Ce îi împiedică pe români să economisească?

Alexandru Pătruţi · 24 februarie 2012

Teoria economică sănătoasă ne învaţă că pentru a consuma mai mult în viitor trebuie să ne restrângem consumul în prezent. Această teză este până la urmă de bun simţ. Orice posibilitate de creştere a bunăstării care să nu fie rezultată în urma economisirii unei părţi din venitul actual sau trecut este nulă. Cu atât mai mult, în cazul unei crize economice, economisirea este necesară. Totuşi realitatea în Europa, şi implicit în ţara noastră, este alta. În ţările EU 27 rata de economisire în al doilea sfert al anului 2011 a fost de doar 12,6%, în timp ce în zona Euro rata de economisire a fost de 13,9%, conform Eurostat. După anumite surse, în decembrie 2010 rata de economisire în România ajunsese la 9,4%, mult sub media europeană la momentul respectiv. Ne putem întreba: Ce îi împiedică pe români să economisească? Vom prezenta în continuare câţiva dintre factorii care au efect negativ în acest sens şi care au contribuit decisiv la actualul nivel scăzut al economisirii în România:

1. Inflaţia

Inflaţia erodează în mod clar economisirea, deoarece nu are nici un sens să pui bani deoparte dacă în fiecare lună aceştia îşi pierd din puterea de cumpărare. Rata anuală de inflaţie în 2010 a fost, conform Eurostat, de 6,1% în ţara noastră. Mai mult, în 2011 rata inflaţiei în România a atins maximul din UE în lunile martie şi iulie, sărind peste pragul de 8%. Deşi conform BNR în octombrie 2011 rata inflaţiei s-a redus la 3,55% (calculată faţă de luna octombrie a anului trecut) ea rămâne una dintre cele mai ridicate din UE.

2. Impozitul pe dobândă

Deşi dobânzile la depozitele bancare erau mici iar nivelul de economisire în România era şi aşa redus, autorităţile de stat au decis ca în iulie 2010 să introducă un nou instrument de „încurajare a economisirii” – impozitul pe dobândă. Mai exact, dacă deţii un depozit în bancă vei constata că 16% din valoarea dobânzii este virată către stat. Evident, impozitul pe dobândă nu poate decât să descurajeze economisirea deoarece scade venitul net obţinut din deschiderea unui depozit bancar.

3. Scăderea dobânzilor la depozitele la termen deschise în băncile private

Dobânzile la depozite bancare deschise în RON în luna noiembrie 2011 oscilează între 4,15% şi 7,5% pe an, în funcţie de credibilitatea băncii respective. Putem spune astfel că dobânda bancară „medie” la depozite este în jur de 6,25% pe an, la băncile mari cum ar fi BCR sau ING. Dacă scădem din aceşti 6,25% impozitul pe dobândă de 16%, plătim diversele comisioane ale băncii şi actualizăm suma cu rata inflaţiei constatăm că, în mod real, puterea de cumpărare a banilor obţinuţi după încasarea dobânzii este mai mică decât cea a banilor pe care i-am avut în momentul deschiderii contului. Cu atât mai mult în cazul unei inflaţii de 8,4%, aşa cum s-a înregistrat în luna aprilie a lui 2011. Această situaţie creează stimulente economice perverse deoarece, într-un mediu puternic inflaţionist, devine raţional să-ţi consumi tot venitul în prezent, dacă te aştepţi că în viitor îţi vei cumpăra mai puţine bunuri şi servicii cu aceleaşi unităţi monetare decât în momentul de faţă.

În cazul depozitelor în valută situaţia este şi mai puţin roz. Dobânzile în luna noiembrie 2011 variază între 1,35 şi 4,5% pe an pentru Euro şi respectiv între 0,10 – 3,15% pe an pentru USD. În cele mai multe cazuri, pentru sume mici (de câteva mii de Euro/USD) valoarea dobânzii nici măcar nu acoperă comisioanele băncii, cu atât mai puţin dacă luăm în calcul rata inflaţiei.

Ceea ce am vrut să sugerez în aceste două paragrafe nu este că băncile, ca agenţi privaţi, au un comportament iraţional. Aceste dobânzi scăzute la depozitele la termen, situate, în opinia mea, sub nivelul la care acestea s-ar afla pe o piaţă liberă sunt rezultatul a doi factori – sistemul de rezerve fracţionare şi existenţa unei bănci centrale. Motivele pentru această evoluţie sunt relativ evidente. În momentul actual, o bancă poate să ofere credite şi din depozitele la vedere (pentru care în mod normal nu se plăteşte dobândă) atâta timp cât păstrează rezervele obligatorii prin lege[1]. Ce stimulent ar mai avea băncile să atragă clienţi care să deschidă depozite la termen şi care vor cere, pe bună dreptate, să fie remuneraţi pentru aşteptarea lor? Mai mult, atâta timp cât băncile comerciale pot primi credite de la banca centrala la dobânzi sub preţul pieţei, stimulentul de a atrage bani de la deponenţi scade din nou, banca putând să se concentreze pe alte activităţi mai profitabile, cum ar fi cele de creditare.

4. Politicile de încurajare ale consumului

În conformitate cu reminiscenţele keynesiste, o teză des întâlnită este că pentru a ieşi dintr-o criză economică trebuie încurajat consumul. Orice tentativă de politică publică îndreptată către încurajarea consumului, în afara faptului că nu va duce la o alocare optimă a resurselor, va avea ca rezultat implicit scăderea economisirii, plecând de la premisa că resursele de care dispune o economie la un moment dat sunt fixe. Cel mai des, aceste politici îmbracă forma încurajării consumului autohton. În ţara noastră au avut loc diverse politici de acest gen cum ar fi celebrul program „Cumpără româneşte!”, încurajarea consumului de fructe în şcoli sau încurajarea consumului de peşte pe plan naţional.

În concluzie, se pot identifica destul de clar câţiva factori care lucrează împotriva economisirii în ţara noastră. Mai mult, majoritatea acestor factori, cum ar fi inflaţia, impozitul pe dobândă şi încurajarea consumului, nu reprezintă rezultatul activităţii agenţilor economici pe piaţă, ci rezultatul unor politici publice dăunătoare pentru economie. Orice relansare economică, orice progres, trebuie să plece în mod necesar de la un stoc de resurse care a fost economisit în prealabil.


[1] Câteva explicaţii cu privire la ideea de sistem bancar cu rezerve fracţionare sunt utile. Într-un sistem bancar cu rezerve 100%, banca ar fi obligată să ţină toţi banii proveniţi din depozitele la vedere în seif. Astfel, banca ar putea să ofere credite strict din depozitele la termen, deoarece deponentul cedează în acest caz dreptul asupra banilor săi pentru o anumită perioadă de timp.

În schimbul cedării acestui drept, deponentul este remunerat pentru aşteptarea sa prin plata unei dobânzi. Pe de altă parte, în cazul constituirii unui depozit la vedere (termenul astăzi nu mai este frecvent folosit, fiind înlocuit uzual cu cel de cont curent), deponentul nu cedează dreptul asupra banilor săi, acesta aşteptându-se ca suma respectivă să fie disponibilă la cerere.

În mod normal, oamenii recurg la astfel de depozite pentru motive cum ar fi siguranţa ridicată a banilor sau beneficierea de pe urma unor servicii conexe oferite de bancă (de exemplu servicii contabile, transferuri de bani, etc.), servicii pentru care aceştia plătesc o primă băncii.

Totuşi, într-un sistem de rezerve fracţionare, banca este obligată să păstreze un anumit procent din depozitele la vedere, putând deschide credite pe baza acestora. De exemplu, în cazul unei rate de rezerve obligatorii de 10%, pentru un depozit la vedere de 100 de RON, banca păstrează în rezervă 10 RON şi oferă credite în valoare de 90 RON. Dacă presupunem că aceasta ar fi sigura tranzacţie dintr-o economie, brusc pe piaţă în loc de 100 RON ar apărea 190 RON. Astfel, banca a creat în mod fraudulos bani din nimic, mărind masa monetară din economie. Tocmai pe baza acestor motive sugerez că, prin însăşi existenţa sa, sistemul de rezerve fracţionare este contrar economisirii.

[O versiune a acestui articol a fost publicată anterior pe Adevărul.ro]


© Institutul Ludwig von Mises - România
Opiniile exprimate de autor în acest articol nu sunt numaidecât şi ale Institutului Mises - România.

Comentarii

  1. Domnule Alexandru Patruti, ati afirmat urmatoarele:
    “De exemplu, în cazul unei rate de rezerve obligatorii de 10%, pentru un depozit la vedere de 100 de RON, banca păstrează în rezervă 10 RON şi oferă credite în valoare de 90 RON. Dacă presupunem că aceasta ar fi sigura tranzacţie dintr-o economie, brusc pe piaţă în loc de 100 RON ar apărea 190 RON. Astfel, banca a creat în mod fraudulos bani din nimic, mărind masa monetară din economie.”

    Imi permit sa consider ca afirmatia dumneavoastra contine o critica valida la adresa unui sistem INCHIS, in conditiile in care analiza se refera la un sistem DESCHIS. Altfel spus, cei 100 RON depusi la banca nu apar pe piata decat sub forma celor 90 RON creditati (din care beneficiarul creditului poate dobandi bunuri sau servicii). Desigur, daca deponentul decide sa retraga cei 100 RON inainte de rambursarea creditului de 90 RON ar putea aparea, in principiu, un excedent financiar. In realitate insa astfel de situatii sunt acoperite prin imprumuturile contractate de banca de la bancile de investitii si/sau din fondurile actionarilor bancii in cauza… iar bancile, desigur, practica o politica de dobanzi menita sa reduca aceste riscuri. Si chiar daca acceptam ipoteza emisa ne incadram strict in conditiile unui transfer de datorie…
    Cred ca anacolutul din expunere este determinat exact de afirmatia privind “singura tranzactie din economie”, fapt care ignora complexitatea fenomenului… chiar ma indoiesc ca o actiune sociala, chiar si “concertata”, de retragere simultana a depozitelor bancare (la vedere sau la termen) ar afecta in mod serios viabilitatea bancilor mari.

    iosiP · 25 februarie 2012, 08:42 · #

  2. ::)) Interesant.

    Va asigur ca fraza respectiva nu conţine nici un anacolut. Este un exemplu teoretic perfect logic (mai ales ca este prezent in majoritatea lucrărilor serioase pe politica monetara..ca sa nu va imaginaţi ca l-am inventat eu).
    Sa explicitez. Exemplul pleacă de la ipotezele:
    Exista în economia respectiva:
    Un deponent
    O banca
    Un creditor – Deponentul depune 100 de Ron, – banca ofera un credit de 90 de Ron – in cazul in care deponentul retrage cei 100 de Ron banca da faliment (sau in cazul in care schimb prima premisa si exista mai multi deponenţi pe piaţa respectiva ar aparea 190 de ron nu 100 cat existau inainte ca banii sa intre in banca).
    Preciza-ti-mi va rog anacolutul.

    Cu privire la indoiala dumneavoastra din ultima fraza nu voi intra in aceasta discutie pentru ca mi se pare absurda. Evident ca o retragere masiva a depozitelor din partea populaţiei ar duce la un faliment generalizat al sistemului bancar (in lipsa intervenţiei guvernamentale).

    In ceea ce ma priveste, nu consider ca are rost sa continui aceasta discutie.

    AP · 25 februarie 2012, 16:03 · #

  3. “(sau in cazul in care schimb prima premisa si exista mai multi deponenţi pe piaţa respectiva ar aparea 190 de ron nu 100 cat existau inainte ca banii sa intre in banca)”
    Fals! Cei 90 RON APARENT “excedentari” ar fi obtinuti din banii depusi de catre ceilalti deponenti – banca nu are mijloacele de a tipari bani. Desigur, existenta “banilor virtuali” complica lucrurile dar, principial, situatia nu se schimba. Sau altfel spus:
    “ Si chiar daca acceptam ipoteza emisa ne incadram strict in conditiile unui transfer de datorie…”
    In cazul limita in care suma nu este disponibila banca va da, desigur, faliment dar in niciun caz nu va aparea un excedent monetar pe piata.

    Desigur, sunteti liber sa refuzati discutiile pe marginea articolelor publicate dar interlocutorii sunt si ei liberi sa interpreteze acest refuz ca fiind o dovada a dificultatii de a va sustine pozitia. Alegerea va apartine…

    iosiP · 25 februarie 2012, 19:06 · #

  4. Domnule iosiP,

    Ridicati probleme serioase si demne de raspuns, dar in privinta discutiei cu retragerile bancare, pentru ca subiectul este complex, va recomand cartea lui Huerta de Soto, in special capitolul 4:

    mises.ro/608/

    Tudor · 26 februarie 2012, 13:14 · #

  5. Domnule Tudor,

    Va multumesc pentru recomandare, voi citi cartea in speranta de a gasi raspunsuri la intrebarile personale privind functionarea sistemului bancar.

    iosiP · 26 februarie 2012, 15:40 · #

  6. Braudel , Chaunu dau unele exemple de bani virtuali creati orin credit in sec XVII la Amsterdam . Intr-o epoca in care banii insemnau metal pretios.
    Si as zice ca daca banca imprumuta 90 de lei din suta depusa de mine asta nu inseamna ca pe piata vor fi 190 de lei. Tot una suta raman. Insa banca .. poate sa imprumute nu 90, nu 100 ci sa imprumute 120, 150 de lei. Adica ea garanteaza ca la cerere respectiva suma va fi achitata (la cerere fiindca de fpat ea “imprumuta” moneda de cont , virtuala). Nu are acesti bani. Acesti bani nu au fost emisi in mod regulat de banca centrala.Pe ce se bazeaza ? Pe incredere si pe speranta! SI pe speculatie . Pe diferenta dintre valoare si pret.
    Si rezerva fractionara. A fost introdusa din cauza ca “inainte” unele banci imprumutau cam tot depozitul…. riscand prabusirea. In gnl se considera ca necesarul este de 1/3 ptr a face fata solicitarilor curente , restul de 2/3 putand fi imprumutati. Si acest sistem este gebneral acceptat – fiindca atunci cand depun la banca o suma stiu ca nu voi umbla la depozit .. untimp. Accept ca banca sa dea un credit din banii mei .. si sa imi vireze si mie o parte din dobanda. Asta o stiu de cand eram inca foarte tanar. Insa bine-ntels ma bazez ca banca va avea o atitudine prudenta si va acorda credite in mod responsabil. Insa in ultimii ani goana dupa supracastig a bancilor este iresponsabila (am primit un telefon de la banca. Mi se oferea un card de credit . “Imi“faceau un serviciu cica. EU nu am solicitat Asta este o atitudine responsabila ? Sau caz .. cunoscut din Canada. Are o pensie mica – la “baza” cam “sociala”. Are 75 de ani. Nu are nici o proprietate si banca l-a imprumutata cu 10.000 dolari pe langa cei 10.000 pe care ii imprumutase! Zicea ca de fapt cel mai greu a fost sa imprumute prima mie .. ca nu avea dosar! Ins aacum banca il imbie sa .. imprumute ! Scuze dar banca este iresponsabila !! Recapituez : varsta 75, cam 800 dolari pe luna, credit total 20.000, nici o proprietate! Insa “creste” raportul, activitatea bancii si … bonusul directorului!! )
    Nu rezverva fractionara (adica obligatia de a nu da credite decat in marhinea a 1/3 din depozite) este vinovata ci lacomia castigului. Si mai mentionez ca un depozit la termen poate fie lichidat si inate de termen (un incendiu , o boala .. fiica vrea sa se marite inainte ca sarcina sa o impiedice sa intre in rochia visurilor ei … )…

    Ghita Bizonu' · 27 februarie 2012, 17:02 · #

  7. Mijloacele fiduciare sunt substitute monetare cu acoperire partială in moneda reală. Ele circulă pe piaţă fără a se putea şti în ce măsură sunt acoperite. Aşa că dacă banca pune pe piaţă 90 iar eu am tot de la bancă 100, cantitatea de monedă este 190, indiferent care e cantitatea de „rezerve”.

    Rezervele sunt fracţionare încă de la 99,99%, nicidecum de la 1/3. Să nu facem acum redefiniţii ad-hoc.

    Este adevărat că se face confuzie între cele două funcţii bancare: de depozitare şi de intermediere de credit. Nici depozitele la vedere nu sunt la vedere, nici cele la termen nu sunt la termen.

    Tudor · 1 martie 2012, 03:41 · #

  8. Tudor

    1/3 era norma mai veche. Daca azi este mai mica … e de rau. Tot in legatura cu 1/3 – asta este considerata si cantitatea necesara de moneda fizica in circulatie (restu de 2/3 fiind de cont)(cred ca RSR avea si mai putin in circulatie ..in gnl la 3 zile de la leafa .. majoritatea chebzinei se intorcea la trezoririe!!)
    depozitele la vedere nu sunt la vedere, nici cele la termen nu sunt la termen.Vorbe si atat.Sunt doar vorbe care inseamna marimea dobanzii platote de banca deponentului .. si ei da prrupunerea (cu inalt grad \de certitudine) ca deponentu nu se va atinge de bani.

    Nu sunt de acord cu idea ca 190 de lei sunt pe piata. Daca nu retrag suta aia , pe piata sunt 90 de lei-aia imprumutati. Daca ma duc si retrag suma aia una din – ma duc , fac o cumparatura, banii ajung la banca(ci) si basta. Case closed cum zbiera Soric. – tin banii in casa , ii dau la fufe, barbut. Insa daca vine unu si depune 130 ?! Se cheama circulatie …. si pe asta se bazeaza regula celor 30% necesari sa fie “fizici”
    (de aici aparentul paradox – eu am 100, ala are 90 de la banca. De fapt eu l-am imprumutat cu 90, banca “imi garanteaza” ca imi returneaza banii. De fapt toti pariem pe “circulatie” , adica ca in mod normal o parte din bani zace nefolosita. Insa in caz de panica .. cand toti rertrag se inchide banca. De fpat cred ca daca maine se duce unu la ortice banca si cere 1 milion in moneda “fizica” i se zice un NU hotarat si vino matale maine. Si aurul fizic avea problemele lui… si se ajungea ori la inflatie -titlu mai slab , monezi mai mici – ori la blocarea economiei) – nu vine nici unu sa depuna (banii mei fiind la fufe si barbugii si nu mai trec prin banca) . Si vine careva sa ceara retragerea .. Nashpa ca banca nu mai are lichiditati si de aici intram in incetare de plati samd – multi bani sunt retrasi, circula intre fufe, barbugii, piata neagra (drogurti, contrabanda) Ramane problema banilor imprumutati … avem inflatie.
    Exusta intotdeauna ceva riscuri. INSA cel mai mare risc este dat de “dereglementare” si lacomia bastanilor si bancilor care trec limitele de prudenta. A sistemului “dereglementat” care considera doar “rulajul” si accepta sa imprumute cu prea mare larghete – de ce credeti ca ma dat eemplul cunoscutului meu din Canada?! (in mod normal el nu isi va platiti niciodata datoria!!!!Ma rog doar daca castoga la loto – da nu joaca!)

    Ghita Bizonu' · 1 martie 2012, 10:39 · #

  9. In mod normal situatia in care deponentul decide sa-si retraga banii dar banca i-a imprumutat deja altei persoane ar trebui acoperita (intre anumite limite, desigur) prin utilizarea capitalului investit de catre actionarii bancii. Problema este ca, in realitate, rata de capitalizare a bancilor nu depaseste 10-12% din cifra de afaceri…

    Atunci cand deschid o afacere investesc capital si imi asum riscul de a-l pierde (din varii motive: management incompetent, modificarea obiceiurilor de consum, competitia, etc.). Este o realitate intalnita in aproape toate domeniile de activitate economica si chiar nu vad de ce riscurile asumate ar trebui sa fie diferite in cazul in care afacerea pe care o deschid se numeste “Banca”.

    iosiP · 1 martie 2012, 17:17 · #

  10. iosiP

    banca nu iti inapoiaza banii tai – adica bacnota seria xxxxxxxxxxxxxx. Eu , tu , nu depun/depui bacnota seria xxxxxxxx ci suma.
    Asa ca banca poate sa imprumute 100 fiindca nu esti unicul depunator. Totul este ca rulajul zilnic sa se incheie. Sau hai sa poa sa fie inchis a doua zi (caz in care se fac imprumuturi de urgenta intre banci .. ceva in genul da-mi o fisa de 50 de bani). Daca nu se inchide rulajul .. naspa. Insa nu rezerva fractionara este cauza prima ci depasirea limitelor acceptabile ( de ex sa imprumuti pe cunoscutu meu cu venitul sau pe 2 ani si ceva. Sau sa accepti ca un apartament din Titan ar face 100.000 euroi si sa dai credit ptr 100.000. Sau sa imprumuti pe unu cu un venit de 500 euro sa cumpere un mercedes. )
    Da, riscurile trebuiesc asumate. Insa si mai “interesant” este sa le pasezi altora …asta este marele “secret” al multora – riscurile nu sunt ale lor! Ci ale noastre!!

    Ghita Bizonu' · 2 martie 2012, 06:20 · #

  11. Restrangerea consumului prezent, pentru a consuma mai mult pe viitor,
    este o teorie nesanatoasa, egala cu aceaia care spun ca “ acei care traiesc astazi din greu,vor trai bine in viitor, eventual in alta lume” Singura sansa a viitorului este numai si numai “munca” mai eficienta in realizarea de mai multe “produse” in marfuri de consum, prestatii, investitii productive,inclusiv in educatie, administratie, etc,
    cu o valoare de utilitate cat mai ridicata, fata de consumurile efectuate pentru obtinerea acestora. Sa luam un exemplu. Pentru a avea mai mult lapte si carne, trebuie sa infiintam o ferma de bovine printro investitie, de o capacitate optima fie din fonduri proprii, sau din imprumuturi, la care trebuie sa avem o baza furajera, si un efectiv de personal calificat in zootehnie, medicina veterinara si in prelucrarea si valorificarea produselor. Trebuie sa avem un nucleu de crescatori de animale, sa asiguram ratiile optime de furaje, pentru a obtine sporul zilnic de lapte si carne, care valorificat sa ne aduca o valoare mai ridicata fata de consumurile materiale si financiare afectate,unde personalul fermei este bine salarizat pentru a asigura un trai indestulator.familiilor acestora, iar diferenta in plus rezultata trebuie utilizata pentru dezvoltare, pentru educatie si pregatirea altor activitati
    mai eficiente. Daca la o alta ferma de capacitate similara nu asiguram consumul zilnic de furaje, nu avem personal calificat corespunzator, inclusiv pentru supravegherea sanatatii si randamentul fiecarui animal, intr-un timp foarte scurt se depreciaza efectivul de animale, scade salarizarea si ajungem la falimentul afacerii si somajul personalului cu efectul negativ asupra familiilor acestora In primul caz tot timpul vom avea mereu mai multa munca cu consumuri mai mari, inclusiv salariale cu satisfacerea superioara a nevoilor familiare, iar in al doilea caz la o munca mai putina avem si consumuri mai mici. Asa se intampla la nivelul intregii societati, la munca mai multa ea devine tot mai eficienta si genereaza mai multe consumuri productive si inclusiv cele neproductiv socotite, de satisfactii, de concedii, de excursii, dar toate aceste consumuri recreative, ne odihnesc si ne pregatesc pentru o reluare mai efcienta a activitatii. Trebuie sa intelegem ca bogatii nu sunt sgarciti, cel mult sunt eficienti sau economi. Cat despre problema banilor si a bancilor, cu problemele lor, (dispobilitati, depozite,credite, dobanzi, etc), trebuie sa retinem ca banii reprezinta un stoc valoric de marfa masurata in monete, pusa in circulatie prin intermediul bancilor ca unitati specializate in acest comert sub controlul autoritatii statului prin banca nationala, numita si “banca bancilor “ dar asta este o alta problema. Ec. Cobzaru Mihai

    Cobzaru Mihai · 5 aprilie 2012, 19:01 · #

  12. Domnule Cobzaru, imi recunosc incompetenta in privinta gestionarii eficiente a unei ferme (era sa scriu firme) de bovine dar va asigur ca afirmatia dumneavoastra:
    “Asa se intampla la nivelul intregii societati, la munca mai multa ea devine tot mai eficienta […]”
    este departe de adevar. Din experienta mea (limitata, desigur) am constatat ca productivitatea – exprimata atat cantitativ dar mai ales calitativ – se reduce dramatic atunci cand cantitatea de munca depaseste un anumit nivel “suportabil” pentru angajati.

    Evident, patronii evita sa angajeze personal suplimentar pentru a evita plata salariilor acestora in conditiile unui nivel scazut de comenzi si, mai ales, nu respecta legile privind plata muncii suplimentare (am lucrat aproape toata viata in sectorul privat, dece stiu bine ce spun).

    Teoria este, desigur, buna dar cred ca stiti completarea: “practica ne omoara”!

    iosiP · 6 aprilie 2012, 06:40 · #

  13. Apropo de economii, am o intrebare. Nu cred ca acesta este topicul potrivit dar nu stiu unde sa o plasez. Am cautat foarte mult pe internet canitatea totala de stocuri de materii prime in lume. Am cautat dupa raw materials stock, capital stock, physical capital stock, rezerves… Ceea ce ma intereseaza este cantiatea totala de materie prima bruta extrasa deja, neperisabila cel putin 10 ani si depozitata (fier, cupru, aluminiu si alte metale industriale, siliciu, titei, anumite soiuri de lemn, alimente in conditii speciale de conservare si refrigerare). Exclus stocurile implicate deja in productie si rezervele de zacaminte ne-extrase. As vrea o evolutie in timp al totalului de stocuri care stau idle in warehouse-uri in intreaga lume, in metric tons/capita. Aveti idee unde (dupa ce) sa caut? Ma gandesc ca daca aceasta cantitate creste, atunci criza nu este chiar grava – numai un mismatch intre productie si nevoile reale. Dar daca aceasta cantitate scade, atunci este grav – consumam mai mult decat punem deoparte pentru dezastre si investitii in intrumente mai eficiente…

    Alexandru Cojocaru · 26 aprilie 2012, 00:09 · #

  14. articol succint si la obiect, ca doar nu a intentionat omul sa scrie o carte….
    . In privinta unor comentarii la referinta, se pare ca unii au uitat definitia monedei si nu au dus ratinamentul pana la capat.
    “Pe termen lung, toţi suntem morţi.”
    John Maynard Keynes

    Madalina · 27 iulie 2012, 11:31 · #

  15. Domnule Cojocaru, din pacate nu va pot ajuta cu un raspuns concret la intrebarea dumneavoastra. In schimb imi permit o observatie: ati scris
    “Ma gandesc ca daca aceasta cantitate creste, atunci criza nu este chiar grava – numai un mismatch intre productie si nevoile reale.”
    Fiind vorba de materie prima neperisabila producatorul nu este presat sa vanda sub un anumit pret (si, desigur, in niciun caz sub pretul de productie). Prin urmare poate fi rentabil sa reduca (sau sa sisteze temporar) extractia si sa astepte pana ce clientilor “le arde buza” pentru a vinde la un pret cat mai mare.
    Situatia este cu atat mai plauzibila cu cat economia tarii producatoare nu depinde exclusiv de exportul materiei prime in cauza… recunosc, mi-e mai putin teama de o eventuala vanzare masiva de dolari de catre China cat de refuzul de a mai exporta anumite metale rare.
    Cat despre vizita “stabilizatoare” a trupelor US in Afganistan va asigur ca geologii care-i insotesc pe baietii cu puscoace sunt mult mai putin preocupati de terorism decat de zacamintele de litiu…

    iosiP · 27 iulie 2012, 14:19 · #

  16. Criza economica e de vina!

    silvia · 10 august 2012, 18:02 · #

  17. Pana la urma, n-am aflat cauza care ii impiedica pe romani sa economiseasca, dupa cele citite pe-aici.
    Evident ca sistemul bancar actual este unul de dezechilibru (nu depozitele fac creditele, ci creditele fac depozitele), insa nu asta este explicatia sau cauza care ii impiedica pe concetatenii nostri sa economiseasca. Nici nu cred ca exista vreo cauza anume care sa ii impiedice sa economiseasca, insa se pot identifica unele cauze care nu stimuleaza economisirea, indeosebi economisirea pe termen mediu si lung. Si daca se studiaza portofoliul de produse de economisire al unei banci comerciale, se va observa lesne ca lipsesc din oferta produsele de economisire pe termen mediu si lung. Clasicele depozite sunt oferite doar pe o perioada de cel mult un an, iar pentru termene mai lungi bancile vand unitati de fond (fonduri de investitii), denominate atat in moneda nationala, cat si in alte monede (EUR de regula), avand in spate active cu diferite grade de risc, de la titluri de stat, pana la actiuni sau titluri de datorie ale unor societati comerciale (gama este restransa, din pacate). Oferta este relativ redusa si putin diversificata, iar promovarea unor astfel de produse este modesta.
    Un alt produs lansat in ultimii ani combina partea de economisire (initiala) cu obtinerea unui credit, in conditii de dobanda avantajoasa, dupa implinirea unei perioade de economisire, stabilite contractual. Desi promovarea unui astfel de produs de economisire-creditare ramane in continuare modesta, cu toate ca exista din partea statului un stimul, prin prima anuala bonificata pentru suma economisita (prima limitata forfetar totusi), produsul si sistemul in sine este unul sanatos, constituind o alternartiva viabila la produsele existente pe piata.
    N-as fi atat de categoric in a afirma ca romanii nu economisesc. Depinde ce si cu cine compari. Trebuie remarcat ca exista si persista inca o combinatie de cauze legate de nivelul veniturilor realizate (in vizibila scadere in ultimii anii, din varii motive), de nivelul inflatiei, de comportamentul populatiei (care da si inclinatia spre economisire sau spre consum), de oferta de produse de economisire pe termen mediu si lung, de stimulii legali pentru economisire. Asadar, ca in cazul oricarui proces economic, economisirea este influentata sau determinata de factori obiectivi si subiectivi care actioneaza pe termen scurt, mediu si lung.

    Nicu Paleru · 21 august 2012, 10:29 · #

  18. @Nicu Paleru

    Confunzi economisirea cu cresterea detinerilor de “bani”. Cele 2 nu-s congruente! Economisirea inseamna schimbarea preferintei de timp vis-a-vis de consumul imediat in scopul inlocuirii acestuia cu unul anticipat subiectiv a fi superior calitativ in viitor. Preferinta de timp se (auto)educa: si un copil ar trebui sa stie ca pentru a avea, in viitor, masina cu telecomanda din vitrina, trebuie acum sa rareasca/inceteze iesirile la McDonald’s.

    ionut · 21 august 2012, 21:26 · #

  19. @ionut
    Dincolo de pretinsa “confuzie”, aroganta in exprimare, dublata de impolitete, nu explica incongruenta celor 2 notiuni. De altfel, fiecare e liber sa citeasca (nu doar sa pretinda ca si citeste) si sa inteleaga ceea ce doreste. Un lucru este cert: ori nu aveti copii (dar va transpuneti in judecata unui copil) ori nu stiti cat costa o masinuta cu telecomanda! Ati fi surprins sa vedeti ca are acelasi pret cat un menu pentru copii de la fast-food-ul mentionat !

    Nicu Paleru · 22 august 2012, 09:48 · #

  20. @ionut

    Cred ca am inteles atat ideea cat si argumentele enuntate in articol iar faptul ca sunt (sau nu) de acord cu toate sau cu o parte din ele este irelevant.
    Ceea ce nu inteleg insa este motivul pentru care promovezi atat de vehement economisirea.
    Dupa parerea mea, oricine stie ca pentru a avea, in viitor, un bun superior calitativ trebuie acum sa se abtina de la consumul imediat: este vorba de o realitate obiectiva! In schimb, nu inteleg de ce ar trebui sa-si educe preferintele de timp (subiective, dupa cum ai precizat si tu) in acest sens?

    iosiP · 22 august 2012, 17:13 · #

  21. Fara relansarea unui proces de economisire mult mai sanatos decat economisirea speculativa superficiala din anii de boom ai consumului (… 2005-2008/2009), alimentata artificial de bancile comerciale in pliana expansiune, … asadar, fara un proces de economisire sanatos si sustenabil – va fi mai greu sa se puna baza unei cresteri economice din surse interne/nationale. Iarasi va trebui sa depindem de fonduri externe, si la dobanzi mai mari …

    Filip · 23 august 2012, 15:19 · #

  22. Pe de alta parte, trebuie sa recunosc(recunoastem) ca BNR – care indeplineste doua functii simultan: controleaza politica monetara a Statului si reglementeaza sistemul bancar – are o misiune ingrata, pe care o exercita ambiguu. Spune mereu: Economisiti! Economisiti! Economisiti! dar nu incurajeaza remunerarea economisirii (dobanzile la depozite si surse atrase) si nu “lupta” pentru reducerea comisioanelor bancilor din administrarea economiilor … nici nu stimuleaza sistemul uniunilor de credit (CAR-urile) sau micile banci cooperatiste/populare …

    Filip · 23 august 2012, 15:35 · #

  23. @Nicu Paleru

    Explicatie: de exemplu, cresterea detinerilor de bani poate fi marita si prin vanzarea unei case! Ceea ce nu inseamna economisire! Ramane cum am stabilit: esti confuzat! O masina cu telecomanda costa cateva mii de lei (iarasi faci confuzii cu masinute). Mai mult, ai pierdut complet sensul si accentul exemplului meu, impotmolindu-te in consideratii marginale. Concluzie: nici n-ai cum sa afli “care-i cauza pentru care romanii nu economisesc”, atat vreme cat nu cunosti sensul sintagmei economisire.

    @iosiP

    Economisirea este singura cale de acumulare/nastere a capitalului! Ori, intr-o lume a creatiei ex-nihilo a creditului, a inflatiei (cresterea masei monetare, schimbul de genul nimic la ceva) galopante, cauze ale distorsiunii calculului economic si ale risipei de resurse, apelul la economisire devine usor de inteles (sau, ma rog, asa ar trebui). Iar de ce un individ ar trebui sa-si educe preferintele de timp este evident, intr-o lume a raritatii resurselor/bunurilor: pentru a nu ajunge un parazit, un asistat social, adica un agresor in esenta.

    ionut · 23 august 2012, 20:45 · #

  24. “Economisirea este singura cale de acumulare/nastere a capitalului!”
    Nu am contestat vreodata acest lucru! Problema mea este ca nu am vocatie de antreprenor si sunt constient de acest lucru, deci ma “complac” in postura de angajat (la o firma privata – precizez ca sa nu apara diverse suspiciuni). Desigur, daca banca imi ofera un stimulent financiar (dobanda) suficient pentru a compensa pierderile subiective cauzate de modificarea preferintelor mele de timp… ma mai gandesc. In conditiile actuale insa ii las pe cei care doresc sa deschida sau sa extinda o afacere sa faca rost de capital real (adica nu inflationist) folosindu-si economiile “proprii si personale”.

    “Iar de ce un individ ar trebui sa-si educe preferintele de timp este evident, intr-o lume a raritatii resurselor/bunurilor: pentru a nu ajunge un parazit, un asistat social, adica un agresor in esenta.”
    Nici acest lucru nu l-am contestat vreodata (ca principiu)! Deocamdata insa exista sistemul de pensii care ma asigura ca voi obtine un venit stabil si dupa incetarea activitatii. Stii bine ca iti impartasesc opinia despre pensiile de stat dar in conditiile in care acest sistem exista (iar contributia este obligatorie) nu ma consider un parazit daca imi “mananc” pensia.

    ionut, nu pot lua decizii rupte de context! Iar contextul actual imi arata ca economisirea ar fi, vorba lui Ion Creanga, “curat mestesug de tampenie”! Prefer deci investitiile – care imi ofera o garantie suplimentara ca nu voi ajunge vreodata asistat social – dar nu vad cum contribuie acestea la nasterea/acumularea capitalului.

    iosiP · 24 august 2012, 15:00 · #

  25. @iosiP

    1)Nu trebuie sa fii, neaparat, antreprenor, ca sa economisesti! Cu alte cuvinte, poti fi capitalist/investitor (creator sau detinator de capital) fara a fi antreprenor. Dar, ca sa fii antreprenor, tu sau altii ati economisit in trecut. Sa spunem ca esti, de exmplu, angajat in industria IT. Pentru ajunge sa detii abilitatile necesare a trebuit sa economistesti in trecut (fie si numai timp pentru a invata, pe care altfel il puteai petrece pentru distractii/recreere). Sau pentru asta, un alt exemplu, parintii tai au economisit resurse (pe care altfel le puteau cheltui in calatorii, in iesiri romantice la restaurant, pentru a-si achizitiona o masina sau o casa mai confortabile etc.). Acesta este sensul corect/complet al cuvantului economisire, care, repet, nu este sinonim doar cu cresterea detinerilor monetare.
    2) Eu unul, nu mi-as pune asa de mare baza in sistemul public de pensii. Sfarsitul oricarei scheme ponzi (fie ea si cu participare “obligatorie”) nu poate fi decat unul singur.
    3) “Prefer deci investitiile”. Pai despre asta este vorba: exceptand cazurile particulare si rarisime in care nu esti detinatorul vreunei mosteniri sau castigator la loto (si chiar si in aceste cazuri afirmatia urmatoare nu e mai putin adevarata), investitiile, pentru a putea fi facute, presupun, implicit, economisirea. Practic, sunt 2 situatii in care te poti afla, vis-a-vis de resursele detinute: le poti consuma sau le poti economisi (inclusiv in vederea unei investitii).

    ionut · 24 august 2012, 16:46 · #

  26. @ionut

    Iarasi apelezi la aroganta (motivele-mi raman inexplicabile), incercand sa-ti demonstrezi ceea ce eu nu am exprimat. Sesisez la tine o tentatie de a “inflata” preturile unor bunuri cu care nu ai avut tangenta pana acum. Speculezi cu notiunile si realitatile doar pentru satisfactia (ciudata) de a avea dreptate. Revin si te invit sa citesti cu atentie, inante de a ajunge la concluzii autosatisfacatoare! Nu cred c-a pomenit cineva despre “detineri” de bani pe-aici sau despre maximizarea acestora. Acum, daca duelul in preturi de masinute cu telecomanda iti sustine pledoaria si concluziile, nu-i nicio suparare daca-l continui de unul singur. Totusi e si asta o metoda de a educa semenii sau de a-i constientiza in legatura cu economisirea sau amanarea ori renuntarea (temporara) de la sau a unui consum: anume sa le explici ce nu inseamna ECONOMISIRE! altfel nu prin arogante infantile si “imbranceli” semantice ne dezvalui, intr-un mod savant sau nu, cauzele pentru care concetatenii nostri nu economisesc.
    Realizezi cat timp ai fi economisit, daca te-ai fi abtinut de la replici rautacioase si ai fi “comis” o..explicatie?!?

    Nicu Paleru · 24 august 2012, 21:17 · #

  27. @Nicu Paleru

    “Nu cred c-a pomenit cineva despre “detineri” de bani pe-aici sau despre maximizarea acestora.”

    Tot primul tau comentariu despre asta este: despre banci, credite, depozite, maximizarea dobanzilor etc, adica despre bani si maximizarea sumelor.

    “Evident ca sistemul bancar actual este unul de dezechilibru”
    “Si daca se studiaza portofoliul de produse de economisire al unei banci comerciale, se va observa lesne ca lipsesc din oferta produsele de economisire pe termen mediu si lung.”
    “Clasicele depozite sunt oferite doar pe o perioada de cel mult un an”
    “Un alt produs lansat in ultimii ani combina partea de economisire (initiala) cu obtinerea unui credit”
    Etc.

    Ma rog, dupa ce ai lansat ineptia, acum vrei sa ne demonstrezi ca albul e negru: “nu cred ca a pomenit nimeni despre maximizarea detinerilor de bani”!

    P.S. Explicatia am dat-o in primul comentariu si e simpla, o repet: cauza (pentru care romanii nu economisesc) este preferinta mare de timp (parintele biologic al sintagmei este Böhm-Bawerk, iar nasul -parintele spiritual si responsabil cu popularizarea sintagmei este Mises). Tu ai preferat insa sa abati discutia, sa bati campii si, ulterior, sa negi evidenta.

    ionut · 26 august 2012, 11:59 · #

  28. @ionut

    Pai articolul tot despre banci, credite, depozite, maximizarea dobanzilor etc. este. Ce-i drept, preferinta de timp este si ea mentionata (sumar) la punctul 4 dar primele trei puncte trateaza exclusiv problema rentabilitatii depozitelor.
    In aceste conditii cred ca este rezonabil ca si comentariile sa abordeze in principal aspectul monetar, doar comentam articolul, nu incercam sa lamurim problema generala a economisirii… asta, apropo si de afirmatia ta privind economia de timp.

    iosiP · 26 august 2012, 14:42 · #

  29. @iosiP

    Da, remarca din ultimul tau comentariu este adevarata, inclusiv autorul articolului face aceeasi confuzie: economisire = cresterea detinerilor monetare (resusind astfel “performanta” ca intrebarii care e titlul articolului sa nu reusesca sa-i raspunda decat tangential in articol). Ea insa duce la concluzii eronate, de aici putandu-se trage concluzia ca romanii nu economisesc din cauza … sistemului bancar ce nu le ofera dobanzi pe masura asteptarilor si politicilor publice! Ceea ce, evident, e o eroare. Sigur, politicile “publice” au un oarece amestec in problema economisirii, ele facand posibila aparitia creditului ex-nihilo, de circulatie, fiduciar, care inseamna, de facto, iluzia ca putem creste “bunastarea” fara sa economisim in prealabil.

    ionut · 27 august 2012, 12:25 · #

  30. @ionut

    Consideri ca depozitele la termen nu sunt o componenta a economisirii (pt. ca asta ar fi in mod clar gresit)?

    Daca depozitele la termen, care sunt un subcomponent al economisirii (savings) sunt purtatoare de dobazi mai mari vs. mai mici, ofera un stimulent pt. a atrage deponentii, de unde rezulta ca economisrea ar creste (ceteris paribus).

    Cu privire la relatia dintre politicile publice si stimulentele pt. economisire as da un citat din Rothbard: “Inflation also penalizes thrift and encourages debt, for any sum of money loaned will be repaid in dollars of lower purchasing power than when originally received. The incentive, then, is to borrow and repay later rather than save and lend.”

    Student · 18 octombrie 2012, 14:01 · #

  31. “Consideri ca depozitele la termen nu sunt o componenta a economisirii”

    Nu, nu sunt o “componenta”! Economisirea e un act de vointa daca vrei!

    Cum iti explici ca desi, de regula, dobanzile la “depozitele” la termen (citeste contractele de imprumut) din vestul europei sunt mai mici decat cele din Romania (inclusiv “dobanzile” la credite sunt mai mici, fiind manipulate de catre bancile centrale in acset sens) oamenii de acolo “economisesec” mai mult?

    P.S. Tema de reflectie: Ai o casa. Observi ca dobanda la “depozitele la termen” a crescut. O vinzi si duci banii la banca. Ai economisit?

    ionut · 21 octombrie 2012, 10:30 · #

  32. Cred ca atarna destul de greu in balanta politicile de încurajare ale consumului, fiindca suntem indemnati prea mult sa cumparam in exces. Mai ales in perioada sarbatorilor, daca ne-am face un calcul cat am cheltuit pe cadouri, cred ca ne-am speria noi de noi insine. :D

    fonduri de actiuni · 17 decembrie 2014, 13:13 · #

  33. Cultura banului in primul rand. Majoritatea romanilor isi doresc vieti in care belsugul material sa fie la tot pasul si fac tot felul de sacrificii pentru a ajunge la acest lucru, dar din pacate multi dintre ei nu reusesc sa ajunga indiferent de sacrificiile facute.
    Ne lipseste recunostinta pentru ceea ce avem.

    Adrian Pusca · 10 martie 2015, 15:34 · #

  34. Chiar daca dobanzile sunt mici, chiar neatractiv de mici in prezent – trebuie sa continuam sa economisim. BNR incurajeaza economisirea populatiei de maniera declarativa … ar putea “incuraja” mai mult procesul economisirii.

    gelu · 12 martie 2015, 10:24 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)