · 14 august 2012, 08:29 · #

  28. Buna ziua.
    Am creat un forum pentru comunitatea libertarienilor, liberalilori clasici si conservatorilor din Romania.

    Aceasta este pagina unde românii pot discuta despre actualităţi, cultură, economie şi politică, religie şi socio-umane, ştiinţă şi tehnologie:

    libertas.forumgratui…

    Varga Iulian · 19 noiembrie 2012, 21:25 · #

  29. Ionela a scris aici un articol/opinie/ foarte bun, documentat, argumentat, echilibrat.

    Filip · 2 ianuarie 2013, 08:42 · #

  30. S-a sters spam-ul si comentariul lui iosiP care il cita.

    Tudor · 27 ianuarie 2013, 20:48 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)