Raed Arafat, regimul Băsescu şi relaţia complicată dintre stat şi concurenţă

Tudor Smirna · 16 ianuarie 2012

[Articol apărut iniţial pe Adevărul.ro]

Conflictul dintre Raed Arafat şi Traian Băsescu are o valoare didactică. Este reprezentativ pentru confuzia populară care există în prezent cu privire la definirea statului, a pieţei, a concurenţei şi a relaţiei dintre ele.

Haideţi să lămurim termenii discuţiei.

Statul este în esenţă monopolul teritorial al reglementării şi prelevării de taxe. Piaţa liberă este în esenţă respectarea cu stricteţe a proprietăţii private şi a libertăţii care rezultă de aici.

Relaţia dintre cele două este inversă: un stat infinitezimal lasă loc unei pieţe libere extinse şi viguroase, iar un stat extins sufocă potenţialul proprietăţii private şi al libertăţii.

În realitatea românească vedem un stat încărcat cu multe alte atribuţii şi competenţe decât cele definite mai sus şi, în directă relaţie cu acest lucru, o piaţă liberă încolţită în cam toate domeniile şi sectoarele economiei de reglementări şi taxe.

Există estimări ale dimensiunii statului în România care situează proporţiile relative ale statului şi pieţei libere mult dincolo de raportul 50/50, iar dacă privim la cât îi rămâne angajatului din venitul brut, raportul este 80/20. O situaţie, aşadar, apropiată de sistemul socialist, al cărui performanţe dezastruoase sunt copios demonstrate şi probate în lumea largă.

Regimul Băsescu vrea o reformare a situaţiei actuale. La nivel declarativ, întreaga economie românească se află într-o prelungită tranziţie dinspre sistemul socialist spre o economie de piaţă. În particular, ceea ce se încearcă în România prin proiectul de lege a sănătăţii este avansul instituţional de la o situaţie etatistă către una de piaţă liberă.

Marea eroare a întregului efort actual de reformă este ideea că statului trebuie să i se opună concurenţa. Vedem această tendinţă şi în reformarea domeniului energetic sau în aducerea managerilor de succes din privat la companiile de stat. Or aceasta este o abodare simplistă, prea vagă şi cu şanse foarte mari să ducă la o involuţie instituţională. Statului trebuie să i se opună proprietatea privată, nu concurenţa.

Pentru a nuanţa, vă rog să priviţi următorul tabel al relaţiei între stat şi concurenţă:

Cadranul 3 este cel al socialismului pur şi dur. Marea problemă a acestui aranjament este că nu funcţionează din motive economice. În socialism nu se poate calcula, în sensul că lipsesc ingrediente necesare alocării raţionale a resurselor rare către cele mai urgente nevoi.

Pentru Raed Arafat, care este consumat de pasiunea sa pentru salvarea vieţilor în situaţii critice, nu ar trebui să existe o limită în alocarea resurselor pentru domeniul în care activează. Este foarte simplu să vrei controlul centralizat al unui serviciu şi resurse nelimitate, dar mai există şi alte domenii în care este nevoie de aceleaşi resurse rare. Rolul sistemului preţurilor pe piaţa liberă este acela că permite estimarea profitului viitor prin anticiparea unor preţuri şi costuri viitoare pornind de la cele deja realizate pe piaţă. Astfel se poate anticipa unde sunt cele mai urgente nevoi ale societăţii, şi se poate căuta sau păstra alocarea optimă a resurselor prin urmărirea celor mai mari profituri.

Acest proces îi este refuzat unui serviciu public monopolist şi centralizat pentru că preţurile şi costurile de piaţă sunt inexistente sau falsificate instituţional. Nu există posibilitatea conturării şi verificării alternativelor.

Prin exaltarea umanitarismului şi condamnarea principiului comerţului, Raed Arafat demonstrează că e gata să lupte nu numai cu sistemul medical socialist ci şi cu sistemul pieţei libere. La cât de răzbătător s-a arătat până acum contra socialimului medical, tare mi-e teamă că ar avea cîştig de cauză şi împotriva instituţionalizării pieţei cu adevărat libere a serviciilor medicale.

Cadranul 4 este cel al corporatismului. Marea problemă aici este că oferă doar o aparenţă de piaţă liberă. Atât timp cât statul îşi menţine rolul de dirijor al producţiei diverselor bunuri şi servicii (prin reglementare, taxare sau ambele) avem parte de aceeaşi problemă economică de mai sus. Piaţa nu este liberă să formeze preţuri reale, taxarea menţine rigid un domeniu care ar trebui să fie dinamic, iar cele mai eficiente modalităţi de rezolvare a problemelor nu pot fi descoperite (sau puse în practică) pentru că nu există libertate de acţiune în afara jaloanelor plasate de stat.

Mai mult, vedem cum se accelerează o dinamică perversă care este estompată în condiţiile de la cadranul 3. Şi acolo şi aici, producătorii nu depind direct de consumatori ci de statul care redistribuie resursele prelevate prin taxare şi reglementare. Este terenul propice pentru apariţia corupţiei. Descentralizarea în aceste condiţiile tinde să catalizeze procesul de haos comportamental. Riscul este să vedem la lucru concurenţa între diverşi furnizori agreaţi aplicată pentru eficientizarea cinismului în obţinerea banilor şi nu a satisfacerii consumatorului.

Raed Arafat observă cu justeţe că firmele „private”, într-un asemnea cadrul instituţional, se vor bate pentru bani şi nu pentru salvarea vieţilor. Acest aranjament va duce şi la aplicarea unor energii nebănuite în pledoariile pentru creşterea taxării şi reglementării.

Talentul corporatismului este osificarea „concurenţei” între câţiva mari furnizori de servicii care se vor proteja de intrarea potenţialilor noi furnizori prin coruperea responsabililor cu reglementarea şi care vor deveni şi mai mari prin creşterea fluxului de fonduri redistribuite prin taxare. Urgenţele consumatorilor nu au loc în acest joc.

E greu de spus care dintre cele două situaţii, cea a socialismului sau cea a corporatismului, este mai rea. Cert este că sunt ambele indezirabile.

Piaţa liberă autentică, definită la cadranul 1, este cea în care nu va mai exista o dihotomie între consumatorii serviciului si plată. Eficienţa în satisfacerea celui în nevoie va coincide cu eficienţa în urmărirea banilor. Nu vor exista privilegii şi cei care nu se vor ţine în formă pentru satisfacerea pieţei va trebui să lase loc celor mai buni. Profitul şi pierderea vor arăta cine merită să deservească piaţa şi cine nu.

Pe o astfel de piaţă vom vedea cât de importante sunt serviciile de urgenţă şi pentru cine. Natura acestui domeniu sugerează că serviciile de urgenţă s-ar poziţiona pe piaţa liberă mai degrabă ca anexe ale furnizorilor de servicii de asigurări. Prima pentru asigurarea de accident sau pentru asigurarea de viaţă ar putea conţine o componentă din care să se finanţeze serviciul medical de urgenţă, dar accest lucru doar piaţa liberă ar trebui să îl consfinţească. Donaţiile şi oferirea cu titlu de gratuitate a serviciului nu sunt nici ele de neglijat, pentru că umanitarismul a fost al pieţei înainte de a fi monopolizat de stat, cu rezultate lamentabile.

Aici mai degrabă decât soluţii concrete ar trebui oferită încrederea în capacitatea antreprenorilor de a coordona cele mai ingenioase şi favorabile aranjamente productive, în condiţiile respectării proprietăţii private. Sunt convins că foarte mulţi vor fi plăcut surprinşi de noile soluţii. Cert este că un antreprenor ca Arafat ar fi şi mai potenţat pe o piaţă autentică şi ar reuşi să ofere ceva mai bun decât SMURD-ul actual. În plus, doar aşa vom putea face distincţia între antreprenorul autentic şi coordonatorul abil al unui sistem corupt.

Tranziţia către o piaţă cu adevărat liberă şi raţională ar implica schimbări majore, iar eu sunt sigur că nu am vedea pensionari cu dureri în gât care cheamă ambulanţa pentru prescrierea de faringosept şi nici nu ar fi lăsaţi să moară cei care nu pot face pe loc dovada plăţii.


© Institutul Ludwig von Mises - România
Opiniile exprimate de autor în acest articol nu sunt numaidecât şi ale Institutului Mises - România.

Comentarii

  1. Salut,

    Incercati si voi sa puneti un buton de share pe Fb, e pacat ca opiniile care conteaza cu adevarat sa fie atat de greu de imprastiat.

    Dragos · 17 ianuarie 2012, 09:40 · #

  2. “iar eu sunt sigur că nu am vedea pensionari cu dureri în gât care cheamă ambulanţa pentru prescrierea de faringosept şi nici nu ar fi lăsaţi să moară cei care nu pot face pe loc dovada plăţii.”
    eu sunt sigur ca vor fi lasati sa moara, pt ca conform c1 nu e profitabil deci nici concurential sa ne deranjam cu ei.
    Nu sunt de acord cu parerea autorului.

    Adi · 17 ianuarie 2012, 13:53 · #

  3. Concurenta este in esenta un lucru bun. Dar existe sectoare pentru care nu faci un simplu bilant contabilicesc si vezi daca este pe plus sau pe minus. Ex: politie, aparare, servicii medicale DE URGENTA, invatamant, etc.
    Daca ar fi sa ne luam strict dupa criterii economice transportul public ar trebui desfiintat pentru ca este subventionat de stat. Sau, daca ar fi sa platim pretul real al calatoriei nu ne-am putea permite.
    Pe principiul concurentei ar trebui desfiintate si gradinitele/scolile/liceele/facultatile platite de la buget si pretul invatamantului s-ar stabili liber pe piata ca in cazul pretului la paine.
    Trebuie insa analizat care este costul real, pe termen lung, al renuntarii la gratuitatea unor anumite servicii considerate de interes national / strategic si care acum au pozitii privilegiate sau monopol.

    ion · 18 ianuarie 2012, 09:58 · #

  4. DE CE NU SE PREZINTA PROBLEMA REAL FARA SCHEME ———SI ACUM SUNT PRIVATI -SPITALE,POLICLINICI SI SUNT MULTE -PROBLEMA ESTE CA NU TOATE SUNT IN STANDARDE DACAT CA PRET DE TRATAMENT -SI ATUNCI NU MAI AU PACIENTI – SI ATUNCI PRIVATIZAM —————-PE CINE SI CE ?????????????

    POPOVICI · 18 ianuarie 2012, 10:23 · #

  5. Sunt de acord cu extinderea ariei privatizarii in mai multe sectoare ale vietii social-economice dar cu respectarea acestor conditii:
    1. Existenta unui sistem juridic capabil sa aplice ad literam legile si sa stie sa le faca respectate in absolut toate cazurile si de catre toti cetatenii;
    2. Dezvoltarea constiintei profesionale mai ales pentru acei intreprinzatori chemati sa participe in procesul privatizarii, care sa respecte regulile jocului si sa nu faca din aceasta o sursa de venituri ilicite, in defavoarea micului consumator sau al cetateanului de rand.
    Cand vedem zilnic cum insusi statul este “furat” de marii “jucatori – intreprinzatori” – vezi cazurile Ioan Niculae sau Dinu Patriciu ( cele 600.000 euro pe care inca le mai datoreaza la Bugetul de stat), ce incredere mai poti avea in acesti privati hamesiti?

    FASIE IULIAN · 19 ianuarie 2012, 03:50 · #

  6. Salomeea Romanescu · 29 ianuarie 2012, 10:53 · #

  7. eu cred că poate NU doriţi să înţelegeţi bine. conflictul dintre raed arafat şi băsescu traian a apărut în momentul în care ultimul, preşedinte al româniei şi mitocan de soi al neamului, a intervenit în direct la o emisiune la realitatea tv, peste dl. raed arafat şi, în loc să aibă o discuţie punctuală şi explicativă cu privire la subiect, a ţinut un monolog în care a insultat pe toţi cei care nu agreeau punctul de vedere din lege, pe raed arafat, sub-secretar de stat al româniei. de aici s’a ajuns la celebra formulare ineptă şi mincinoasă din conferinţa de presă, alte remarci veninoase, bălăcăreli slugarnice ale supuşilor săi, a ziarului oficial al cotrocenilor (ez). în final, retragerea proiectului le lege, probleme cu comunicarea (?!?) şi demi-scuze.

    altceva NIMIC din filosofia şi teoria pe care o trataţi aici şi despre care putem discuta cu siguranţă dar nu în paradigma conflictului dintre băsescu şi arafat.

    Bogdan Brătianu · 9 februarie 2012, 02:51 · #

  8. Articolul asta e o analiza, nu o opinie!
    Din articol reiese ca nimeni nu are dreptate ca sa zic asa.
    Sau ca Presedintele are un pic mai multa drepate decit Arafat.
    Si asta se intimpla pentru ca:
    -Nu exista sistemul juridic functional care sa penalizeze rapid inclusiv pe privati cind incalca regulile;
    -Esti obligat sa platesti contibutii de sanatate catre stat cind normal ar fi sa platesti DOAR daca doresti si CUI doresti: ori statului, ori privatului pe care sa ti-l poti alege dintre mai multi, adica sa fie concurenta intre privati.

    alex · 8 aprilie 2012, 06:18 · #

  9. Proprietatea privata fara concurenta este ca un sportiv extrem de bun dar care, neavand cu cine sa se concureze, va inceta sa mai fie in forma, va deveni lenes si se va ingrasa. Ar fi interesant insa de evaluat cat mai exact ponderea – reala – a statului in economie. Ideea cu 80 /20 este inspaimantatoare, desi poate ca este reala.

    Valentin Mircea · 27 iulie 2012, 15:26 · #

  10. Un articol foarte bun!

    ana · 24 august 2012, 12:25 · #

  11. Sistemul de sanatate nu e grozav, si mai ales e extrem de scump in tara concurentei, adica in SUA. E mult mai bun si mai egalitar intr-o tara unde exista o combinatie intre stat si privat, adica in Franta.

    Nora · 30 septembrie 2012, 17:22 · #

  12. “Sistemul de sanatate nu e grozav, si mai ales e extrem de scump in tara concurentei”

    1)Concurenta pentru banii “publici” e nociva (pentru cei jefuiti) si benefica pentru jefuitori .

    2)Sanatatea e scumpa in raport cu ce?

    ionut · 1 octombrie 2012, 10:42 · #

  13. hm .. si za zicem ca in caz de ciuma aplicam principiul liberei concurente? Sau in caz de epidemie de gripa?! Naspa se duce o economie intreaga de rapa …
    Adica sunt zi zone ale sanantatii care trebuie sa ramana publice!!!!
    Asa cum sunt zone adiacente unde ei da cine are bani primeste cine nu nu !( de exemplu Viagra .. nu e cazu sa fie compensata! Sau diverse operatii estetice)
    Intotdeauna va fi necesar un mix intre social si privat.
    Si cu piata de samnatate ar ami fi ceva de zis. Cica unele medicamente utile (adica eficiente) nu mai sunt produse ca nu produc destul profit….
    bun. Insa aici se poa concepe sa le produca societatea (adica prin stat) . Ca pana la urma este vorba de interes general sau majoritar. Su este mai dureros sa pierzi o ruda fiindca sa zicem nu mai este nitroglicerina ci o lata cetie care costa 100 de lei si unii mor . Nu vorbesc despre boli care sunt extrem de greu de tratat , care pot costa si 1 milion euro pe pacient… ci de medicamnete ieftine , testate, bune da care nu aduc choar ata de mult profit.
    Ce este mai normal – sa lasi omu sa moara ptr profit sau ca producatoru sa fie “silit” sa se multumeasca sa zboare cu buisnes class in loc de jet privat?

    Ghita Bizonu' · 29 noiembrie 2012, 16:43 · #

  14. “Cica unele medicamente utile (adica eficiente) nu mai sunt produse ca nu produc destul profit…. “ – Cica rationamentul tau e complet gresit si pe deasupra aberant. Are logica doar daca ai specifica ca asta se intampla atunci cand statul comite un abuz si anume ca te pune sa vinzi produsul cu un anumit pret maxim. Dar in cazul asta nu piata libera este de vina, ci STATUL. Altfel acel produs s-ar vinde, chiar daca la un pret mai mare, fiindca ARE CERERE si isi merita banii.

    “Ce este mai normal – sa lasi omu sa moara ptr profit sau ca producatoru sa fie “silit” sa se multumeasca sa zboare cu buisnes class in loc de jet privat?” – mai normal este sa impusti intreprinzatorii farmaceutici, da-o-ar drecu in ei, si sa faceti praznice, unde sa faceti schimb de prostie.

    Sa inteleg ca intreprinzatorii din acest domeniu is un fel de caini de companie ce trebuiesc tinuti in lesa si hraniti dupa cum doreste maria sa bizonu?

    Asa ca tine gandesc toti tiganii: “pai daca nu am avut ce manca…am furat, ca deh, imi mureau copilasii de foame”.

    Di Gigio · 29 noiembrie 2012, 22:03 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)